“Prețioasa renaștere umană”, așa ne spun Învățăturile. PREȚIOASA NAȘTERE UMANĂ. Ca orice lucru prețios, trebuie îngrijit, respectat, raportat la el cu smerenie și responsbilitate. Nu prea fac (facem?) nimic din toate astea. Cum ne petrecem viețile, “prețioasa viață umană”? Din prima clipă începem să adunăm. Pornim cu adunatul jucăriilor, apoi al notelor bune, al premiilor și al coronițelor, diplome la olimpiade, deja încep să-mi conturez cine sunt, nu-i așa? Sunt printre cei “buni”, printre “premianți”. Continui cu adunatul, sunt abia la început. Adun diplome, prieteni, apoi relații, funcții, urmează bunurile și aici începe un adevărat delir: haine, obiecte, mașini, case, acum îmi trebuie călătorii, aaa, da, sigur, pasărea în colivie, peștele în acvariu, câinele, pisica. Să nu uit de achiziția poliței de asigurare pentru toate bunurile “mele”, reînnoibilă anual, desigur. Adun și familie, adun vizite, adun discuții, multă vorbărie, adun păreri, opinii, principii, reguli morale, adun nenumărate “trebuie să”-uri. Adun cunoștințe, cât mai multe cunoștințe, acest nesaț fără de sfârșit al minții care adună și tot adună, în încercarea, deșartă de altfel, de a înțelege, de a ști – și, deci, de a controla. Mai nou, adunăm și cursuri de dezvoltare personală, seminarii de două zile care promit “trezirea înțelepciunii interioare” și gata… acum sunt și un “căutător”. Mintea se uită hrăpăreață în stânga și-n dreapta: ce-ar mai fi de adunat, căci încă nu-i destul. Doar am o singură viață și ea trebuie trăită din plin. Adun și senzații, mai tari sau mai puțin tari, adun laude, adun așa zise iubiri, adun atenția celorlalți, adun chiar și “fapte bune”…; adun orice se poate. Dorințe, dorințe, mereu, necontenit, de la prima respirație și până la ultima, tot dorințe.

          “De-ar fi să plouă cu aur și setea tot nu ți-ar fi potolită.
Dorința este de nesatisfăcut sau se safârșește în lacrimi chiar și în rai.”
Așadar ne consumăm “prețioasa viață umană” în iluzii și nerozii. Tot adunatul acesta și mai apoi păzitul celor adunate, inclusiv a puternicei imagini de sine, ne consumă timpul si energia vieții prețioase. Nu mai rămâne loc pentru nimic. Suntem prizonieri în colivia de lux pe care ne-am confecționat-o cu atâta migală și ardoare. Dacă am pune măcar o parte din tot acest efort de care suntem evident capabili, în munca de a descoperi Calea, cât de bine ar fi… Iar mintea ne este plină până la refuz cu gândurile meschine, egotice și mereu aceleași, preocupate de “eu, mie, a meu”. Unde să încapă Învățăturile?!“Prostul își face singur probleme – și gândește: “aceștia sunt copii mei, averile mele! Dar cum ar putea avea averi și copii, acela care nu este nici măcar propriul lui stăpân?”

          “Nu trăi în lume, în delăsare și vise false, în afara Legii.”

          “Acum ești precum o frunză veștedă. Mesagerii morții sunt foarte aproape. Vei călători foarte departe. Însă ce vei lua cu tine?”          Este cert că vom muri. Mai târziu sau mai curând. Nu știm. Dar atunci când se va întâmpla, din trupul ăsta pe care îl îngrijim atâta și pe care îl credem “eu”, nu va mai rămâne decât țărână. La fel se va întâmpla cu toate cele adunate cu atâta lăcomie și cu prețul vieții acesteia. Toate părerile și opiniile ferme – pentru care am sărit la gâtul multora, convingerile “mele”, plăcerile, senzațiile, așa zisele achiziții de orice fel… vor fi fiind nici măcar cât un fuior de fum. “Pentru că imediat ce corpul este lepădat, atunci ce mai poate el simți? Un buștean inert care zace la pământ, ce mai poate el cunoaște ?”

          “Există plăcere. Și există beatitudine. Uită de prima, pentru a o avea pe a doua.”

          Ce-i de făcut în atare situație ? Raspunsurile sunt clare, limpezi, în Învățături: “Înțelege că acest trup este doar spuma unui val, umbra unei umbre. Smulge floarea dorințelor și apoi, complet nevăzut, fugi de regele morții. Și continuă să mergi.”

          “Abandonează ziua de ieri, dar și pe cea de mâine și chiar și pe cea de astăzi. Cu mintea complet eliberată, traversează pe malul celălalt, aflat dincolo de viață și de moarte.”

          Până la a traversa pe malul celălalt, să ne străduim să facem pașii mici de început. Să renunțăm la câte unele și altele din viețile noastre. Să dăm din haine, pantofi, genți, să folosim cu mai multă grijă zecile de produse pe care le tot cumpărăm, să observăm bătrânica de la colțul străzii și căreia i-ar prinde bine aproape orice, să mai rărim concediile exotice, să renunț la a mai aduna laude și lauri de tot felul, să încetez a mai căuta aprobarea celorlalți, să mă opresc din a avea dreptate, să nu mai alerg prin tot felul de locuri, să nu mai strâng relații, “prietenii” și “like-uri” pe facebook… și lista continuă mult.

          Să mă opresc un pic din acest iureș nebun, să mă observ, să fac un pic de loc și să dau răgaz minții să se linișteasca un pic. Măcar să observ dorința când apare. Poate că nu voi putea “să nu spun nimic”, dar măcar s-o observ. Să caut motivațiile fiecărei intenții de a reporni iureșul.

          Primele lucruri mici legate de renunțare se pot face “cu forța”. Este un instrument, un mijloc grozav. Uite, “eu” nu sunt în stare de bunăvoie să fac sau să nu fac un anume gest și atunci mă abandonez “făcutului cu forța”. Apoi descoperi că se poate, că există viață după ceea ce numim acum “renunțare”, că se face puțin loc, se aerisește, stai cuminte pe fundul tău (scuzați, dar chiar așa se simte) și simți oarecare libertate și energie disponibilă… pe care s-o direcționezi cu drag spre calea spirituală.

          Despre “curajul de a fi altfel” mi-e greu să scriu, căci nu l-am prea avut. Absența curajului lasă locul fricii. Frica de un trai în lipsuri, frica de a nu corespunde, frica de a greși, frica de a nu înțelege, de a nu “ști”, frica de singurătate, frica de a nu fi iubită… frica de a ieși din zona de confort. Frici peste frici, de nici nu mai știi care pe unde și de unde să apuci. Drept pentru care cel mai la îndemână pare să fie să retezi rădăcina: care “eu” ? cui îi e frică?

Iară și iară, niciodată destul și atât cât pot / simt acum: mulțumesc, Maestră Indra (Iulian dixit).