Dana: Despre a aduna și despre a renunța…

Posted by on Jun 20, 2019 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

“Prețioasa renaștere umană”, așa ne spun Învățăturile. PREȚIOASA NAȘTERE UMANĂ. Ca orice lucru prețios, trebuie îngrijit, respectat, raportat la el cu smerenie și responsbilitate. Nu prea fac (facem?) nimic din toate astea. Cum ne petrecem viețile, “prețioasa viață umană”? Din prima clipă începem să adunăm. Pornim cu adunatul jucăriilor, apoi al notelor bune, al premiilor și al coronițelor, diplome la olimpiade, deja încep să-mi conturez cine sunt, nu-i așa? Sunt printre cei “buni”, printre “premianți”. Continui cu adunatul, sunt abia la început. Adun diplome, prieteni, apoi relații, funcții, urmează bunurile și aici începe un adevărat delir: haine, obiecte, mașini, case, acum îmi trebuie călătorii, aaa, da, sigur, pasărea în colivie, peștele în acvariu, câinele, pisica. Să nu uit de achiziția poliței de asigurare pentru toate bunurile “mele”, reînnoibilă anual, desigur. Adun și familie, adun vizite, adun discuții, multă vorbărie, adun păreri, opinii, principii, reguli morale, adun nenumărate “trebuie să”-uri. Adun cunoștințe, cât mai multe cunoștințe, acest nesaț fără de sfârșit al minții care adună și tot adună, în încercarea, deșartă de altfel, de a înțelege, de a ști – și, deci, de a controla. Mai nou, adunăm și cursuri de dezvoltare personală, seminarii de două zile care promit “trezirea înțelepciunii interioare” și gata… acum sunt și un “căutător”. Mintea se uită hrăpăreață în stânga și-n dreapta: ce-ar mai fi de adunat, căci încă nu-i destul. Doar am o singură viață și ea trebuie trăită din plin. Adun și senzații, mai tari sau mai puțin tari, adun laude, adun așa zise iubiri, adun atenția celorlalți, adun chiar și “fapte bune”…; adun orice se poate. Dorințe, dorințe, mereu, necontenit, de la prima respirație și până la ultima, tot dorințe.           “De-ar fi să plouă cu aur și setea tot nu ți-ar fi potolită. Dorința este de nesatisfăcut sau se safârșește în lacrimi chiar și în rai.” Așadar ne consumăm “prețioasa viață umană” în iluzii și nerozii. Tot adunatul acesta și mai apoi păzitul celor adunate, inclusiv a puternicei imagini de sine, ne consumă timpul si energia vieții prețioase. Nu mai rămâne loc pentru nimic. Suntem prizonieri în colivia de lux pe care ne-am confecționat-o cu atâta migală și ardoare. Dacă am pune măcar o parte din tot acest efort de care suntem evident capabili, în munca de a descoperi Calea, cât de bine ar fi… Iar mintea ne este plină până la refuz cu gândurile meschine, egotice și mereu aceleași, preocupate de “eu, mie, a meu”. Unde să încapă Învățăturile?!“Prostul își face singur probleme – și gândește: “aceștia sunt copii mei, averile mele! Dar cum ar putea avea averi și copii, acela care nu este nici măcar propriul lui stăpân?”           “Nu trăi în lume, în delăsare și vise false, în...

