Bază, cale, fruct – referiri la Mahayana Uttara Tantra…

(din Școala de joi, oct.2013)

 

Astăzi vom vorbi despre MAHAYANA UTTARA TANTRA. Acesta este un text clasic buddhist, este un text revelat, primit de către un învățător numit Asanga de la un Buddha Maitreya, un înțelept iluminat din altă lume, care nu a fost în dimensiunea aceasta.

Învățătura reia și explică despre ce a vorbit Buddha Sakyamuni. Dar de ce a fost nevoie de o explicație a învățăturilor lui Buddha Sakyamuni?

Buddha Sakyamuni a vorbit 40 de ani liber. Cei care duc mai departe mesajul lui, și care sunt mulți, au structurat învățătura după cum au știut ei, după înțelegerea lor mai mare sau mai mică, și au făcut o mulțime de școli diferite. După care, din când în când, era nevoie de o re-explicație și de o nouă punere la punct, tocmai pentru că “Adevărul” s-a pierdut undeva pe drum, între aceste școli, și exact aceasta se întâmplă și în acest text.

Textul explică învățătura buddhistă, este de fapt o esență a buddhismului. Din această cauză e untext foarte bun ca punct de plecare, pentru a avea câteva repere, pentru că toate noțiunile sunt foarte de actualitate și foarte organizate. Buddhismul este o învățătură foarte organizată, și de către Buddha Sakyamuni, și de către cei de după el. Toți discipolii lui și toate școlile au sistematizat cât au putut, au făcut-o cât mai didactică. E cea mai didactică învățătură posibilă.

Și este în același timp cea mai bună învățătură despre minte, pentru că tot acolo ne învârtim și noi, mereu în zona minții.

Mie nu-mi place să fiu chiar atât de didactică pentru că iar cădem în capcana legilor, clasificărilor, numerelor, șamd.

Uite ce se spune în Mahayana Uttara Tantra: “Realizarea învățăturilor și a Stării de Buddha nu se produce printr-o cauză exterioară, ci trebuie realizată prin percepția acognitivă internă a fiecăruia”, sună foarte abstract, dar ceea ce vrea să spună tantra este ceea ce am repetat și noi de nenumărate ori, faptul că lucrurile trebuie simțite și interiorizate și că fiecare trebuie să-și găsească propria reflexie în interior a ceea ce vorbim aici. Chiar dacă eu vă dau niște noțiuni intelectuale, cognitive, percepția finală nu este cognitivă, nu este mentală, este cu inima, ori pentru aceasta trebuie deschisă inima. Acesta e un alt subiect, dar poate vorbim puțin astăzi ca să facem o corelație între acest atât de vehiculat “deschis al inimii” pe care îl știți voi, și cuvântul buddhist care este bodhicitta și care înseamnă mult mai mult decât deschisul inimii… dar cele două au legătură.

Deci ca să înțelegem ceva cu adevărat, acel “adevăr” trebuie interiorizat și nu înțeles mental, intelectual, ci trebuie să devină propriul adevăr al fiecăruia.

Și aceasta se simte fizic, în corp, dă o senzație fizică, în corp, în cap și atunci omul trebuie să fie într-o stare de receptivitate, altfel nu va rămâne decât o informație intelectuală: “am vorbit la Școala de joi despre tantra nu știu care”, bifăm evenimentul și ne mai crește puțin egoul intelectual. Fără ca de fapt să fi înțeles nimic.

Spuneam că MAHAYANA UTTARA TANTRA este un text revelat în care Buddha Maytreia, care nu este în lumea aceaceasta, explică unui discipol învățătura lui Buddha Sakyamuni. Este, de fapt, un rezumat al budhismului, este un text clasic și este foarte bun.

Mahayana înseamnă marele vehicul. Maha însemnă mare. Marele vehicul al buddhismului. Buddhismul propune niște “vehicule” pe drumul spre iluminare, adică ceva care te duce spre iluminare. Un fel de “mijloc de transport”. Și există un vehicul mai mic și unul mai mare.

Acestea sunt, de fapt, modurile în care tu te îndrepți spre iluminare. Uttara  însemnă, cel mai, suprem: aceasta pentru că au fost cinci învățături transmise de către Buddha Maytreia și aceaceasta este învățătura lui supremă. Cuvântul tantra înseamnă mai multe lucruri, cuvântul tantra în sine înseamnă continuitate, dar și transformare. Aceasta înseamnă tantra ca și cuvânt sanscrit și buddhist. Tantra mai înseamnă și text. Textul cel mai elaborat, textul suprem din marele vehicul, dacă vrem să traducem titlul. Și mai spuneam că este de fapt o esență e buddhismului.

Dacă o să aveți curiozitatea să-l citiți pe net o să vedeți că se repetă de foarte multe ori, ca în toate sutrele, la fel în upanishade, în toate se repetă anumite fraze, anumite idei. Oare de ce? Ca să priceapă practicantul! De aceasta se repetă îngrozitor de mult. Toate textele sunt omagiale, poetice, revelație, dar adevărul lor este același. Și atunci se repetă acest adevăr, tocmai ca să-l înțeleagă tot omul… și care ar mai fi scopul acestei repetiții?

– Să-ți readuci aminte.

Indra – Exact, să-ți readuci aminte. De ce? Pentru că practici o perioadă, ai senzația că ai înțeles, câteva zile totul e minunat… după care te întorci la viața ta obișnuită și ai uitat totul, nu mai aplici nimic, nici măcar nu-ți mai reamintești despre ce era vorba…

Să-ți readuci aminte care e calea, să-ți readuci aminte care e adevărul, din cauza aceasta trebuie repetat, mereu și iar mereu. Și se repetă așa cum repetăm și noi de trei ani de zile, roată aceleași lucruri. Alt motiv?

– Poate are valoarea unei rugăciuni?

Indra – Exact, are un fel de valoare de mantră, de vibrație care ajunge în mintea și corpul omului și îl ajută și să se purifice. Toate cuvintele sfinte repetatate – curăță, purifică, ajută. Ele explică de fapt cum este un  Buddha în interior, natura, esența lui Buddha, … și prin această repetiție îți induc și ție, vibrațional, câteva fărâme din acea stare. Chiar dacă par plicticoase, iar și iar și iar…

 

– Ca și rugăciunile.

Indra – Așa e și cu rugăciunile, dar mai depinde de mintea fiecăruia, de conectarea fiecăruia, de vibrația fiecăruia. Sunt instrumente, toate. Din cauza aceasta sunt și mantre personalizate, fiecare om are o anumită vibrație la un moment dat și i se dă o mantră specifică potrivită lui sau și-o găsește el și matra funcționează, pentru că acela este nivelul respectivului la acel moment.

– Și dacă tot repeți același lucru cuvintele sunt ca niște note muzicale, pe aceeași frecvență, se creează ca o muzică care lucrează.

Indra – Exact, așa este și cu „Om mani padme hum”, care nu înseamnă nimic, sunt pur și simplu silabe care au rezonanța chakrelor și a lumilor… Dar repetându-le, ele se duc și lucrează în chakrele respective.

 

Am să fac aici o paranteză: putem spune că mantra ideală pentru mulți este DA, ca să te deschizi. Să spui DA vieții, să spui DA existenței, să spui DA suferinței, să spui DA tuturor, totului. Este ceva extraordinar. Condiția ca o afirmație de genul acesta să funcționeze este însă să o spui conștient și chiar să crezi, chiar să trăiești ceea ce spui. În momentul în care ai spus acel DA, chiar să te deschizi. Dar în momentul în care spui “sunt sănătos, sunt sănătos, sunt sănătos…”, pentru că tehnicile mentale de fapt aceasta fac, te pun să repeți ca papagalul, aceasta devine dăunător. Pentru că tu de fapt nu ești sănătos, pentru că subconștientul tău știe că tu nu ești sănătos, pentru că, de fapt, reprimi foarte mult în subconștient, și, mai ales pentru că așa nu vei putea ajunge la cauza bolii. Și atunci repeți doar mental o chestie de suprafață până te decerebrezi și de fapt nu faci decât să te minți singur că ești sănătos, îndepărtându-te și mai mult de vindecarea reală.

 

Și revenind la repetiția din tantre: practica este,  de fapt, o repetiție. Chiar dacă la început multă lume privește lucrurile circumspect și nu are încredere, prin practică se validează niște experiențe, niște afirmații, niște trăiri. La un anumit moment dat se face declicul…, dar aceasta doar dacă ai încredere în practica ta și o respecți. La început practica pare anostă, faci niște exerciții. În momentul în care depășești partea fizică și te-ai obișnuit cu ele și nu te mai opui lor tot timpul, nu mai tot încerci să le judeci sau să le îmbunătățești tu cu mintea ta, abia de acum încolo începe lucrul adevărat…, dar la început practica e anostă. Numai că fără aceasta nu se poate, trebuie practicat.

 

Ceea se repetă în textul nostru foarte mult este “explicarea” Stării de Buddha. Cuvântul Buddha nu se referă la un om ci la o stare, este Starea de Buddha. Au existat mii de iluminați și vor exista în toate timpurile, este o stare care se poate manifesta pe pământ sau în alte lumi, printr-o persoană, bine-nțeles. Caracteristicile stării de Buddha, aceasta este marea repetiție a acestei tantre. E același lucru cu starea de Iisus sau de Dumnezeu.

Și de ce oare repetă aceasta? Pentru că aceasta este esența buddhismului. Esența buddhismului este următoroarea: faptul că Starea de Buddha este în toată lumea, este în toate ființele și este peste tot. De la aceasta pornește tot buddhismul, ca filozofie, ca școală spirituală și aici se ajunge la final: la experimentarea Stării de Buddha.

 

Baza este aceasta, locul de unde pornești, calea este practica, iar fructul este iluminarea. Tot buddhismul este calat pe aceasta: faptul că Starea de Buddha este în fiecare, nu numai în om, ci în fiecare gândac, în fiecare fir de iarbă. Dumnezeu este în toți, Buddha este în toți, dar repet, nu ca o persoană.

Și iluminarea este posibilă exact din cauza aceasta, pentru că Starea de Buddha ESTE în fiecare, nu trebuie numic creeat, nu trebuie să o cauți în temple, la vrăjitoare, în alte dimensiuni. Nu trebuie să o cauți nicăieri. Este în fiecare ființă, dintotdeauna. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să devii conștient de aceasta.

Iar următorul demers al buddhismului și al practicilor orientale sunt metodele de a deveni conștient de Starea ta de Buddha. Și în momentul în care devii conștient, afli ce e cu tine, cureți, înlături tot balastul, toate mizeriile de pe tine, devii un Buddha, un iluminat. Aceasta este marea minune a buddhismului față de creștinism, faptul că “permite” tuturor ființelor să devină iluminate. Din cauză că ele sunt deja “iluminate”, doar că ele nu știu aceasta, adică sunt ignorante.

Cuvântul ignoranță este foarte important și în Buddhism și în hinduism. Ignoranță nu înseamnă prostie, ci necunoașterea, lipsa conștientizării naturii tale reale, faptul că nu îți recunoști starea ta de Buddha, starea de de Crist, starea ta de Dumnezeu. Și tot demersul spiritual constă în a-i deschide omului mintea, chakrele, inima, să-l cureți, să faci ceva cu el, până când în sfârșit va pricepe că “el este Acela”, cum spune mantra vedantină. Astea sunt mantrele hinduse ale jnana yoga: “eu sunt Acela”, tu ești Acela”… Tot aceasta se spune în practicile vedantine (Școlile non-dualității): “eu sunt Acela, eu sunt Dumnezeu”, “tu ești Acela, tu ești Dumnezeu”. Ca să priceapă practicantul foarte clar, că ceea ce caută este în el, nu tebuie să caute pe nu știu ce coclauri, locuri sfinte, cărți, etc. Nu trebuie să faci nimic altceva decât să înlături de pe tine balastul și mizeriile: adică toată construcția ta mental-emoțional-și mai ales, egotică. Și atunci toată practica la aceasta se referă de fapt.

