(din Școala de joi)

 

G: În general oamenii fac confuzie între calea spirituală şi anumite practici care nu constituie o cale spirituală, ci mai mult sunt practici de îmbunătaţire a vieţii lor: gen dezvoltare personală…

Indra: Da, şi deosebirea este esenţială, mai ales în ceea ce privește “dezvoltarea personală”. Pentru că toate tehnicile acestea de fapt îţi dezvoltă ego-ul; în timp ce o cale spirituală reală înseamnă tocmai diminuarea ego-ului şi a atașamentelor față de această “realitate” construită de el…

S: Dar fiecare dintre toţi cei care suntem aici am avut schimbări in viaţă…

Indra: Da… însa ca să putem vorbi de o adevărată cale spirituală, trebuie să vorbim despre o practică adevarată. Fără o practică constantă şi susţinută şi fără încredere deplină în ea, nu reuşim nimic…

G: În momentul în care practici, ţi se schimbă percepţia asupra lumii. De ce?

Indra: Ei, voi ce credeţi ?

M: Pentru că esti mai conştient… şi mai centrat…

G: Şi pentru că ţi se linişteşte mintea… Ştii, am inceput să fac vipassana dimineaţa în autobuz când merg spre serviciu şi am observat că mă simt mult mai liniştită… de fapt acum ştiu, am simţit asta pe pielea mea: gândurile sunt cele care ne fac nefericiţi!

Indra: Sigur, aşa este!

De aceea o să vorbim astăzi despre Yoga-Sutra a lui Patanjali sau “Yoga celor 8 stadii”, în care este de fapt rezumată foarte frumos întreaga doctrină yoghină, în cele o sută şi ceva de sutre… cred că sunt 196.

Aceste sutre conțin informaţie supercondensată, pentru că ele trebuiau să fie memorate, practicanții nu își notau învățăturile pe vremea aceea… (și cred că nici acum!?). Și atunci se memorau niște adevăruri fundamentale care îi ajutau pe practicanți pe calea lor. Sutrele lui Patanjali reprezintă toată învaţătura yoghină condensată în 100 şi ceva de aforisme şi fiecare sutră este de fapt un mic capitol al unui vast tratat despre minte, evoluţie, iluminare…

Iată un citat în care Patanjali vorbeşte despre liniştea minţii… pentru că exact despre asta vorbeam și noi mai înainte:

Nirvitarka este starea în care, după purificarea completă a memoriei, când mintea e ca şi lipsită de forma proprie, străluceşte numai cunoaşterea adevarată a obiectului”. Vom reveni…

Dar ca să-ţi răspund la întrebare, de aceea ţi se modifică percepţia în momentul în care meditezi sau practici vipassana, pentru că se dau la o parte toate filtrele formate din tot ceea ce înseamnă memorie si experienţă… De fapt întreaga carte a lui Patanjali vorbeşte numai despre minte. Yama si Niyama (“codurile de conduită” socială și personală, dacă vrei) sunt enunțate în doar câteva pagini, restul este un amplu studiu ştiinţific despre minte: despre felurile de minte, căile, tehnicile de liniștire și de armonizare a minții, etapele practicii, etapele evoluției practicantului, apoi despre starea non-mentală….

Patanjali îşi structurează expunerea în 4 capitole mari, dintre care prima parte este despre Samadhi, starea de supraconștiință: forme ale samadhi, etape ale practicii și ale realizării. În capitolul al doilea vorbeşte despre practica spirituală concretă. Capitolul al treilea este despre minte, psihism şi diversele aspecte care ţin de psihism: concentrare, meditaţie, transformarea conştiinţei, supraconştiinţă. Capitolul patru vorbește despre non-dualitate si teoria percepţiei.

G: Da, am citit şi eu câte ceva din carte; dar nu am prea înţeles…

S: Este scrisă prea… filozofic…

Indra: Bine, hai să încercăm să deslușim câte ceva… Uite, să luăm capitolul despre minte, asta pentru că deja mai știm câte ceva despre minte, ne va fi mai ușor…

Spune Patanjali: “minţile create artificial, purced numai din asmita”, adica din ego.

Şi în urmatoarea sutră: “mintea unică naturală le conduce pe cele (mințile) artificiale în diferite activităţi”.

