Două pisici și cu mine, “eu – cheia a tot”…

Posted by on Oct 4, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Două pisici și cu mine, “eu – cheia a tot”…   – Maya avea doar trei luni când a ajuns în casa omuleților. Puiul-pisoi găsi acolo doi pui de om, omulețul-băiat și omulețul-fetiță, cu care se împrieteni. Preferata ei era, de departe, omulețul-fetiță, dormeau împreună, vorbeau…, Maya chiar se minuna că puiul de om fetiță înțelege ceva din limba ei. În anii care urmară îi învăță pe omuleții ei (mai ales pe omulețul-băiat și pe omulețul-tată), cu răbdare, ce este tandrețea, îi învăță să-și exprime sentimentele, să spună “te iubesc”, să (o) mângâie, să spună chiar și iartă-mă (atunci când, nefiind  prezenți, o mai călcau pe coadă). Anii trecură și plecă întâi omulețul-băiat și apoi omulețul-fetiță. Casa însăși se impregnă de tristețe. Omuleții-părinți se străduiau să meargă mai departe în această nouă viață. Maya era singură cât era ziua de lungă… Era din ce în ce mai amărâtă. Și atunci omuleții-părinți  se gândiră să-i aducă în dar un pui mic de mâț, negru și zglobiu, pe Leia. Surpriză, Maya nici nu vru să audă, se amărâ chiar mai tare și pisoiașul nedorit – ajunse astfel în apartamentul omulețului–bunic!  Mărturisiri ale omulețului-mamă: Eu sunt cheia a tot, deci eu sunt cheia comportamentului Mayei! Agresivitatea, intoleranta, teama, răutatea, gelozia, dar mai ales frica… toate sunt in mine! Eu îmi apăr teritoriul !  ”Să nu apară aici nici un alt pisic, cât de mic!” Nu arăt prea bine, acolo, ascunsă sub grația felină a Mayei! Și văzând cum se poartă Maya cu pisoiașul-cadou, am înțeles-simțit că ceea ce credem noi că “este bine” si este un “dar potrivit”, pentru o altă ființă s-ar putea să fie, din punctul ei de vedere, o mare agresiune; și să-i aducă, în loc de liniște, un plus de nefericire! Și totuși, și neașteptat, “victime” colaterale ale acestei stări de lucruri sunt Bunicul si domnul Ghiorghiță, la care nici nu mă gândisem, care trăiesc o stare de bucurie continuă de când împart apartamentul cu pisicuța Leia! Toată casa lor e mai vie! I: Cam așa e…, fiecare dintre noi – conține totul! Uneori – foarte evident, alteori – ascuns sub alte stive de “straturi” derutante. Pe lângă asta, însă, atenție și la mecanismele de impregnare (care funcționează și cu un animăluț și cu locurile și cu orice; doar că, poate, nu întotdeauna foarte vizibil). Pentru asta – vezi algoritmul impregnării, apoi cursul despre impregnări energetice, nu insistăm acum; precizăm doar – că animăluțul din casa ta – poate fi impregnat, ca un burețel, cu energetica ta și a casei tale; iar ceea ce manifestă el – reprezintă, de fapt, și câte ceva și din energetica ta. Da, tu ești cheia a tot. De unde și posibilitatea de...