Și aceasta este în același timp,  legătura dintre bază, cale și fruct, faptul că există Starea de Buddha, permanent, peste tot. Și din cauza aceasta toate învățăturile buddhiste o repetă la infinit, ca să-i intre omului în cap, o dată pentru totdeauna, să nu se mai tot rătăcească în labirintele lumii minții și ego-ului lui și în construcțiile veșnice ale karmei, să se oprească odată!

 

– Dar nu și învățătura creștină?

Indra – Nu prea. Pentru că “Eu și tatăl una suntem” se aplică numai la Iisus, restul muritorilor nu au parte de aceasta… Aceasta ca înterpretare “modernă” a religiei, pentru că dacă citești învățăturile vechilor părinți, și noi le-am comentat deja, vei vedea că și adevăratul creștinism spune exact același lucru.

 

– Și mai e ceva, noțiunea de Dumnezeu-tatăl.

Indra – Da, aceasta deja pune o distanță, Dumnezeu apare separat de tine, e tată. Uite, ai și arătat inconștient, în sus, Dumnezeu e tatăl, e undeva deasupra, tu ești separat de el: el e tată, eu sunt copilul.

 

– Dar, de fapt, Iisus a zis: “Dumnezeu e mai aproape decât cămașa ta”, deci este în noi, mai aproape decât cămașa înseamnă în noi! Iisus a zis una și religia a dat o cu totul altă conotație spuselor lui.

 

 

Indra – În textul acela despre creștinism exact aceasta am încercat să arăt, faptul că Iisus spune cu totul și cu totul altceva decât a răstălmăcit religia creștină în accepțiunea ei obișnuită. Am mai vorbit noi și despre evanghelia după Toma, care este cel mai buddhist text posibil. În evangheliile apocrife exact aceasta se spune, nu e nici o contradicție între buddism și creștinism dacă studiem acel creștinism originar sau evangheliile eseniene…

 

Dar haideți să revenim la tantra Mahayana Uttara. Simplificând oarecum în scop didactic și explicația și percepția și etapele practicii, putem spune că avem o realitate relativă și una absolută. Realitatea relativă este aceasta, în care se bălăcește toată lumea. Realitatea absolută este Starea de Buddha, de Dumnezeu, starea de iluminare.

Și atunci putem privi conceptul de “bază, cale, fruct”, ca fiind realitatea relativă, repectiv, realitate absolută, iar calea – ca pe un drum de la una la alta.

În realitatea relativă nu ești Dumnezeu, în realitatea absolută ești.

Dar atenție!! Aici este nevoie de mult discernământ: faptul de “a fi Acela”, de a fi Dumnezeu, NU se aplică în realitatea relativă! Acolo ești doar ego-ul tău, care bine-nțeles, va deveni și mai plin de el dacă află că este “co-creator” (cuvâmnt la modă!) !!! În momentul în care simțurile tale se vor rafina și vei ajunge la cunoaștere, abia atuncea când te vei apropia “în mod real (!)” – de realitatea absolută, abia atunci vei pricepe că ești Dumnezeu și tu și eu, și oricine, și că de fapt aceasta nu înseamnă nimic: pur și simplu așa stau lucrurile, pur și simplu faci parte din Creație, ești mereu în acea creație, participi la ea prin însăși existența ta…! Ori aceasta NU este meritul tău! TĂU nu înseamnă decât ego-ul, adică exact acel lucru care te împiedică să ajungi la Esența ta…, sau la Realitatea Absolută!

 

– Până la urmă ce învățăm ? Să fim curați și să trăim frumos, în armonie cu universul. Nu despre aceasta e vorba? Că e buddhism, că e creștinism?

Indra – Acesta este doar nivelul omenesc, care este foarte bun. Ar fi bine dacă ar ajunge toată omenirea aici, dar atenție, vorbim doar despre prima realitate! Să trăim frumos și să trăim curat este primul pas, este jumătate de drum, jumătatea relativă…, dar mai există și jumătatea absolută.

Și este foarte adevărat că, pentru a ajunge la jumătatea absolută, nu se poate fără prima, cea omenească. Dar și eu fac exact ca și tantra, mă străduiesc să vorbesc și despre jumătatea absolută, tocmai pentru ca să înțeleagă omul unde are de fapt, de ajuns… măcar teoretic să ajungem și la a doua realitate!

 

– Care pentru noi e o himeră…

Indra – Nu, nu, tocmai de aceasta repetă toate tantrele de mii de ori, starea ta naturală este Aceea, nu e o himeră deloc! Tot demersul este ca tu să ajungi acolo și tot scopul și toată practica miliardelor de vieți pe care le traversezi! Mai vorbeam noi înainte dacă merită să-ți cunoști viețile anterioare: nu, nu merită, pentru că oricum ai avut milioane de vieți și capătul de drum al milioanelor de vieți este același, adică Starea de Buddha, starea de iluminare. Că mergi mai încet, că mergi mai repede, că te grăbești, că stai pe loc, că regresezi, până la urmă tot aici ar trebui să ajungi. Chiar dacă va dura până la sfârșitul Universurilor, tot aici va ajunge toată lumea, toți gândacii și toate frunzele și toate cele. Aceasta este frumusețea buddhismului, faptul că îți spune, “bagă de seamă, aici trebuie să ajungi și nu e atât de greu de ajuns aicic- pentru că deja tu ești aceasta!”. Nu e atât de mare distanța între tine cel relativ și tine cel absolut, pentru că sunt unul peste altul acolo, în tine, ești deja aceasta, nu trebuie să pleci nicăieri… cum erau prostiile alea că pleci într-o altă dimensiune… Nu pleci în nici o dimensiune, le ai pe toate deja în tine! Totul e să le cureți, să le rafinezi și la un moment dat ajungi tu la esența ta și aceasta se cheamă iluminare.

Și atunci, ca să simplificăm lucrurile, vom vorbi în termenii de adevăr relativ și adevăr absolut.

Fiecare ființă are aceasta în ea. Are existența pământeană, relativă, dar și potențialitatea absolutului. Și acesta este firul călăuzitor al buddhismului, faptul că Starea de Buddha este peste tot, este în fiecare, este mereu prezentă, și nu trebuie decât să o recunoști.

 

Și astfel mergem mai departe: ce este, de fapt, Starea de Buddha? De aici lucrurile devin mai abstracte. Buddha Sakyamuni o definește ca fiind shunyata, vacuitatea,  vidul. Acest cuvânt a fost prost tradus și înțeles, ca fiind “nimic”. Nu este un “nimic” în sensul de gol, ci dimpotrivă, este o vacuitate în sens de potentialitate primordială, în sens de moment zero, de “nimic” primordial, dar din care purcede întreaga creație… și aceasta este esența ta, esența minții tale, esența stării de Buddha.

Și un capitol întreg din tantra aceaceasta se referă la esența minții. Esența a tot este starea de vacuitate și potențialitatea acelei stări, din care se formează tot și se creează tot. Se crează și se dizolvă, se recrează și se transformă, se reformează iar și iar se dizolvă și tot așa. Și acum fac o paranteză – înțelepciunea tehnicilor de respirație exact aceasta este, că devenind conștient de respirația ta și lucrând cu ea, vei putea ajunge în zona aceasta de vacuitate. Este foarte posibilă și practicabilă și printr-o tehnică de pranayama nu foarte grea se poate simți…

 

– Atunci mintea poate fi vehiculul meu spre aceaceasta stare?

Indra – Mintea poate fi vehicul, dar în același timp mintea poate fi și marele obstacol.

 

– Dar pot să o folosesc ca vehicul?

– La început, dar apoi trebuie să treci cumva dincolo de ea. Păcăleala noastră este aceasta că noi trăim în minte și apoi ne păcălim că nu știu ce avem de făcut, dar tot în minte ești!

– Eu spun să o transformi.

– Nu ai cum să o transformi. Poate la început. Noi trăim în minte, suntem niște computere, de fapt. Interfața prin care noi decriptăm tot ce ni se pare realitate este mintea noastră. Și cum decriptăm prin minte toate lucrurile astea? Prin comparație. De mici copii am fost învățați: că ești fată, că te cheamă așa… școala, religia, toată lumea a băgat acolo programe, progrămele în mintea noastră. Și tot ce ni se întâmplă în viață noi derulăm conform acestor programe și conform programelor din subconștient, din mica copilărie, din alte vieți.

– E deja un vehicul, că te ajută să te raportezi la lumea în care trăiești.

– Da, prin ea da, te raportezi, dar tot prin ea te și limitezi. Automat te închizi într-un contur delimitat de ea, astfel mintea devine un obstacol în percepția realității absolute. Pentru că mintea obișnuită, manas, aceasta e, un cumul de programe, ca un computer. Se întinde de aici până aici. Atât.

 

Indra – Bine, hai să facem o comparație clasică. Cea cu cerul și cu norii. Cerul este esența minții. Este comparația clasică, dar o folosiv și ca un exercițiu în tabere: să-ți dizolvi mintea, să o expansionezi precum cerul. Cerul pentru că e infinit, pentru că e pur și pentru că nu are consistență. Se apropie oarecum de acea vacuitate de care vorbește Buddha. Iar norii sunt gândurile. Și tocmai despre aceasta este vorba, foarte simplist. Să dai norii la o parte ca să rămână esența minții. Adică dai mintea obișnuită la o parte, mintea aceasta în care trăiește toată lumea, computerul, programele, ca să rămână esența minții, non-mintea.

 

Descoperindu-ți esența minții tale, îți descoperi de fapt natura ta reală, de Buddha. Aici se ajunge pe mai multe căi. Care nu se contrazic, sunt complementare (nu vorbesc de căi spirituale aici, ci de metode de lucru).

Una din metode este liniștirea minții. Liniștirea minții este doar prima etapă. Prima etapă în care ce se întâmplă? Norii ăștia nu mai flutură de colo colo pe cer. Nu zice nimeni să nu te folosești de minte, nu zice nimeni să o anihilezi complet, dar să dai norii la o parte. Te folosești de nori, alias mintea de lucru, când ai nevoie, la serviciu, când plătești facturi, etc. În rest mintea trebuie să rămână clară precum cerul, cum spun textele sfinte. Una dintre metodele de practică este liniștirea minții.

Liniștirea minții este primul pas, după care trebuie să devii tu conștient de acea esență a minții. În momentul în care ești conștient de adevărata esență a minții, cu adevărat, să experimentezi aceasta, nu doar teoretic, pentru că ai auzit aceasta de la mine aici, în momentul acela te-ai iluminat. Pentru că esența minții tale este de fapt, Esența a tot.

Iar referitor la discuția voastră, despre cum ne folosim de minte în demersul spiritual: acolo nu folosești mintea “maimuță”, mintea manas, de lucru. Există o parte a minții tale mai rafinașă spiritual, mintea buddhi am numit-o noi, care va face tot ceea ce poate, tocmai ca să dizolve mintea de lucru, mintea obișnuită, manas. Și atunci mintea buddhi, cea deșteaptă, este cea care o va mai organiza pe mintea obișnuită, va mai șterge programe din subconștient, mai face ordine…, iat într-un final, o va dizolva Te folosești de mintea buddhi o perioadă, până când mintea “maimuță” nu mai țopăie, nu mai vorbește într-una, tace. După care, mintea cea deșteaptă, care crește din ce în ce mai mult, se va autodizolva în natura ei, care este Conștiință pură. Și în momentul în care mintea buddhi face un fel de implozie în esența ei, se cheamă iluminare și aceasta este starea de Buddha.

Dar nu vorbim acolo de mintea obișnuită…

 

– Altfel mintea te face nefericicit zi de zi, clipă de clipă, pentru că te raportezi la ea.

