Oana: Ca și cum nu există decât azi…

Posted by on Aug 29, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

”Să trăim de ca și când mâine n-ar exista”   Asta nu înseamnă să trăim fatalitatea lipsei de mâine, ci bucuria eternității lui astăzi. Conștiința absenței zilei de mâine și a permanenței zilei de astăzi va deschide în noi un alt fel de înțelegere, mai presus de păreri, vorbe și explicații. Ne va durea orice cuvânt aruncat la întâmplare pe apa sâmbetei, fiindcă apa sâmbetei nu e un râu ce trece pe nicăieri, ci o apă care trece pe la noi prin piept. Ne va seca orice acțiune irațională, a oricui, chiar dacă a fost făcută de habar n-avem cine în colțul celălalt al lumii, care nu e nici rotundă, nici pătrată, nici cubică… Nu e nicicum, doar e… Această Conștiință trezită nu ne va mai permite să facem nimic într-o doară. Nici să enunțăm vorbe fără să gândim, nici să facem fapte iresponsabile, nici se emitem gânduri fără rost. Nici să emitem păreri despre orice de ca și cum am fi atoateștiutori, ori cumva oracole ale lumii… Nici să credem că Pământul e sacul fără fund din care putem scoate la nesfârșit ”jucării pentru satisfacerea mofturilor noastre”. După un timp ne vom deprinde să nu mai tot aruncăm cu pietrele părerilor în apele gândurilor. Cu nimic, în nimic…, în nimeni… Fiindcă vom simți cum de la noi pleacă și tot la noi se întoarce totul. Fiindcă vom conștientiza că fără a fi nimic suntem TOTUL… Că ziua de mâine nu există și că aici e casa noastră… Și nu ne vom mai permite nebunia să aruncăm cu gunoaie peste tot prin ea… Să trăim simțind multidimensional că această clipă cuprinde Totul și Existența toată e în ea… Să fim… FIE… …de ca și cum nici ieri, nici azi, nici mâine… n-ar exista… Cu recunoștință și iubire fără margini, Oana   Zici bine, tu, Oana dragă… Dar – haide să fim sinceri: chiar facem asta?? Sau ne îmbătăm, din nou, cu cuvinte frumoase pe marginea unei alte lozinci interesante?! Bine-ar fi să nu fie așa… Dar capcana cuvintelor frumoase e mare…, la fel – credința cum că noi chiar facem și chiar suntem așa! (Ține, desigur, de acea pemanentă dorință a unei imagini de sine minunate, cu care ajungem să ne auto-păcălim amarnic )… Mintea își închipuie că dacă vorbim despre câte ceva măreț – chiar suntem acolo. Nu suntem; dar am putea, măcar, încerca – să ajungem. Indra...

Read More

Delia: DESPRE RESPONSABILITATE și ALGORITMII LiLA…

Posted by on Feb 24, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

DESPRE RESPONSABILITATE și ALGORITMII LiLA…   Această mică relatare se vrea despre a învăța și despre aplicarea Algoritmilor LiLA în viața de zi cu zi. În plus ilustrează nebunia ego-ului, a orgoliului, și felul în care ne construim vieți nefericite, tensionate și urâte. Este vorba despre o situație de familie, pe care, din ignoranță și prostie, am ales să o gestionez pe baza programelor mele mentale vechi, adică același mod de funcționare din ultimii 18 ani. Nimic nou pentru nimeni, probabil, până aici! După o dimineață de contrări și certuri, am plecat spre muncă, plină de nemulțumire și de indignare că lucrurile nu se așează cum vreau eu; și în același timp, plină de tristețe pentru că rănesc oamenii așa zis dragi, apropiați, și la care, dacă ar fi să o luăm pe legile omenești simple, ar trebui să țin, să îmi pese, să las lucrurile să se așeze și după nevoile lor, chiar dacă uneori acestea nu sunt identice cu ale mele. Încercam să mă liniștesc și m-am surprins, într-un moment de onestitate, că mă ocupam cu, ce credeți?! să caut pe cineva pe care să dau vina. Am intors, în capul meu, povestea de nenumărate ori, să îi văd unghiuri diferite, doar doar, dintr-o anumită perspectivă, putea să fie cineva vinovat, măcar parțial, pentru starea mea, pentru că nu îmi pasă, pentru că sunt egoistă și rea. Și cumva, din interior, nu am putut: ca și cum s-au sedimentat în mine, în toți acești ani, Învățăturile, Algoritmii, și mi-am dat seama dureros de clar că nu este nimeni pe care să pot da vina, că trebuie să îmi asum egoismul și prostia, faptul că sunt violentă, închisă, că nu îmi pasă, că este mereu vorba despre mine și tare rău îmi pare să o spun – că repet în continuu aceleași situații, roată! Și m-am speriat gândindu-mă că am trăit până acum destul de mulți ani, că sunt adult, conform normelor omenești de vârstă, și că responsabilitatea îmi este totuși atât de străină!!! Grav cu adevărat este însă faptul că nu există posibilitatea de a învăța, de creștere, fără asumare, fără responsabilitatea propriei vieți, a modului în care alegem să gestionăm situațiile. Copil fiind am crezut că înțelepciunea vine cu vârsta. Constat acum pe propria-mi piele că nu este deloc așa, că trebuie depus efortul corect pentru aceasta. Situația descrisă este nostimă dacă ne putem observa strădaniile de a ieși mereu neșifonați dintr-o situație. Cât de mult am putut să mă străduiesc să găsesc pe cineva vinovat, oricine, doar să scap eu, sau mai mulți oameni vinovați câte un pic, cu mine ieșind, desigur, basma curată din toată povestea. Este în același timp tristă – pentru că...

