Bună, Indra!

Sâmbăta trecută la sală am făcut printre altele și seria de vindecare a trecutului…, în consecință ne-am dezbrăcat de trecut.

N-am închis ușa învățăturilor și practicii când am plecat de la sală și au rămas deschise și toate celelalte uși pe unde am trecut…

Astăzi, după o săptămână aproape, încep să simt și să pricep câte ceva din ce a făcut exercițiul… (sper că e semn că începe să se așeze în structuri, așa cum știe el…)

Care va să zică dacă ne dezbrăcăm de trecut ”DOAR” ne rupem energetic de el.

Asta nu înseamnă că nu vom mai ținem minte nimic din trecut, că el va dispărea cu totul, ci doar că nu ne vom mai identifica cu ceea ce ne pare că ținem minte.

Înseamnă că vom vindeca acel trecut din mintea noastră…

În continuare vom putea privi tablourile acelui așa zis trecut, dar din altă perspectivă.

Vom putea să zâmbim a aducere aminte: fără să ne mai doară, fără să ne mai subjuge, fără să mai rămânem captivi energetic reiterând sentimente și emoții provocate de acele imagini create și recreate de mintea noastră.

Ce simt acum e că tot ce s-a întâmplat energetic la nivel Universal nu se poate șterge ca și cu buretele, dar se poate curăța…

Fiindcă din punct de vedere universal noțiunea de timp nu există…

Pentru Univers totul e aici și acum… E un prezent continuu și perpetuu…

Deci tot ce facem acum influențează tot ce s-a petrecut sau se va petrece vreodată ca amprente energetice în memoria Universului.

Așa că de aceea e important să tot curățăm mereu… și să curățăm TOTUL…

Și să nu ne oprim din curățat vreodată…

Mulțumesc!

Oana

💜😍🤗