Miracolul mantrelor!

 

Scriu ca să vă împărtășesc un moment cu totul special, un episod de o mare emoție.

Într-o dimineață de sâmbătă, moment în care mă pregătesc de obicei să merg înspre sală pentru programările de sedințe de terapie LiLA, am ieșit din clădire și înainte să închid ușa, am simțit în mine și am început să cânt mantra Buddha al Medicinei. M-am mirat: pentru că era un sentiment diferit față de alte momente, parcă de această dată mantra a venit pur și simplu în mine – comparativ cu alte dăți când eu încep să o cânt, o invoc și mă conectez la ea. De aceasta dată era altfel, mantra a venit ea singură, a început să se cante din inimă; versus acele alte dăți atunci când o recit eu, mai degrabă pornind din minte.

Am trăit un sentiment de uimire și țin minte că m-am gândit că este probabil parte din pregătirea mentală pentru ședintele de terapie. M-am gândit: desigur, mintea.

După ce am închis ușa, m-am întors și am pornit spre mașină. Atunci am zărit într-un colț al curții pe unul dintre băieții străzii care trăiesc în zonă. Acesta este aparte întrucât are un retard mental vizibil și este foarte bolnav, are picioarele pline de ulcerații și este oarecum singuratic. Stătea întins jos, pe cartoane și își îngrijea rănile de la picioare. În momentul în care l-am vazut am simțit în sufletul meu că mantra a venit pentru el, că l-a simțit, a știut că el are nevoie de ajutor! De multe ori, când suntem copleșiti de emoție – spunem că nu avem cuvinte care să descrie ceea ce am simțit. Cred că de fapt cuvintele sunt prea sărace pentru a putea transmite toata emoția, tot ceea ce te poate copleși într-o anumită clipă de trăire intensă…

Faptul că sunt om, că mă cred specială, că am ochi să văd și simțuri să percep lumea, și mai mult, faptul că am preocupări spirituale… și, de fapt, uite că am nevoie să vină mantra să mă atentioneze Vezi că este acolo un om care are nevoie de ajutor”!!! Doamne, poate aș fi trecut fără că măcar să îl observ! De câte ori s-o fi întâmplat asta?

Eram absolut cutremurată de rafinamentul mantrei, de compasiunea, de grija ei. Am simțit micimea egoului meu, mintea care se învârte încontinuu în jurul lui “eu”, limitarea, nepăsarea, nesimțitul – toate în opozitie cu bunătatea, clar-vederea, căldura, grija și curățenia mantrei. Toate în același moment, ca un torent de trăire! Am urcat în mașină și am început să plâng, necontrolat, eliberator, și mi-am cerut iertare Existenței pentru împietrire și pentru că nu îmi pasă! Ca mod de funcționare, de fapt, așa este, nu sunt în acea stare.

Am învățat cât de putine știu, cât de miraculoasă este o mantră, cum poți învăța smerenia într-o dimineață devreme, și că și băiatul străzii de la mine din curte este una dintre ființele pentru care consacru acum practica de la sală, una dintre multele ființe din toate timpurile, din toate lumile…

În contextul celor de mai sus, de multe ori de atunci mă întreb: oare cât de mult îmi scapă din viață?! Într-una din serile de joi, Indra a arătat cu mâna o limită la nivelul ochilor și a spus ceva de genul “Voi vedeti doar până aici, tot ceea ce e dincolo va scapă cu desăvârșire”. Dacă cumva acest Dincolo – este majoritatea, dacă este viața, dacă este esențialul?

Ajungem, din nou, ca într-o spirală, la practică. La intenția corectă, la hotărârea fiecăruia dintre noi de a dori să ne schimbăm, la a prioritiza această activitate în viețile noastre, la a depune efortul corect și la a ne lăsa învățați. De Maestru, de mantre, de Existență: pentru a vedea un pic și Dincolo…

 

Cu mult drag, din inimă,

Delia