Delia: Algoritmul ”impregnării”…, sau un alt fel de cadou…

Posted by on Dec 1, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Despre Algoritmul impregnării… sau un alt fel de cadou Imediat ce a apărut fiecare dintre carțile de la Editura LiLA, am dus câte un exemplar la biblioteca de la birou. Colega mea Iuliana a luat cartea “Spune DA Existenței” și a început să o citească. Mi-a spus, după două zile, că este prima carte pe care nu o mai poate lăsa din mână – după câțiva ani în care nu a mai prea citit. Venea zilnic să îmi povestească câte ceva din carte, ce a mai citit, cum suntem noi oamenii, uite că uităm aceste adevăruri esențiale și rafinate și ne pierdem în “lucruri de făcut”. Într-o dimineață a venit să îmi relateze o poveste mai deosebită care tocmai i se întâmplase în autobuz. Mi-a spus că în drum spre birou s-a oprit și a cumpărat două buchete de flori de liliac. Stătea în autobuz, în picioare, lângă o femeie care a primit un sms, l-a citit și a început imediat să plângă. Iuliana, foarte emoționată, mi-a spus că a simțit cât de necăjită era acea femeie, și înainte să coboare, i-a oferit unul din cele două buchete de flori de liliac. Femeia s-a uitat la ea, a luat florile, i-a mulțumit și a zâmbit! Iuliana a venit să îmi povestească – punând gestul ei, pe care mi-a mărturisit că nu l-ar fi făcut în mod normal, pe seama faptului că tocmai citea cartea. J “Cartea asta are un efect, îți spun!” – mi-a zis ea, fiind foarte pătrunsă de adevărul celor spuse. M-am gândit să scriu povestea ei – ca o validare a modului în care funcționează “Algoritmul impregnării”, dacă cumva mai era nevoie de o reconfirmare pentru mințile noastre mereu în căutare de dovezi. Totodată și pentru a întări ceea ce ne-a spus Indra la momentul lansării primei cărți: și anume faptul că toate materialele LiLA sunt impregnate de energetica Școlii, care se transmite prin ele, la toți cei cu care acestea intră în contact.   Pe de altă parte, istorisirea aceasta vine într-un moment din an în care ne pregătim să achiziționăm cadouri; și poate n-ar strica să ne gândim – dacă să dăruim, din nou, ceva material, sau poate să țintim la un dar mai de suflet, care vine cu o anumită energetică și care poate să transmită în jur și să susțină – un alt fel de a viețui, mai cu simțire, mai autentic…  ...

Read More

Indra: Maki… și noi

Posted by on Nov 13, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Maki…   Maki a murit, pisoiul meu cel frumos, cel minunat, cel perfect… Cel pe care l-am ținut în brațe – atâția ani, cel care m-a bucurat de atâtea ori, când mă întorceam acasă tristă, de la serviciu, de prin drumurile mele omenești sterpe și seci…, mereu Maiki era acolo, cu căldura lui, cu moliciunea și torsul lui, așteptându-mă – ca să îl mângâi, ca să mai petrecem împreună încă o seară… Împreună… Încă o seară… Mereu credem că mai avem timp. Mereu avem alte lucruri mai importante de făcut: de mers la serviciu, de plătit ratele, de vorbit cu nu știu cine, de salvat aparențele, imaginea mea care trebuie mereu salvată și îmbunătățită…, apoi trebuie să îmi cumpăr o mașină, nu mai merge așa, fără. Apoi trebuie să repar acoperișul. Apoi trebuie să merg în concediu. N-am timp de un pisoi. Un pisoi e doar un pisoi, până la urmă.   Și, desigur, trebuie mereu – să vorbesc, să vorbesc, să vorbesc… Ori asta îmi ia timp! Maki poate să aștepte: și, de fapt, el va fi mereu acolo, așteptându-mă. Avem timp, altădată, poate poimâine, poate la sfârșitul săptămânii, vom sta puțin împreună. Acum am ceva de făcut. Ceva important. Maki mă așteptă, el este oricum acolo și nu are nimic de făcut. Iar mie mi se cuvine asta, să stea și să mă aștepte.   Ieri Maki s-a hotărât să plece: probabil s-a săturat să mi se tot frece de picioare și eu să nu-l bag în seamă, “lasă-mă acum, am treabă, mă încurci!”   Acum tac și plâng: Maki, am irosit timpul, am irosit zilele, serile, căldura, iubirea… Nu mai pot vorbi nimic acum, Maki…, s-au dus vorbele… Cum să repar asta, cum să ajung la tine?! Unde ești? Nu te mai văd… Aș avea atâtea să-ți spun…, toate cele pe care nu ți le-am spus…, nu am găsit suficient timp -să te simt, să-ți spun că te iubesc… Te iubesc, Maki! Mă poți auzi?? Dar oare cât o să mă țină asta?! Mâine am de mers la serviciu, trebuie să fac lucrarea asta importantă, e un proiect urgent…, se așteaptă rezultate! Taca taca taca taca. Uit… Uit? Așa fac mereu: am timp! Mai las și practica niște ani…, poate la pensie, atunci am să fiu mai liber. Până atunci – mă așteaptă ea. Are răbdare practica, au răbdare, Învățăturile, doar așteaptă de mii de ani, pot să mai aștepte puțin! Și, de fapt, mi se cuvine asta, să mă aștepte: PE MINE! Las empatia, compasiunea, pentru mai târziu. Și ceilalți pot să aștepte, acum am de făcut un proiect. Apoi trebuie să mănânc, ceva sănătos. Iar mai târziu mă uit la un film. E timpul...