Read More

Indra: Din perlele ego-ului, despre ”Darurile Divine”…

Posted by on Dec 25, 2018 in CUVINTE... |

Din perlele ego-ului: despre “Darurile Divine”… “Tradiționalele sărbători, tradiționalele urări”… A se citi: programele mentale, șablonizarea completă, mintea (și gura) care vorbesc fără să gândească, fără să înțeleagă, fără să simtă… A se citi: urări de-ale ego-ului, plin de el, infatuat, ignorant și complet orb…, dar cu pretenții de “sensibilitate” și “spiritualitate”… A se citi: ignoranța, adică necunoașterea, ne-simțirea Naturii tale reale… A se citi: alienarea, lipsa de interes în a o descoperi…, complacerea în călduțele șabloane pseudo-spirituale… “Să primim Daruri Divine…”: cât mai multe, desigur! Acum! Dar, oare, chiar nu “ai primit” nimic, până acum?! Viața din tine, miracolul fiecărei celule, respirația, simțirea, gândirea…: oare, acestea, ce sunt?! Faptul că poți merge, poți vorbi…, poți crea, poți cânta… Desigur, acestea sunt o bagatelă, care, în plus, mi se cuvin: sunt ale mele! Mi se cuvin din start, toate astea, ce să mai vorbim atâta despre ele?! Chiar așa?! Ți se cuvin… Sunt ale tale… Dar – despre milogeala asta veșnică, ce mai ai de spus?! “Să ne dea, să primim”, “cât mai multe”… Să ne dea – pentru că merităm! Cât mai multe: pentru că nu ne oprim niciodată, din acumulat: “să am, ale mele”. Și să fie cât mai speciale, cât mai “divine”: pentru că și eu sunt o ființă specială, spirituală…, nu îmi trebuie orice fel de daruri, din astea, “obișnuite”… Dacă stau să mă gândesc mai bine… poate chiar ceva iluminare, ar merge… Dar, desigur, doar așa cum o doresc eu: am eu ceva idei și ceva criterii chiar și în privința asta! Dar despre relația ta cu Dumnezeul, ce mai spui?! Să-mi dea! Inclusiv “Grația Divină, să se pogoare asupra mea”! Așa am stabilit eu, am nevoie de asta acum. Iar responsabilizarea ta, unde mai este?! Oare faci ceva, pentru aceste “daruri”?! Măcar ceva recunoștință reală…, nu doar o închinăciune falsă, de formă, de ochii lumii… Știi că nu poți să-L păcălești, cu acea închinăciune?! Dar de karmă, oare, ai auzit?! De legea cauză-efect?! Oare… chiar nu ai înțeles că nu “primești” – ci că tu faci?! Tu creezi, cu mintea, vorbele, cu faptele tale! Nu “îți dă” nimeni: toate sunt produsele tale, impregnate de interioritatea ta…, având calitatea acelei interiorități… Sau de acel algoritm spiritual, cum că “tu ești cheia a tot”?! Inclusiv a “conținuturilor” vieții tale…, inclusiv “cheia” acelei “Grații”, poate că ar trebui să contribui și tu cu ceva… De exemplu… să te pregătești, să fii curat, gol, în interiorul tău… Dar complet gol… Dar, oare, înțelegi că ești într-o mare confuzie, cu această separe veșnică, între “tine” și “Dumnezeu”?! Care, acum, mai și trebuie să-ți tot dea… Adică o separare și o ne-înțelegere din ce în ce mai adâncă… Vezi,...

Read More

Două pisici și cu mine, “eu – cheia a tot”…

Posted by on Oct 4, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Două pisici și cu mine, “eu – cheia a tot”…   – Maya avea doar trei luni când a ajuns în casa omuleților. Puiul-pisoi găsi acolo doi pui de om, omulețul-băiat și omulețul-fetiță, cu care se împrieteni. Preferata ei era, de departe, omulețul-fetiță, dormeau împreună, vorbeau…, Maya chiar se minuna că puiul de om fetiță înțelege ceva din limba ei. În anii care urmară îi învăță pe omuleții ei (mai ales pe omulețul-băiat și pe omulețul-tată), cu răbdare, ce este tandrețea, îi învăță să-și exprime sentimentele, să spună “te iubesc”, să (o) mângâie, să spună chiar și iartă-mă (atunci când, nefiind  prezenți, o mai călcau pe coadă). Anii trecură și plecă întâi omulețul-băiat și apoi omulețul-fetiță. Casa însăși se impregnă de tristețe. Omuleții-părinți se străduiau să meargă mai departe în această nouă viață. Maya era singură cât era ziua de lungă… Era din ce în ce mai amărâtă. Și atunci omuleții-părinți  se gândiră să-i aducă în dar un pui mic de mâț, negru și zglobiu, pe Leia. Surpriză, Maya nici nu vru să audă, se amărâ chiar mai tare și pisoiașul nedorit – ajunse astfel în apartamentul omulețului–bunic!  Mărturisiri ale omulețului-mamă: Eu sunt cheia a tot, deci eu sunt cheia comportamentului Mayei! Agresivitatea, intoleranta, teama, răutatea, gelozia, dar mai ales frica… toate sunt in mine! Eu îmi apăr teritoriul !  ”Să nu apară aici nici un alt pisic, cât de mic!” Nu arăt prea bine, acolo, ascunsă sub grația felină a Mayei! Și văzând cum se poartă Maya cu pisoiașul-cadou, am înțeles-simțit că ceea ce credem noi că “este bine” si este un “dar potrivit”, pentru o altă ființă s-ar putea să fie, din punctul ei de vedere, o mare agresiune; și să-i aducă, în loc de liniște, un plus de nefericire! Și totuși, și neașteptat, “victime” colaterale ale acestei stări de lucruri sunt Bunicul si domnul Ghiorghiță, la care nici nu mă gândisem, care trăiesc o stare de bucurie continuă de când împart apartamentul cu pisicuța Leia! Toată casa lor e mai vie! I: Cam așa e…, fiecare dintre noi – conține totul! Uneori – foarte evident, alteori – ascuns sub alte stive de “straturi” derutante. Pe lângă asta, însă, atenție și la mecanismele de impregnare (care funcționează și cu un animăluț și cu locurile și cu orice; doar că, poate, nu întotdeauna foarte vizibil). Pentru asta – vezi algoritmul impregnării, apoi cursul despre impregnări energetice, nu insistăm acum; precizăm doar – că animăluțul din casa ta – poate fi impregnat, ca un burețel, cu energetica ta și a casei tale; iar ceea ce manifestă el – reprezintă, de fapt, și câte ceva și din energetica ta. Da, tu ești cheia a tot. De unde și posibilitatea de...

