Marinela: Poveste LiLA despre conștientizare…

Posted by on Jun 13, 2020 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Poveste Lila despre conștientizare   O tabără LiLa despre conștientizare, în iunie 2020, după o pandemie ciudată, o tabără spre „folosul și învățătura ”tuturor, indiferent de  forma de manifestare  – mașini, munți, poieni, gunoaie, oameni, pisici, gândaci cu burta mov … O tabără LiLa este o „ poveste cu final neașteptat” , care se construiește clipă de clipă, luând alte forme și înțelesuri, ale fiecăruia și ale tuturor… Dacă te lași, într-o tabără LiLa (și nu numai) ai acces, prin grația Maestrului, la starea de miracol… Practici un exercițiu- aparent doar coregrafie – și, dincolo de corectitudinea fiecărei mișcări în parte, simți cum „valul” se compune ca un tot  prin participarea fiecăruia… Desenezi în Univers unghiuri clare și înveți să te golești de tine, construiești „octaedri” în tine, fractali ai Manifestării, module ce devin parte dintr-o „coloană a infinitului”- și te pleci în fața acestei necunoscute simțiri… Desfaci aripi de energie pe care le desfășori în energia spațiului înconjurător și renunți, pentru o clipită, la tine-eu…. Simți frânturi de Ananda în „jocuri simple” , râme –care te dizolvă ajutându-te să conștientizezi dincolo de tine, întregul… Simți spațiul și dintr-o dată te faci mic , pentru că așa simți, că trebuie să te miști cu blândețe prin Univers, să nu-l rănești… și ceri iertare… Dar nu vă lăsați amăgiți, ca să mergi mai departe trebuie să ai curaj. Pentru că ajungi să te vezi și, atunci , ai nevoie, după cum spune Spiritul, de „curajul disperării” ca să mergi mai departe… Conștientizare înseamnă să vezi și să te vezi, să te auzi ridicând tonul când explici ceva, sfâșiind o bucată de hârtie cu nepăsare, simțindu-te atacat de o observație… Cineva te rănește cu o observație măruntă și durerea disproporționată te face conștient de rănile pe care tu le-ai provocat, nesimțind, nevăzând…și ți se face rușine… și spui iartă-mă și mulțumesc… O tabără LiLa nu este o poveste cu prinți și prințese, ea  te face mai conștient de „gunoaiele” din tine, de care tu ești responsabil… Și da, pentru a accepta și trăi așa, mai conștient și mai mic,  îți trebuie curaj… și să te lași învățat… Mulțumesc frumos Indrei pentru toate câte ne învață, pentru toate miracolele la care ne face parte…   Marinela  ...

Read More

Dana: Despre nevoia de Învățături și un șopron vechi cu coceni de porumb. Și despre Impermanență.

Posted by on May 19, 2020 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Despre nevoia de Învățături și un șopron vechi cu coceni de porumb.Și despre Impermanență. În lumina străvezie adusă de firave raze de soare străbătând anevoie prin micile crăpături din peretele de paiantă, plutește o mare de praf. Pe pămânul bolovănos și aproape cavernos al interiorului zac de-a valma câteva mormane de coceni vechi de porumb, sticle fără vârstă acoperite de țărână și diverse alte obiecte, cândva gospodărești: butoaie, putini, site, unelte.  Lemnul lor, acum cenușiu, prăfos și trist, pare că plânge după grija măinilor ce l-au iubit cândva. Și care astăzi nu mai sunt.Totul se tânguie mut printre uriașe pânze de păianjeni. Ei au preluat blând, tăcut dar neabătut tot acest spațiu și micul dar adâncul univers din el. Intrăm să rostuim puțin interiorul.  Orice mișcare naște nori de praf, pereții gem și ei cu mici valuri de pământ sfărâmat, pânzele de păianjen se împotrivesc distrugerii, totul face ca atmosfera să fie irespirabilă.  Cât de des, e nevoie de o fugă afară, în lumina clară a zilei, pentru o gură de aer proaspăt și curat.  Cât e de bun gustul acesta și ce balsam pentru nările și gâturile noastre, devenite hornuri înnegrite de funingine.Oare nu la fel sunt și viețile noastre ? Oare nu trăim la fel, în spații (mentale, emoționale și chiar fizice) înțepenite în trecut, cu tot ce reprezinta el (întâmplări, știuturi, împotriviri, emoții, reacții, poteci ale minții) ? Câteodată, prea rar, atingem cu o clipire a inimii grozăvia interioară și dăm fuga “afară după o gură de aer proaspăt” din Învățături. Și e ca un nectar. Ca o ridicare din pâcla văii spre vârful limpede, calm și puternic.Se percepe mult mai ușor nevoia fizică de aer curat într-un spațiu îmbâcsit. Mult mai greu merge simțirea autentică pentru nevoia disperata de Învățături (concepte, practică etc) și cale spirituală. Dar ne putem ajuta de prima pentru a o cultiva pe a doua.Și ne putem ajuta de vederea limpede a faptului că oamenii care au construit acel șopron, care au strâns toate acele lucruri și toată munca lor de o viață, au dispărut ca un fum, a fost un vis. La fel va fi și cu noi, și cu viețile noastre.Ce va conta în acel moment ? MULȚUMESC Maestrului pentru că am putut să simt și să înțeleg acestea.Mulțumesc Sanghă-i pentru ajutorul și suportul în curățatul șopronului (fizic și...

