A fi sau a nu fi una cu fluviul

 

Dacă folosim o metaforă pentru calea spirituală, și anume aceea că o cale spirituală este ca un fluviu, a fi pe o cale spirituală este ca și când ai fi pește în acel fluviu. A fi pește, a fi înăuntru, a fi în apă, a fi una cu fluviul…

Și cum se face că majoritatea dintre noi… cum se face că unii stau pe mal și privesc și nici măcar nu se udă, unii doar cu picioarele în apă, unii plutesc pe fluviu în ambarcațiunile fanteziilor lor … dar câți sunt peștii, cei una cu fluviul?

Și nu ar fi mare lucru dacă nu ar avea toți impresia că sunt pești, dacă nu ar crede că sunt pești. Se păcălesc și pierd timp și e păcat rău de tot pentru că viețile oamenilor sunt incredibil de scurte și nu e timp, nu e timp, nu e timp!!!

Unul dintre prietenii mei îmi scria că probabilitatea de a întâlni un maestru este de 1 la un număr imens 10 la puterea 27 ?!?!?!?!

OK !!!!!!!!!!!!!!!

Vestea este că : Avem maestrul !!!!!!!! Ce facem cu el ???????

Ne permitem să-l ratăm?

Ce să facem pentru a nu-l rata?

Să ne lăsăm în voia fluviului, să devenim pești.

Da, e simplu de spus, dar nu e nici foarte greu de făcut, doar te lași…

 

Eventual Îndreptar de lucrări practice pentru intelectualii secolului XXI ( calea cunoașterii)

1. Teoria trebuie învățată.

E cam ca la școala pe care am făcut-o cu toții, doar că puțin mai complex în sensul că : învățăturile spirituale trebuie citite/ascultate pentru o informare pur teoretică, pentru a le ști rațional, cu mintea.

2.  Practica trebuie făcută

Cu adevărat, cu tenacitate, cu obstinație, cu drag, cu răbdare, mereu și mereu și mereu până la sfârșit. Mă refer la exercițiile energetice, respirații, asane, meditație…

3. Învățăturile spirituale trebuie simțite = structurate în ființa ta = știute pur și simplu

I-am promis Indrei că nu mai folosesc termenul de simțit pentru că oamenii nu-l înțeleg corect. Așa că puțin voi încerca să-l explic.

A simți = a ști pur și simplu = a structura adevărurile spirituale în ființa ta = cunoașterea despre care tot vorbim la Școlile de joi, cunoașterea cea adevărată.

A simți nu înseamnă a te băga cu nasul în meandrele lumii duale ( a se citi toate căcaturile noastre ), ci a pricepe ce vor să spună învățăturile, a fi una cu ele, a vedea realitatea corect ( nu, nu îngeri, nu vieți anterioare, nu gândurile celorlalți, îmi pare rău că vă dezamăgesc), ci a ieși din ignoranță, a avea scara corectă de valori …. lista de sinonime rămâne deschisă.

Numai în momentul în care începi să structurezi informația în tine se cheamă că ai făcut o baie în fluviu, că ai făcut saltul cuantic. Toată practica și teoria la asta te ajută.

Desigur că schema mea e pur didactică și îngrozitor de simplistă, lucrurile sunt cu mult mai complexe.

Desigur că există și calea adorației, cea care din cauza inimii închise și a educației nu este accesibilă intelectualilor fițoși.

Dar revenind la ce putem noi să facem, hai să ne recapitulăm un pic pe noi înșine.

Cât știm măcar teoretic din ce ne învață Indra? Ce facem pentru a afla? Cât suntem de dornici să aflăm?

Cât practicăm? Ce procent din viața noastră îl dedicăm practicii efective?

Câți dintre noi au întrebat-o direct, „Indra, spune-mi și mie ce să fac, eu personal, zilnic, ce exercițiu? Ce practică?”

Câți dintre cei care au întrebat-o, îi urmează sfaturile ?

(Vă reamintesc, Indra este un maestru, unul pe care îl întâlnești la miliarde de vieți, ba mai mult, un maestru dispus să lucreze cu fiecare gândac în parte, și mai mult, un maestru care nu pune nici condiții, nici limite).

Deci acesta este tristul bilanț, cum ar zice Indra, al celor care ar putea fi una cu fluviul dar se mărginesc a-l privi de pe maluri fără nici măcar a-l vedea cu adevărat, fără a-l simți, fără a-l cunoaște. Vorbesc despre noi toți, din păcate.

Indra se află în postura de a vorbi cu surzii deocamdată.

 

Dar – da, se poate remedia. Pentru a începe, putem face ceea ce am spus în îndreptar, Am zis – ”putem face”: Adică haideți să ne mișcăm odată!