Indra – Spuneam că descoperirea naturii reale se poate face prin mai multe metode.

Una este deci cea cu liniștirea minții, alta este “deschiderea inimii”, ca chakră, ca spațiu energetic. Urmată de “funcționarea” individului de la acest nivel, căci fără asta…

Ca să ajungi “să simți cu inima” e foarte greu, pentru că aceasta presupune practică. Oamenii de obicei au inima destul de închisă, iar dacă se deschide cât de cât cândva, li se și închide foarte repede. Metoda de “a deschide inima” este foarte bună, cu condiția ca să ai acea inimă deschisă și să o menții, să lucrezi tot timpul în sensul acesta: prin tehnici de respirație, prin tehnici energetice, prin meditație. Trebuie practicat mult, până când se stabilizează această “inima deschisă”. Și ea este o etapă obligatorie spre evoluție. Dar repet, suntem tot în zona omului relativ.

Limita dintre omul relativ și omul absolut este inima deschisă plus energie kundalini care a început să urce. În momentul în care energia kundalini a început să urce, (atenție, inima e deschisă, canalele și chakrele sunt curate!) energia kundalini a ajuns aici, inima aceea rămâne deschisă de-a pururi. Și din momentul acela începe zona absolută.

Repet, totul ține de practică. În primul rând nimic nu pică din cer și în al doilea rând totul este posibil.

De ce ? Repet și eu ca buddhiștii a nu știu câta oară: pentru că ai în tine toate lucrurile astea, pentru că Starea de Buddha este în tine. Și iar repetăm, și pentru a-i dea omului curaj să practice: pentru că dacă vezi că în trei zile nu s-a întâmplat nimic, peste trei ani nu s-a întâmplat nimic, această repetiție este cea care te va ține pe linia de practică. Repetiția aceasta la asta te ajută, la a te susține. Pentru că, exact ce vorbeam noi mai înainte, da, ți-e bine trei zile după o tabără de exemplu, după care te-ai întors în programele, repetițiile, suferințele, mintea și ego-ul tău. Dar dacă practica ta este cât de cât constantă și este susținută de un supot filozofic, atunci da, se poate, pot să ajung acolo, practica poate să devină continuă pentru că este susținută de ceva. O încurajare permanentă, esența ta este acolo, o poți descoperi, poți ajunge la ea…

 

Și încă ceva repetă tantra aceasta de câteva ori: una dintre condițiile reușitei este aspirația profundă și continuă.

Depinde de fiecare cât de angajat este pe calea spirituală. Și tantra chiar spune că, de fapt, condiția ca lucrurile să funcționeze este să pricepi foarte clar de unde pleci și unde ai de ajuns, iar acest lucru te va susține în toată practica ta, acest lucru poate deveni lozinca vieții tale, a propos de formule. Deci dacă vrei o formulă, e foarte bună aceasta, Starea de Buddha este și în mine, acolo trebuie să ajung, pot să ajung și eu acolo. Și poate fi folosită ca o mantră, poți să-i dai o formă a ta, să o ții minte, să te susțină în practica ta…, și în plus, te și ajută pentru că îți mai ridică un pic vibrația.

 

Calea în buddhism se cheamă dharma. Tantra precizează, vorbește despre Starea de Buddha, vorbește apoi despre Dharma și apoi despre Sanga.

Dharma textual înseamnă lege. Înseamnă legea oamenilor, înseamnă însă și legea Universului. Dharma mai înseamnă și practică, cale, însemnă și legi “moralei” omenești: modul omenesc comportamental, să ne purtăm bine, să ne curățăm, să iertăm, să acceptăm, etc., ceea ce vorbeam noi mai înainte, o conduită armonioasă, care este o condiție obligatorie.

Dar dharma mai înseamnă și totul, totalitatea. Dacă ne gândim că dharma egal cale, egal totul, ce rezultă? Că orice lucru poate fi folosit pentru iluminare, ceea ce este iar un lucru nemaipomenit și de reținut. Si acesta e unul din conceptele tantrice de bază, acela de a folosi orice: respirația, mirosul, vorbirea, energetica, gândul. Orice lucru poate fi folosit pentru iluminare, pentru că dharma înseamnă tot, cale înseamnă tot…, și încă dintr-un motiv, pentru că Starea de Buddha este prezentă în toate cele. Și atunci folosindu-mă cum trebuie de lucrurile din viața mea pot să gust Starea de Buddha…

 

Sunt zeci de pagini în care se vorbește despre starea de iluminare. În care doar se vorbește despre.

Tu nu o să înțelegi ce înseamnă iluminarea până nu o simți tu. Pentru că și tantrele. și eu, doar vorbim despre. Orice om are în viață momente de iluminare. Atât doar că sunt micuțe. Sunt fracțiuni de secundă. Japonezii le numesc satori. Toată lumea are.

Cu cât practici mai mult, cu atât zonele acestea devin mai vizibile…, după care iar recazi în realitatea ta relativă…, după care iar practici, iar se deschid câteva crâmpeie de realitate absotulă… Asta poate dura mii de vieți în care practică fiecare. La un moment dat starea aceasta devine din ce în ce mai continuă, mai prezentă. Iar zona ta de greutate se mută din cea realitatea relativă spre cea absolută. La început e punctuală, discontinuă, apoi crește din ce în ce mai mult și se stabilizează.

Tantra exact aceasta face. Vorbește despre Starea de Buddha, numai că e foarte plicticos, pentru unii dintre voi, se vede că aveți și alte probleme mult mai importante decât asta…

“Fructul, deci iluminarea, este perfecțiunea: ca puritate, ca bucurie, ca permanență. Înseamnă ștergerea oricărei suferințe, înseamnă puritate desăvârșită, fără nici un fel de întipărire, fără nici un fel de urmă de karmă. Este identitatea ta adevărată, reală, pentru că în acel moment orice elaborare conceptuală de “eu” și “non-eu” au fost dizolvate”. Devii un om care nu mai are ego, care nu mai are self și nici nonself, pentru că în momentul în care ești egotic, dar există un non-ego undeva și tu îți propui să fii ne-egotic…, te afli tot în dualitate! Vom reveni la asta. “Este fericirea adevărată, pentru că agregatele mentale, ideația, gândirea, etc, și toate cauzele lor au fost rezolvate (norii de pe cer despre care vorbeam). Este permanență, pentru că ciclul existențelor samsarice s-a oprit și pentru că ai înțeles lipsa de diferență dintre Samsara și Nirvana (deci ai depășit și starea de Nirvana, de împărăția cerurilor)”.

 

După care tantra ne vorbește despre esența Dharmakaya, care este acea vacuitate despre care vorbeam mai la început…, și care este natura ta și de natura minții tale, starea de vacuitate și de potențialitate primordială. Nimeni nu o să ți-o descrie niciodată pentru că ea nu poate fi descrisă, pentru că e o stare infinită și care nu poate fi limitată în cuvintele minții.

Orice fel de explicație de felul acesta este limitativă și este făcută din nou tot printr-o minte și este percepută de tine printr-o altă minte, care va face ce vrea ea cu acest concept.

Este o zonă de infinit, de atemporalitate, de aspațialitate, de potențialitate pură, de creație, pe care și așa am limitat-o îngrozitor de mult în cuvinte. Dar este o zonă fascinantă, pentru că în momentul acela chiar îți da seama că ești Dumnezeu, dat seama nu la modul egotic… Îți dai seama că ești Dumnezeu ca Esență de orice…

 

– Abia atunci începi să-l înțelegi pe Dumnezeu.

Indra – Da, dar nu-l cunoști, pur și simplu ești asta…, cunoașterea nu mai este mentală în acel moment…

 

Să revenim la Calea (dharma) de a ajunge la Esența minții tale, la Esența ta. Am enumerat până acum:

– calea de liniștire a minții, cunoașterea naturii minții,

– calea de deschidere a inimii, apoi,

– o treia cale este cea de dizolvare a egoului.

Toate acestea duc în același punct pentru că toate sunt legate între ele și pentru că mintea și cu egoul sunt cele care te împiedică să te vezi tu pe tine ca fiind acel Buddha. Și atunci trebuie dizolvată mintea conceptuală și egoul și trebuie deschisă inima.

 

Haideți să vorbim despre ignoranță.

Ignoranță înseamnă că nu-ți cunoști natura ta reală.

Este foarte sistematică tantra, și unul din capitolele ei este referitor la ceea ce decurge din ignoranță. Ești ignorant, nu-ți știi natura ta reală și să vedem ce urmează mai departe.

Deci îți ignori natura ta reală, care este următorul pas? În primul rând te limitezi îngrozitor. Din marea ta potențialitate devii doar o bucățică. Ți se limitează tot, dar în particular, și cel mai evident, mintea ta care va funcționa dual.

 

O caracteristică a stării de Buddha este nondualitatea.

Mintea funcționează dual, bine-rău, frumos-urât… de la dualitatea minții încep alegerile, dorințele, pentru că tu ai stabilit deja că asta este bun și cealaltă este rea, și uite-așa încep atașamentele. De la dorințe, atașamente și alegeri începe o dezvoltare karmică. Toată karma ta este bazată de fapt pe această scindare, a minții duală. Dacă mintea nu ar fi duală nu ai avea karmă. Cum se explică? Faci alegeri conform unei minți atașate de obiectul “plăcerii” ei: mintea se atașează de teoria așa-i bine așa nu-i bine, s-a atașat de perceptul moral nu știu care, s-a atașat de ce zice societatea, etc., etc., etc., și se va limita și se va îngrădi din ce în ce mai mult. Adică în loc să aibă totul deschis, toate posibilitățile, toate valențele, toate valorile, mintea se îngustează din ce în ce mai mult. Ori punctul de plecare este dualitatea minții. Și cu fiecare pas, se accentuează această dualitate, la școală, în societate, ești învățat: asta e bine, astalaltă nu e bine, toată lumea te împinge să intri într-o zonă din ce în mai îngustă, duală. Iar această dualitate te va face să te comporți într-un anumit fel, să alegi anumite căi, anumite reacții, comportamente, să repeți anumite tipare: ori exact asta dezvoltă karma…, pentru că tu, în numele conceptelor tale și a sticteții tale, vei face o grămadă de alegeri. Și toate se vor întoarce la un moment dat peste tine. Aceasta este karma, și cu fiecare nouă alegere, opțiune, etichetă, vei accentua tăvălugul dualității…, și aceasta se întâmplă non stop, și din această cauză trăiești miliarde de vieți.

 

-La un moment dat te trezești prin suferință.

Indra – Depinde de situație. Suferința cea mai banală este că nu ți se îndeplinește vreo dorință. Mintea ta cea duală vrea ceva și următorul pas este să suferi, pentru că Universul nu vrea și gata. Categorisirea evenimentelor, clasificarea și implicit, suferința, toate sunt făcute de către această minte duală.

 

Deci ce decurge din ignoranță?

Decurge suferința, decurge dorința, atașamentul, repetiția, karma. Despre toate se poate dezvolta foarte mult, dar acum vreau doar să evidențiez firul călăuzitor care le străbate. Acesta este: minte duală, alegere, dorință; și aici se desprinde calea colaterală spre suferință. Dorința ce face? Forțează mai departe și începi să faci tot felul de alte manevre, doar doar vei păcăli legea Universului Dharma.  Pentru că mintea își urmează dorința ei  cea izvorâtă din dualitate. Iar în momentul în care tu îți impui dorința ta Universului, pur și simplu strici foarte multe lucruri din acea armonie, din acea Dharmă. Dar ea se va restabili, acea lege, acea armonie, iar asta în detrimentul tău și al dorințelor tale egotice… iar tu vei fi prins în tăvălugul acela pe care de fapt tu l-ai declanșat. Asta este karma.

 

– Și ce să faci? Să nu-ți mai dorești?

– Să simți curgerea.

Indra – Da, să nu-ți mai dorești egotic: „eu vreau aia”.