Şi mai apoi spune: “dintre minţile acestea, cea nascută din meditaţie este liberă de întipăriri”.

Haideți să comentăm aceste sutre. Da, este exact ceea ce aţi spus şi voi mai înainte, referitor la percepţie… dar pentru a înţelege lucrurile mai bine, haideți să mai lămurim o dată cum stau lucrurile cu minţile astea multe…

Dacă e să facem o “stratificare” a minţilor, atunci prima, cea mai superficială – ar fi “mintea maimuţă” sau mintea-de-lucru: mintea pe care o folosim tot timpul şi cu care ne identificăm, mintea cea neliniștită, care țopăie mereu de colo-colo, de aceea e numită “mintea maimuță”, nu pentru că aparține maimuțelor. Dar atenție, și acestă minte este compusă din mai multe “minți artificiale”. Și toate iau naştere din “asmita” , spune Patanjali, din ego: din existenţa unui Eu distinct. Mai apoi – a unui Eu-cu-importanță-de-sine, a unui Eu-plin-de-trăsături, emoții, judecăți de valoare,… a unui Eu-cu-valoare… Chiar dacă nemărturisit public, sau dimpotrivă, sub o mască de modestie sau umilință, ego-ul e întotdeauna valoros pentru posesorul său: doar e al lui, nu? e realizarea lui, e identificarea lui… e modestia lui!

Toate aceste minți artificiale sunt create și sunt puse în slujba ego-ului! Ele sunt cele care întăresc, susțin, oferă argumente, re-creează, confirmă, încurajează, mereu, ego-ul. Ego-ul trăiește doar datorită lor și prin ele. (De aceea practica spirituală se referă la amândouă: dizolvarea ego-ului și a minții…)

Urmatoarea ca profunzime este o minte mai inteligentă, mai rafinată: mintea buddhi am numit-o noi mai demult când am vorbit despre ea. De fapt cuvântul buddha înseamnă “cel care înţelege”, “cel care cunoaşte”, “cel care ştie”. Mintea buddhi este deci o formă mai rafinată, mai pură de înțelegere: este o minte “care știe”.

Apoi urmează conştiinţa pură sau non-mintea. Sau mintea-oglindă. Sau supraconștiința.

Pentru că dacă ar fi să o luăm de la facerea lumii și de la facerea minții încoace, mintea este de fapt o dezvoltare a unei conştiinţe “primordiale”. Sau conștiința este un fel de bază din care se dezvoltă tot felul de structuri, diferite forme de minte, având diferite niveluri de complexitate sau de rafinament.

Esenţa pură a minţii (a tuturor minților) este Conştiinţa. Și aici trebuie să ne re- întoarcem, după ce analizăm, înțelegem, liniștim, armonizăm… și mai apoi, dizolvăm, toate mințile. Care sunt de fapt, produsele ei, dezvoltările ei, expansiunile ei în materie: “materializările” conștiinței. Mințile sunt expansiunile, formele pe care le ia o Conștiință absolută – într-o realitate relativă, extrem de limitată: în samsara.

Patanjali propune și el o ierarhizare: din Esenţa minţii, care este aceeaşi la toată lumea, primul pas, prima dezvoltare ar fi “mintea unică naturală”. Iar mai apoi din aceasta se creează mai apoi minţile “artificiale” care “purced numai din asmita”, care se formează numai odată/din/ prin/și în slujba ego-ului.

Deci există o Esenţă a minţii, sau non-mintea, cum i-am tot spus noi; sau mintea oglindă. Și mai există o minte unică, naturală, care este non-egotică, și nişte minţi create de ego. Și atunci, spune Patanjali folosind pluralul, în orice om există mai multe minţi, pentru că în orice moment în care apare egoul și își face de lucru cu câte ceva, va creea o nouă formă de minte pentru situaţia respectivă; ca şi cum ar creea o nouă valenţă sau o nouă faţetă mentală, dedicată evenimentului respectiv, persoanei, emoției, etc.

Apoi, spune mai departe Patanjali, asta ca să răspundem şi la întrebarea legată de vipassana: “Dintre minţile acestea, cea nascută din meditaţie este liberă de întipăriri“.