Read More

Delia: Date personale…

Posted by on May 1, 2020 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Date personale…             În tabere practicăm mai mult, mai serios, mai cu folos. Este imediat vizibil, prin tot felul de întâmplări speciale, ”drăguțe”, unele de-a dreptul spectaculoase (despre unele din ele într-o poveste viitoare… 😊). Senzația este de a intra în flux, în curgerea Existenței – o stare aparte, certitudinea că Universul te sprijină, zâmbește conspirativ și îți face cu ochiul, prin faptul că face posibile acest tip de situații. Le-am numit altă dată – sincronicități.             Știi cum e, dragă cititorule – ca și când lucrezi la un proiect zile, săptămâni, luni și totul se așează atât de bine, fiecare aspect la locul lui încât iese un puzzle perfect. Ei bine, cu sincronicitățile e un pic diferit: faci tu bucata ta, ceri ajutorul pentru restul, consacri ce ai făcut ”pentru toate ființele” și vin multe, multe contribuții exterioare, miraculoase și perfect integrate, astfel încât obții un fel de ”floare a vieții”, din care vezi, acum, o bucățică. Cam așa cumva, luând în calcul, mereu, faptul că sunt destul de sărăcăcioase cuvintele.             Întâmplarea din povestea noastră este o astfel de bucățică.             Tabără de vară, sezon serios de drumeții. Noi, grupul de practică, cantonați pe undeva în zona cetăților dacice. Într-una din zile facem o excursie mai lungă și, la retur, ne vorbim să oprim pe la piață să mai cumpărăm niște legume, fructe, ce era nevoie pentru pregătirea meselor… țintind, desigur, cu precădere, zona de desert – sezon de vârf de pepene galben și roșu. 😊             Ajungem la piață în Orăștie, cam așa pe sfârșit de program, ne dezmorțim, ne plimbăm pe la tarabe, vorbim scurt de un necesar, căutăm cele mai bune opțiuni, ne împrăștiem să investigăm disponibilitățile… Cu lista și cu portofelul în mână, mă întorc și dau o strigare, pentru că pierdusem din ochi personajul responsabil cu rezervele din cămară. Strig:             – Antigona? Antigona?             Mă întorc și dau nas în nas cu femeia care vindea la taraba de lângă mine și care mă privește cu o față plină de uimire și emoție și îmi spune:             – Dar de unde știți cum mă cheamă?             Uimire și pe fața mea. Întârziere de sinapse neuronale, într-o primă fază nu îmi dau seama ce vrea să spună; apoi zâmbesc și eu, emoționată: – O chemam pe prietena noastră… Aveți același nume… 😊             Doamna era de o altă etnie. Numele părea… ireal, alipit acelui personaj.             Dacă am vorbi de o Maria, Elena, Ioana, Andreea, sau Alexandra (sunt cele mai des întâlnite prenume în Romania, conform Wikipedia) nu am avea o poveste; dar Antigona… 😊             Ei bine, să vezi emoție pe cele două doamne ale noastre. Niciuna dintre ele nu a mai...