 

– Bun, să zicem că te-ai născut, te iluminezi, și apoi viața ta va fi fără dorințe?

Indra – Da, viața ta este fără dorințe personale. Uite așa.

Altă abordare buddhistă legată de dorințe, alt termen buddhist clasic este boddhicita, care s-ar traduce ca mintea luminată a compasiunii. Cuvântul compasiune este buddhist.

Și această compasiune se antrenează, făcând lucruri bune, învățând să te gândești și la alții, nu numai la tine, obsesiv, la tine. Un anumit comportament îți poate deschide o chakră și îți dezvoltă anumite abilități ale chakrei respective. Făcând bine altora, ajută la deschiderea chakrei inimii. E un mod comportamental de a deschide chakra inimii. Să faci bine din compasiune, nu din interes. Nici măcar din interesul de a-ți crește stima de sine. Sau de a-ți deschide chakra, desogur!

 

Alt principiu al stării de Buddha este “voi face totul, până la sfârșitul timpului, până când toate ființele vii se vor ilumina.”

Aceasta înseamnă compasiunea maximă. Să faci tot ce poți tu ca ființă iluminată, dar nu numai. Ea este un principiu plecat de la ființele iluminate: faptul ele nu se vor dizolva și vor rămâne și vor reveni pe pământ de câte ori e nevoie și de câte ori se poate, ca să ajute la iluminarea tuturor ființelor vii. Și este un demers extraordinar de greu și de amplu și de nesfârșit.

Aceasta înseamnă boddhicita, compasiunea majoră, să-i ajuți pe toți să se ilumineze.

Compasiunea la nivel omenesc, relativ, înseamnă a face cât poți tu de mult bine pentru ceilalți. Să faci un bine pentru că simți realmente, sincer, să-l faci, nu ca să te sacrifici, nu ca să aștepți ceva în schimb, nici măcar o mulțumire. Ca să fie compasiune trebuie ca tu să nu ai nici o dorință decât să-l ajuți pe omul respectiv, sincer, așa cum e bine pentru el, ca să ajungă la capătul drumului lui. Asta ce înseamnă? Că poți să-i dai covrigul drept pomană, sau poate că nu-i dai covrigul, dar îl înveți pe el să muncească ca să-și câștige covrigii, sau poate îi dai o carte de bucate ca să-și facă singur covrigii, sunt foarte multe metode de a ajuta pe cineva. Condiția ca aceasta să fie compasiune și inimă deschisă este actul complet dezinteresat, pentru binele ființei respective, indiferent dacă se supune sau nu normelor sociale. Și încă ceva foarte important: fără ca tu să ai dorințe legate de povestea aceasta.

Aceasta înseamnă boddhicita în forma pură. Pentru că în momentul în care tu “te sacrifici”, acolo mai este încă ceva. Foarte puțini oameni se pot sacrifica cu inima deschisă. Există un resentiment, o răutate, o țâfnă, o durere, o neîmplinire, ceva există acolo dedesubt. Boddhicita și compasiune înseamnă a acțina fără toate astea…

 

– Ești capabil de compasiune doar când ai evoluat.

– Nu e adevărat, poți să ai compasiune și ca om obișnuit.

Indra – Bineînțeles că poți, dar de obicei ai episoade, până cănd intră în acțiune egoul tău și marile tale dorințe. O compasiune reală înseamnă ca tu să dispari.

 

– Adică tu dacă vrei să faci o profesie, nu o mai faci.

Indra – Nu despre asta este vorba. O faci, inițial te gândești la tine, o faci pentru tine, dar apoi evoluezi, exact despre aceasta vorbim.

Această compasiune se educă. Ea intră în acea dharmă. Ea intră în “calea omului”, în acea zonă relativă, făcută uneori chiar și cu forța. La început faci că așa zice dharma, că “așa trebuie”. Până când inima ta se deschide și vei începe să funcționezi automat în modul acesta. La început da, pleci de la dorința ta, apoi, după ce ți-ai îndeplinit-o, poți să te pui în slujba celorlalți prin profesia ta. Dar asta funcționează doar dacă conștientizezi, dacă înțelegi tot ce spun eu aici… altfel devine o nouă reprimare!

 

Să revenim la ignoranță, necunoscându-ți natura ta reală care sunt capcanele? Una dintre ele era mintea duală. Alta?

 

– Egoul.

Indra – Cum se formează egoul? Prin separare. Tu nu știi că ești de fapt Totul, crezi că ești doar o bucățică, și imediat te separi, te simți separat. Ce face în următorul minut egoul? Orice lucru pe care îl crede bun și pe care îl gândește sau îl face considerându-l “bun”, (desigur, datorită minții sale duale), și-l va asuma: “eu am făcut asta”, “eu am găndit asta”, “e meritul meu”, “am avut dreptate”, etc., etc., etc.

De ce? Tocmai pentru că habar nu are că de fapt acolo “lucrează” Starea de Buddha din fiecare, și nu “EL”. Și atunci își va asuma fiecare gând considerat a fi -bun, fiecare acțiune considerată a fi merituoasă, etc. Momentele de intuiție când chiar ești conectatla Existență, momentele de compasiune, nu sunt ale tale ca ego, ci sunt de fapt ale naturii tale reale, care “iese” din când în când la suprafață. Momentele de compasiune sunt momentele de boddhicita ale ființei buddha care ești tu, de fapt, doar că această ființă este mai tot timpul ascunsă sub straturile nenumărate ale ego-ului. Când se creează o breșă mai iese un pic de compasiune, și atunci următorul pas din ignoranță este că ego-ul și le asumă: tu ești bun, tu aicompasiune, tu ai revelații, cu fiecare lucru bun egoul se întărește și mai tare. Și iată capcana: egoul, în loc să înțeleagă și să se dizolve, nu face decât să se întărească și mai tare, iar separarea devine din ce în ce mai profundă.

 

Textul este structurat așa: buddha, dharma, sanga.

Sanga este comunitatea. Există mai multe tipuri de comunități. Una este cea a spiritelor iluminate, în dimensiunea absolută. În dimensiunea relativă există comunitatea practicanților. Comunitatea are scopul de a-i susține pe cei care practică și de a promova practica și învățătura. Învățătura este unică. Fiecare poate însă să-și împărtășească experiența, dar fără a o absolutiza: este doar o etapă, doar o experiență personală…

 

– Da, și oricum pe măsură ce înțelegi îți schimbi discursul. Deci niciodată nu trebuie luat foarte de bun. Și mai și greșești.

Indra – Hai să revenim la refugiul buddhist și la ce înseamnă el.

“Refugiul” buddhist înseamnă a-ți stabili refugiul în Buddha- Dharma –Sanga. În Buddha ca și persoană, dar și ca Stare de Buddha, ca Stare a iluminării, acolo unde trebuie ajuns, în învățătură, în cale și în comunitate.

Refugiul este un fel de angajament. Ei iau lucrurile foarte în serios. În momentul în care chiar îți propui, chiar te hotărăști să mergi pe o cale spirituală, toată viața ta va fi în sensul acela. Toată viața ta va fi această dharmă. Nu neapărat o practică dogmatică, dar un angajament, o asumare, o ierarhizare a priorităților.

Ați întrebat cum se privește liberul arbitru din punct de vedere buddhist. Exast așa: dacă îți iei angajamentul de a merge pe calea aceasta, (asta e valabil pentru orice cale spirituală, nu numai pentru buddhism, este vorba de fapt despre angajamentul tău interior!) înseamnă că liberul tău arbitru asta a decis: pentru că scopul final este starea de iluminare, atunci tot ce vei face tu acționând conștient va fi în sensul acesta. Este o focusare de energie și de atitudine și de hotărâre. Toată viața ta este angajată spre aceasta. Liberul arbitru este un angajament înspre aceasta.

Revenind la practicile tantrice, spuneam că orice poate fi folosit pentru iluminare. Nu trebuie să-ți lași casa, familia, serviciul, să nu te mai angajezi, să trăiești sub poduri, totul poate fi folosit, depinde însă cum le gestionezi și mai ales, depinde de starea ta interioară, de prioritățile tale, de hotărârea ta de a practica. În fiecare moment al vieții. Asta nu te scutește, desigur, de greșeli, dar intenția ta cea bună de a te duce spre iluminare va contrabalansa din karma “proastă” pe care o vei face.

Refugiu înseamnă astfel un fel de protecție, te aflii  sub o cupolă, a învățăturii, a practicanților, a unei căi. Refugiul te ajută să mergi, te susține, te protejează, te încurajează. Și astfel și liberul tău arbitru a scăpat de multe griji. Lucrurile se simplifică, pot fi gestionate mai ușor și devine mai simplu și pentru liberul tău arbitru. Pentru că acolo există deja o cale trasată, cunoscută, validată, pe care au mers și alții înaintea ta, alții care au reușit, care s-au iluminat…

Alt aspect este dharma ca și lege, ca și cale, ca și lege a Universului. În momentul în care înțelegi (a se citi: știi, simți, ești conștient!) că tu ești Totul, că tu ești acel Univers, atunci legile vieții tale devin legile Universulului. Și atunci liberul tău arbitru dispare. Liberul arbitru obișnuit este cel egotic, vreau aia, știu eu cu ale mele, cu dorința mea, cu încrâncenările mele. Acesta este liberul arbitru al egoului, cel izolat de Univers. În momentul în care tu pricepi că ești una cu Universul, liberul tău arbitru se va dizolva și va deveni voia Universului, voia Domnului pentru creștini.

Dar aceasta se întâmplă doar cu condiția ca liberul tău arbitru omenesc, egotic, să dispară, iar aceasta trebuie simțit.

Pe de altă parte aplicând niște reguli concrete cum sunt poruncile sau legile lui Moise, cum e dharma buddhistă…. Fac o paranteză: Buddha Sakyamuni a vorbit pe diferite nivele de înțelegere ale oamenilor, în plus el a vorbit 40 de ani, în 40 de ani oamenii au evoluat dar la început erau exact în zona de ignoranță…  după care au ajuns foarte mulți dintre ei iluminați. Vorbind pentru ignoranți, Buddha a urmat filiera cea mai simplă de a ajunge la înțelegerea oamenilor, și anume suferința. Pentru că este foarte greu să le explici oamenilor, nu știi pe unde să intri în mintea lor ca sa priceapă ceva atât de abstract…, așa că a inceput cu cele patru nobile adevăruri: faptul că viața în samsara este suferință, că această suferință are o cauză, că acea cauză poate fi cunoscută și astfel suferința poate fi înlăturată. Acesta a fost discursul lui Buddha Sachyamuni pentru omul obișnuit, ignorant și cu liber arbitru, om care suferea. A fost un fel de ademenire : uite, puteți scăpa de suferință. Pe măsură ce oamenii lui au practicat, au început să înțeleagă din ce în ce mai mult, și s-au rafinat. Dar până atunci el a compus Dhammapada, care este un compendiu de comportament. La fel cum a facut Iisus cele 10 porunci, sau Moise cu Tablele Legii, Buddha a făcut vreo 140 de reguli. Coranul are exact același rol, și anume acela de a restricționa liberul arbitru omenesc în scopul de a nu mai face karmă “rea”. Acestea sunt poruncile din toate religiile, asta urmăresc ele, să nu mai facă liberul arbitru tot felul de prostii, să nu mai tot creeze karmă. Regulile acestea te învață să simplifici lucrurile: fă așa, că așa e mai bine. Și sunt de folos, pentru că dacă chiar le respecți, îți va fi mai bine. Dar să le respecți din convingere!, nu pentru că te-a amenințat vreun prot cu osânda veșnică (care, între noi fie vorba, înseamnă exact asta, reîncarnare veșnică, karmă!).

