Două pisici și cu mine, “eu – cheia a tot”…

Posted by on Oct 4, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Două pisici și cu mine, “eu – cheia a tot”…   – Maya avea doar trei luni când a ajuns în casa omuleților. Puiul-pisoi găsi acolo doi pui de om, omulețul-băiat și omulețul-fetiță, cu care se împrieteni. Preferata ei era, de departe, omulețul-fetiță, dormeau împreună, vorbeau…, Maya chiar se minuna că puiul de om fetiță înțelege ceva din limba ei. În anii care urmară îi învăță pe omuleții ei (mai ales pe omulețul-băiat și pe omulețul-tată), cu răbdare, ce este tandrețea, îi învăță să-și exprime sentimentele, să spună “te iubesc”, să (o) mângâie, să spună chiar și iartă-mă (atunci când, nefiind  prezenți, o mai călcau pe coadă). Anii trecură și plecă întâi omulețul-băiat și apoi omulețul-fetiță. Casa însăși se impregnă de tristețe. Omuleții-părinți se străduiau să meargă mai departe în această nouă viață. Maya era singură cât era ziua de lungă… Era din ce în ce mai amărâtă. Și atunci omuleții-părinți  se gândiră să-i aducă în dar un pui mic de mâț, negru și zglobiu, pe Leia. Surpriză, Maya nici nu vru să audă, se amărâ chiar mai tare și pisoiașul nedorit – ajunse astfel în apartamentul omulețului–bunic!  Mărturisiri ale omulețului-mamă: Eu sunt cheia a tot, deci eu sunt cheia comportamentului Mayei! Agresivitatea, intoleranta, teama, răutatea, gelozia, dar mai ales frica… toate sunt in mine! Eu îmi apăr teritoriul !  ”Să nu apară aici nici un alt pisic, cât de mic!” Nu arăt prea bine, acolo, ascunsă sub grația felină a Mayei! Și văzând cum se poartă Maya cu pisoiașul-cadou, am înțeles-simțit că ceea ce credem noi că “este bine” si este un “dar potrivit”, pentru o altă ființă s-ar putea să fie, din punctul ei de vedere, o mare agresiune; și să-i aducă, în loc de liniște, un plus de nefericire! Și totuși, și neașteptat, “victime” colaterale ale acestei stări de lucruri sunt Bunicul si domnul Ghiorghiță, la care nici nu mă gândisem, care trăiesc o stare de bucurie continuă de când împart apartamentul cu pisicuța Leia! Toată casa lor e mai vie! I: Cam așa e…, fiecare dintre noi – conține totul! Uneori – foarte evident, alteori – ascuns sub alte stive de “straturi” derutante. Pe lângă asta, însă, atenție și la mecanismele de impregnare (care funcționează și cu un animăluț și cu locurile și cu orice; doar că, poate, nu întotdeauna foarte vizibil). Pentru asta – vezi algoritmul impregnării, apoi cursul despre impregnări energetice, nu insistăm acum; precizăm doar – că animăluțul din casa ta – poate fi impregnat, ca un burețel, cu energetica ta și a casei tale; iar ceea ce manifestă el – reprezintă, de fapt, și câte ceva și din energetica ta. Da, tu ești cheia a tot. De unde și posibilitatea de...

