Aceste mici instantanee nu au pretenția de haiku-uri clasice. Ele nu au formă fixă și nici celelalte criterii canonice.

Sunt doar frânturi de Învățături.

 

Universul ne vorbește mereu. Lângă noi. În noi.

Oare avem timp să-l auzim? Oare avem timp, să-i vedem, extraordinarele instantanee?

Oprește-te.

O pisică. O floare. Un stop cadru: Aici și Acum. O șansă de a pătrunde, prin acel cadru, ca printr-o oglindă magică, Dincolo.

Dincolo de “cadrele”, înlănțuite, ale filmului așa-zisei realități.

În fundal. În Esență.

Indra

Cuget

 Oare, dacă cuget – chiar exist?

Sau, dimpotrivă, chiar el, cugetul, se interpune între mine și Existență,

și mă împiedică să exist ?!

Ce complicat e totul…