Buddha a făcut la fel, pentru că oamenii lui erau ignoranți. Și atunci le-a dat niște reguli de viață: poți să scapi de foarte multe lucruri rele în viitor – dacă nu ucizi, dacă nu minți, etc. Pentru că acestea sunt marile cauze care creează tăvăluguri de karmă din care nu mai ieși…, și atunci poți scăpa de acolo dacă respecți o anumită conduită. Și atunci liberul tău arbitru este din start restricționat și redirecționat, dar asta este avantajos, pentru că nu mai trebuie să pierzi sute de vieți în care să tot ispășești ce-ai făcut, ce-ai zis, etc, cauze karmice care se mai și multiplică de la o viață la alta, exact prin aceeași neânțelegere, ignoranță, dorință!

 

– Dar de ce se bate atât de multă monedă pe liberul arbitru? Respectă liberul arbitru…

Indra – Pentru că nu au înțeles despre ce este vorba. 90% din ceea ce găsești pe internet, dintre textele cu pretenții spirituale, nu au nici o legătură cu calea spirituală, de fapt sunt dăunătoare și toxice. Pentru că toate astea care îți întăresc mintea și liberul arbitru nu fac decât să te izoleze și mai mult. Ori demersul spiritual este ca tu să te dizolvi și să fii una cu Universul. Și, din păcate, tot ce fac mulți învățători și multe cărți “spirituale” este să-ți întărească mintea și egoul, pentru că acei învățători sunt exact în zona de minte și ego. Pentru că ei atâta pricep. Nemaivorbind de implicațiile financiare…

La oamenii care nu au o personalitate structurată deloc, la oamenii foarte inconsistenți, ideea de liber arbitru este bună. Spuneam că omul evoluează ascensionând de la o  chakră la alta: trecerea de la turmă, adică de la prima chakră, la a doua la chakră, a individualității, presupune structurarea personalității, presupune individualizare. Aceasta se definitivează în chakra a treia, a ego-ului. Egoul este o etapă prin care trebuie trecut, dar este o etapă care trebuie depășită! Există însă oameni care nu au ajuns la etapa aceasta, foarte mulți oameni sunt încă la nivelul de conștiință turmă. Pentru ei este bun liberul arbitru, pentru ca să învețe să-și asume câte ceva, să se dezvolte, să stea pe picioarele lor, să-și taie cordonul ombilical, să nu mai depindă de părerea mamei sau a comunității, să se responsabilizeze…

 

– Da, dar nu ai voie să încalci liberul arbitru al cuiva.

Indra – Da, aceasta face parte din dharmă, dacă omul nu vrea ceva, nu te bagi tu să-i ordonezi viața. Toată lumea are liber arbitru până la iluminare, bun, dacă tot îl ai hai să faci ceva cu el. Ce poți să faci este să iei o decizie, să te urmărești de ce ai luat decizia respectivă, unde a dus decizia respectivă, să-ți asumi consecințele faptelor tale, să înțelegi ce e cu tine.

 

– Cumva e o păcăleală liberul arbitru, că vine din ego, din programe…

Indra – Bineînțeles, scriam pe un diapozitiv că liberul arbitru nu e liber deloc. El e condiționat de minte, de toată educația primită, de programele conștiente dar și subconștiente, etc., etc. El e, de fapt, o mare păcăleală. Dar dacă tot îl ai, și tot vrei să-l aplici, măcar să înveți ceva din el. Dacă iei decizia cutare, să te analizezi să vezi de ce. Chiar vrei să faci asta? sau te păcălești singur sau e nu știu ce dorință neîmplinită din subconștientul tău? Și așa mai aflii câte ceva despre tine, despre modul în care funcționezi, mai ales subconștient…

De fapt liberul arbitru este o expansiune din minte și din ego, un fel de reprezentant al lor. Și poți merge pe firul lui spre a înțelege câte ceva din mintea ta “maimuță”, din ego, din subconștient… (subconștientul face parte și el, desigur, edin ego!).

 

Este utilă etapa liberului arbitru, dar este doar o etapă, limitată, și dacă o absolutizezi devine nocivă. După ce ți-ai structurat egoul acela, va trebui să-l dizolvi.

Următoare etapă de evoluție este cea de dizolvare a ego-ului și atunci liberul arbitru devine un mare impediment. Și ca să termin povestea, despre aceasta e vorba, că dacă tu ești dharma, tu ești una cu Universul, liberul tău arbitru devine una cu voia Domnului/Universului. Foarte mulți oameni însă nu au înțeles asta. Sunt oameni care au înțeles doar o bucățică și scriu 10 cărți despe asta și îi înnebunesc și pe ceilalți. Da, e bine să-ți delimitezi o personalitate, dar asta corespunde soar chakrelor doi și trei pe scara evoluției…, este doar o etapă din acea realitate relativă, foarte departe de capătul nostru de drum…

 

 

Indra – La caracteristicile stării de Buddha – Mahayana Uttara Tanttra descie și vacuitatea ca și potențialitate.

Haideți să vedem care ar fi legătura dintre liber arbitru, dharmă, cale, potențialitate și faptul că toți sunt una. Spuneam că Starea de Buddha este în toată lumea… și există vreo legătură cu karma, liberul arbitru?

 

– Păi când perpetuezi karma îți ignori Starea de Buddha.

Indra – Neștiind natura ta și a celorlalți, perpetuezi o karmă, perpetuezi niște dorințe, niște violențe din tine conform liberului tău arbitru. Tu vrei să-ți impui dorința liberului arbitru, faci niște demersuri, se întâmplă ceva și la un moment dat te trezești că o pățești. De ce o pățești? Energetic, cum se explică?

 

– Ești contra fluxului.

Indra – Da, și automat fluxul te aduce unde vrea el. Și altceva? E simplu, fiind una cu toți, făcând rău în jur, îți faci rău ție. La fel, făcându-ți ție rău, le faci și celorlalți (atenție din nou la capcana ego-ului: asta nu înseamnă să-ți faci ție bine, în modul egotic, pentru că ai această justificare!).

Esența ta este esența tuturor, tu făcând rău celorlalți pe care tu în zona ta relativă îi consideri separați și dușmani… dar ei, de fapt nu sunt…, îți faci de fapt, rău ție.

Făceam noi data trecută comparația cu pomul – un pom care are ramuri și frunze și tu ești o frunză și tu te cerți cu altă frunză, dar trunchiul este comun, chiar și ramura este uneori aceeași. Cam așa se întâmplă și la nivel subtil, tot ce îi greșești altuia îți greșești de fapt ție. Inclusiv un gând urât, un gest urât, tot ceea ce nu accepți la ceilalți. Este ca și când tu te autosabotezi pe tine tot timpul: tu îți ataci, de fapt, esența ta.

 

Fac aici o paranteză: mai tot repet eu, așa vorbind în pustie, că practica spirituală îți rezolvă și problemele lumești.

Că exisă două nivele de abordare, cel al psihoterapiei și cel spiritual. Eu propun rezolvare problemelor omenești prin practica spirituală. De ce ? Pentru că sari etapele. Decât să despici firul în patru sute, ce a zis mama, ce relație am avut cu tata, ce am reprimat nu știu când, ce conflicte am avut, că toată lumea le are, etc., etc., etc., mai bine mergi pe calea spirituală, la esența lucrurilor, la cauza lor primordială, separarea, dar și la soluția lor ultimă!

În momentul în care înțelegi niște adevăruri spirituale și practici ceva în sensul acesta, problemele omenești se rezolvă automat. Se rezolvă din mers. De fapt dispar, tocmai pentru că nu mai au o bază…

În momentul în care înțelegi că tu ești una cu toți, aceasta este boddhicita supremă și compasiunea supremă. În primul rând vei vrea să-i ajuți pe ceilalți pentru că tu ești una cu ei toți, ca și cum ai avea în tine niște “zone” care nu funcționează bine, care nu sunt armonioase, care nu au vibrația cea bună. Compasiunea supremă este să înțelegi că tu ești una cu toți, și că oamenii suferă, nu pricep, dar esența ta este aceeași cu a lor.

De fapt acesta este rafinamentul suprem de compasiune. Rafinamentul suprem de rezolvare a problemelor psihoterapeutice, conflictuale, este același: tu ești una cu toți, și atunci cum să nu-i accepți, cum să nu-i lași și pe ei să trăiască, cum să-i critici, să-i judeci, cum să te răzbuni de câte ori poți, dacă că ei sunt tu?

Și vă mai întrebați după aceea de ce nu vă merge bine. Păi exact din această cauză: pentru că agresându-i pe ceilalți, de fapt, te agresezi pe tine. Și pentru că fiecare violență pe care tu o adresezi Universului, se întoarce împotriva ta. Așa zice karma, cum zice și românul, rău faci, rău primești.

Dar subtilitatea nespusă este că tu ești de fapt acel Univers. Tu trimiți un gând violent nu știu cui, dar de fapt ți-l trimiți ție, pentru că aveți aceeași esență, pentru că tu ești el… Și atunci orice fel de rău faci în jur, orice fel de gând, orice fel de otravă, ți-o trimiți ție.

Și dacă te muți în zona spiritualității, chiar dacă nu înțelegi tot, dacă înțelegi chiar și numai teoretic ce ți-am spus eu acum, deja viața ta începe să se schimbe. Pentru că începi să nu mai judeci, începi să nu mai critici, începi să nu mai vrei să te cerți. Sau măcar îți mai aduci aminte din când în când și o lași mai moale. De asta demersul spiritual este mai bun, pentru că aplici niște lucruri venind cu o altă vibrație în viața ta obișnuită, și atunci problemele omenești se rezolvă din mers…

 

– Dar de ce nu funcționează practica dacă o faci pentru a-ți îndeplini dorințele omenești?

Indra – Practica nu funcționează dacă o faci pentru a-ți îndeplini dorințele pentru că nu poți să folosești un instrument atât de rafinat pentru ceva atât de grosier. Pentru că în general dorințele omenești au o vibrație joasă, pentru că vin, cum am spus din atașamente și ego, și pentru că focusându-te pe ele rezonezi cu ele și energetica ta devine proastă…

 

– Dar există un scop final al acestui drum pe care oamenii ar trebui să-l parcurgă?

Indra -Păi nu despre asta tot vorbim??? Nu exact asta am spus la început?

Finalul este descoperirea Esenței tale, și în acel moment mintea ta va fi mintea Universului, gândurile tale vor fi gândurile Universului, voia ta va fi voia Universului, comportamentul tău va fi ceea ce vrea Universul să facă prin tine. Pentru că în momentul în care tu dispari ca ego, Universul va lucra prin tine, pe diverse căi neștiute, nebănuite. Nu vei mai fi tu cel egotic, va fi vocea Universului și conștiința Universului prin tine, singura ta dorință poate fi aceea de a-i ajuta pe ceilalți… Cum? Lăsând Universul să-i ajute prin tine.

 

– Facă-se voia ta, Doamne, prin mine…

Indra – Și așa fac și eu vorbindu-vă acum, las informația să curgă prin mine, nu am un discurs mental construit.

 

– Ai spus că aceste ființe iluminate vor veni de câte ori va fi nevoie până la sfârșit. Există un sfârșit?

Indra – Există sfârșite parțiale… Nu, nu există nici un sfârșit absolut. Există un sfârșit pentru pământ sau pentru oamenii din sala aceasta… Există un sfârșit în zona relativă. În zona absolută nu există sfârșit. Și aceasta este o altă frumusețe a învățăturii, faptul că totul este infinit, totul se creează și se recrează și se dizolvă, totul se schimbă, totul se transformă.

 

– Și care e sensul la toată chestia aceasta? Noi facem parte după câte m-am prins eu dintr-un joc, Dumnezeu se joacă prin noi. Și atunci trebuie să avem vieți cât mai frumoase pentru ca Dumnezeu măcar să se bucure.

