Din nou – despre Tăcere, despre Practica Tăcerii…

 (Discuția este dintr-o tabără, este pentru practică și pentru tabere, dar nu numai: este pentru MEREU! Pentru orice practicant dedicat și care a înțeles câte ceva din demersul spiritual real. Iar pentru cei care nu au înțeles încă – reluăm explicațiile: exact asta facem acum!)

 

 

I – Iar acum, tradiționala discuție despre Tăcere: încercând a suta…, a mia oară, să vă explicăm aceleași lucruri… Haideți să vedem care sunt aceste lucruri… care se pare că vă scapă mereu…, iar și iar…

– Tăcerea are un rol important, nu este pentru că nu dorim ca oamenii să vorbească între ei, să socializeze…; dar tăcerea face de fapt parte din practică, te ajută să te duci înăuntrul tău, să te centrezi…, de-asta repetăm mereu, nu este nimic cu rea intenție; dar aceasta este o tabără în care venim să practicăm, iar a practica tăcerea ar însemna, în plus, o dovadă de respect pentru ceilalți – care chiar au venit în tabără să practice…

I – Sigur că da, sunt unii care chiar vor să practice și care au înțeles importanța și obligativitatea tăcerii: sunt cei care practică de mai mulți ani și în care s-a stabilizat informația, precum și modul de lucru, practica a devenit concretă, palpabilă; vorbim despre cei care chiar pot ajunge în starea de meditație… Ori ei caută Tăcerea, unii chiar au ajuns să o simtă…, măcar puțin.

– Atunci când vorbești, îți orientezi atenția înspre afară. În plus, vorbitul tranca tranca, nu numai cel exterior, dar chiar și vorbitul din mintea ta, au o anumită calitate de energie, mult mai grosieră, mai dezlânată, urâtă…, agitată, sunt frecvențe dizarmonice, agresive, de comentarii, de frică, de bârfă, de băgat în seamă…; pe când tăcerea are cu totul o altă calitate…

– I – Tăcerea adevărată are o cu totul și cu totul o altă calitate…, bine spui tu. Și are o consistență, o frecvență a ei aparte…, de claritate, de liniște…, dar și de atenție, de prezență…, sunt doar câteva cuvinte sărace… Tăcerea nu poate fi explicată prin cuvinte! Trebuie să o simți, să se stabilizeze în tine, să devină una cu tine… Altfel – doar vorbim despre ea; ce caraghios, vorbim acum despre Tăcere!

– Da, dar până nu o simți în tine… trebuie să spunem asta mereu, mai ales când lucrăm cu grupuri de oameni, care au, în modul lor “spontan”, tendința să trăncănească.

I – Până când nu îți tace gura, și implicit mintea, nu vei reuși niciodată să îți vezi, să îți simți ego-ul; nu ai cum…: pentru că atunci când vorbești, fie prin cuvinte, fie doar prin gânduri-vorbe, tu de fapt te afli, în acel moment, exact în acel ego! În consecință – nu ai nici o șansă să îl vezi – pentru că te afli scufundat în el! Nu îl vei putea observa – decât în momentul în care se oprește verbalizarea: exterioară și interioară…

– Și dacă nu tăcem, dacă nu practicăm, nu avem cum să facem acești pași, inclusiv pașii referitori la Tăcere! Trebuie să începem de undeva: și asta înseamnă să ne impunem să nu mai vorbim Este primul pas!

– Nu avem cum să fim simultan în două locuri: și în vorbire, și în acea tăcere, din care să te poți vedea…, și pentru că suntem într-o tabără de practică intensivă, măcar aici să tăcem… Apoi tare bine ar fi ca această tăcere să o ducem cu noi și în viața obișnuită, să practicăm tăcerea mereu, mereu, și asta ne-ar ajuta foarte mult să ne putem vedea…, dar cu atât mai mult aici, unde, prin practica intensivă – am putea deveni ceva mai conștienți, astfel încât să începem să ne vedem din ce în ce mai mult… Dar fără a tăcea, nu am nici o șansă să mă pot vedea, niciodată, și voi rămâne inconștient, pentru totdeauna…

I – Tăcerea va aduce deci, și conștientizarea…, nu poți să te vezi dacă ești prins în tine, în vorbăria minții tale…

– Și trăncănești tu întruna, trăncănești întruna, ori folosind cuvinte “exterioare”, ori pe dinăuntrul tău…, vorbești tu singur acolo, mereu.

Tăcerea te ajută să te duci înăuntru, ca să te poți vedea; în plus, te duci într-o frecvență de calitate mai bună… Și asta ar trebui practicat permanent: acasă, la serviciu, peste tot: centrarea, te duci tu în tine și taci; apoi te vezi, și de câte ori pleacă mintea, o aduci înapoi, la tăcere, la centrare…

I – Da; dar chiar trebuie făcut asta, trebuie făcut asta mereu mereu mereu…, conștiincios, cu tenacitate, cu răbdare, cu dedicare.