Read More

Oana: Să nu ne oprim din curățat vreodată…

Posted by on Aug 29, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Bună, Indra! Sâmbăta trecută la sală am făcut printre altele și seria de vindecare a trecutului…, în consecință ne-am dezbrăcat de trecut. N-am închis ușa învățăturilor și practicii când am plecat de la sală și au rămas deschise și toate celelalte uși pe unde am trecut… Astăzi, după o săptămână aproape, încep să simt și să pricep câte ceva din ce a făcut exercițiul… (sper că e semn că începe să se așeze în structuri, așa cum știe el…) Care va să zică dacă ne dezbrăcăm de trecut ”DOAR” ne rupem energetic de el. Asta nu înseamnă că nu vom mai ținem minte nimic din trecut, că el va dispărea cu totul, ci doar că nu ne vom mai identifica cu ceea ce ne pare că ținem minte. Înseamnă că vom vindeca acel trecut din mintea noastră… În continuare vom putea privi tablourile acelui așa zis trecut, dar din altă perspectivă. Vom putea să zâmbim a aducere aminte: fără să ne mai doară, fără să ne mai subjuge, fără să mai rămânem captivi energetic reiterând sentimente și emoții provocate de acele imagini create și recreate de mintea noastră. Ce simt acum e că tot ce s-a întâmplat energetic la nivel Universal nu se poate șterge ca și cu buretele, dar se poate curăța… Fiindcă din punct de vedere universal noțiunea de timp nu există… Pentru Univers totul e aici și acum… E un prezent continuu și perpetuu… Deci tot ce facem acum influențează tot ce s-a petrecut sau se va petrece vreodată ca amprente energetice în memoria Universului. Așa că de aceea e important să tot curățăm mereu… și să curățăm TOTUL… Și să nu ne oprim din curățat vreodată… Mulțumesc! Oana 💜😍🤗...

Read More

Oana: Ca și cum nu există decât azi…

Posted by on Aug 29, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

”Să trăim de ca și când mâine n-ar exista”   Asta nu înseamnă să trăim fatalitatea lipsei de mâine, ci bucuria eternității lui astăzi. Conștiința absenței zilei de mâine și a permanenței zilei de astăzi va deschide în noi un alt fel de înțelegere, mai presus de păreri, vorbe și explicații. Ne va durea orice cuvânt aruncat la întâmplare pe apa sâmbetei, fiindcă apa sâmbetei nu e un râu ce trece pe nicăieri, ci o apă care trece pe la noi prin piept. Ne va seca orice acțiune irațională, a oricui, chiar dacă a fost făcută de habar n-avem cine în colțul celălalt al lumii, care nu e nici rotundă, nici pătrată, nici cubică… Nu e nicicum, doar e… Această Conștiință trezită nu ne va mai permite să facem nimic într-o doară. Nici să enunțăm vorbe fără să gândim, nici să facem fapte iresponsabile, nici se emitem gânduri fără rost. Nici să emitem păreri despre orice de ca și cum am fi atoateștiutori, ori cumva oracole ale lumii… Nici să credem că Pământul e sacul fără fund din care putem scoate la nesfârșit ”jucării pentru satisfacerea mofturilor noastre”. După un timp ne vom deprinde să nu mai tot aruncăm cu pietrele părerilor în apele gândurilor. Cu nimic, în nimic…, în nimeni… Fiindcă vom simți cum de la noi pleacă și tot la noi se întoarce totul. Fiindcă vom conștientiza că fără a fi nimic suntem TOTUL… Că ziua de mâine nu există și că aici e casa noastră… Și nu ne vom mai permite nebunia să aruncăm cu gunoaie peste tot prin ea… Să trăim simțind multidimensional că această clipă cuprinde Totul și Existența toată e în ea… Să fim… FIE… …de ca și cum nici ieri, nici azi, nici mâine… n-ar exista… Cu recunoștință și iubire fără margini, Oana   Zici bine, tu, Oana dragă… Dar – haide să fim sinceri: chiar facem asta?? Sau ne îmbătăm, din nou, cu cuvinte frumoase pe marginea unei alte lozinci interesante?! Bine-ar fi să nu fie așa… Dar capcana cuvintelor frumoase e mare…, la fel – credința cum că noi chiar facem și chiar suntem așa! (Ține, desigur, de acea pemanentă dorință a unei imagini de sine minunate, cu care ajungem să ne auto-păcălim amarnic )… Mintea își închipuie că dacă vorbim despre câte ceva măreț – chiar suntem acolo. Nu suntem; dar am putea, măcar, încerca – să ajungem. Indra...

