Să vă spun când l-am văzut prima oară, acum doi ani, cam tot pe vremea asta. Era deja plin de flori parfumate, de frunze, de tot felul de păsări și gâze care mai de care mai veselă și mai gălăgioasă. L-am privit, oarecum mirată, umplea fereastra cu bucuria lui verde. A doua zi l-am văzut iar, era tot acolo, vesel și verde, așa că i-am zâmbit, neștiind ce să fac altceva, doar i-am zâmbit. Treceau zilele dar el era acolo, teiul din fereastră, era prezent la întâlnirea noastră zilnică, așa că am început să-i spun, una,alta, și el îmi răspundea, bucuros de dialog. M-a încurajat, m-a bucurat cu verdele lui, cu florile lui parfumate multe săptămâni și de atunci suntem cei mai buni prieteni. Acum își pregătește bobocii, așa că aștept cu nerăbdare minunea din fereastră.

….M-a întrebat Delia de când e teiul acolo…De vreo șaizeci de ani, a venit răspunsul…

Da, teiul este acolo, poate l-am zărit, dar de văzut…mintea noastră atât de micuță și arogantă standardizează, șablonizează, minimalizează tot ce nu-i aparține, ce nu poate controla sau manipula în vreun fel. Dar teiul e acolo, an de an, înfrunzește, înflorește, ne umple de parfum  indiferent dacă ne doare ceva, dacă dormim sau avem vreo așa zisă supărare, el e acolo și ne dăruiește necondiționat iubire, bucurie, miracole…Cine e absent oare din miracolul vieții?

Vrem confirmări, vrem ” miracole” păi să fim măcar prezenți în viața noastră. Indra este cu noi mereu, constant…ne doare ceva fuga la Indra. a șablonizat mintea repede și gata! rezolvat! Dar iubirea aceea atât de curată, necondiționată de nimeni și nimic, doar iubire pură, devoțiune, încredere, care se revarsă continuu și continuu..nu sunt adevărate miracole?  Oare când va veni momentul să ne trezim din lunga și recea letargie? Ne-am obișnuit ca Indra să fie acolo și să aștepte, doar să aștepte, doar să dea, doar nouă. Câtă răbdare, câtă iubire, până când?

 

Și întreb iar și iar ne e frică? de cine, de ce? Să fie demonii aceia veniți de nicăieri și de oriunde, ascunși în străfundurile neștiute și nebănuite ale icebergurilor noastre?

O frică de “gheață” pe care doar iubirea aceea atât de curată și pură  o poate topi….

Atât de multă iubire cum să n-o primești?

multumesc

Nona

un omuleț care a învățat să spună DA