– Și dacă nu facem asta – înseamnă că nu am înțeles nimic în toți acești ani de zile, am rămas în aceeași zonă, de comentarii, obrăznicie, văicăreală, adică de inconștiență…

– Păi sigur că da, uneori suntem atât de absenți, de inconștienți… uneori nu îți dai seama nici măcar atunci când deschizi punga de biscuiți în timpul meditației, deci suntem complet inconștienți… Mergem în tăcere, începem practica, și așa, deodată, ne trezim că începem să trăncănim, așa hodorog-tronc… Vorbim atât de mult despre a fi conștienți de noi, despre a ne vedea: unde e asta?…

 

I – Vă mai las eu uneori să mai spuneți câte ceva drăguț, este ca un deschis de supapă…, pentru că îmi dau seama că voi nu puteți să tăceți real, și-atunci mai deschidem un pic supapa, ca să mai iasă ceva din tensiunea interioară…; dar uneori, dacă am deschis puțin supapa, a năvălit toată nebunia din voi… Nu este un tratament preferențial, ci, dimpotrivă, îmi dau seama că unii efectiv nu pot să tacă, iar a-i lăsa să vorbească puțin – este terapeutic, ca să salvez grupul…: câte unuia îi deschidem din când în când, supapa…, altfel explodează.

– Dar ar trebui ca fiecare să fie cu pătrățica lui, eu mă supraveghez pe mine…, asta înseamnă să îmi văd de pătrățica mea, să nu mă mai iau după ceilalți, și chiar dacă ceilalți sunt agitați și vorbesc…, eu îmi văd de pătrățica mea, asta-i pătrățica mea, practica mea… Și indiferent că ceilalți o sută trăncănesc, și se laudă, și își povestesc viețile, și experiențele spirituale, și ce-au făcut, și ce-au simțit…, nu mă interesează, stau în pătrățica mea și practic… Asta înseamnă centrare și practică.

– Toți am trecut prin faza asta, absolut toți, dar prin practică am ajuns să înțelegem de ce trebuie să tăcem, doar prin practică: multă, susținută… În plus, cu asta ne ocupăm în Școala asta, cu meditația…, este o tabără de meditație, iar Tăcerea face parte din practică. Nu este ceva opțional. Dacă vii la o Școală spirituală – te supui rigorilor practicii.

– Și toate lucrurile astea umane, care țin de ego, toate sunt la frecvențe joase…, toată vorbăria, tot hăhăitul, povestitul veșnic despre mine, băgatul în seamă, comentariile…, toate sunt la frecvențe joase…,  de-asta ne spune Indra mereu să tăcem, pentru că tăcerea are o altă calitate…

I – Și are o putere a ei și o consistență, pe care voi nici nu o simțiți…

Poți să te bucuri în tăcere, te poți duce acolo, în interiorul tău, în tăcere, și să te bucuri acolo, și va fi o altă calitate de bucurie… Sunt frecvențele de Cit-Ananda, vorbeam noi despre ele la Cursul despre inimă, sunt frecvențele de bucurie frumoasă, bucurie-altfel, nu de hăhăială…

Și nu mai trebuie atât de mult verbalizate nici acele simțiri, chiar dacă ele se mai produc uneori, bucură-te de ele în tăcere: pentru că, atunci când le verbalizezi, deja ai ieșit în afara lor și ai pierdut totul…

I – Sigur că da, deja ai pierdut totul și te afli din nou în egoul tău, care se laudă cu ce a simțit…, cu ce a înțeles, ce trăiri a avut el…, doar egoul este cel care se laudă… Momentul a trecut, simțirea a trecut, dacă a existat o fărâmă de simțire… acum a rămas doar ego-ul, care simte el nevoia să se laude puțin. Nu este nevoie să spui nimic, lasă trăirea aceea acolo, în tine, să crească…: când ai început să verbalizezi, automat ai trecut în ego…

– Haideți să nu ne mai lăsăm păcăliți de cuvinte, și de a spune neapărat ce am simțit, sau ce am gândit, sau ce am înțeles eu din concepte…, haideți să stăm acolo cuminți înăuntru, în tăcere…, nu este important să îi impresionăm pe alții, important este să mergi tu pe calea ta și pe drumul tău… Nu trebuie să te aplaude nimeni, că ai simțit sau ai înțeles una sau alta! Cu atât mai mult să le dai tu lecții – din “înțelepciunea” ta: iată că ai devenit un profesor mai mic.

– Mic dar plin de el: că știe!

Și exact cum spuneați voi mai devreme: nu poți fi concomitent în două locuri, deci ori ești în starea de meditație, ori ești în starea de ego!