Deci, în momentul în care faci vipassana, spune Patanjali, apare o altă minte, care este lipsită de întipăriri. De fapt nu apare o altă minte, ci se dizolvă celelalte minți, cele artificiale, eliberând acea “minte unică, naturală”, non-egotică… asta la început. Pentru ca mai apoi, pe măsură ce practica înaintează, să apară de sub mormanele de minți din ce în ce mai descompuse, și acea – “bază”, Esența minții, primordialitatea…

“Dintre minţile acestea, cea nascută din meditaţie este liberă de întipăriri“.

Ce numeşte el întipăriri?

G: Programe…

Indra: Programe, memorii… ca să-ţi răspund şi ţie, ce-i cu memoria si trecutul…

Pur şi simplu sunt etichete, printuri puse de către/și pe – diferitele forme de minte.  În momentul în care traversezi o experienţă, rămâne un fel de urmă energetică, de amprentă a acelei experiențe. Sau se creează un fel de minte-a-acelei-experiențe… şi atunci există o mulţime de minţi referitoare la multiplele evenimente și experiențe din viața fiecăruia… Acestor minţi Patanjali le spune “minţi artificiale”. Voi le spuneți programe mentale

Sunt diverse “bucăţi” de minte care au o anumită valenţă, o anumită conotaţie, o anumită energie referitoare la un anumit episod, personaj, eveniment,etc. El le numeşte foarte frumos “întipăriri”; şi fiecare experienţă prin care treci – lasă o urmă în mintea ta, creează o “întipărire” de acest fel. O memorie a acelei experiențe.

Deci, despre asta e vorba; şi atunci “mintea unică” este o minte mai nepoluată, “naturală,” din care se dezvoltă toate minţile astea artificiale.

Şi apoi, mai spune el, “mintea care este născută din meditaţie este liberă de întipariri”. Pentru că exact cu asta se ocupă meditația, cu eliberarea minții… De aceea, când faci vipassana în autobuz ai o altă percepţie, pentru că foloseşti o minte liberă de programe, liberă de etichete. Sau cum vreţi voi să le spuneţi; Patanjali le numește foarte sugestiv “întipăriri”.

În meditație apare acea “minte unică naturală”… iar când meditația avansează, apare non-mintea, Esența minții. Care este de fapt mereu acolo… dar complet invizibilă sub mormanele celorlalte minți… Esență a minții, care doar ESTE.

Şi atunci bine-nţeles că se schimbă percepţia, pentru că de fapt percepţia trece prin toate aceste filtre mentale, perceptia trece prin aceste “întipăriri” în momentul în care tu  gândeşti ceva, orice…

G: Da, dar ştii, parcă sunt conştientă de amândouă… Sunt si constienta de întipăriri, că ele sunt acolo… şi simt că şi mintea astalaltă e aicea… şi uneori simt ca și cum m-aş dedubla…

Indra: Asta este starea de martor.

G: Şi o parte este fericită… şi cealaltă parte este supărată…

Indra: Da, de fapt e foarte bine că simţi aşa. Și chiar spune Patanjali foarte frumos undeva în sutrele lui, vorbind despre etapele practicii, înainte de purificarea completă a memoriei… cumva Patanjali face o “etapizare” a stărilor mentale traversate pâna la iluminare, desigur nu e obligatoriu să fie chiar aşa, dar el o face destul de riguros, de științific, pune şi denumiri…

Uite, am găsit, spune: “Savitarka samadhi este starea în care cunoaşterea întemeiată pe cuvânt, cunoaşterea adevarată si cunoaşterea bazată pe percepţia senzorială sunt prezente într-o stare amestecată, iar mintea pendulează între ele”.

Savitarka înseamnă gândirea conceptuală. Și este una dintre aceste etape. Este exact etapa asta a voastră, a celor care practicaţi de mai multă vreme; uite, aveți și o denumire aici, pentru ea… Şi ca să vă încurajez, pot spune că nu e chiar prima etapă… Deci, poţi să te consideri oarecum avansată, deja pe drumul cel bun.

Aşadar, spune el foarte frumos, această stare este un amestec în care există cunoaştere adevarată, cunoaştere întemeiată pe cuvânt si cunoaştere bazată pe percepţie senzorială  Şi mintea pendulează între toate acestea. Și mine-nțeles că e un pic confuză…

Ce înseamnă asta ? Haideți să vedem, ce vrea el să spună?!