Indra – Da, dar “frumos” este percepția minții tale!!! tu pui eticheta de frumos sau urât. Mintea ta duală este cea care caută un sens. Ceea ce ai spus tu nu are sens asociat cu Dumnezeu, sau cu Realitatea Absolută, pentru că acolo nu există frumos și urât. Doar voi trăiți în dualitate și vă bucurați de ceva, pentru ca apoi să vă întristați de altceva. În general, pentru că nu vi se îndeplinesc dorințele. Voastre! Dumnezeu este totul, fără frumos și urât…, asta este doar mintea ta limitată, duală, fragmentată…, controloare…

 

Haideți mai bine să vedem ceva mai interesant, și anume de ce spune Învățătura că “totul se transformă și totul curge, ceva moare și ceva renaște, totul se reintegrează și nu există sfârșit”…

De unde vine? Exact din acea Esență primordială, care este acea vacuitate. Din acea vacuitate mereu se va crea ceva și mereu se va dizolva ceva, în acea vacuitate. Și iarăși revin de unde am pornit, la faptul că esența minții tale sau esența Stării de Budhha sau esența frunzei sau a lui Radu, este exact aceeași. Acea vacuitate cu potențialitate de creație și de dizoluție și de transformare. Exact pe aceasta se bazează faptul că totul este fără început și fără de sfârșit. Exact pe aceasta, pe aspectul de vacuitate primordială, pentru că totul vine de acolo și tot acolo se va întoarce. Că se întâmplă acum, sau mâine, sau peste un miliard de ani…

 

-Stii că știința ne învață că Universurile mor.

Indra – Da, Universurile mor, sunt miliarde de Universuri. Să-ți mai spun ceva, tot ce vorbiți voi în general se referă la lumea materială, dar pe lângă aceasta sunt miliarde de Universuri imateriale. Aceasta vroiam să pricepeți, că esența transformării și infinității transformării este exact aceasta, esența minții voastre. Așa cum este Universul, exact așa este mintea, exact așa este natura fiecăruia, cu acel Nimic care crează și din care se crează tot. Asta vorbind despre realitatea absolută, pe care încercăm din nou să o simplifică, pentru a o putea explica cât de cât…

Revenind, dacă introducem noțiunea de vid în zona relativă omenească, asta ca să ne alegem cu ceva concret, dacă totul este în transformare și mișcare, ce rezultă de aici foarte concret și foarte practic? Multe lucruri. Printre care acela că vă puteți transforma, pentru că dacă totul ar fi fix, așa cum ar vrea mintea,“să încremenim clipa aceasta, pentru că e bună, e plăcută, hai să n-o pierdem pe undeva!”, transformarea nu ar fi posibilă.

Faptul că totul e în transformare, faptul că totul pornește din acea vacuitate și se întoarce acolo, este exact suportul transformării voastre, altfel nu v-ați putea transforma. De aceea nici o greșeală, nici o nenorocire nu rămâne fixă. Aceasta este minunăția. Tocmai faptul că totul se bazează pe vacuitate și potențialitate permite evoluția, pentru că dacă nu ar fi așa, nu s-ar mișca nimic. S-ar naște un Univers încremenit care moare la dată fixă și s-ar termina povestea. Exact aceasta e suportul întregii vieți și al evoluției ca univers, ca galaxii, dar și pentru fiecare în parte, faptul că te poți transforma… Orice emoție poate fi, de exemplu, transformată… pentru că vorbește tantra de transformare… tantra spuneam că înseamnă și transformare și cu aceasta se ocupă, să transformăm ceva “rău” în ceva “bun”. O gelozie poate fi transformată în luciditate, o violență în nonviolență. Și la baza lor ce stă ? Exact faptul că au o esență comună, din care izvorăsc toate…, și reîntorcându-te în acea esență le poți remodela, le poți rafina și iată, poți evolua…

 

Calea spre iluminarea definește întreaga filozofie și practică a budhiștilor, și ei repetă de foarte multe ori în textele lor sacre, că întregul drum și toate eforturile și tot ce face omul în miile sale de vieți, ar trebui să aibă, drept scop final, iluminarea. Și atunci tot ce fac ei, vor face, în mod deliberat, în acest scop. Omul recade în viața cotidiană și uită de ce practică și înspre ce se îndreaptă. Și atunci trebuie să-și aducă aminte. Acesta ar fi scopul repetării…

Pe lângă reamintire, un alt scop al repetării ar fi refugiul, adică să ai de ce “să te agăți”

în viața ta de zi cu zi, să știi că ai de mers într-acolo, că există o destinație, unii deja au ajuns acolo, și asta îți dă cumva motivația de a merge mai departe. Aceasta era ideea de repetiție, despre care vorbeam data trecută.

Am mai vorbit despre iluminare așa cum o descriu budhiștii și cum este descrisă în Mahayana Uttara Tantra, și “axioma” de la care vreau să plecăm și astăzi, și care este esența doctrinei și practicii buddhiste, este că Esența tuturor fenomenelor este aceeeași. Toate lucrurile și fenomenele și ființele și oamenii au aceeași esență și că, de fapt, iluminare înseamnă a regăsi acea Esență. Asta ca să simplificăm puțin lucrurile și să dăm definim cât de cât subiectului discuției de azi.

Și iarăși, revenind la cei noi prezenți aici, mulți oameni practică fără să știe de ce practică. Din punctul meu de vedere de aceea practicăm, pentru a ajunge la iluminare…, din punctul vostru de vedere nu știu. Și ar fi bine să vă lămuriți lucrurile astea, ca să aibă o continuitate ceea ce faceți. Asta dacă chiar vă propuneți să vă țineți serios de treabă: pentru că cei mai multi se află doar în trecere, mai bifează o “adunare spirituală”, se mai află puțin în treabă…

Așa că, pentru cei care chiar se străduiesc să urmeze o cale spirituală, (și LiLA asta își propune, să ofere o cale și o școală spirituală !), iată, repetăm, scopul final al întregii practici și teorii pe care o facem este iluminarea.

Chiar dacă nu o să vă iluminați în viața aceasta, măcar să știți că există iluminare și măcar în viețile viitoare să puteți avea un start mai bun. Din păcate, majoritatea oamenilor practică din motive foarte egotice și foarte meschine: ca să capete puteri, să-și îndeplinească nu știu ce dorință, ca să capete multe alte lucruri, foarte lumești, printre care nu se numără în nici un caz iluminarea.

 

Ei, în această Tantră se subliniază că această abordare nu e cea bună. Adică dacă practici ca să obții ceva, pierzi timpul, nu funcționează nici practica și nici nu obții ceea ce vrei. Practica nu este făcută ca să obții ceva. Dar dacă practici, între timp se rearanjează lucrurile, ți se limpezește mintea, ți se deschide înțelegerea, îți reașezi valorile. Marea majoritate a oamenilor nu știu nici măcar despre ce vorbim noi aici, și dacă îi întrebi de ce practică, îți vor răspunde așa cum ați răspuns și voi astăzi: “eu vreau să-mi (re)capăt energia mea, forța mea, puterea mea, intuiția mea”.  Și dacă îi întrebi dacă știu ce înseamnă să te iluminezi, îți vor răspunde tot ca voi: “să știu mai bine ce am de făcut pentru mine, ca să-mi fie bine”. Aceasta este modul foarte egotic, occidental-omenesc, de funcționare. Exact așa funcționează marea majoritate a oamenilor, din păcate. Să spunem că nu e foarte grav pentru prima etapă. Măcar te angajezi să faci ceva, să pornești într-o anumită direcție, trebuie să începi de undeva, dar dacă continui în aceeași manieră e rău, devine grav. Chiar dacă la început există niște motivații egotice pentru practică, pe măsură ce practici ar trebui să începi să înțelegi, și odată cu înțelegerea, motivațiile tale ar trebui să se transforme și să devină cele autentice. Chiar dacă la început nu știi despre ce e vorba, curând ar trebui să afli. Măcar să afli despre ce e vorba, ce înseamnă cu adevărat, demersul acesta spiritual… Și abia atunci există șansa să te apuci serios de treabă… Până atunci, te cam păcălești, te cam minți singurel…

 

Dar să revenim la tantra noastră. Spuneam că există o realitate relativă și una absolută și atunci toate dorințele, durerile, obsesiile, bolile, motivațiile voastre inițiale, se află în zona de realitate relativă, în lumea fenomenală, omenească.

Pe măsură ce practici, ai șansa să te apropii de zona de realitate absolută și atunci practica ta va capăta, într-adevăr, un alt sens. Urci, prin cele două zone și de practică și de viață. E adevărat că marea majoritate a oamenilor încep cu o problemă concretă, cu o situație concretă din viața lor, ceva care nu merge bine și care îi scutură, îi determină să schimbe ceva, să înceapă vreun fel de practică.

 

Buddhiștii pun problema altfel: având o cultură a iluminării și a lucrului spiritual de mii de ani, își permit să pună problema altfel. Este vorba despre cultura și incultura popoarelor. Un popor care este cult din punct de vedere spiritual, va propune zona de adevăr și de realitate absolută ca țel final. Și atunci toată practica ta se va îndreapta într-acolo. Un popor incult din punct de vedere spiritual, cum sunt cele occidentale, cum sunt și românii, își va propune niște țeluri foarte lumești și niște obiective situate în zona realității fenomenale (să-mi îndeplinesc dorințele, să-mi rezolv nu știu ce problemă, să mă echilibrez cu familia, etc.).

Românul habar nu are ce este aceea iluminare. Chiar nu știe, chiar nu există acest cuvânt în cultura populară românească și atunci bine-nțeles că nu ai de unde să știi și să practici în acest scop. În timp ce buddhiștii își propun din start un țel mai înalt, mai bun și frumos, și propunându-și țelul cel mai îndepărtat, problemele din zona de realitate relativă – între timp se vor rezolva. Dacă tu te îndrepți spre ținta mai îndepărtată, dar mai rafinată, mai elevată conceptual și vibrațional, toată zona aceasta omenească în care te împiedici tu acum se va rezolvă de la sine. De ce? Pentru că vei aduce, prin gândirea și prin practica ta, în banda de frecvență omenească, grosieră, în care te scalzi tu zilnic, niște frecvențe mai rafinate, mai evoluate, care vor transmuta frecvențele lumii obișnuite… Și atunci este mult mai inteligent să faci așa și să aplici niște percepte din zona absolută, în zona realității relative. Dar asta cu condiția unei practici devotate și susținute… nu doar să ne facem că practicăm…

 

Pentru început e bine să repetăm că iluminarea înseamnă descoperirea Esenței lucrurilor. În momentul în care se vorbește despre iluminare sau evoluție spirituală sau altă realitate, mintea occidentală se duce fie la spirite, diverse entități din alte dimensiuni, fie la extratereștri. Nu despre asta vorbim! și respectivele ființe fac parte tot din lumnea fenomenală! Toți extratereștri și toate lumile, toate “alte dimensiunile” fac parte tot din realitatea fenomenală, doar că au alte frecvențe de lucru. Nu ne referim la acestea ca scop final. Din păcate, din necunoaștere se promovează această idee și se face o mare încurcătură. Scopul nu este să vorbim cu nu știu ce sprit sau să ne aflăm în treabă în nu știu ce “altă dimensiune”. Iluminare înseamnă cu totul altceva!

 

Realitatea absolută este același lucru cu Natura ta reală, sau Natura reală a minții sau Natura reală a orice.

Fizicienii cuantici îi spun singularitate.

Creștinii îi spun Dumnezeu.

Putem să-i spunem cum vrem, doar că ea nu poate fi definită, nu poate fi înțeleasă și nu poate fi percepută cu mintea obișnuită. Oricât s-ar strădui cineva să-i dea o definiție, nu va putea să o dea, doar “va arătaspre” ea, cum spun orientalii.

Ca să ajungi la realitatea absolută trebuie să fii tu însuți în ea. “Tu însuți” însă fără tine, adică fără mintea și egoul tău…

În rest nu poți avea decât informații “despre”, iar ele, de obicei se dau prin negații – nu are început, nu are sfârșit, nu are cauză, acolo nu există timp, acolo nu există suferință, etc., etc.