Read More

Din nou – despre Tăcere, despre Practica Tăcerii…

Posted by on Sep 6, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Din nou – despre Tăcere, despre Practica Tăcerii…  (Discuția este dintr-o tabără, este pentru practică și pentru tabere, dar nu numai: este pentru MEREU! Pentru orice practicant dedicat și care a înțeles câte ceva din demersul spiritual real. Iar pentru cei care nu au înțeles încă – reluăm explicațiile: exact asta facem acum!)     I – Iar acum, tradiționala discuție despre Tăcere: încercând a suta…, a mia oară, să vă explicăm aceleași lucruri… Haideți să vedem care sunt aceste lucruri… care se pare că vă scapă mereu…, iar și iar… – Tăcerea are un rol important, nu este pentru că nu dorim ca oamenii să vorbească între ei, să socializeze…; dar tăcerea face de fapt parte din practică, te ajută să te duci înăuntrul tău, să te centrezi…, de-asta repetăm mereu, nu este nimic cu rea intenție; dar aceasta este o tabără în care venim să practicăm, iar a practica tăcerea ar însemna, în plus, o dovadă de respect pentru ceilalți – care chiar au venit în tabără să practice… I – Sigur că da, sunt unii care chiar vor să practice și care au înțeles importanța și obligativitatea tăcerii: sunt cei care practică de mai mulți ani și în care s-a stabilizat informația, precum și modul de lucru, practica a devenit concretă, palpabilă; vorbim despre cei care chiar pot ajunge în starea de meditație… Ori ei caută Tăcerea, unii chiar au ajuns să o simtă…, măcar puțin. – Atunci când vorbești, îți orientezi atenția înspre afară. În plus, vorbitul tranca tranca, nu numai cel exterior, dar chiar și vorbitul din mintea ta, au o anumită calitate de energie, mult mai grosieră, mai dezlânată, urâtă…, agitată, sunt frecvențe dizarmonice, agresive, de comentarii, de frică, de bârfă, de băgat în seamă…; pe când tăcerea are cu totul o altă calitate… – I – Tăcerea adevărată are o cu totul și cu totul o altă calitate…, bine spui tu. Și are o consistență, o frecvență a ei aparte…, de claritate, de liniște…, dar și de atenție, de prezență…, sunt doar câteva cuvinte sărace… Tăcerea nu poate fi explicată prin cuvinte! Trebuie să o simți, să se stabilizeze în tine, să devină una cu tine… Altfel – doar vorbim despre ea; ce caraghios, vorbim acum despre Tăcere! – Da, dar până nu o simți în tine… trebuie să spunem asta mereu, mai ales când lucrăm cu grupuri de oameni, care au, în modul lor “spontan”, tendința să trăncănească. I – Până când nu îți tace gura, și implicit mintea, nu vei reuși niciodată să îți vezi, să îți simți ego-ul; nu ai cum…: pentru că atunci când vorbești, fie prin cuvinte, fie doar prin gânduri-vorbe, tu de fapt te afli, în...