(………….tăcere………)

Cunoaşterea bazată pe cuvânt, ce este ?

G: Probabil noţiunile teoretice pe care le ai…

S: Cunoştintele bazate pe învaţătură, cred…

Indra: Cunoaşterea bazată pe învăţătură, da, e un aspect.

Haideți să le luăm atunci invers. Deci există o cunoaştere bazată pe percepţia senzorială: dacă ai pus mâna în foc, te-ai ars! Asta este o percepţie legată de un simț, cel tactil în exemplul nostru. Odată, este percepţia pură: ai pus mâna în foc (în ceva numit foc) – simți ceva numit căldură, apoi ceva numit arsură, apoi ceva numit durere (atenței, deja sunt niște etichete acolo, toate experiențele au deja un nume, deja cineva le-a inventariat…). După care urmează toată povestea legată de foc: să nu cumva să te arzi, să te ferești, nu e voie, frica de foc… toate dezvoltările mentale şi educaţionale care pleacă de la o percepţie. Ce vreau să spun este că de la o percepţie senzorială oarecare se ramifică foarte multe lucruri; şi fiecare îi va da o interpretare personală acestei experienţe: unul pur si simplu ştie că focul arde; altul dezvoltă o fobie pentru foc; altul devine piroman, altuia îi place, altul se încălzeşte, un altul venerează focul și arde, purifică prin foc…

Deci apar tot felul de variante pornind de o percepţie senzorială ca atare. Deci de la o simplă percepţie senzorială începe o întreagă dezvoltare bazată pe educaţie, pe frici, pe instinct, subconștient, cultură, modă, imitație, nevoie de senzațional şi multe, multe, multe alte lucruri…

Şi atunci percepţia senzorială ca atare devine poluată, “coruptă” de exact ceea ce spuneam mai înainte: de către tot felul de programe, condiţionări, modele… şi atunci percepţia senzorială nu mai este pură, exact din cauza acestor filtre: a întipăririlor, cum le spune Patanjali.

După care exista o cunoaştere bazată pe cuvânt  Aici ar fi mai multe de discutat…

Cunoaşterea bazată pe cuvânt este, o dată, bazată pe ceea ce spuneaţi voi, adică pe învăţatură (care include toate programele: educaţionale, citit, învăţat, culturale, etc… ). Dar mai vine ceva mult mai grav decât învaţătura, ceva care poluează şi parazitează mult mai mult cunoaşterea pură: şi aceasta este vorbăria minţii! În momentul în care mintea vorbăreşte într-una şi pune etichete, şi iar pune etichete și iar vorbește și iar judecă, percepţia pură devine extrem de distorsionată. De fapt, percepţia pură nu mai este! Ea se pierde cu totul…

Şi aici filozofia orientală dă exemplul ei clasic, cu floarea. Și chiar aşa şi este! Te uiţi la o floare: iată o floare – iată că deja ai etichetat-o! şi mintea apoi continuă: e roşie, e frumoasă, dar ce specie o fi? hm, nu prea miroase… ce floare e asta care nu miroase?! cine o fi cultivând astfel de flori, nemirositoare? Păcat de ea, e frumoasă, dar nu miroase… nu-mi place!… şi tot aşa mai departe; și uite-așa, percepţia pură a florii, relația ta cu floarea, s-a pierdut de mult…

G: Da; şi de aici, te conduce şi în tot felul de sentimente și trăiri din trecut, legate de flori, mirosuri, concepte, așteptări de la flori, așteptări de la oameni, proiecții, etc…

Indra: Exact. Deci ai pierdut trăirea pură a evenimentului “floare”, pentru că te duci imediat în tot felul de alte poveşti mentale și emoționale, fiecare dintre ele cu rădăcinile și ramificațiile ei… Evenimentul acela a fost de fapt unic. Și tu l-ai ratat…

Însăşi faptul că i-ai pus eticheta de frumoasă – te-a dus deja în dihotomia mentală frumos/urât; bine/rău, îmi place/nu-mi place (cui? mie, desigur)… și deja ai pierdut percepţia pură a florii… În același timp ego-ul și-a mai întărit poziția, și, implicit, viitoarele poziționări (“mie nu-mi place asta”)…

La asta se referă de fapt Patanjali când spune “cunoaşterea bazată pe cuvânt”: este vorba despre cuvântul, cuvintele minţii, vorbăria, etichetarea mentală, gândirea asociativă și rătăcirea minții în toate acele asociații ale ei, fără de număr.