Read More

Delia: DESPRE RESPONSABILITATE și ALGORITMII LiLA…

Posted by on Feb 24, 2018 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

DESPRE RESPONSABILITATE și ALGORITMII LiLA…   Această mică relatare se vrea despre a învăța și despre aplicarea Algoritmilor LiLA în viața de zi cu zi. În plus ilustrează nebunia ego-ului, a orgoliului, și felul în care ne construim vieți nefericite, tensionate și urâte. Este vorba despre o situație de familie, pe care, din ignoranță și prostie, am ales să o gestionez pe baza programelor mele mentale vechi, adică același mod de funcționare din ultimii 18 ani. Nimic nou pentru nimeni, probabil, până aici! După o dimineață de contrări și certuri, am plecat spre muncă, plină de nemulțumire și de indignare că lucrurile nu se așează cum vreau eu; și în același timp, plină de tristețe pentru că rănesc oamenii așa zis dragi, apropiați, și la care, dacă ar fi să o luăm pe legile omenești simple, ar trebui să țin, să îmi pese, să las lucrurile să se așeze și după nevoile lor, chiar dacă uneori acestea nu sunt identice cu ale mele. Încercam să mă liniștesc și m-am surprins, într-un moment de onestitate, că mă ocupam cu, ce credeți?! să caut pe cineva pe care să dau vina. Am intors, în capul meu, povestea de nenumărate ori, să îi văd unghiuri diferite, doar doar, dintr-o anumită perspectivă, putea să fie cineva vinovat, măcar parțial, pentru starea mea, pentru că nu îmi pasă, pentru că sunt egoistă și rea. Și cumva, din interior, nu am putut: ca și cum s-au sedimentat în mine, în toți acești ani, Învățăturile, Algoritmii, și mi-am dat seama dureros de clar că nu este nimeni pe care să pot da vina, că trebuie să îmi asum egoismul și prostia, faptul că sunt violentă, închisă, că nu îmi pasă, că este mereu vorba despre mine și tare rău îmi pare să o spun – că repet în continuu aceleași situații, roată! Și m-am speriat gândindu-mă că am trăit până acum destul de mulți ani, că sunt adult, conform normelor omenești de vârstă, și că responsabilitatea îmi este totuși atât de străină!!! Grav cu adevărat este însă faptul că nu există posibilitatea de a învăța, de creștere, fără asumare, fără responsabilitatea propriei vieți, a modului în care alegem să gestionăm situațiile. Copil fiind am crezut că înțelepciunea vine cu vârsta. Constat acum pe propria-mi piele că nu este deloc așa, că trebuie depus efortul corect pentru aceasta. Situația descrisă este nostimă dacă ne putem observa strădaniile de a ieși mereu neșifonați dintr-o situație. Cât de mult am putut să mă străduiesc să găsesc pe cineva vinovat, oricine, doar să scap eu, sau mai mulți oameni vinovați câte un pic, cu mine ieșind, desigur, basma curată din toată povestea. Este în același timp tristă – pentru că...

