Date personale…

            În tabere practicăm mai mult, mai serios, mai cu folos. Este imediat vizibil, prin tot felul de întâmplări speciale, ”drăguțe”, unele de-a dreptul spectaculoase (despre unele din ele într-o poveste viitoare… 😊). Senzația este de a intra în flux, în curgerea Existenței – o stare aparte, certitudinea că Universul te sprijină, zâmbește conspirativ și îți face cu ochiul, prin faptul că face posibile acest tip de situații. Le-am numit altă dată – sincronicități.

            Știi cum e, dragă cititorule – ca și când lucrezi la un proiect zile, săptămâni, luni și totul se așează atât de bine, fiecare aspect la locul lui încât iese un puzzle perfect. Ei bine, cu sincronicitățile e un pic diferit: faci tu bucata ta, ceri ajutorul pentru restul, consacri ce ai făcut ”pentru toate ființele” și vin multe, multe contribuții exterioare, miraculoase și perfect integrate, astfel încât obții un fel de ”floare a vieții”, din care vezi, acum, o bucățică. Cam așa cumva, luând în calcul, mereu, faptul că sunt destul de sărăcăcioase cuvintele.

            Întâmplarea din povestea noastră este o astfel de bucățică.

            Tabără de vară, sezon serios de drumeții. Noi, grupul de practică, cantonați pe undeva în zona cetăților dacice. Într-una din zile facem o excursie mai lungă și, la retur, ne vorbim să oprim pe la piață să mai cumpărăm niște legume, fructe, ce era nevoie pentru pregătirea meselor… țintind, desigur, cu precădere, zona de desert – sezon de vârf de pepene galben și roșu. 😊

            Ajungem la piață în Orăștie, cam așa pe sfârșit de program, ne dezmorțim, ne plimbăm pe la tarabe, vorbim scurt de un necesar, căutăm cele mai bune opțiuni, ne împrăștiem să investigăm disponibilitățile… Cu lista și cu portofelul în mână, mă întorc și dau o strigare, pentru că pierdusem din ochi personajul responsabil cu rezervele din cămară. Strig:

            – Antigona? Antigona?

            Mă întorc și dau nas în nas cu femeia care vindea la taraba de lângă mine și care mă privește cu o față plină de uimire și emoție și îmi spune:

            – Dar de unde știți cum mă cheamă?

            Uimire și pe fața mea. Întârziere de sinapse neuronale, într-o primă fază nu îmi dau seama ce vrea să spună; apoi zâmbesc și eu, emoționată:

– O chemam pe prietena noastră… Aveți același nume… 😊

            Doamna era de o altă etnie. Numele părea… ireal, alipit acelui personaj.

            Dacă am vorbi de o Maria, Elena, Ioana, Andreea, sau Alexandra (sunt cele mai des întâlnite prenume în Romania, conform Wikipedia) nu am avea o poveste; dar Antigona… 😊

            Ei bine, să vezi emoție pe cele două doamne ale noastre. Niciuna dintre ele nu a mai avut onoarea unui astfel de eveniment – să dai nas în nas, pur întâmplător, într-o conjunctură aproape ”aranjată”, cu o tiză a ta, la cumpărat de pepeni…, la piață în Orăștie!

            Încerc acum, scriind acest text, să simt întrețesătura extraordinar de frumoasă care a făcut să ”ne sincronizăm” – toți cu toate, ca să rezulte starea de emoție, conexiune și împărtășire, a unui nume, iată, pe fața Antigonelor noastre. Câte micuțe piese au trebuit să se așeze la un loc, ca să iasă această țesătură…, fără efortul ”meu”. Momentele de acest fel sunt, cred, mici stări perfecte, de integrare în flux, de ”fără eu”; și au loc destul de des în tabere, când, probabil, ajungem la acea stare.

            Am sunat la Institutul Național de Statistică. Mă așteptam, cumva, să nu obțin un răspuns, dar am zis să încerc, de dragul fetelor. Când cineva de la celălalt capăt al firului, un domn, a ridicat receptorul, am spus cu cea mai veselă voce posibilă:

            – Pregătesc un cadou pentru o prietenă, mă puteți ajuta cu o informație?

            Interlocutorul meu, nu foarte mișcat:

            – Ce fel de informație aveți nevoie?

Eu, optimistă în continuare:

            – Este vorba despre a mă ajuta cu numărul de persoane înregistrate în Romania cu un nume foarte rar…

            Liniște…

            – Antigona, zic, sperând să obțin un super efect.

            – Nu e un nume atât de rar ăsta, îmi spune interlocutorul meu.

            – ?! eu

            – Cunosc și eu câteva persoane cu acest prenume, continuă el spre disperarea mea.

            – Și pe doamna Ceacanica, zic, folosindu-mi ultimul as din mânecă.

            – Nu, nu o cunosc. Oricum, desigur că nu vă pot da această informație, sunt date cu caracter personal.

            – Să știți că am nevoie doar de numărul de persoane care figurează la noi în țară cu acest prenume, nu de alte detalii – fuse ultima mea tentativă.

            – Sunt date cu caracter personal, doamnă.

            – Mulțumesc, zic, știind și eu de la mine, din fosta multinațională, că e serioasă tare legea GDPR (General Data Protection Regulations), emisă și implementată la nivel european.

           Desigur că această informație nu era atât de importantă, ea reprezenta doar o mică cifră în contextul minunatei țesături a Universului…