De ce ? pentru că tot ceea există în sfera lucrurilor care “au” câte ceva, ține foarte mult de minte. Și atunci, ca să poți descrie o stare unde mintea nu poate să ajungă, este greu să te folosești de exact această minte și de acele cuvinte ale ei.

De fapt acesta este scopul practicilor spirituale: toate, de pe tot pământul…, doar că ele se opresc la nivele diferite de înțelegere. Dacă ar fi să le stratificăm cumva, buddhismul ajunge foarte sus, din cauză că descrie foarte științific în termeni de vacuitate, potențialitate, interdependență, primordialitate, acea Esență a tot…, aici se apropie mult de fizica cuantică și de explicațiile ei actuale. Buddha Sakyamuni a putut să explice Realitatea Absolută, acum 2500 de ani, foarte științific, exact în termeni de fizică cuantică, în termeni de “nimic”, de vacuitate, de potențialitate, de interdependență. Și a dat o grămadă de explicații, de clasificări, și mai mult, a dat metodele de a ajunge acolo. Și iată că după 2500 de ani vin fizicienii și confirmă informațiile pe care le știa buddhismul despre starea de primordialitate, de esență, de creație, de Dumnezeu.

Buddhiștii au propus metode și căi și lucruri foarte concrete de a ajunge acolo. Repet, aceasta ține de cultura civilizațiilor respective…, în timp ce în occident, unde predomină cultura bazată pe material, nu se gândește nimeni la cum să ajungă în starea de absolut, ci cum să-și mai îndeplinească o dorință, cum să se mărite sau cum să-și mai cumpere o casă. Ca urmare, așa zisele practici spirituale occidentale nu sunt, majoritatea, deloc spirituale, ci sunt doar niște metode de a ne mai îndeplini dorințele.

 

Revenind la Uttara Tantra, ea spune că pentru a ajunge la Starea de Buddha, există mai multe etape.

Primul pas este intenția de a ajunge acolo, după care această intenție se transformă în motivația de a practica. Întâi afli, apoi vrei să te duci acolo, după care motivația aceasta te va susține pe tot parcursul practicii tale.

După care următorul pas este de a recunoaște că ai tot felul de “negativități”, tot felul de emoții negative, de“mizerii” mentale și egotice. După care următorul pas este de a le accepta. Nu de a le reprima, nu de a le minimaliza…, după care trebuie să găsești o metodă de a le dizolva. Este foarte logic și foarte simplu.

Buddha Sakyamuni a spus foarte clar: trebuie să știi unde vrei să ajungi, trebuie să știi unde ești, după care trebuie să urmezi o cale, pentru a ajunge dintr-un loc în celălalt. E foarte logic. Deci cu ce începe povestea?

Păi cu recunoașterea punctului de plecare: faptul că ești plin de negativități, care trebuie rezolvate cumva. După care aplicarea metodei corecte, ca să le depășești. După care, în paralel, avem două lucruri: unul este motivația constantă pe care Buddha Sakyamuni o numește motivația corectă…, în cele patru adevăruri pe care le numește el, Buddha Sakyamuni vorbește despre motivația corectă: a practica pentru ca să ajungi Acolo. Nu a practica pentru a-ți îndeplinești unul din scopurile tale omeneşti (realizări, sănătate, etc)…

Deci motivația corectă aceasta înseamnă, să practici în scopul iluminării. Aceasta rămâne tot timpul în subsidiarul practicii…, iar celălat aspect despre care vorbeam, este acea boddhicita, compasiunea și ceva mai mult decât compasiune. A înțelege că celelalte ființe au aceleași probleme, trec prin aceleași frământări și de a-i ajuta și pe ceilalți. Deci tu mergi înainte și în același timp îi ajuți și pe ceilalți să evolueze și să meargă odată cu tine. Acestea sunt cele două fire călăuzitoare care susțin practica în viziunea lui Buddha Sakyamuni: motivația corectă și faptul că și ceilalți oameni trebuie ajutați, pentru că și ei sunt în exact aceeași situație ca și tine.

 

Iată că a apărut și compasiunea aici… Oare care mai este rolul ei, de fapt? Te ajută concret, energetic, la a merge mai departe, prin deschiderea chakrei inimii…, și în al doilea rând, ceva extrem de important, poate cel mai important lucru: îți diminuă egoul. Nu exişti numai TU pe pământ, mai sunt și alții…, nu se mai rezumă totul la tine și la dorințele, nevoile, obsesiile, atașamentele tale, la tine=EGO-ul tău…

Motivația corectă este ca tu să practici pentru ca toate ființele să se ilumineze, nu numai tu!

Și astfel nu mai cazi din start, în capcana îndeplinirii dorințelor tale, tot personale, de a evolua tu… Motivația corectă este aceasta, să se ilumineze toate ființele, iar practica ta va trebui să fie să fie oferită omenirii, în acest scop. Astfel începe să dispară câte ceva din egoul tău chiar de la început, chiar din primele momente ale practicii tale. Nici măcar nu vei pleca la drum cu egoul acela măreț, pe care de obicei îl cari tu după tine.

Și aceasta va mai ține ceva în balanță… Pentru că pe măsură ce practici se vor dezvolta diverse percepții, se vor dezvolta capacități noi, vei dezvolta o altă cunoaștere, și vei risca atunci să-ți întărești egoul, din nou. Dar dacă tu tot timpul vei ține seamă de ceilalți, această atitudine va contrabalansa acel “ego spiritual” care riscă să apară și să se întărească. Este ca o măsură de securizare a practicii, este o măsură foarte pragmatică. Adică pe lângă deschiderea inimii, pe lângă reamintirea suportului filozofic, al faptului că toți suntem același lucru, bodhicitta folosește de fapt la mult mai multe lucruri…, pentru că în momentul în care tu practici doar pentru tine ca să-ți fie ție bine, în momentul acela egoul tău nu face decât să crească, și automat aceasta va deveni un obstacol în evoluția ta viitoare. Și ca să preîntâmpini acest lucru, ei au adăugat din start atitudinea bodhicitta, tocmai pentru contrabalansarea acestui ego. Mai bine să mergi cu pași mici, ținând cont de tot ce e în jurul tău, decât să țâșnești ca o rachetă, singur tu cu egoul tău…, care va fi deveni marea piedică în realizarea ta.

 

Spune Buddha Maitreya în Uttara Tantra – că există câteva principii pentru purificare…, atenție suntem în zona omenească, vorbim de realitatea relativă, de lumea fenomenală, nu de iluminare, chiar dacă primul principiu aparține realității absolute…

De fapt indică înspre realitatea absolută, îți arată capătul de drum: primul principiu este înțelegerea clară a naturii tale reale, ceea ce deja am spus noi, este principiul fundamental al buddhismului, al interdependenței, al practicii, a tot. Pentru că dacă natura reală este aceeași pentru toți, de aici pleacă explicația formării egoului și a separării, pleacă explicația dualității și a alegerilor, mai apoi explicația atașamentelor, dorințelor și suferinței.

Pe de altă parte, aceeași natură comună a tuturor lucrurilor îți explică interdependența. De aceea toate lucrurile sunt conectate între ele, pentru că toate au exact aceeași esență, aceeași natură. Vom vorbin astăzi despre interdependență.

Al doilea principiu este să știi cum să practici, trebuie să ai metoda cea bună.

Urmează apoi dezvoltarea compasiunii, boddhicitta. Iată deci că boddhicitta, compasiunea, face parte din practică!

Urmează apoi lucrul cu negativitățile, cu toate emoțiile negative. Și în final, aspirația corectă, din nou să știi de ce practici.

 

Să revenim la povestea cu boddhicita și cu interdependența.

De fapt, dacă înțelegi esența comună a tuturor lucrurilor, te duci imediat în zona de interdependență. Din moment ce toate au aceeași natură comună, toate lucrurile care au aceeași natură comună sunt legate între ele tocmai prin acea natură comună! Ceea ce este foarte simplu de înțeles.

Ce derivă din asta? Primul lucru care ar trebui să se întâmple, dacă chiar ai înțeles asta!!!, ar fi să-ți diminue egoul foarte mult. Pentru că nu ești cu nimic mai bun decât furnica sau decât dușmanul tău sau decât oricine altcineva, aceasta în planul foarte omenesc. Doi, să-ți diminue nu egoul, ci egoismul, limitarea existenței tale la tine: numai tu exiști pe lume, tu cu problemele tale. Când pricepi că toate lucrurile au aceeși esență și că toate funționează după aceleși legi și principii, pricepi că problemele tale nu sunt chiar cele mai importante și deosebite, începi să mai diminui din importanța ta, a vieții tale, a problemelor tale. Cum spunea Carlos Castaneda, îți diminui importanța de sine.

 

– Dacă ești apt să fii conștient permanent de această interdependență… faptul că totul este interconectat și că nu există un punct absolut de vedere, asta mi se pare esențial pentru înțelegere. Și te face să realizezi că și faptul în care te porți tu influențează tot ceea ce este în jur…

Indra – Interdependența poate fi privită din mai multe puncte de vedere. Există una omenească și există una mai teoretică și mai abstractă, a propos de fizica cuantică. Efectiv, închipuiți-vă o plasă infinită în care voi sunteți unul dintre noduri, numai că la un nod se intersectează foarte multe fire, structura rețelei este foarte complexă, inimaginabil de complexă, și, mai mult, în permanentă dinamică.

În plan absolut nu există interdependență ca atare, există doar “Esența interdependenței”, pentru că acolo nu există indivizi separați, evenimente separate. În plan absolut nu există interdependență. Ea apare în momentul în care, din vid și din potențialitatea vidului, se identifică ceva. Și interdependența va apare între elementele respective, care sunt unite prin baza lor, prin punctul lor de plecare. Buddhiștii au o comparație foarte frumoasă, cu pământul pe care rămân urme. Esența este pământul și pe el sunt amprentele diferitelor ființe. Exact în același mod, realitatea fenomenală (urmele) se sprijină pe realitatea absolută (pământul).

Revenind la interdependență: dacă o vedem ca pe o rețea, ce semnificație are metafora asta?

 

– Că tot ce faci tu se transmite în toată rețeaua…

Indra – Și dacă privești așa, înțelegi și fluturele lui Lorentz, a cărui bătaie de aripă se duce undeva în rețea, la mii de kilometrii depărtare. De fapt acea bătaie de aripi se transmite în toată rețeaua… Și chiar și așa este, chiar dacă nu simți tu foarte tare treaba asta, asta doar pentru că simțurile tale sunt boante, dar informația se transmite prin rețeaua invizibilă și extraordinar de fină și ajunge peste tot. Și atunci devine o mare responsabilitate cum te porți și ce faci tu în fiecare clipă, pentru că tot ceea ce faci și tot ceea ce gândești se răspândește de fapt prin această rețea, spre toate ființele.

Și iarăși ajungem la boddhicita și la compasiune și la atitudinea ta concretă de viață, atât timp cât știi că orice gest al tău, orice negativitate se duce către ceilalți…, și poate că așa, având această înțelegere măcar teoretică, vei începe să fii mai atent.

 

Așa ajungem și la dharma, la cale. Una dintre căile propuse de religii este cea comportamentală, “să fii bun”. Pentru că nu toți oamenii pricep ideea de interdependență și de rețea, atunci e mai simplu ca ei să respecte niște legi, asta ca să nu se distrugă foarte tare rețeaua noastră. De aceasta au apărut poruncile și legile și dharma ca și conduită buddhistă. Pentru că cu cât tu te porți mai frumos, cu atâta toată rețeaua aceasta de interdependență este mai frumoasă și mai armonioasă. Și cu cât înțelegi mai bine asta, cu atât devii mai responsabil de ceea ce faci. Nu mai ești doar tu cu violențele tale în centrul preocupărilor tale, tu cu egoul, cu nebunia ta. Și numai un singur gând se transmite mai departe, atunci ce să mai vorbim de o violență colectivă sau de un omor. Acesta este un aspect.

