Venim cu anumite “bagaje” din alte părți, de la alte cursuri, etc., din viață, de oriunde. Nu numai asta, dar mai și filtrez totul.

Și desigur, cred că stiu: de exemplu “știu” un exercitiu. Și nu mai sunt atent la ce mi se spune, la ce mi se cere concret în acel moment. NU MAI SUNT PREZENT – PENTRU CĂ EU ȘTIU”. Și de fapt – nu îl fac! Iar cred că știu.

 

Dacă chiar VIN GOL și DOAR practic, ca si cum ar fi prima dată – de fiecare dată, corect, prezent si conștient, de fiecare dată se mai poate mișca câte ceva: mai simt ceva, integrez ceva, mult, puțin, mare, mic, nu știu și nu asta mă preocupă. atunci chiar se vor schimba lucrurile.

Mai grav este dacă compar exercițiile cu ce “știu eu” din alte părți.

Sau dacă fac, iarăși, cum știu eu” – dintr-o nouă obisnuință: iată cum am făcut un nou program, acum cu exercițiile; deci nu sunt nici deschis la ce fac si nici prezent!

Apoi ego-ul spiritual începe el să se convingă că e mai bine așa cum fac eu, variant mea e cea bună, iată ce deștept sunt: adaug acel “știu” după mintea mea – la straturile lui (groase) deja preexistente.

 

Dacă chiar vin gol… asta ar trebui să fie atitudinea zilnică, aceea de a lăsa totul în urmă, de fiecare dată: să las trecutul, până în clipa respectivă.

Obligatoriu pt asimilarea… a orice!

 

Dar eu mereu vreau să mai păstrez ceva și pentru mine. Cred că se poate așa, sau că știu eu cum să fac asta, sau “că mă scot eu cumva”, “păcălesc eu Universul, doar sunt mai șmecher, nu?”, “și de fapt nu mă vede nimeni”…

 

Nu merge!!! Trebuie să îmi asum, să mă responsabilizez și să mă hotărăsc. Așa fac și în viața de zi cu zi: mă fofilez, cu acel veșnic poate nu mă vede nimeni de data asta”, crezând că acumulez mai multe, că le țin ale mele , le dosesc…: sunt achizițiile mele, am!

 

Desfac auto-limitarea proprie! Lucrez pe ce simt că mă îngrădește sau pe ce mi se spune. Ascult sfatul, FAC. Cu forța: în sensul cel discutat!

 

Am o listă de ce fac, zilnic, de ani de zile.

În fiecare weekend merg la munte. De ce? Am extins zona de confort acolo, m-am identificat cu plăcerea de a ieși din oraș, cu menținerea imaginii mele de iubitor de natură, cu respiratul aerului curat care îmi face “mie’’ bine, corpului meu minunat. Acolo nu mă vede nimeni, ramân perfect în ego-ul meu și recunosc că îmi place. Nici măcar nu pot vedea cât de mic este universul meu! Pe care îl mențin așa de o viată!

SCHIMB cu FORȚA acest comportament. Pentru că altfel o să mă învârt în aceleași lucruri vieți întregi, o să repet aceleași lucruri și nu am să învăț nimic…

 

NU AM CUM SĂ EVOLUEZ… RĂMÂNÂND ACELAȘI !!!

 

NU mai merg zilnic cu mașina “mea’’ la serviciu. O las acasă, iau metroul, merg pe jos și mă bucur de tot ce îmi iese în cale.

Plec iarna la Constanta! Nu mai plec la munte! Să văd marea înghețată! Să mă bată frigul!

Schimb așa zisele priorități. Cu forța dacă asta mă ajuta sa văd altfel lucrurile, din altă perspectivă!

Nu mă mai înfofolesc, să simt un pic cum mă pișcă frigul, poate mă mai trezesc!

Ies afară în frig, cu drag!! Scot programul  “e frig, să îmi păzesc corpul să nu răcească”. Nu mai aplic frig=frică!

Nu mai îmi este frică că vara mă arde soarele și mă dau cu “x‘‘ straturi de cremă să mă păzesc bine: pielea mea prețioasă; și nici iarna că frigul îmi usucă fața! O fac altfel! Nu cu frica că acest corp “îsi pierde frumusețea!”

 

În unele cazuri, Universul te forțează să îți schimbi viața sau să înveți ceva; dar dacă nu vezi, te “doboară” altfel.

Te poți reinventa să trăiești altfel. Vezi cum e să dai ultimii bănuți din buzunar și din casă unui om de pe stradă, fără să iți fie frică că mori de foame! Chiar dacă nu ai de nici unele! Și nu ai nici un salariu de luat a doua sau a treia zi… Cum e?

 

Vin, practic! Mai mișc ceva. Văd o bucățică “ceva mai sus”; si imediat sunt mândru de mine că am văzut: gata, știu!

Dar oare ce crede ego-ul meu că stiu? Tot ce vrea el, desigur.

 

Practic, zice el; dar continui cu aceleași obiceiuri. Practic, zice el; dar fac aceleași lucruri.

Poate se mai schimbă ceva, am timp.

Pentru că, de fapt, nu prea vreau să mă schimb. Pentru că simt că doare. Ce doare? Cine doare?

 

Mă deschid spre schimbare! Să fac lucrurile să se schimbe: dacă nu pot, la început le fac cu forța. Mă las curățată, vreau, mă deschid, am încredere în practică, în ce mi se spune și FAC.

Șterg programele, scot TOT, chiar dacă nu știu sau nu simt ce înseamna TOT, eu șterg, curăț, cu voie și cu determinare.

 

Am impresia că am tot timpul din lume! Consider (“eu”, desigur!) că nu mă pot schimba brusc si că am nevoie de timp. Dar hai să analizez ce am făcut până acum, sincer…

Vin la practică, mai pricep câte ceva, s-a mai miscat ceva: imediat ego-ul se bucură, se valorizează, se reinventează.

“Eu’’ vreau să mă schimb: dar după cum cred “eu” și după cum pot “eu” și după cum am timp, timpul “meu’’.

NU, nu am timp. Dacă chiar vreau, fac cât de mult pot, ca să mă schimb!

Vreau, aud, fac!

 

Mihaela