Este şi cuvântul învaţăturilor, dar este şi cuvântul minţii, care vine şi se ataşează imediat unei experienţe; şi atunci ai ratat percepţia pură, din cauza cuvintelor care vin şi se interpun acolo, între tine și experiența respectivă… între tine și floare.

Şi atunci de fapt, spune el, există trei tipuri de cunoaştere:

Cunoaşterea adevarată, care este cea non-mentală: non-etichetare, non-judecată, percepţie pură; şi apoi sunt cunoaşterile astea distorsionate, fie prin percepţie senzoriala filtrată, fie prin cuvintele minții. Fie, de obicei, prin ambele.

Şi mai spune el că există stadiul acesta de evoluţie, savitarka samadhi, în care practicantul pendulează între cele trei moduri de cunoaștere.

G: Şi oare asta cât durează?

Indra: Păi durează pâna la… îți spune Patanjali imediat în paragraful următor… până la “Nirvitarka Samadhi, starea în care, după purificarea completă a memoriei, când mintea este ca şi lipsită de forma proprie, străluceşte numai cunoaşterea adevărată a obiectului” .

Nirvitarka înseamnă fără vitarka,  fără argumentare. Când mintea nu mai are o formă proprie, doar atunci poate oglindi obiectul…

Deci condiţia ca tu să poți trece de la stadiul de mare amestecătură mental-perceptivă, la starea de cunoaştere adevarată a obiectului, este purificarea completă a memoriei și liniștirea minții, mintea “fără formă proprie”, cum o numește el. Mintea fără întipăriri, pentru că întipăririle sunt cele care formatează (dau o formă, spune Patanjali) minții.

S: Şi ce înseamna asta?

Indra: Înseamnă dezidentificarea de tot ceea ce crezi tu că eşti și că știi…

S: Adică cum ?!

Indra: Înseamnă dezidentificarea de toate cele… La asta se referă “purificarea completă a memoriei “! Dar memorie nu în sensul de loc de stocare al informaţiilor și de pierdere a informaţiilor care îţi folosesc în activitaţile şi în viaţa ta de zi cu zi. Ci memorie ca şi etichetare, ca şi judecată: astfel încât purificarea memoriei te va ajuta să scapi de acea “cunoaştere prin cuvânt” cum o numeşte Patanjali în paragraful anterior, astfel încât mintea ta să nu mai atribuie fiecărui obiect, fiecărui experiment, întreaga ei poveste, întregul ei comentariu…

Și să nu-ți mai atribuie ție (ego-ului tău, desigur!),  într-un final, tot felul de trăsături, caracteristici și drepturi… inclusiv acest mare “drept” – de a eticheta! Tu-cel-care-știi-și-care-ai-dreptul-să-pui-etichete…

G: Etichete…

Indra: Etichete plus povești asociate! Şi atunci trebuie să scapi de memoria care a creat etichetele si poveştile… ceea ce înseamnă, de fapt, toată memoria ta emoţională şi toată formatarea ta mentală de până acum.

G: Adică, prin dezidentificare, te scoţi pe tine din poveste ?!…

Indra: Da, cel mai eficient este să te scoţi pe tine din poveste complet și rapid; dar întrucât lumea nu poate face asta chiar atât de ușor, atunci măcar începi prin a scoate bucățele din aşa-zisa ta memorie… Adică, ce mai facem noi aici ca practică – de vindecare şi ştergere a trecutului, ştergerea complexelor de inferioritate, a complexelor de vinovăţie – prin curățarea energetică, etc… un fel de defragmentare a memoriei, dacă vrei, apoi de eliminare a fragmentelor. Dar asta merge destul de încet…. Ideal ar fi să te dezidentifici tu de tot ego-ul tău, rapid și complet…

Hai sa luăm un exemplu, ca să explicăm mai bine: să spunem că în copilărie cineva te-a învinovăţit: nu ai fost cuminte, nu ai fost “la înălțimea așteptărilor”, etc, știți cu toții… asta va rămâne toată viaţa ta ca o “întipărire”, cum spune Patanjali, în mintea ta. Şi de fiecare dată când va apare o altă experienţă oarecum similară, într-o altă etapă din viaţa ta, tu vei filtra totul (și) prin sentimentul de vinovăţie pe care îl ai acolo deja întipărit. Ori, cum a fost indus sentimentul de vinovăţie? Prin cuvânt! care nu înseamnă neapărat numai cuvântul verbal; ci înseamnă diferite informații transmise cumva… înseamnă comunicare.