 

– Atunci când Indra spune cuiva să relateze ceva din ce a simțit, asta este cu totul altceva, adică una este să împărtășești ca să ajuți, și cu totul alta este ca imediat să începi să te lauzi… Ori Indra știe exact care din ce “parte” a lui vorbește: din ego, sau dintr-o experimentare sinceră, valoroasă, clară, cât de cât non-egotică…

– Și chestia asta de dispreț, tot timpul să disprețuim, știm noi mai bine…: nu respectăm, nu simțim lucrurile sacre, nu simțim liniștea interioară, nu simțim mantra, nu simțim nimic din lucrurile astea sacre… Repede să îmi dau cu părerea, repede să mă bag în seamă, să arăt eu câte mai știu și ce bun sunt, repede cu trăncăneala…

– Iar acum am să vă dovedesc ce bun sunt – vorbind despre “chestiuni spirituale”, doar sunt o ființă sensibilă și deja știu o mulțime de lucruri dintr-astea, “spirituale”. Vă explic eu imediat cum trebuie să facem.

 

– Și ar mai fi un aspect foarte important, și anume faptul că taberele sunt scurte; ori tabăra se creează prin ceea ce facem fiecare dintre noi, și atunci cu cât venim mai pregătiți pentru tabără, mai tăcuți, mai disciplinați, cu atât vom contribui fiecare la reușita taberei, la eficiența ei…

I – Exact, v-a scris ea textul acela frumos despre pregătirea pentru tabără…, v-ați pregătit oare?!

– Dar lumea, în îngâmfarea ei, își zice: eu nu mai am de ce să mă pregătesc, eu sunt suficient de bun…

– Dar măcar aici, când ne trezim dimineața, să ne mai aducem aminte, să ne mai facem niște simboluri, să ne mai curățăm un pic…

– Dar în capul tău îți spui: am înțeles, sunt grozav, știu eu despre ce este vorba, am ajuns să mă observ… Unde ai ajuns să te observi? Doar în ego “ai ajuns”…, de fapt n-ai plecat nici un moment de acolo!

– Deci unde este creșterea noastră? Repetăm obsesiv: haideți să fim mai atenți, haideți să nu mai alunecăm atât de repede în șanțul omenesc…, și fix aia facem, cu această tranca tranca mereu. Despre mine, desigur: comentez, dau sfaturi, știu eu cum stau lucrurile. Inclusiv cu “adevărurile astea”, cu practica.

– Fără tăcere nu se poate practica, pentru că nu ai cum să simți…, iar în momentul în care reușești să te centrezi, abia atunci vei reuși să practici altfel… Și atunci când ți se face observație să taci, nu te supăra, că nimeni nu îți vrea răul, încearcă doar să te repliezi…, și să înțelegi că, de fapt, încă nu ai început să practici nimic!

 

– Sau o altă găselniță a ego-ului: suntem intelectuali, nouă ne merge mintea”…, deci o nouă justificare a ego-ului pentru a trăncăni, a comenta; sau alta: până nu se stabilizează tăcerea, ce să facem noi, ăștia suntem”…, bun, atunci haideți să mergem la un club, și nu la o tabără de meditație, să mergem să socializăm pe oriunde, și nu la o Școală Spirituală.

 

I – Deci haideți să mai repetăm o dată, la ce folosește practica Tăcerii, poate că nici acum nu s-a înțeles…

Tăcerea este esențială, deoarece fără tăcere nu poți ajunge în tine, nu ai cum să te centrezi, și așa cum a spus Indra de foarte multe ori și în toate cursurile: nu ai cum să practici în mod real, nu ai cum să simți, nu ai cum să lucrezi, nu ai cum să te vezi, nu ai cum să te observi… Toate acestea sunt condiționate de tăcere; altminteri – te afli doar în ego, în periferia sau în afara ta.  Și atunci, chiar dacă la început mintea este agitată, nu înțelegi, și funcționezi din afară, așa cum am făcut cu toții…, exersăm tăcerea.

Iar la un moment dat, practicând foarte mult, vei începe să te conștientizezi, câte puțin la început, să te observi, să te vezi – inclusiv cum vorbești, iar și iar, și iar…, inclusiv cum vorbește mintea ta în continuu, chiar dacă gura ta tace, de această dată.

Apoi te observi și mai mult și mai mult, dar o să și taci din ce în ce mai mult, exterior dar și interior…, pentru că practica te ajută… și tăcerea te ajută, ele prin ele însele! Și la un moment dat vei ajunge să vrei să faci asta, fără să te mai străduiești foarte mult, ci doar să te observi; iar asta va deveni o stare stabilă…

Și ajungem din nou la practică, ajungem din nou la a te afla în starea aceea de a simți, și atunci nu mai este nevoie să îți spună nimeni ce trebuie să faci… (“trebuie să taci”, “te rog, taci!”); de asta trebuie să tăcem, ca să putem ajunge în acea stare, pentru ca acea stare să devină stabilă…

 

I – Și să simți calitatea aceea interioară de tăcere…, să te impregnezi cu ea…

Apoi să cauți Tăcerea…

Apoi să o stabilizezi, să te poți retrage Acolo ori de câte ori vrei…

Apoi să nu mai poți trăi altfel, decât în Tăcere…

Apoi să devii Tăcerea…

Indra