Read More

Delia: Algoritmul ”impregnării”…, sau un alt fel de cadou…

Posted by on Dec 1, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

Despre Algoritmul impregnării… sau un alt fel de cadou Imediat ce a apărut fiecare dintre carțile de la Editura LiLA, am dus câte un exemplar la biblioteca de la birou. Colega mea Iuliana a luat cartea “Spune DA Existenței” și a început să o citească. Mi-a spus, după două zile, că este prima carte pe care nu o mai poate lăsa din mână – după câțiva ani în care nu a mai prea citit. Venea zilnic să îmi povestească câte ceva din carte, ce a mai citit, cum suntem noi oamenii, uite că uităm aceste adevăruri esențiale și rafinate și ne pierdem în “lucruri de făcut”. Într-o dimineață a venit să îmi relateze o poveste mai deosebită care tocmai i se întâmplase în autobuz. Mi-a spus că în drum spre birou s-a oprit și a cumpărat două buchete de flori de liliac. Stătea în autobuz, în picioare, lângă o femeie care a primit un sms, l-a citit și a început imediat să plângă. Iuliana, foarte emoționată, mi-a spus că a simțit cât de necăjită era acea femeie, și înainte să coboare, i-a oferit unul din cele două buchete de flori de liliac. Femeia s-a uitat la ea, a luat florile, i-a mulțumit și a zâmbit! Iuliana a venit să îmi povestească – punând gestul ei, pe care mi-a mărturisit că nu l-ar fi făcut în mod normal, pe seama faptului că tocmai citea cartea. J “Cartea asta are un efect, îți spun!” – mi-a zis ea, fiind foarte pătrunsă de adevărul celor spuse. M-am gândit să scriu povestea ei – ca o validare a modului în care funcționează “Algoritmul impregnării”, dacă cumva mai era nevoie de o reconfirmare pentru mințile noastre mereu în căutare de dovezi. Totodată și pentru a întări ceea ce ne-a spus Indra la momentul lansării primei cărți: și anume faptul că toate materialele LiLA sunt impregnate de energetica Școlii, care se transmite prin ele, la toți cei cu care acestea intră în contact.   Pe de altă parte, istorisirea aceasta vine într-un moment din an în care ne pregătim să achiziționăm cadouri; și poate n-ar strica să ne gândim – dacă să dăruim, din nou, ceva material, sau poate să țintim la un dar mai de suflet, care vine cu o anumită energetică și care poate să transmită în jur și să susțină – un alt fel de a viețui, mai cu simțire, mai autentic…  ...

Read More

Carmen: Despre deschidere…

Posted by on Feb 15, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

„Draga Indra, Multumesc din toata inima pentru tot ce faci pentru noi. Apreciez si sunt profund recunoscatoare pentru ca ai atat de multa rabdare, intelegere, simtire si ca ne iubesti mult mai mult decat cuvintele o pot descrie. E de cel mai mare folos ceea ce ne inveti si e PRIORITAR! Apropo de tema acasa, si acel carnetel pe care ne-ai pus sa notam de cate ori spunem “nu” intr-o zi, a fost trist, ca sa nu spun socant, sa observ ca mai mult de 60 – 70% din comunicarea mea cu ceilalti (fata-n fata sau doar mental), incepea cu o negare…. Si nu ma refer doar la o conversatie oarecare, ci o impotrivire efectiv la ceea ce este…Cata opozitie de-a dreptul ridicola, meschina si fara nici un rost! In acest fel am inceput sa simt de fapt, ce inseamna sa fii (asa cum spune Gabi), un “ghimpe”, in Univers, ce inseamna de fapt sa simti opusul acelei deschideri de care vorbesti tu. Si chiar daca a durut, (un fel de dubla durere, o data a celei care se tine cu dintii de imaginea ei de fiinta corecta si perfecta, inteleapta si spirituala? dar si ceva mult mai profund),  auto-observarea aceasta pe cat de permanenta posibil, s-a transformat cumva in necesitate, ca atunci cand absorbi cu nesat aer in tine, si a devenit si extrem de interesanta si fascinanta in acelasi timp (sa observi cate “entitati” ies la suprafata si se inghesuie la “comanda” si apar asa, din neant, in functie de situatie)… Cu certitudine si prioritate trebuie sa ne observam fiecare modul de functionare, pentru a intelege, simti, a avea puterea interioara de a ne transforma si a deveni intr-un final, acea “lumina din lumina”. Dar toate astea facute cu incredere si intr-un mod absolut autentic, sincer, curat,  DESCHIS. Imi cer iertare pentru ca nu intotdeauna dau un feed-back la ceea ce primesc de la tine, dar sincer spun ca este cel mai pretios dar, ceea ce vine; de multe ori mi s-a intamplat sa fiu “on line” ca sa zic asa, deschizand e-mail-ul si gandind tot atunci: “oare nu trimite Indra ceva, un text, exercitii, ceva?”, ca in momentul urmator sa intre mesajul de la tine. E minunat sa vezi cum raspunde Universul, uneori aproape instant…   Te iubesc din toata inima, Indra, te pretuiesc, si cel mai important (asa mi se pare mie), ca simt inauntru ca esti una cu totul, ca esti una cu Existenta, ca esti… Multumesc, Carmen...

Read More
p {font-size:10%}