Read More

Nona: Războinicul…

Posted by on May 17, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Războinicul…           De ce “războinicul”? Pentru că fiecare dintre noi ar trebui să devină un “războinic frumos, pașnic, pregătit să facă ceea ce Universul așteaptă de la noi”. Războinicul înfruntă curajos creatura monstruoasă pe care mintea, în nebunia ei, o scornește, o hrănește și o ascunde în cotloanele ei întunecate. Are un nume creatura perfidă: ego. Războinicul e hotărât, dovedește creatura cu multele ei înfățișări, lupta este adevărată, cu toate că nu se aude zăngănit de arme, nu zboară săgeți, nu se ascut săbii, nu curge sânge. Universul este pașnic și atât de iubitor, “armele” lui sunt atât de simple…: doar să vreau să fac postura corectă, respirația corectă. Doar să fiu prezent, conștient, să vreau să fac! Vin de bunăvoie: cine sau ce mă împiedică oare să aud, să fac ceea ce e de făcut, prezent, conștient, corect? “Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă și-n traistă”! Mi-a luat ceva timp până am început să înțeleg ce și mai ales cum se întâmplă. “Chiar să faci”, spune Delia, “super prezent, super conștient”, spune Mihaela, sunt clopoțeii care se aud constant în timpul practicii noastre. Auzim?   “Sunt războinicul tău Doamne, sunt războinicul tău Existență!” Un războinic hotărât, prezent și conștient iese învingător întotdeauna pentru că începe să înțeleagă, să simtă, să știe că postura corectă îl susține, postura corectă va face ea singură ceea ce are de făcut, nu-i spun eu, nu-i arăt eu; cine sunt eu să ajustez, să inventez? Las exercițiul să-și facă treaba lui, el poate mult mai mult decât aș putea eu, îl las să se dezvăluie, când vrea el, cât vrea el, după strădania fiecăruia dintre noi, și uite așa strădania, de la o zi la alta devine tot mai mare, motivația este tot mai puternică, pentru că începi să înțelegi, să simți, să știi că ești tot mai responsabil pentru tine dar și pentru cei de lângă tine. Și nici nu știi când te trezești în șuvoiul cald și blând al Energiei, al Universului, când totul devine Bucurie iar cuvintele se împuținează…   “Să te observi tu singur și să te strunești”, citesc, recitesc, iar și iar, și totul capătă alte sensuri. Doar să vrei să practici, doar să practici…   Nona Pentru cei care nu știu, posturile din yoga induc o anumită stare, o anumită atitudine interioară; aceasta se va stabiliza prin practică și va putea fi adusă astfel în viața de toate zilele. Mai apoi – susținând însăși practica, care, astfel, va crește… Asta se întâmplă însă doar dacă posturile sunt executate corect, incluzând partea fizică, dar și centrarea, dar și respirația…, dar și liniștea minții…, dar și simțirea, care va apărea la un moment dat…, apoi se va rafina, apoi se va îmbogăți… Nona ne vorbește aici despre postura ”Războinicul”. A...

Read More

Indra: plecăciune, Iisuse…

Posted by on Apr 11, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Plecăciune, Iisuse… Sau Namaste, haide să ne închinăm în fața Sinelui care pătrunde totul…, care ne pătrunde și ne trăiește și “pe noi”…   Iată, “vine” Paștele… Oamenii sunt iarăși preocupați de cumpărături, mâncare, ouă de ciocolată, iepurași colorați, vacanțe, petreceri… Iepurași roz și milioane de ființe ucise… Oameni preocupați doar de povestea lor… De lumea lor iluzorie, în care iepurași roz aduc cadouri…, mormane de cadouri pe care și le fac ca să ascundă egoismul, ura, ne-simțirea, ne-păsarea… Ca să nu le mai vadă… Dacă nu le mai vedem, poate că ele nu sunt de fapt acolo, speculează mintea. Tu unde ești oare, Iisus? Tu nu mai faci parte, de mult, din această poveste a lor… Ai rămas un chip cioplit, un pretext sec pentru toate astea: oare cine te mai simte, cu adevărat, în inima lui?! Oare cine să te audă, strigând de acolo?! “Am stat în mijlocul lumii și m-am arătat lor în carne și i-am găsit pe toți beți și nu am găsit pe nici unul din ei însetat. Sufletul meu s-a umplut de durere pentru fiii oamenilor, căci ei sunt orbi în inimile lor și nu văd” (Luc 21). Ei sunt beți de ne-înțelegere, Iisus, mințile lor sunt confuze și dușmănoase, privirea le este încețoșată, opacă, rea… Inimile lor sunt oarbe, Iisus, inimile lor nu văd, nu aud, nu iubesc, nu simt, nu înțeleg…, nu se deschid, sunt ferecate, sunt de piatră… Ei vor să mănânce și să bea… Dar au uitat de mâncarea și băutura cea mai sfântă, care sunt vorbele Învățăturilor… Sau nici nu au știut asta vreodată; și nici nu îi interesează, de fapt… Ei nu sunt însetați, Iisus, de aceste vorbe…, ci de răutate și invidie, prin asta trăiesc ei, prin otravă… “Iisus a spus: Cine bea din gura mea va deveni ca mine, și eu, de asemenea, voi deveni ceea ce el este și cele ascunse i se vor descoperi” (Ioan 4). Ele ar trebui să fie mâncarea și băutura, și nu acea otravă zilnică și zădărnicia… Mâncarea și băutura care să îi transforme – în Tine, într-un Iisus… Iartă-mi îndrăzneala și ne-smerenia de a sta lângă picioarele tale, ca să plâng… Ca să plâng, alături de tine, acea durere, a ignoranței, cruzimii, violenței, neînțelegerii celor care te-au răstignit… Oameni știuți, oameni neștiuți, care răstignesc mereu, clipă de clipă…: prin gânduri, fapte, vorbe… “Căci ceea ce intră în gurile voastre nu vă va spurca, ci ceea ce iese din gurile voastre, aceasta vă va spurca” (Tom.6, Luc.11) Gânduri, fapte, vorbe, care răstignesc, de fapt, Dumnezeul din ei…, care “spurcă” Dumnezeul din ei…   Ce forță de tunet ai tu, Iisuse, în cuvintele tale…, incredibil…! Dar ei nu aud nici...