 

Și mai putem face ceva foarte important

Să pricepem că Indra NE SIMTE / NE VEDE .

Mă refer exact la simțitul-cunoaștere despre care vorbeam mai înainte. De aceea vă propun, pentru a mia oară, să ascultăm ce ne spune, să auzim ce ne spune. Adică să o auzim cu adevărat, să o credem !

Îmi permit să vă atrag tot pentru a mia oară atenția (mecanismul de protecție al egoului funcționează pentru orice informație, de oriunde), că în momentul în care avem ceva de comentat la observațiile ei, cum ar fi : „Nu a înțeles despre ce e vorba, eu vroiam să spun altceva…” sau „ știu, am înțeles, am simțit, dar din X motiv nu pot să aplic…” se cheamă că nu o auzim. Se cheamă că nu o înțelegem, se cheamă că exact noi nu înțelegem ce vrea ea să spună, se cheamă exact că noi nu am înțeles și nu am simțit ce vrea să ne arate și, ceea ce e și mai grav, nici nu vrem să o facem. De ce ? Pentru că deja am stabilit că ea a înțeles greșit, deja am stabilit că noi am înțeles, că noi știm … exact în felul ăsta ne astupăm urechile, exact în felul ăsta ne închidem ochii.

 

Sau alt exemplu: „Vreau să vin dar am de făcut neapărat asta…” E cel mai greu, pentru că trebuie cu adevărat să le facem pe amândouă; e filmul vieții noastre, pe care îl vrem și ni l-am asumat !

Trebuie să ne facem timp pentru a studia, pentru a practica, pentru că dacă există vreun rost pentru care ne-am născut – acela este evoluția spirituală!

Acesta este și nu avem ce face. Îl împlinim sau nu. Aici este alegerea noastră. Vrem sau nu să ieșim din somn, din ignoranță? Facem sau nu facem această lucrare? Vrem sau nu vrem? Facem, sau doar ne păcălim că facem?

 

Dar se mai întâmplă ceva foarte frumos: când ești coerent, adică și conștientul și subconștientul tău sunt aliniate, când nu se contrazic între ele, când vrei cu adevărat din tot sufletul tău, fără rezerve, lucrurile se întâmplă, Universul creează situații favorabile.

Recapitulez: În momentul în care Indra ne corectează, nu are rost/este greșit să ne justificăm, să explicăm, să negăm pentru că pierdem ocazia, pierdem/blocăm informația pe care încearcă să ne-o dea, pierdem oportunitatea de a face saltul cuantic. Noi, noi pierdem, noi suntem cei care nu vrem să ne ridicăm cu nasul din noroi pentru că nici nu vedem că suntem acolo și încercăm să-i explicăm ei, care ne vede, că noi nu suntem unde suntem.

 

Deci avem un maestru, ce facem cu el????

 

Altceva, tot din corespondențele mele: „ghid spiritual care ți se potrivește”, termen folosit pentru maestru. E ok totul – până la „ți se potrivește”. Cui se potrivește ? Mi se potrivește rochia, mâncarea, iubitul, meseria…. maestrul e… MAESTRU! ca soarele, emite învățături, iubire, compasiune, îți ghidează pașii,… dar nu poți să spui că ”ți” se potrivește.

Aici sunt multe de comentat, Osho zice că maeștrii falși sunt mai reali decât cei adevărați și că despre ei vei simți că s-au născut pentru a te înțelege. Cât despre maeștrii adevărați sunt duri și aspri, ei caută momente în care să te poată lovi, să te poată ataca, încearcă să-ți găsească toate punctele slabe pentru că dacă nu ești atent la toate limitările și slăbiciunile tale nu poți evolua. Un maestru chiar dacă este dur și nemilos îți dăruiește ceva ce nu mai pierzi niciodată. Este greu să întâlnești un Buddha, este și mai greu să-l înțelegi, pentru că vorbește din alt plan… deci cum stabilim că ni se potrivește, oare ? Avem marea șansă să-l întâlnim și stabilim noi „nu, ăsta nu e bun, că nu mă ia în brațe, nu folosește limbajul potrivit, nu corespunde imaginii mele despre maeștri, nu…” .

 

Voi realizați absurdul situației? Ești orb, există cineva care vrea să te ajute să vezi și tu zici: nu, nu că nu este potrivit. Și te duci în altă parte unde este alt orb ca și tine și care ți se pare potrivit. Cum vine asta ?!?!?!?

Las deschisă scrisoarea mea și discuția despre maeștri, despre evoluție, simțire, despre noi înșine, despre păcăleli, despre, despre, despre…. toate pentru mintea noastră de intelectuali cu inimă închisă.

 

Gabi, cu drag pentru pieteni și nu numai…