Read More

Oana: Să nu ne oprim din curățat vreodată…

Posted by on Aug 29, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Bună, Indra! Sâmbăta trecută la sală am făcut printre altele și seria de vindecare a trecutului…, în consecință ne-am dezbrăcat de trecut. N-am închis ușa învățăturilor și practicii când am plecat de la sală și au rămas deschise și toate celelalte uși pe unde am trecut… Astăzi, după o săptămână aproape, încep să simt și să pricep câte ceva din ce a făcut exercițiul… (sper că e semn că începe să se așeze în structuri, așa cum știe el…) Care va să zică dacă ne dezbrăcăm de trecut ”DOAR” ne rupem energetic de el. Asta nu înseamnă că nu vom mai ținem minte nimic din trecut, că el va dispărea cu totul, ci doar că nu ne vom mai identifica cu ceea ce ne pare că ținem minte. Înseamnă că vom vindeca acel trecut din mintea noastră… În continuare vom putea privi tablourile acelui așa zis trecut, dar din altă perspectivă. Vom putea să zâmbim a aducere aminte: fără să ne mai doară, fără să ne mai subjuge, fără să mai rămânem captivi energetic reiterând sentimente și emoții provocate de acele imagini create și recreate de mintea noastră. Ce simt acum e că tot ce s-a întâmplat energetic la nivel Universal nu se poate șterge ca și cu buretele, dar se poate curăța… Fiindcă din punct de vedere universal noțiunea de timp nu există… Pentru Univers totul e aici și acum… E un prezent continuu și perpetuu… Deci tot ce facem acum influențează tot ce s-a petrecut sau se va petrece vreodată ca amprente energetice în memoria Universului. Așa că de aceea e important să tot curățăm mereu… și să curățăm TOTUL… Și să nu ne oprim din curățat vreodată… Mulțumesc! Oana 💜😍🤗...

Read More

Oana: Ca și cum nu există decât azi…

Posted by on Aug 29, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

”Să trăim de ca și când mâine n-ar exista”   Asta nu înseamnă să trăim fatalitatea lipsei de mâine, ci bucuria eternității lui astăzi. Conștiința absenței zilei de mâine și a permanenței zilei de astăzi va deschide în noi un alt fel de înțelegere, mai presus de păreri, vorbe și explicații. Ne va durea orice cuvânt aruncat la întâmplare pe apa sâmbetei, fiindcă apa sâmbetei nu e un râu ce trece pe nicăieri, ci o apă care trece pe la noi prin piept. Ne va seca orice acțiune irațională, a oricui, chiar dacă a fost făcută de habar n-avem cine în colțul celălalt al lumii, care nu e nici rotundă, nici pătrată, nici cubică… Nu e nicicum, doar e… Această Conștiință trezită nu ne va mai permite să facem nimic într-o doară. Nici să enunțăm vorbe fără să gândim, nici să facem fapte iresponsabile, nici se emitem gânduri fără rost. Nici să emitem păreri despre orice de ca și cum am fi atoateștiutori, ori cumva oracole ale lumii… Nici să credem că Pământul e sacul fără fund din care putem scoate la nesfârșit ”jucării pentru satisfacerea mofturilor noastre”. După un timp ne vom deprinde să nu mai tot aruncăm cu pietrele părerilor în apele gândurilor. Cu nimic, în nimic…, în nimeni… Fiindcă vom simți cum de la noi pleacă și tot la noi se întoarce totul. Fiindcă vom conștientiza că fără a fi nimic suntem TOTUL… Că ziua de mâine nu există și că aici e casa noastră… Și nu ne vom mai permite nebunia să aruncăm cu gunoaie peste tot prin ea… Să trăim simțind multidimensional că această clipă cuprinde Totul și Existența toată e în ea… Să fim… FIE… …de ca și cum nici ieri, nici azi, nici mâine… n-ar exista… Cu recunoștință și iubire fără margini, Oana   Zici bine, tu, Oana dragă… Dar – haide să fim sinceri: chiar facem asta?? Sau ne îmbătăm, din nou, cu cuvinte frumoase pe marginea unei alte lozinci interesante?! Bine-ar fi să nu fie așa… Dar capcana cuvintelor frumoase e mare…, la fel – credința cum că noi chiar facem și chiar suntem așa! (Ține, desigur, de acea pemanentă dorință a unei imagini de sine minunate, cu care ajungem să ne auto-păcălim amarnic )… Mintea își închipuie că dacă vorbim despre câte ceva măreț – chiar suntem acolo. Nu suntem; dar am putea, măcar, încerca – să ajungem. Indra...

