Delia: Miracolul mantrelor…

Posted by on Apr 8, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Miracolul mantrelor!   Scriu ca să vă împărtășesc un moment cu totul special, un episod de o mare emoție. Într-o dimineață de sâmbătă, moment în care mă pregătesc de obicei să merg înspre sală pentru programările de sedințe de terapie LiLA, am ieșit din clădire și înainte să închid ușa, am simțit în mine și am început să cânt mantra Buddha al Medicinei. M-am mirat: pentru că era un sentiment diferit față de alte momente, parcă de această dată mantra a venit pur și simplu în mine – comparativ cu alte dăți când eu încep să o cânt, o invoc și mă conectez la ea. De aceasta dată era altfel, mantra a venit ea singură, a început să se cante din inimă; versus acele alte dăți atunci când o recit eu, mai degrabă pornind din minte. Am trăit un sentiment de uimire și țin minte că m-am gândit că este probabil parte din pregătirea mentală pentru ședintele de terapie. M-am gândit: desigur, mintea. După ce am închis ușa, m-am întors și am pornit spre mașină. Atunci am zărit într-un colț al curții pe unul dintre băieții străzii care trăiesc în zonă. Acesta este aparte întrucât are un retard mental vizibil și este foarte bolnav, are picioarele pline de ulcerații și este oarecum singuratic. Stătea întins jos, pe cartoane și își îngrijea rănile de la picioare. În momentul în care l-am vazut am simțit în sufletul meu că mantra a venit pentru el, că l-a simțit, a știut că el are nevoie de ajutor! De multe ori, când suntem copleșiti de emoție – spunem că nu avem cuvinte care să descrie ceea ce am simțit. Cred că de fapt cuvintele sunt prea sărace pentru a putea transmite toata emoția, tot ceea ce te poate copleși într-o anumită clipă de trăire intensă… Faptul că sunt om, că mă cred specială, că am ochi să văd și simțuri să percep lumea, și mai mult, faptul că am preocupări spirituale… și, de fapt, uite că am nevoie să vină mantra să mă atentioneze “Vezi că este acolo un om care are nevoie de ajutor”!!! Doamne, poate aș fi trecut fără că măcar să îl observ! De câte ori s-o fi întâmplat asta? Eram absolut cutremurată de rafinamentul mantrei, de compasiunea, de grija ei. Am simțit micimea egoului meu, mintea care se învârte încontinuu în jurul lui “eu”, limitarea, nepăsarea, nesimțitul – toate în opozitie cu bunătatea, clar-vederea, căldura, grija și curățenia mantrei. Toate în același moment, ca un torent de trăire! Am urcat în mașină și am început să plâng, necontrolat, eliberator, și mi-am cerut iertare Existenței pentru împietrire și pentru că nu îmi pasă! Ca mod de funcționare, de fapt, așa este,...

Read More

Carmen: Despre deschidere…

Posted by on Feb 15, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

„Draga Indra, Multumesc din toata inima pentru tot ce faci pentru noi. Apreciez si sunt profund recunoscatoare pentru ca ai atat de multa rabdare, intelegere, simtire si ca ne iubesti mult mai mult decat cuvintele o pot descrie. E de cel mai mare folos ceea ce ne inveti si e PRIORITAR! Apropo de tema acasa, si acel carnetel pe care ne-ai pus sa notam de cate ori spunem “nu” intr-o zi, a fost trist, ca sa nu spun socant, sa observ ca mai mult de 60 – 70% din comunicarea mea cu ceilalti (fata-n fata sau doar mental), incepea cu o negare…. Si nu ma refer doar la o conversatie oarecare, ci o impotrivire efectiv la ceea ce este…Cata opozitie de-a dreptul ridicola, meschina si fara nici un rost! In acest fel am inceput sa simt de fapt, ce inseamna sa fii (asa cum spune Gabi), un “ghimpe”, in Univers, ce inseamna de fapt sa simti opusul acelei deschideri de care vorbesti tu. Si chiar daca a durut, (un fel de dubla durere, o data a celei care se tine cu dintii de imaginea ei de fiinta corecta si perfecta, inteleapta si spirituala? dar si ceva mult mai profund),  auto-observarea aceasta pe cat de permanenta posibil, s-a transformat cumva in necesitate, ca atunci cand absorbi cu nesat aer in tine, si a devenit si extrem de interesanta si fascinanta in acelasi timp (sa observi cate “entitati” ies la suprafata si se inghesuie la “comanda” si apar asa, din neant, in functie de situatie)… Cu certitudine si prioritate trebuie sa ne observam fiecare modul de functionare, pentru a intelege, simti, a avea puterea interioara de a ne transforma si a deveni intr-un final, acea “lumina din lumina”. Dar toate astea facute cu incredere si intr-un mod absolut autentic, sincer, curat,  DESCHIS. Imi cer iertare pentru ca nu intotdeauna dau un feed-back la ceea ce primesc de la tine, dar sincer spun ca este cel mai pretios dar, ceea ce vine; de multe ori mi s-a intamplat sa fiu “on line” ca sa zic asa, deschizand e-mail-ul si gandind tot atunci: “oare nu trimite Indra ceva, un text, exercitii, ceva?”, ca in momentul urmator sa intre mesajul de la tine. E minunat sa vezi cum raspunde Universul, uneori aproape instant…   Te iubesc din toata inima, Indra, te pretuiesc, si cel mai important (asa mi se pare mie), ca simt inauntru ca esti una cu totul, ca esti una cu Existenta, ca esti… Multumesc, Carmen...

