Înțelepciunea unei alte forme de manifestare …

Spiritul încearcă să ajungă la inimile omuleților prin diverse metode. Una dintre acestea este aceea de a-i expune măreției naturii, doar doar să îi facă să mai lase la o parte din multele lor platoșe, armuri, închistări. Astfel, Spiritul străbate lumea omuleților atent mereu la identificarea unor locuri speciale în care să îi aducă apoi și pe comozii omuleți cârcotași. Locurile, încântate și bucuroase de aprecierea primită, i se dezvăluie Spiritului, etalându-și frumusețile. În acest mod, printr-o conjunctură amplă de factori, este descoperită și o spectaculoasă pădure seculară, cu arbori care au văzut, începând de la stadiul de plantulă, sute de primăveri.

Zis și făcut! Se demarează organizarea taberei, omuleții ajung și la ziua în care este programată excursia în pădurea seculară. Insoțiți corespunzător de unul dintre pădurari, acestora li se oferă informații despre loc:

  • pădurea este acum arie protejată inclusă în patrimoniul Unesco
  • nu a existat intervenție umană timp de sute de ani în zona respectivă (nu din respect, ci pentru că era greu accesibil locul, sic!)
  • există pe suprafața protejată zeci de arbori care au vârste de peste 200, sau chiar 300 de ani
  • regenerarea naturală este spectaculoasă și pădurea are din punct de vedere metri cubi la hectar – un randament de departe foarte bun, versus cele unde avem interventie umană (să fie natura mai înțeleaptă decât noi?! 😊)

          Ce nu este necesar a fi menționat prin cuvinte, însă se simte imediat ce pășim în pădure este sentimentul de sacru, nevoia de tăcere, respectul pe care cumva fiecare omuleț a simțit că îl datorează locului. Astfel, după comunicarea detaliilor tehnice, drumul este parcurs în liniște și din loc în loc se fac pauze pentru ca omuleții să se minuneze de aceste alt fel de forme de manifestare ale Existenței.

          Într-una din aceste pauze, unul dintre omuleți, emoționat peste măsură de măreția din jur, își amintește una dintre lecțiile Spiritului: faptul că o dată acesta le-a spus că poți învăța din orice situație, orice moment este un prilej de a afla ceva nou, cu condiția să fii deschis și receptiv. Întâmplarea face că omulețul își aduce aminte acest aspect exact în momentul în care îmbrățișa unul dintre arborii seculari, admirându-i… nici el nu știa prea bine ce, probabil împământarea, echilibrul, stabilitatea, trăinicia.

          – Ce mă poți învăța? îl întreabă omulețul pe arbore

          – Ciudat! zice arborele. Omuleții ăștia de regulă vorbesc singuri, ei în capul lor, nu prea au interes față de ce e în jur.

          Acum, dacă tot a întrebat, eu timp am, aș putea să îi răspund, își spune arborele în sinea lui.

          Încrederea! Poți să înveți încrederea, îi răspunde arborele omulețului, simțind, pesemne, că aceasta era cea mai importantă lecție de învățat în acel moment, pentru acest omuleț.

          Vezi tu omulețule, tu ești mic și treci foarte repede. Dacă pe mine, care viețuiesc mult peste ce înseamnă o viață de a voastră, de ființe din astea ciudate, mici și foarte vorbitoare, mă susține, mă hrănește și mă ocrotește Existența…, cred că tu nu ai de ce să îți faci griji!

          Lacrimi de emoție se rostogolesc pe fața omulețului, semn că a simțit răspunsul.

          Se vede treaba, își spune arborele, omulețul mic a întâlnit un Spirit care l-a învățat să asculte uneori. Creaturile astea mici au ei ceva…, cred că ei o numesc inimă, cu asta ne pot auzi. Dar doar unii dintre ei pot face asta și doar uneori! Mare miracol și cu omuleții ăștia și mare noroc pe ei că au întâlnit un Spirit…

          Micul omuleț păstreză în el răspunsul și va încerca să îl ocrotească, astfel încât să îi fie sprijin pe drumurile pe care îl va purta viața, să își aducă aminte cât este de important să fii deschis, faptul că lecțiile nu se predau doar în săli de clasă, că inimile simt, că specia din care face parte, el, omulețul, este fragilă și foarte repede trecătoare, că Existența va avea grijă de tine – pentru că ești doar o manifestare a ei.