Read More

Delia: DESPRE RESPONSABILITATE și ALGORITMII LiLA…

Posted by on Feb 24, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

DESPRE RESPONSABILITATE și ALGORITMII LiLA…   Această mică relatare se vrea despre a învăța și despre aplicarea Algoritmilor LiLA în viața de zi cu zi. În plus ilustrează nebunia ego-ului, a orgoliului, și felul în care ne construim vieți nefericite, tensionate și urâte. Este vorba despre o situație de familie, pe care, din ignoranță și prostie, am ales să o gestionez pe baza programelor mele mentale vechi, adică același mod de funcționare din ultimii 18 ani. Nimic nou pentru nimeni, probabil, până aici! După o dimineață de contrări și certuri, am plecat spre muncă, plină de nemulțumire și de indignare că lucrurile nu se așează cum vreau eu; și în același timp, plină de tristețe pentru că rănesc oamenii așa zis dragi, apropiați, și la care, dacă ar fi să o luăm pe legile omenești simple, ar trebui să țin, să îmi pese, să las lucrurile să se așeze și după nevoile lor, chiar dacă uneori acestea nu sunt identice cu ale mele. Încercam să mă liniștesc și m-am surprins, într-un moment de onestitate, că mă ocupam cu, ce credeți?! să caut pe cineva pe care să dau vina. Am intors, în capul meu, povestea de nenumărate ori, să îi văd unghiuri diferite, doar doar, dintr-o anumită perspectivă, putea să fie cineva vinovat, măcar parțial, pentru starea mea, pentru că nu îmi pasă, pentru că sunt egoistă și rea. Și cumva, din interior, nu am putut: ca și cum s-au sedimentat în mine, în toți acești ani, Învățăturile, Algoritmii, și mi-am dat seama dureros de clar că nu este nimeni pe care să pot da vina, că trebuie să îmi asum egoismul și prostia, faptul că sunt violentă, închisă, că nu îmi pasă, că este mereu vorba despre mine și tare rău îmi pare să o spun – că repet în continuu aceleași situații, roată! Și m-am speriat gândindu-mă că am trăit până acum destul de mulți ani, că sunt adult, conform normelor omenești de vârstă, și că responsabilitatea îmi este totuși atât de străină!!! Grav cu adevărat este însă faptul că nu există posibilitatea de a învăța, de creștere, fără asumare, fără responsabilitatea propriei vieți, a modului în care alegem să gestionăm situațiile. Copil fiind am crezut că înțelepciunea vine cu vârsta. Constat acum pe propria-mi piele că nu este deloc așa, că trebuie depus efortul corect pentru aceasta. Situația descrisă este nostimă dacă ne putem observa strădaniile de a ieși mereu neșifonați dintr-o situație. Cât de mult am putut să mă străduiesc să găsesc pe cineva vinovat, oricine, doar să scap eu, sau mai mulți oameni vinovați câte un pic, cu mine ieșind, desigur, basma curată din toată povestea. Este în același timp tristă – pentru că...