Read More

Delia: Algoritmul ”impregnării”…, sau un alt fel de cadou…

Posted by on Dec 1, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Despre Algoritmul impregnării… sau un alt fel de cadou Imediat ce a apărut fiecare dintre carțile de la Editura LiLA, am dus câte un exemplar la biblioteca de la birou. Colega mea Iuliana a luat cartea “Spune DA Existenței” și a început să o citească. Mi-a spus, după două zile, că este prima carte pe care nu o mai poate lăsa din mână – după câțiva ani în care nu a mai prea citit. Venea zilnic să îmi povestească câte ceva din carte, ce a mai citit, cum suntem noi oamenii, uite că uităm aceste adevăruri esențiale și rafinate și ne pierdem în “lucruri de făcut”. Într-o dimineață a venit să îmi relateze o poveste mai deosebită care tocmai i se întâmplase în autobuz. Mi-a spus că în drum spre birou s-a oprit și a cumpărat două buchete de flori de liliac. Stătea în autobuz, în picioare, lângă o femeie care a primit un sms, l-a citit și a început imediat să plângă. Iuliana, foarte emoționată, mi-a spus că a simțit cât de necăjită era acea femeie, și înainte să coboare, i-a oferit unul din cele două buchete de flori de liliac. Femeia s-a uitat la ea, a luat florile, i-a mulțumit și a zâmbit! Iuliana a venit să îmi povestească – punând gestul ei, pe care mi-a mărturisit că nu l-ar fi făcut în mod normal, pe seama faptului că tocmai citea cartea. J “Cartea asta are un efect, îți spun!” – mi-a zis ea, fiind foarte pătrunsă de adevărul celor spuse. M-am gândit să scriu povestea ei – ca o validare a modului în care funcționează “Algoritmul impregnării”, dacă cumva mai era nevoie de o reconfirmare pentru mințile noastre mereu în căutare de dovezi. Totodată și pentru a întări ceea ce ne-a spus Indra la momentul lansării primei cărți: și anume faptul că toate materialele LiLA sunt impregnate de energetica Școlii, care se transmite prin ele, la toți cei cu care acestea intră în contact.   Pe de altă parte, istorisirea aceasta vine într-un moment din an în care ne pregătim să achiziționăm cadouri; și poate n-ar strica să ne gândim – dacă să dăruim, din nou, ceva material, sau poate să țintim la un dar mai de suflet, care vine cu o anumită energetică și care poate să transmită în jur și să susțină – un alt fel de a viețui, mai cu simțire, mai autentic…  ...

