Demolarea ego-ului doare! Doare foarte tare!
Ce “îmi mai ramâne mie’’? Ce “mă’’ fac? Întreb: pentru că în programele “mele’’ trebuie să mai existe ceva, trebuie să “văd” ceva, fie un rest, fie o speranță, sau o altă “remodelare’’, să îmi rămână totuși ceva și “mie”.
Ei, trebuie să nu mai vreau nimic. Să vezi ce bucurie simți când nu mai ai un “target’’! Doar faci, de bunăvoie, conștient! ȘI LIBER!
Rămâne frica că mă dezgolesc în fața lumii!! Mă văd celalți cum sunt în realitate.
Cum rămâne cu imaginea mea construită atația ani cu greu?! Ce “trebuie’’ să facă omul într-o viață? Să învețe, să își găsească un servici bun, să “se realizeze”, să aibă o casă, o mașină, toate cele necesare unei vieți “confortabile”, “convenabile” (cuvintele călduțului, ar spune Indra) În conformitate cu programul ștanțat de societate, părinți, etc?
ȘI? Dacă le obțin, Mă opresc! Mă mulțumesc, asta la nivel omenesc.
Iar dacă practic și văd un pic altfel lucrurile, iarăși mă opresc, crezând că e “mulțumitor”, nici că se poate mai bine, am mai punctat ceva! Am mai adăugat ceva “spiritual” la o viată “multumitoare’’, confortabilă, convenabilă. Călduță: nimic spectaculos, nici o libertate reală, nici o trăire autentică; dar confortabilă, ar spune Indra)
Și vine cineva și zice: “Hei, mai e ceva acolo! Uite ușa, cheia! Tu doar spune: deschide!”
Iar să muncesc? Iar să o iau de la capăt?! Și mai trebuie să și renunț la tot ce “cred” că sunt/știu!
DA! Cu bucurie și mare recunoștință! Dacă nu mă golesc, cum pot să las energia să mă transforme? Pe unde să intre?
Când mergi la doctor pentru că ai o infecție, mergi pentru că vrei și pentru că știi că trebuie să te lasi “deschis” si “curățat”, nu există altă soluție. De ce acolo poți? Și vrei? Corpul “meu’’ e bolnav! Trebuie să îl fac bine.
Dar eu NU sunt corpul! Cu ego-ul de ce nu pot să fac la fel?!
Acel NU de dedesubt blochează toată deschiderea: către viață, curgere, manifestare, schimbare, bucurie, libertate…
Mihaela