Read More

Nona: A începe să vezi muntele…

Posted by on Dec 26, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

A începe să vezi muntele… Abia când începi să cureți acolo, înăuntru, se răscolesc și ies la iveală tot felul de mizerii și creaturi, bine ascunse în ungherele întunecate și întortocheate ale minții… Te sperie de-a binelea, uneori nici aer nu mai ai! Te sufocă, de-a dreptul, urâțenia lor! Oare unde se duc cuvintele Învățăturilor, de ce se izbesc de “mine” și fug care încotro, de ce nu rămân să facă ele, în mine, ce au de făcut? Să mă schimbe, să mă transforme – în acea ființă minunată despre care vorbesc Ele… Nu au loc să intre în mine, cuvintele Învățăturilor, de aceea ricoșează! Îmi cer iertare că nu mai este loc – de câtă “agoniseală” am înghesuit peste tot, în toate locșoarele și firidele știute și neștiute, atâta timp… Ce aventuri palpitante s-au derulat în filmul meu de “capă și spadă”: să am, să fac, să adun, să fiu, să demonstrez cine sunt și ce pot! Câtă risipă de energie, doar fum… Până când… stop! E doar o clipă, când vreau – nu vreau, mă opresc; și nu știu ce se întâmplă, de unde vine și ce vine… cum, când, eu??? Și nu știi încotro s-o iei, nu mai ai putere nici să disperi, nici măcar să te scalzi în suferința ta călduță. Fumurile agoniselii se risipesc, nu mai sunt de nici un ajutor. Doar fumuri, doar iluzii… Pentru că Dumnezeu e răbdător, îți dă și tot îți dă, te mai atenționează – poate vezi, poate auzi…: dar tu nimic, pe cai mari, în goană, spre nicăieri. Și gata. Nu înțeleg ce e cu întunericul greu care mă copleșește. Dar undeva o luminiță pâlpâie stingheră. Încerc să ajung la ea, cât mai aproape, e tare greu, mă mai opresc, ezit…, mai e și frica… Acolo sus, când eram cu hățurile în mâini, ce vremuri… Apoi, cu fiecare milimetru de “curat” obținut, se mai face un picuț de loc și pentru “altceva”, pentru iertare, pentru mulțumesc… Pentru văzut. Mai fac un pas tremurat, parcă se distinge ceva, un contur, e Muntele, modest și tăcut, blând și aspru deopotrivă, atât de răbdător și iertător… Iartă-mă, Munte, că nu te-am văzut până acum, am trecut în goană, nu am avut timp pentru tine, te-am ignorat și nici măcar n-am încetinit, măcar așa, puțin…, să te observ, să te văd…, poate să te cunosc…, poate să te descopăr, să te iubesc… Capul în țărână, plecăciune adâncă, lacrimi de recunoștință: pentru că m-a ajutat, m-a îndrumat, doar El știe cum, răbdător și iertător. Învăț să simt “Mulțumesc” Învăț să simt “Iartă-mă” Învăț să simt “Da” Învăț să simt Recunoștința Și curăț, curăț fantomele trecutului și deșeurile toxice care m-au sufocat atâta timp. Fac loc...

Read More

Delia: Algoritmul ”impregnării”…, sau un alt fel de cadou…

Posted by on Dec 1, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Despre Algoritmul impregnării… sau un alt fel de cadou Imediat ce a apărut fiecare dintre carțile de la Editura LiLA, am dus câte un exemplar la biblioteca de la birou. Colega mea Iuliana a luat cartea “Spune DA Existenței” și a început să o citească. Mi-a spus, după două zile, că este prima carte pe care nu o mai poate lăsa din mână – după câțiva ani în care nu a mai prea citit. Venea zilnic să îmi povestească câte ceva din carte, ce a mai citit, cum suntem noi oamenii, uite că uităm aceste adevăruri esențiale și rafinate și ne pierdem în “lucruri de făcut”. Într-o dimineață a venit să îmi relateze o poveste mai deosebită care tocmai i se întâmplase în autobuz. Mi-a spus că în drum spre birou s-a oprit și a cumpărat două buchete de flori de liliac. Stătea în autobuz, în picioare, lângă o femeie care a primit un sms, l-a citit și a început imediat să plângă. Iuliana, foarte emoționată, mi-a spus că a simțit cât de necăjită era acea femeie, și înainte să coboare, i-a oferit unul din cele două buchete de flori de liliac. Femeia s-a uitat la ea, a luat florile, i-a mulțumit și a zâmbit! Iuliana a venit să îmi povestească – punând gestul ei, pe care mi-a mărturisit că nu l-ar fi făcut în mod normal, pe seama faptului că tocmai citea cartea. J “Cartea asta are un efect, îți spun!” – mi-a zis ea, fiind foarte pătrunsă de adevărul celor spuse. M-am gândit să scriu povestea ei – ca o validare a modului în care funcționează “Algoritmul impregnării”, dacă cumva mai era nevoie de o reconfirmare pentru mințile noastre mereu în căutare de dovezi. Totodată și pentru a întări ceea ce ne-a spus Indra la momentul lansării primei cărți: și anume faptul că toate materialele LiLA sunt impregnate de energetica Școlii, care se transmite prin ele, la toți cei cu care acestea intră în contact.   Pe de altă parte, istorisirea aceasta vine într-un moment din an în care ne pregătim să achiziționăm cadouri; și poate n-ar strica să ne gândim – dacă să dăruim, din nou, ceva material, sau poate să țintim la un dar mai de suflet, care vine cu o anumită energetică și care poate să transmită în jur și să susțină – un alt fel de a viețui, mai cu simțire, mai autentic…  ...

Read More
p {font-size:10%}