Read More

Indra: Maki… și noi

Posted by on Nov 13, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Maki…   Maki a murit, pisoiul meu cel frumos, cel minunat, cel perfect… Cel pe care l-am ținut în brațe – atâția ani, cel care m-a bucurat de atâtea ori, când mă întorceam acasă tristă, de la serviciu, de prin drumurile mele omenești sterpe și seci…, mereu Maiki era acolo, cu căldura lui, cu moliciunea și torsul lui, așteptându-mă – ca să îl mângâi, ca să mai petrecem împreună încă o seară… Împreună… Încă o seară… Mereu credem că mai avem timp. Mereu avem alte lucruri mai importante de făcut: de mers la serviciu, de plătit ratele, de vorbit cu nu știu cine, de salvat aparențele, imaginea mea care trebuie mereu salvată și îmbunătățită…, apoi trebuie să îmi cumpăr o mașină, nu mai merge așa, fără. Apoi trebuie să repar acoperișul. Apoi trebuie să merg în concediu. N-am timp de un pisoi. Un pisoi e doar un pisoi, până la urmă.   Și, desigur, trebuie mereu – să vorbesc, să vorbesc, să vorbesc… Ori asta îmi ia timp! Maki poate să aștepte: și, de fapt, el va fi mereu acolo, așteptându-mă. Avem timp, altădată, poate poimâine, poate la sfârșitul săptămânii, vom sta puțin împreună. Acum am ceva de făcut. Ceva important. Maki mă așteptă, el este oricum acolo și nu are nimic de făcut. Iar mie mi se cuvine asta, să stea și să mă aștepte.   Ieri Maki s-a hotărât să plece: probabil s-a săturat să mi se tot frece de picioare și eu să nu-l bag în seamă, “lasă-mă acum, am treabă, mă încurci!”   Acum tac și plâng: Maki, am irosit timpul, am irosit zilele, serile, căldura, iubirea… Nu mai pot vorbi nimic acum, Maki…, s-au dus vorbele… Cum să repar asta, cum să ajung la tine?! Unde ești? Nu te mai văd… Aș avea atâtea să-ți spun…, toate cele pe care nu ți le-am spus…, nu am găsit suficient timp -să te simt, să-ți spun că te iubesc… Te iubesc, Maki! Mă poți auzi?? Dar oare cât o să mă țină asta?! Mâine am de mers la serviciu, trebuie să fac lucrarea asta importantă, e un proiect urgent…, se așteaptă rezultate! Taca taca taca taca. Uit… Uit? Așa fac mereu: am timp! Mai las și practica niște ani…, poate la pensie, atunci am să fiu mai liber. Până atunci – mă așteaptă ea. Are răbdare practica, au răbdare, Învățăturile, doar așteaptă de mii de ani, pot să mai aștepte puțin! Și, de fapt, mi se cuvine asta, să mă aștepte: PE MINE! Las empatia, compasiunea, pentru mai târziu. Și ceilalți pot să aștepte, acum am de făcut un proiect. Apoi trebuie să mănânc, ceva sănătos. Iar mai târziu mă uit la un film. E timpul...

Read More

Din nou – despre Tăcere, despre Practica Tăcerii…

Posted by on Sep 6, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Din nou – despre Tăcere, despre Practica Tăcerii…  (Discuția este dintr-o tabără, este pentru practică și pentru tabere, dar nu numai: este pentru MEREU! Pentru orice practicant dedicat și care a înțeles câte ceva din demersul spiritual real. Iar pentru cei care nu au înțeles încă – reluăm explicațiile: exact asta facem acum!)     I – Iar acum, tradiționala discuție despre Tăcere: încercând a suta…, a mia oară, să vă explicăm aceleași lucruri… Haideți să vedem care sunt aceste lucruri… care se pare că vă scapă mereu…, iar și iar… – Tăcerea are un rol important, nu este pentru că nu dorim ca oamenii să vorbească între ei, să socializeze…; dar tăcerea face de fapt parte din practică, te ajută să te duci înăuntrul tău, să te centrezi…, de-asta repetăm mereu, nu este nimic cu rea intenție; dar aceasta este o tabără în care venim să practicăm, iar a practica tăcerea ar însemna, în plus, o dovadă de respect pentru ceilalți – care chiar au venit în tabără să practice… I – Sigur că da, sunt unii care chiar vor să practice și care au înțeles importanța și obligativitatea tăcerii: sunt cei care practică de mai mulți ani și în care s-a stabilizat informația, precum și modul de lucru, practica a devenit concretă, palpabilă; vorbim despre cei care chiar pot ajunge în starea de meditație… Ori ei caută Tăcerea, unii chiar au ajuns să o simtă…, măcar puțin. – Atunci când vorbești, îți orientezi atenția înspre afară. În plus, vorbitul tranca tranca, nu numai cel exterior, dar chiar și vorbitul din mintea ta, au o anumită calitate de energie, mult mai grosieră, mai dezlânată, urâtă…, agitată, sunt frecvențe dizarmonice, agresive, de comentarii, de frică, de bârfă, de băgat în seamă…; pe când tăcerea are cu totul o altă calitate… – I – Tăcerea adevărată are o cu totul și cu totul o altă calitate…, bine spui tu. Și are o consistență, o frecvență a ei aparte…, de claritate, de liniște…, dar și de atenție, de prezență…, sunt doar câteva cuvinte sărace… Tăcerea nu poate fi explicată prin cuvinte! Trebuie să o simți, să se stabilizeze în tine, să devină una cu tine… Altfel – doar vorbim despre ea; ce caraghios, vorbim acum despre Tăcere! – Da, dar până nu o simți în tine… trebuie să spunem asta mereu, mai ales când lucrăm cu grupuri de oameni, care au, în modul lor “spontan”, tendința să trăncănească. I – Până când nu îți tace gura, și implicit mintea, nu vei reuși niciodată să îți vezi, să îți simți ego-ul; nu ai cum…: pentru că atunci când vorbești, fie prin cuvinte, fie doar prin gânduri-vorbe, tu de fapt te afli, în...