Read More

Delia: Miracolul mantrelor…

Posted by on Apr 8, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Miracolul mantrelor!   Scriu ca să vă împărtășesc un moment cu totul special, un episod de o mare emoție. Într-o dimineață de sâmbătă, moment în care mă pregătesc de obicei să merg înspre sală pentru programările de sedințe de terapie LiLA, am ieșit din clădire și înainte să închid ușa, am simțit în mine și am început să cânt mantra Buddha al Medicinei. M-am mirat: pentru că era un sentiment diferit față de alte momente, parcă de această dată mantra a venit pur și simplu în mine – comparativ cu alte dăți când eu încep să o cânt, o invoc și mă conectez la ea. De aceasta dată era altfel, mantra a venit ea singură, a început să se cante din inimă; versus acele alte dăți atunci când o recit eu, mai degrabă pornind din minte. Am trăit un sentiment de uimire și țin minte că m-am gândit că este probabil parte din pregătirea mentală pentru ședintele de terapie. M-am gândit: desigur, mintea. După ce am închis ușa, m-am întors și am pornit spre mașină. Atunci am zărit într-un colț al curții pe unul dintre băieții străzii care trăiesc în zonă. Acesta este aparte întrucât are un retard mental vizibil și este foarte bolnav, are picioarele pline de ulcerații și este oarecum singuratic. Stătea întins jos, pe cartoane și își îngrijea rănile de la picioare. În momentul în care l-am vazut am simțit în sufletul meu că mantra a venit pentru el, că l-a simțit, a știut că el are nevoie de ajutor! De multe ori, când suntem copleșiti de emoție – spunem că nu avem cuvinte care să descrie ceea ce am simțit. Cred că de fapt cuvintele sunt prea sărace pentru a putea transmite toata emoția, tot ceea ce te poate copleși într-o anumită clipă de trăire intensă… Faptul că sunt om, că mă cred specială, că am ochi să văd și simțuri să percep lumea, și mai mult, faptul că am preocupări spirituale… și, de fapt, uite că am nevoie să vină mantra să mă atentioneze “Vezi că este acolo un om care are nevoie de ajutor”!!! Doamne, poate aș fi trecut fără că măcar să îl observ! De câte ori s-o fi întâmplat asta? Eram absolut cutremurată de rafinamentul mantrei, de compasiunea, de grija ei. Am simțit micimea egoului meu, mintea care se învârte încontinuu în jurul lui “eu”, limitarea, nepăsarea, nesimțitul – toate în opozitie cu bunătatea, clar-vederea, căldura, grija și curățenia mantrei. Toate în același moment, ca un torent de trăire! Am urcat în mașină și am început să plâng, necontrolat, eliberator, și mi-am cerut iertare Existenței pentru împietrire și pentru că nu îmi pasă! Ca mod de funcționare, de fapt, așa este,...

Read More
p {font-size:10%}