Read More

Gabi: Ce este o țară, ce este un popor ?

Posted by on Feb 9, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Ce este o țară, ce este un popor ?   O formă de energie, de fapt. Din Existență se creează forme de energie. Planete, sori, flori, fire de iarbă, popoare, indivizi. Un popor, o țară, este o sumă de energii, a istoriei lui, a locurilor, a oamenilor… Energia unui popor este, deci, și energia oamenilor săi. Conducătorii unui popor, sunt, oricum ai lua lucrurile, ceea ce acel popor manifestă. Viața noastră suntem noi. Universul citește informația din noi și ne manifestă destinul. La fel citește și informația dintr-o țară și îi manifestă destinul. Prin urmare dacă dorim ca lucrurile să se schimbe în țara noastră trebuie să ne schimbăm noi, fiecare dintre noi. Mai multe persoane de vârstă mijlocie mi-au spus că sunt dezamăgite de faptul au participat la o revoluție dar nu s-a schimbat nimic, astfel că nu-i mai interesează, nu le mai pasă și că preferă să-și vadă de treburile lor. I-am văzut, am văzut programul creat de mintea și emoțiile lor și am simțit acea energie de lehamite, închidere, tristețe, resemnare, stagnare, de moarte… Pe de altă parte am vorbit cu tineri, la fel dezamăgiți de ceea ce se întâmplă, care au hotărât că vor să să schimbe, au hotărât că le pasă. I-am văzut și am simțit energia cea nouă : de asumare, responsabilitate, deschidere, schimbare, solidaritate, curățenie interioară, entuziasm, încredere, dorință de schimbare, de renaștere… M-am uitat la diverse postări și am văzut cum cu aroganță și sadism este negat adevărul doar pentru că legile strâmbe nu-l pot cuprinde… Am văzut inimi închise, manifestări de violență egoistă și prostie… dar și de indiferență egoistă, mascată de bună creștere și cultură… Evenimentele zilelor care au trecut s-au reflectat diferit în fiecare…   Ce este o țară, ce este un popor ? Suma acestora.   Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.   Doar că „barbarii de tirani” sunt indiferența și egoismul, răutatea și lăcomia, setea de putere, prostia, meschinăria, șmecheria, violența, refuzul de a deschide ochii, refuzul de a deschide inima, importanța de sine, faptul de a crede că ți se cuvine, aroganța, neasumarea, închiderea, lenea, nesimțirea, slugărnicia,…Și dușmanii le fel. Toate acestea sunt o calitate de energie.   Ne vom deștepta în momentul în care vom face saltul de la toate acestea la o altă calitate de energie, aceea a asumării, responsabilizării, curățeniei interioare, cinstei, corectidudinii, sincerității, lucidității, înțelepciunii, demnității, non-violenței deschiderii inimii, cu tot ce înseamnă acest lucru : bunătate, altruism, smerenie, recunoștință, compasiune, entuziasm, bucurie, deschidere către schimbare, dorință de schimbare…   Când suficient de mulți oameni aparținând acestui popor va face...

Read More

Indra: Evoluție, și nu politică!

