“Maestrul Școlii tale are puteri?!”
Într-o seară, după practică, plec acasă cu unul dintre ceilalți participanți. Când ne apropiem de casa mea, mă întreabă dacă mă poate reține câteva minute să îmi adreseze câteva întrebări – unele legate de practică, altele legate de Școală, pentru că eu veneam de ceva mai mult la cursurile, practica, taberele LiLA.
Printre aspectele discutate se strecoară și întrebarea dacă Indra are ”puteri”…
Eu zic – adică din astea “dincolo de normal”?
Da, întrebarea se referea la abilități “speciale”…
Caut în memorie momente care se încadrează, ca să mă conformez… și răspund că au fost anumite situații, la terapii, când Indra ne-a indicat punctual zonele de lucru, sau emoțiile asupra cărora trebuie insistat și care au fost apoi confirmate de către pacienți, că au fost în tabere anumite “sincronicități” și “coincidențe”…, apoi… hopa – de fapt ce răspund eu aici?!
Zic: știi, noi învățăm la Școală că aceste aspecte nu contează, că ele sunt strict niște abilități care se pot dezvolta prin exersare și, în plus, că toate aceste “puteri” prezintă un mare, extraordinar de mare pericol. Desigur, din cauză că ego-ul se va atașa puternic și iremediabil de ele, asumânduși-le, iar procesul de dizolvare a lui, a ego-ului, va deveni cu atât mai dificil pentru că, odată achiziționate, aceste puteri chiar sunt un apanaj interesant și demn de invidie. De ce să vrei să renunți la așa ceva, că doar ești special – ceea ce fiecare ego își dorește, cu vârf și îndesat.
Test: primul răspuns corect, ratat de cursant, este că suntem la o Școală spirituală autentică, o școală de non-ego, ne preocupă smerenia, drumul spre a fi nimic, nicidecum acela de a avea puteri. Puterile = capcană. MARE! Iar acesta este un aspect demn de băgat bine la cap. În procesul de schimbare și transformare interioară, modestia și smerenia sunt achiziții cu mult mai valoroase și de folos decât orice fel de puteri. Iarăși, trebuie să ne încredem în recomandările și avertismentele repetate și subliniate de către foarte mulți Maeștri, în cadrul Învățăturilor transmise de-a lungul a mii de ani.
Răspunsul adevărat la întrebare este, însă: Da, Maestrul are puteri, el poate să îți ofere întreg Universul.
Corect cred că ar fi de adăugat – el are înțelepciunea, răbdarea, compasiunea – de a îți oferi TOTUL.
Puterile supranaturale toate, timpul, spațiul, infinitul – TOT – cu condiția ca tu să… dispari. Și aici intervine problema, adică tema de lucru veșnică din cadrul tuturor discuțiilor, exercițiilor.
Agățarea de eu – faptul că nu vreau să renunț la mine. Oricum aș da-o, oricum mă întorc – Doamne ferește ca eu să pier! Desigur că nu vorbim acum că aș pieri de tot (bineînțeles că asta nu se va întâmpla prea curând!) – nici măcar bucățele mici, așchiuțe, fâșii. Tonul ușor ironic are rolul, desigur, de a face glume pe seama mea, a ego-ului. Doar, doar! Niște mici puteri, așa, care să mă ajute să îmi îmbunătățesc cotețul nu ar strica, totuși. Universul nu îmi trebuie, ce mai e și aia?
Și aici cred că intervine secțiunea numărul doi a problemei – de tâmp ce sunt, limitat și cu preocupări relativ meschine, cu rutina proprie și viața mea super-ocupată, nici nu apuc să mă dumiresc că ar exista și alte unghiuri, alte ființe, darmite lumi, galaxii, Învățături… Vacuitate. Nivelul meu de conștiință este atât de sărăcuț încât maximul de aspirație al vieții mele actuale este să îmi coafez puțin “scorbura” (adică viața, așa cum e ea, cuvântul scorbură este preluat din Dhammapada, urmează o carte).
Pur și simplu, organul meu de percepție nu cuplează, nu înțelege că există și “altceva”, dincolo de… Dincolo de dincolo…
Vestea bună sau vestea proastă?!
Desigur – practica, efortul corect / efortul personal – atât vestea bună, în sensul că prin ele schimbăm organul de perceție și, cândva, voi începe să simt și să lucrez cu adevărat.
Vestea proastă – reversul, desigur. Fără efort și practică, nu o să înțeleg niciodată că este necesară o super-mega-extraordinar-de-mare putere și multă muncă ca să ajung să simt vreodată modestia și smerenia autentice. Că smerenia îmi va oferi una dintre marile ancore, de real folos pe o Cale spirituală.
Închei, în sprijinul celor de mai sus, cu un citat din capitolul Totul este în mintea mea (“Dincolo de iluzie”), care sumarizează, în câteva fraze, o călătorie lungă, de milioane de vieți și de forme, din care ego-ul reprezintă doar o mică, mică fărâmă. Doar o formă de manifestare, una dintre miliardele de forme, din miliardele de lumi, galaxii, dintr-un timp ce nu poate fi gândit. Hai să nu îi mai acordăm o atât de mare importanță…; sau hai să îi acordăm importanța cuvenită. 😊
“Toate doar se întâmplă, doar se creează, doar se dizolvă… și așa‑zisa „evoluție” este doar un rafinament de energie, un rafinament de Conștiință, o rafinare de stări de manifestare ale Potențialității. Dintr‑un Nimic apare o conștiință amorfă, care devine la un moment dat o conștiință de sine, apoi se transformă într‑o altă structură interesantă, pe care am numit‑o ego… Apoi conștientizarea se rafinează, devine conștientizare‑prezență‑simțire, devine o oglindire a propriei conștientizări în ea însăși…, devine o oglindă. Și toate acestea se vor dizolva în Conștiința primordială, aducându‑i noi valențe, încheind acel drum pornit din Ea prin Ea‑însăși… Precum o respirație, o respirație a Universului, o respirație a Conștiinței…, care se va scufunda Ea în Ea însăși după ce a străbătut miliarde de lumi și de forme… O respirație, o emergență din Vacuitate, apoi o dizolvare în aceeași Vacuitate, după ce a trecut prin experimente, frecvențe, rafinamente, stări, culori, înțelegeri, înțelesuri… Doar o manifestare a Vacuității care se va dizolva în aceeași Vacuitate…
Întrebarea ta vine din ego, răspunsul meu vine din acea Vacuitate…
Ce ți‑ar rămâne ție totuși „de făcut”?! Poate că ar fi minunarea și smerenia, starea de miracol, deschiderea și abandonul în fața Miracolului, pe care niciodată nu‑l vei putea cuprinde sau explica cu acea minte a ta… ”