Read More

Indra: plecăciune, Iisuse…

Posted by on Apr 11, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Plecăciune, Iisuse… Sau Namaste, haide să ne închinăm în fața Sinelui care pătrunde totul…, care ne pătrunde și ne trăiește și “pe noi”…   Iată, “vine” Paștele… Oamenii sunt iarăși preocupați de cumpărături, mâncare, ouă de ciocolată, iepurași colorați, vacanțe, petreceri… Iepurași roz și milioane de ființe ucise… Oameni preocupați doar de povestea lor… De lumea lor iluzorie, în care iepurași roz aduc cadouri…, mormane de cadouri pe care și le fac ca să ascundă egoismul, ura, ne-simțirea, ne-păsarea… Ca să nu le mai vadă… Dacă nu le mai vedem, poate că ele nu sunt de fapt acolo, speculează mintea. Tu unde ești oare, Iisus? Tu nu mai faci parte, de mult, din această poveste a lor… Ai rămas un chip cioplit, un pretext sec pentru toate astea: oare cine te mai simte, cu adevărat, în inima lui?! Oare cine să te audă, strigând de acolo?! “Am stat în mijlocul lumii și m-am arătat lor în carne și i-am găsit pe toți beți și nu am găsit pe nici unul din ei însetat. Sufletul meu s-a umplut de durere pentru fiii oamenilor, căci ei sunt orbi în inimile lor și nu văd” (Luc 21). Ei sunt beți de ne-înțelegere, Iisus, mințile lor sunt confuze și dușmănoase, privirea le este încețoșată, opacă, rea… Inimile lor sunt oarbe, Iisus, inimile lor nu văd, nu aud, nu iubesc, nu simt, nu înțeleg…, nu se deschid, sunt ferecate, sunt de piatră… Ei vor să mănânce și să bea… Dar au uitat de mâncarea și băutura cea mai sfântă, care sunt vorbele Învățăturilor… Sau nici nu au știut asta vreodată; și nici nu îi interesează, de fapt… Ei nu sunt însetați, Iisus, de aceste vorbe…, ci de răutate și invidie, prin asta trăiesc ei, prin otravă… “Iisus a spus: Cine bea din gura mea va deveni ca mine, și eu, de asemenea, voi deveni ceea ce el este și cele ascunse i se vor descoperi” (Ioan 4). Ele ar trebui să fie mâncarea și băutura, și nu acea otravă zilnică și zădărnicia… Mâncarea și băutura care să îi transforme – în Tine, într-un Iisus… Iartă-mi îndrăzneala și ne-smerenia de a sta lângă picioarele tale, ca să plâng… Ca să plâng, alături de tine, acea durere, a ignoranței, cruzimii, violenței, neînțelegerii celor care te-au răstignit… Oameni știuți, oameni neștiuți, care răstignesc mereu, clipă de clipă…: prin gânduri, fapte, vorbe… “Căci ceea ce intră în gurile voastre nu vă va spurca, ci ceea ce iese din gurile voastre, aceasta vă va spurca” (Tom.6, Luc.11) Gânduri, fapte, vorbe, care răstignesc, de fapt, Dumnezeul din ei…, care “spurcă” Dumnezeul din ei…   Ce forță de tunet ai tu, Iisuse, în cuvintele tale…, incredibil…! Dar ei nu aud nici...

Read More
p {font-size:10%}