Read More

Oana: Să nu ne oprim din curățat vreodată…

Posted by on Aug 29, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Bună, Indra! Sâmbăta trecută la sală am făcut printre altele și seria de vindecare a trecutului…, în consecință ne-am dezbrăcat de trecut. N-am închis ușa învățăturilor și practicii când am plecat de la sală și au rămas deschise și toate celelalte uși pe unde am trecut… Astăzi, după o săptămână aproape, încep să simt și să pricep câte ceva din ce a făcut exercițiul… (sper că e semn că începe să se așeze în structuri, așa cum știe el…) Care va să zică dacă ne dezbrăcăm de trecut ”DOAR” ne rupem energetic de el. Asta nu înseamnă că nu vom mai ținem minte nimic din trecut, că el va dispărea cu totul, ci doar că nu ne vom mai identifica cu ceea ce ne pare că ținem minte. Înseamnă că vom vindeca acel trecut din mintea noastră… În continuare vom putea privi tablourile acelui așa zis trecut, dar din altă perspectivă. Vom putea să zâmbim a aducere aminte: fără să ne mai doară, fără să ne mai subjuge, fără să mai rămânem captivi energetic reiterând sentimente și emoții provocate de acele imagini create și recreate de mintea noastră. Ce simt acum e că tot ce s-a întâmplat energetic la nivel Universal nu se poate șterge ca și cu buretele, dar se poate curăța… Fiindcă din punct de vedere universal noțiunea de timp nu există… Pentru Univers totul e aici și acum… E un prezent continuu și perpetuu… Deci tot ce facem acum influențează tot ce s-a petrecut sau se va petrece vreodată ca amprente energetice în memoria Universului. Așa că de aceea e important să tot curățăm mereu… și să curățăm TOTUL… Și să nu ne oprim din curățat vreodată… Mulțumesc! Oana 💜😍🤗...

Read More

Oana: Ca și cum nu există decât azi…

Posted by on Aug 29, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

”Să trăim de ca și când mâine n-ar exista”   Asta nu înseamnă să trăim fatalitatea lipsei de mâine, ci bucuria eternității lui astăzi. Conștiința absenței zilei de mâine și a permanenței zilei de astăzi va deschide în noi un alt fel de înțelegere, mai presus de păreri, vorbe și explicații. Ne va durea orice cuvânt aruncat la întâmplare pe apa sâmbetei, fiindcă apa sâmbetei nu e un râu ce trece pe nicăieri, ci o apă care trece pe la noi prin piept. Ne va seca orice acțiune irațională, a oricui, chiar dacă a fost făcută de habar n-avem cine în colțul celălalt al lumii, care nu e nici rotundă, nici pătrată, nici cubică… Nu e nicicum, doar e… Această Conștiință trezită nu ne va mai permite să facem nimic într-o doară. Nici să enunțăm vorbe fără să gândim, nici să facem fapte iresponsabile, nici se emitem gânduri fără rost. Nici să emitem păreri despre orice de ca și cum am fi atoateștiutori, ori cumva oracole ale lumii… Nici să credem că Pământul e sacul fără fund din care putem scoate la nesfârșit ”jucării pentru satisfacerea mofturilor noastre”. După un timp ne vom deprinde să nu mai tot aruncăm cu pietrele părerilor în apele gândurilor. Cu nimic, în nimic…, în nimeni… Fiindcă vom simți cum de la noi pleacă și tot la noi se întoarce totul. Fiindcă vom conștientiza că fără a fi nimic suntem TOTUL… Că ziua de mâine nu există și că aici e casa noastră… Și nu ne vom mai permite nebunia să aruncăm cu gunoaie peste tot prin ea… Să trăim simțind multidimensional că această clipă cuprinde Totul și Existența toată e în ea… Să fim… FIE… …de ca și cum nici ieri, nici azi, nici mâine… n-ar exista… Cu recunoștință și iubire fără margini, Oana   Zici bine, tu, Oana dragă… Dar – haide să fim sinceri: chiar facem asta?? Sau ne îmbătăm, din nou, cu cuvinte frumoase pe marginea unei alte lozinci interesante?! Bine-ar fi să nu fie așa… Dar capcana cuvintelor frumoase e mare…, la fel – credința cum că noi chiar facem și chiar suntem așa! (Ține, desigur, de acea pemanentă dorință a unei imagini de sine minunate, cu care ajungem să ne auto-păcălim amarnic )… Mintea își închipuie că dacă vorbim despre câte ceva măreț – chiar suntem acolo. Nu suntem; dar am putea, măcar, încerca – să ajungem. Indra...

Read More
p {font-size:10%}