Să revenim deci, “cunoaşterea prin cuvânt”, cum o numeşte el, nu se referă strict la cuvântul-ca-și-cuvânt; ci se referă şi la un alt fel de transmisie: să-i spunem transmisie indusă. Adică la început sentimentul de vinovaţie a fost transmis spunându-ţi părintele că eşti vinovat; mai apoi însă numai şi un simplu gest, o încruntare a părintelui sau a educatorului poate reactiva programul “sunt vinovat!”. Ce se întâmplă mai departe: tu iei programul “sunt vinovat”, îl întipărești minţii tale, ca să folosim tot metafora lui Patanjali, iar egoul tău își întipărește și el asta.  O bucată din ego ştie că este vinovat din când în când, știe că există situații potențiale de vinovăție şi astfel şi-a creat o “minte de vinovăţie” pentru acele situații. Spunea Patanjali că ego-ul crează mai multe “minţi”… De fapt, nu sunt mai multe minţi independente; sunt diverse faţete, le putem compara, să zicem, cu un corp geometric multifaţetat…

Aşadar, pe o bucată de minte s-a întiparit programul de vinovaţie; şi pe fondul minții pure, din acea Esenţă a minţii, egoul a creat o minte-fațetă de vinovaţie. Cum a creat-o? Prin cuvânt: eşti vinovat, nu e bine să, nu se cade să…

Acesta este un exemplu de minte artificială. Şi această bucată de minte se va dezvolta în timp ca o minte de sine stătatoare, ca o minte a vinovăţiei. Şi haideți să mergem mai departe, să vedem cum va evolua viaţa ta de acum înainte prin prisma acestei minți. Simplu: prin acestă minte “de vinovaţie” se vor filtra tot felul de evenimente, de întâmplări, se vor face evaluări: de persoane, de relații, etc… Și de fiecare dată când vine cineva sau ceva care accentuează în vreun fel sentimentul de vinovăție, întipărirea, ștampila de “vinovaţie” devine şi mai puternică, pâna când se transform, cum spune Patanjali într-o minte în sine, adică un model de comportament: cu complexele respective, cu ascunzișuri, frustrări, reprimări, minciună, neputință, boli… Și cu cât vor fi filtrate mai multe lucruri prin acea vinovaţie, cu atât se va întări exact această “minte” a ei.

G: Şi nu-i aşa că dacă ai în tine programul de vinovăţie, vei atrage şi vei intra în situaţii de vinovăţie?… Şi un alt aspect pe care l-am observat este că ţi se schimbă comportamentul: adică te porţi ca şi cum ai fi vinovat, chiar dacă eşti sau nu eşti vinovat… şi nu mai eşti un om liber…

Indra: Exact! Capcana care este de fapt ? În momentul în care “mintea de vinovaţie”  preia controlul, tu te vei purta a priori ca fiind vinovat, în tot felul de situații, tocmai pentru că această minte deja acționează parțial independent, ca o minte-conducătoare-care-știe-ea-mai-bine-cine-e-vinovat-acolo…

G: E un fel de autosabotaj…

Indra: Da, tu vei intra într-o relaţie sau într-o situaţie, deja vinovată! Şi atunci automat vei atrage complementarul, pe cineva sau ceva care să speculeze sentimentul tău de vinovăţie; dar în acelaşi timp vei atrage și evenimente sau persoane care să îţi aducă mereu aminte, să îţi confirme faptul știut de mintea ta, că eşti vinovată.  Și astfel se va consolida bucata ta de minte a “vinovăției” și se va reconfirma și valența respectivă din ego.

G: Da, însa creezi şi tu situaţii în care să fii vinovat… nu ştiu cum să spun…

Indra: Sigur că le creezi și tu, pe unele le atragi, pe unele le creezi tu! Pentru că acea minte, în momentul în care va prelua comanda, se va purta şi va crea situaţii pe măsura ei: adică tu te vei purta ca un vinovat şi vei crea situaţiile corespunzătoare care să te valideze ca vinovat, situații foarte concrete: forțezi lucrurile de exemplu, insulți, te porți urât, șochezi, situații în care chiar ești vinovat!