Read More

Delia: A celebra viața…

Posted by on Apr 27, 2020 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

A celebra viața… Moartea e un subiect morbid, mi s-a spus recent. Ciudat, zic, mie mi se pare că din contră. Gândul la moarte mă duce înspre recunoștința de a fi aici, spre celebrarea vieții. Plecăm într-o seară de la sală, cu temă de casă: exercițiul de a ne pregăti, astăzi, de culcare, ca și cum ar fi ultima zi. Să las totul în casă, gândindu-mă că așa va rămâne, că mă culc și nu mă mai trezesc… Îmi fac de lucru, mă foiesc, într-un final fac exercițiul – termin de pus toate cele în bună regulă, mă pun în pat, izbucnesc în lacrimi. Noa, da’ ce s-a întâmplat, mă întreb? Îmi răspund: dar nu am apucat, încă, să trăiesc… Mă auto-liniștesc: bine, fată dragă, dar ai peste 30 de ani, ai prins niște primăveri. Mă justific: am fost pe aici, dar asta nu înseamnă că am trăit. Iată, așa reiese la bilanț… Trece o perioadă, vine pandemia de coronavirus… Fir-ar să fie! Reiau exercițiul și îl duc mai departe. De ce fac asta? Ca să mă obișnuiesc cu ideea, desigur. Pentru că, după câtiva ani de practică, nu pot să nu observ obstinația cu care evităm subiectul, indiferent de vârstă, nivel de inteligență, situație socială. Pentru că este la mine sub nas…: mi se poate întâmpla. Zilele astea a devenit o ”posibilitate” (sau probabilitate?!) mai mare decât până acum. Șed și încerc să simt, să trăiesc această experiență. Mă raportez și eu, cum pot, la situații anterioare din viață. Cam cum ar fi?! Trec procedurile tehnice la care am asistat cu toții de câteva ori până acum, este demarată organizarea bunurilor și activelor, vin parastasele, trec și alea… Timpul curge și, după câteva zile, mai multe sau mai puține, de la caz, oamenii numiți familie, prieteni, își reiau activitățile, viețile. Anotimpurile se scurg, omuleții sunt trăiți de viață… Nu spun asta cu niciun fel de senzație de disperare, tristețe, sau acuzare, ci, pur și simplu, ca o constatare. Când acest bardo în care sunt acum, situat între naștere și moarte, se va încheia, toți cei care rămân în el vor continua să viețuiască aici. Fiecare după putințele lui. Tu ești urgența! spun Învățăturile, prin intermediul Maeștrilor. Tu ești urgența! Îmi aduc eu aminte, în cadrul procesului de contemplare a proprei treceri, transformări, schimbări de bardo… Ca să nu zic moarte. Pentru că e morbid. În fața morții contează două lucruri: cum ai trăit și starea ta din acel moment. Dacă moartea este mama tuturor fricilor și nici nu îndrăznesc să mă gândesc la ea și Doamne ferește să se pună problema că aș muri eu vreodată, cum aș putea să fiu cât de cât pregătit, adică să am...

Read More

Despre moarte – în vremea pandemiei…

Posted by on Apr 20, 2020 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Mihaela P.: ” Cineva l-a întrebat odată pe Osho ” Cum să evite o epidemie?” Pui întrebarea greșită, a răspuns Osho. Întrebarea corectă este: ” Cum să eviți frica de moarte, cauzată de epidemie?” Pentru că este foarte ușor să eviți virusul, în schimb este foarte greu să eviți frica în interiorul tău, și în lume. Oamenii vor muri mai mult din cauza acestei frici, decât din cauza epidemiei. Nu există virus pe lumea asta, care să fie mai periculos decât frica. Înțelege această teamă, altfel vei deveni un cadavru înainte ca trupul tău să moară. Nu are nimic de-a face cu virusul. Atmosfera înfricoșătoare pe care o simți în aceste momente este nebunia colectiva. Mulți oameni fie primesc ajutor, fie mor. S-a întâmplat deja de o mie de ori, și se va întâmpla în continuare. Și va continua dacă nu înțelegeți psihologia mulțimii și a fricii. În mod normal îți ții frica la distanță, dar în momentul nebuniei colective, conștientizarea ta poate fi complet pierdută. Nici nu vei ști când ai pierdut controlul asupra fricii tale. Atunci frica te poate determina sa faci orice!! Intr-o astfel de situatie poti sa iti iei si propria viata, sau sa iei vietile altora. Atât de multe se vor întâmpla în următoarele câteva rânduri: mulți oameni se vor sinucide, iar mulți oameni îi vor ucide pe alții. Fii atent. Nu te uita la știri care induc frica. Nu mai vorbi despre epidemie – repetarea aceluiași lucru la nesfârșit e ca auto-hipnoza. Frica este un fel de auto-hipnoză. Această idee va provoca schimbări chimice în organism. Repetând aceeași idee la nesfârșit, această schimbare chimică poate fi uneori atât de otrăvitoare, încât chiar te poate ucide. În timpul unei epidemii, energia din întreaga lume devine irațională. Meditația devine  o aură protectoare în jurul căutătorului, care  nu va lasa sa patrunda energie negativa în interior.” (Osho) Indra: Sigur că despre frica de moarte este vorba,  MEREU, MEREU,  MEREU!!! Chiar dacă o mascăm sub (numeroase) chestiuni mai convenabile. Și încă ceva: doar eu văd penibilul acestei situații?! În care ne învârtim în jurul unei sărbători… a învierii!!!! Dar nu o serbez – din frică de moarte! Nemaivorbind că nu am înțeles nimic nici despre moarte, dar nici despre viață! Și cu atât mai puțin – despre înviere!!! Falsitate și auto-pacaleală pe toată linia! Dar mănânc și beau, că aici sunt cu nivelul de conștiință! Marinela: M-am învârtit asupra acestui subiect, cu mintea, zilele acestea, „uite, nu mai sunt vorbe, chiar face parte din viața ta” mi –am spus; și da, vorba Deliei, sunt tot la tehnici preliminare. Pe de altă parte, am aflat vara trecută despre „Guru yoga = practică esențială! A contopi mintea ta –...

Read More
p {font-size:10%}