Posted by on Feb 7, 2017 in CUVINTE... | 0 comments

Am mai fost  întrebată zilele astea “cum se văd lucrurile de la mine”. Mai explic acum câte ceva, mai ales pentru cei care nu au fost la Școala de joi sau la practicile din ultima vreme, unde am vorbit despre asta și am mai și făcut câte ceva…     Treaba mea este evoluția, și nu politica! Pentru asta muncesc zi de zi…, pentru asta scriu, pentru asta vă scriu acum! Dedesubturile politicii sunt o caracatiță imensă, de care habar nu avem; și nici nu cred că asta este important. Decât în măsura în care ea ne poate ilustra acea interconexiune a matrix-ului Existenței, coborâtă însă în cele mai grosiere frecvențe ale ego-ului (“putere”, “manipulare”, “interese”). Sau acele interconexiuni karmice, care au luat de această dată această formă; interconexiuni infinite (și nu e o metaforă!), cu totul și cu totul neștiute (la nivel de înțelegere reală, totală), care ne cuprind pe toți: iarăși, la fel cu o caracatiță.   “Evoluție” înseamnă orice salt cuantic de conștiință, de trăire, de responsabilizare; apoi – de inimă deschisă, de un altfel de funcționare. De la primitivism – la un om care gândește cu propria minte, este deja un salt cuantic. Mare. O alegere făcută de către tine, este iarăși un salt. Al ego-ului, al dualității, desigur; dar doar aici suntem cu evoluția! Apoi asumarea conștientă și susținerea acelei alegeri, reprezintă un salt important de responsabilizare. Chiar dacă acea atitudine este “greșită” (dar cine stabilește oare asta??? chiar știm tot ce înseamnă karma acelui om sau a acelui neam???).   Ceea ce contează pentru evoluție – este asumarea  reală, responsabilizarea! Chiar dacă te înșeli (din nou, cine stabilește asta??), beneficiul responsabilizării, asumării, este o lecție infinit mai importantă decât “greșitul” în sine. Beneficiu – pentru evoluția ta ca ființă, de la râmă la om. A propos, de ce peste tot se vorbește despre “putere”, și nu despre “responsabilizare”?! Simplu, deoarece este epoca ego-urilor, și nu a unei altfel de conștiințe. Cât despre manipulare… atunci când doi oameni se întâlnesc, imediat unul dintre ei va încerca să-l manipuleze cumva pe celălalt, conștient sau subconștient. Este “în natura” ego-urilor să controleze, să manipuleze… Deci ce să ne mai mirăm de asocierea putere+manipulare?!   Dar noi vorbim acum despre cu totul altceva. Dacă din frântura ta de inimă deschisă, neștiind subterfugiile politice sau altele…, dorești “binele sincer”, așa cum îl simți tu, din inimă, curat, cu drag, al acelei situații, iată că deja ai trimis situației respective – câte ceva din frecvențele frumoase ale acelei inimi… Și iată că am ajuns să vorbim și despre “inimă”, ceea ce deja a schimbat energetica: și a discursului, dar și a evenimentului; și iată exact acel minuscul pas –...

Read More

Indra: Nivele de conștiință…

Posted by on Feb 5, 2017 in CUVINTE..., MARTURII | 0 comments

“Doar cei care merg mai departe – pot vedea cât de departe se poate merge” (T.S.Elliot)   Deșteaptă-te române… Poate ați simțit deșteptarea unui neam, poate ați plâns de emoție, poate v-ați cutremurat din somnul cel călduț al nesimțirii, al letargiei, al ne-implicării… Poate că ați simțit ceea ce înseamnă conștiință civică: acel glas care urcă din mulțime, cu curaj, cu determinare, asumându-și o opinie, o alegere, o decizie… Forța care crește în acei oameni și îi transformă interior, îi purifică, îi animă, îi cucerește și îi împinge mai departe… Vibrația aceea interioară de nestăvilit, care urcă și devine glas… Glasurile care se unesc și impregnează Spațiul cu forța lor… Contopirea de glasuri – care devine un câmp al transformării…   Vorbim noi mereu despre un “alt nivel de conștiință”… Iată, acesta a însemnat exact un salt de conștiință: de la turmă – spre asumare, spre responsabilizare, spre opinie, spre curajul individualizării… Ați fi putut să faceți și voi saltul cuantic al interiorității voastre: oare l-ați făcut? Oare l-ați ratat?! Oare v-a fost teamă să vă treziți din amorțirea zonelor de confort călduțe și a micilor preocupări meschine zilnice?!   Poate ați simțiti schimbarea de energie, despicarea acelei energii năclăite și adormite a turmei, poate ați simțit transformarea, curățenia, claritatea noii energii, exact ca acei lotuși minunați ce se înalță din năclăiala unei mlaștini… Și se deschid, cu curajul înfloririi… A fost un salt de conștiință al zonei omenești, al primelor trepte de evoluție, al cristalizării acelei conștiințe de sine, cu tot ce ar putea ea însemna mai frumos: asumare, curaj, responsabilizare, forță a acestei asumări și responsabilizări… Căci asta ar trebui să reprezinte conștiința de sine, în cele mai frumoase frecvențe ale ei… Hei, mulțumesc Existență, pentru că am putut vedea asta, pentru că am putut participa la magnifica înflorire a unor conștiințe…   Dar oare o vom putea susține? Sau vom recădea în mlaștină?!   Este însă doar un prim salt… Mai urmează multe alte salturi de conștiință…, mai urmează vieți întregi de transformare, de evoluție…, vieți întregi de trezire… Și va urma, vreodată, saltul cuantic spre un alt câmp de înțelegere și de funcționare, spre acel câmp izvorât din inimă…, saltul spre chakra a patra, când jandarmeriile și ministerele și legile, în această formă penibilă de acum – ar trebui să dispară. Pentru a fi înlocuite de o altă singură “lege”…, o lege a conștiinței inimii…   Evoluție –  va însemna apoi a transcende chiar și asta, vor mai fi alte multe salturi… Ultima trezire fiind în Acea Conștiință…   Trezește-te, Omule! Trezește-te și mergi mai departe…  ...

Read More
p {font-size:10%}