Este exact ceea ce spune şi Patanjali în sutra sa despre karmă:

“Karma yoghină nu este nici albă, nici neagră  A celorlalţi este de trei feluri” (albă, neagră si Karma neutră).

Şi asta de ce? Exact de asta! Pentru că în momentul în care una dintre acele minţi create artificial începe să lucreze, se întâmplă ceea ce spuneaţi voi: pentru că acea minte funcţionează după un anumit tipar, ea va declanşa, va atrage sau va crea tot felul de evenimente potrivite acelui tipar. Ori asta este o buclă karmică, ceea ce face acea minte are o cauză (formatarea ei) și devine la rândul ei o cauză, care va genera anumite efecte. Normal că vei crea situaţii în care eşti vinovată, dacă tema de lucru a acelei minți este vinovaţia. Și de aici un întreg șir karmic de efecte pe care le vei suporta… unele dintre ele – accentuându-ți vinovăția! Și tot așa…

Un alt model cunoscut, de exemplu, dacă subiectul minţii artificiale este controlul: vei crea mereu situaţii în care să controlezi…

Fiecare minte va crea tot timpul un anumit tip de comportament corespunzător ei; şi de aceea fiecare om are mai multe valenţe, pentru că fiecare om are mai multe “minţi”.

De exemplu, se poate ca la serviciu să funcţioneze mintea de control; apoi acasă mintea de victimă, sau mintea de mamă, de soţ sau de copil, etc… şi in fiecare situaţie se declanşează și se reconfirmă o nouă minte. Un șef dictator la slujbă devine acasă băiatul mamei cel mic și răsfățat…

Acum, se pune întrebarea: ce facem cu toate minţile astea?!

Şi aici vine partea sugerată de Patanjali ca practică preliminară: cele 8 înfrânări, care sunt de fapt reguli sociale și personale, Yama si Niyama. Şi unde intervin aceste reguli ?

Păi în momentul în care mintea o ia razna, vii cu una din aceste reguli şi o aduci înapoi. Logica acestui lucru este că dacă mintea creează un comportament, atunci acţionând asupra comportamentului respectiv – de fapt vei acţiona indirect asupra minţii care l-a generat. Asupra acelei minți artificiale. Și reușești să o dezveți, la început,… pentru ca mai apoi, prin starea de martor, conștientizare, etc., să o dizolvi… să le dizolvi, pe ele, mințile artificiale. Și în final va rămâne acea minte unică naturală,  a percepțiilor pure. Poate că vom reveni, despre yama și niyama…

Una dintre tehnicile descrise şi propuse de Patanjali ca metodă de lucru curentă – este de a te concentra pe emoţia opusă; în cazul exemplului nostru, atunci când te simţi vinovat- să faci efortul mental si comportamental ca să nu te mai simţi vinovat. Când te apuci să judeci, să etichetezi, – să te oprești, să te observi… Când ești agresiv, inclusiv cu judecățile tale aruncate-n stânga și în dreapta, să te concentrezi pe opusul agresivității: să-ți induci acceptarea, toleranța, iertarea, compasiunea, non-violența… Dar atenție, nu reprimând! Ci prin înțelegere a tot ceea ce am vorbit noi aici, prin conștientizare și asumare… Este o metodă comportamentală foarte utilă. Și de bun simț.

Am propus și noi diverse metode, am vorbit despre transformarea emoțiilor… Sau despre exercițiile de respirație pe care le poți învăța și folosi: pe inspir aduci în tine starea respectivă – în chakra inimii, poți folosi respirația inimii pentru asta. Aduci non-violența, de exemplu (sau oricare dintre formele ei: acceptarea, iubirea, compasiunea, iertarea…)… și pe expir – o răspândești în celelalte chakre, în corp, împrejurul tău, în aură, în spațiul din jur, în viața ta… Iar mai apoi – “faci” meditație cu starea respectivă: samyama (ca să folosim din nou un cuvânt al lui Patanjali), a fi acea stare… a fi acea trăire… a fi non-violența…

Indra

(…va urma…)

(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)