 

Altul care este? Al karmei. În sensul de eveniment, nu de cauză și efect, deja am mai vorbit despre asta, al efectului care ți se întoarce prin rețea.

Niels Bohr este un fizician genial care a introdus noțiunea de probabilitate, nu ca o probabilitate de realizare a unui eveniment, ci faptul că orice lucru are un grad de probabilitate, orice lucru este condiționat de un complex de factori. David Bὃhm, care este un laureat al premiului Nobel pentru fizică cuantică și care a fost prieten cu Dalai Lama, a schimbat definiția “lumii reale”. Fac aici o paranteză, toată lumea consideră lumea reală formată din obiecte. David Bohm a înlocuit conceptul de obiect cu acela de eveniment sau proces. Ori extrapolând asta la imaginea noastră de rețea de interdependențe, exact aceasta înseamnă: că fiecare punct al rețelei nu este un obiect, ci un eveniment, o convergență de mai mulți factori. În rețea ajung la un anumit moment, într-un anumit punct, anumite cauze referitoare la un același context și așa apare un eveniment. Atunci, dacă privim interdependența ca fiind creatoare de evenimente, pricepem că toată viața este de fapt o înlănțuire de evenimente iscate din această interdependență. Și asta este ceva foarte frumos. Exemplul clasic este cel cu sămânța: ca să crească o plăntuță, sămânța trebuie să ajungă pe un pământ roditor, trebuie să o ducă vântul, apoi să plouă, etc.: o corelație de evenimente diferite vor genera nodul din rețea, evenimentul numit (de mintea omenească!) – plantă…

Ori baza conceptului de interdependență este că totul are aceeași natură. Că totul provine din același vid, din aceeași potențialitate.

David Bὃhm a înlocuit conceptul de obiect cu acela de eveniment, și evenimentele sunt o convergență de elemente interdependente. Budhiștii au numit aceasta – karmă, și spuneau că pentru a se produce un eveniment trebuie să existe cauze primare și cauze secundare. Cauzele primare sunt cele care au o forță mai mare și determină o ordonare prin rețeaua de interdependență, iar cauzele secundare sunt cauzele favorizante. Dădeam exemplul cu sămânța de păpădie care a aterizat pe balcon într-un ghiveci, și cei care veneau pe la mine întrebau de ce nu “smulg buruiana”. Primul lucru a fost sămânța care a aterizat într-un pământ. Avem o cauză primară, care este sămânța, și o cauză secundară care este existența unui ghiveci pe balcon, cu pământ în el. După care o altă cauză secundară am fost eu, care nu am smuls păpădia. Toată acumularea mea filozofico-mistică nu m-a lăsat să o smulg, pentru că nu am considerat-o “buruiană”, și toată asta s-a concentrat într-un gest (sau în lipsa unui gest), care pentru păpădie a devenit o cauză altă secundară. Intre timp a venit iarna și am mutat ghiveciul în casă. Păpădia în casă a devenit un pomișor. Aceasta a fost tot o cauză secundară, căldura neobișnuită, etc., și iată că păpădia s-a adaptat, a făcut ramuri și flori. Și mă uit la ea și-i mulțumesc pentru că e așa minunată. Semințele ei devin la rândul lor cauze principale pentru o următoarea dezvoltare karmică. Sămânța este o formă de evoluție a plantei respective, are în ea toată informația plantei, pe care o duce mai departe. Dar pentru ca ea să germineze i-au trebuit niște cauze secundare. Faptul că eu v-am vorbit despre păpădie astăzi și ea a intrat în viața voastră și în mintea voastră, este o continuare a interconectării. Păpădia a devenit o cauză secundară în evoluția voastră karmică, în punctul-eveniment al întâlnirii noastre de azi… Pentru că și voi sunteți conectați la evenimentul păpădie, prin mine…

 

La fel ca semințele de păpădie, cunoașterea va încolți sau nu în mințile voastre – potrivit cauzelor secundare pe care le va întâlni aici: evoluția voastră din alte vieți, rafinamentul minții buddhi, dacă aceasta este cât de cât trezită în voi, preocuparea, (“motivația corectă”) pentru a practica, prioritatea pe care acest lucru o are în viața voastră, etc.

Tot în Uttara Tantra se spune o chestie foarte drăguță: “nici un maestru nu o să forțeze nici un discipol să se ilumineze”. Pentru că aceasta ține de receptivitatea omului și de toate celelalte cauze secundare pe care le poate oferi respectivul practicant… Și într-adevăr, nu se poate face nici iluminare cu forța, nici evoluție spirituală, nimic…

 

Alt aspect al interdependenței care ar fi?

Le-am văzut pe cele omenești, comportamentale, le-am văzut pe cele legate de  compasiune, de karmă.

Alt aspect este unul ceva mai abstract. Dacă rețeaua este infinită, înseamnă că fiecare punct este centrul ei. Și aici ajungem la un lucru foarte frumos pe care îl spuneau alchimiștii evului mediu: și anume faptul că fiecare ființă sau eveniment este centrul Universului. Metafora lor neînțeleasă a fost interpretată din nou – egotic, că fiecare este îndreptățit să se creadă buricul lumii. Nu la asta se refereau ei, ci dimpotrivă, la faptul că faci parte dintr-o infinitate de evenimente… și atunci fiecare eveniment este un centru. Asta este posibil doar într-o rețea infinită! Și încă ceva: faptul că centrul primește informații de la toată rețeaua… dar atenție, e periculos acest concept dacă este greșit înțeles, pentru că începe să crească egoul. Pentru că egoul este cel mai mare și grav obstacol pentru evoluție și de câte ori pot, atrag atenția asupra acestui fapt. Chiar dacă mă repet și devin plicticoasă… poate că tocmai această repetiție ar trebui să vă dea de gândit și să vă facă mai vigilenți…

 

– Eu am observat că ceea ce mă mă deranja pe mine la ceilalți aveam și eu în mine, și când am început să-i accept și m-am schimbat eu, s-au schimbat și ei. Hai să vedem asta din punctul de vedere al interdependenței.

– Ei sunt oglinda ta. Îți arată ce trebuie să schimbi la tine…

Indra – Ei sunt oglinda ta și totul e oglinda ta.

Există în rețeaua infinită – rețelele mai mici, de famili, de țară. Ceea ce trimiți tu acolo va reconfigura rețeaua respectivă. Fiecare este prins în rețeaua sa de interdependență mai mică și în momentul în care înțelegi că această rețea există, nu te mai lupți cu ea. În momentul în care înțelegi că așa funcționează lumea, indiferent că e la un nivel microcosmic sau macrocosmic, când înțelegi că așa este, nu te mai lupți cu lumea, o accepți. Și atunci vei lucra cu datele problemei, vei face ce poți tu să faci din punctul tău de vedere, nu o să mai aștepți ca rețeaua să facă, sau interdependențele, sau ceilalți. Aceasta este marea găselniță a tuturor. Totdeauna altcineva e de vină, celelalte noduri din rețea sunt de vină, nu eu. Dar în momentul în care înțelegi că totul este interconectat, pricepi că și tu ai un rol foarte mare în rețeaua aceea, nu numai ceilalți cu ceea ce ai etichetat tu ca fiind greșelile lor. Trebuie acceptat că lucrurile chiar așa stau. Și rețeaua nu poți să o schimbi, nu poți tu să schimbi realitatea, dar poți să te schimbi pe tine. Și schimbându-te, vei schimba mult mai mult decât dacă te lupți cu ce se întâmplă în afara ta. A te lupta nu e decât o pierdere de energie, și, din nou, o impunere a egoului tău.

 

Alt aspect al interdependenței?

Există interdependență între mediul tău interior și exterior? Spuneam că natura ta reală este Starea de Buddha, starea de absolut sau de Dumnezeu sau Esența sau kuntzi, sau Allah… Atâta timp cât esența ta este aceeași cu cea a exteriorului, oare nu există interdependență între ele? Ba da.

 

– Încercând să cureți exteriorul îți cureți și interiorul.

Indra – Exact, de aici decurg foarte multe lucruri. În primul rând relația ta cu planeta, cu pământul, tot ceea ce faci, toate gunoaiele pe care le arunci pe jos, toată apa pe care o poluezi… din acest singur concept se poate schimba toată viața ta, dacă ai priceput esența conceptului de interdependență. Se schimbă relația ta cu tot, cu plantele, cu animalele, cu planeta. Un loc curat te ajută să fii și tu curat, să evoluezi, pe de altă parte tu poți curăți locul aducând în el curățenia ta…, și invers, tu poți murdări locul, iar un loc murdar, o zonă de violență de exemplu, te va trage în jos, te va aduce în lumea respectivelor frecvențe joase.

 

– Am eu un exemplu, m-am certat cu soția și a doua zi au bubuit două becuri în casă.

Indra – Sau îți lovește cineva mașina, sau îți rupi un picior, orice violență interioară emisă în afară la un moment dat, va avea un corespondent exterior și invers… Toate așa-zisele coincidențe sau sincronicitățile lui Young se explică prin interdependențe.

 

Alte interdependență interior, exterior?

Zodiile, astrologia. Este un exemplu de interdependență faptul că planetele te influențează. Asta nu înseamnă să absolutizăm influențele planetare, dar să le înțelegem ca pe un efect al interdependenței.

Feng shui: dacă aranjez armonios casa voi avea armonie în interior. Cu cât casa este mai dezordonată, cu atât omul este mai dezordonat în interior. Omul însă a pervertit feng-shui-ul pentru interesele lui personale, așa cum face egoul cu orice.

Toate lucrurile bune, intuițile, invențiile, metodele de tratament, inspirațiile vin din acea Esență primordială. Ori egoul omenesc ce a făcut? Și le-a asumat: “eu am inventat asta”… Mintea și egoul le confiscă, și le asumă, după care le folosesc conform dorințelor și atașamentelor lor… De exemplu, terapia reiki – te conectezi la energie și atât, energia lucrează, știe ea ce face. Acesta este principiul reiki, e simplu, liniar și eficient. Omul a reușit să-l modifice după mintea lui limitată și din nou, după dorințele lui, și să-l transforme intr-un lucru stupid, ineficient și egotic. După care au început contrazicerile cu religia. La fel s-a întâmplat cu feng shui-ul. Pentru că tu nu te poți armoniza singur, te folosești de ceva exterior. După care omul s-a folosit de feng-shui pentru a-și aduce abundență. Cum să meargă lucrurile bine dacă de la armonia universală s-a ajuns la banii tăi personali…

 

Marea catastrofă a umanității este că nu pricepe interdependența și se simte separată. Faptul că nu pricepe exact această esență comună despre care tot vorbim. Te simți separat de toate cele, de pământ – te îngrădești, faci blocuri, pierzi orice conexiune. Te simți separat de vecin – îți îngrădești țarcul tău și stai cu pușca să îl păzești. Te simți separat în asemenea hal de Univers încât s-au inventat tehnici și aparate de protecție. S-a ajuns la o isterie a protecției. Ori separându-te mereu, ce se întâmplă? devii din ce în ce mai închistat, mai egotic și mai singur. Și ce faci acolo în singurătatea ta? Te mumifici energetic, devii ca o stafidă. Ți se închid toate chakrele și mori energetic. Și care e primul semn? Ești nefericit, pentru că ți se închide chakra inimii. Pentru că tu te-ai născut ca să primești și să dai, prin interdependență! Dar tu îți pui baricade, pe lângă cele mentale, de frică, de ținut la distanță, mai vii și cu bariere energetice, cu tehnici de protecție… Și uite-așa te ofilești energetic, mori energetic. Mumificatul e o variantă, te usuci și mori energetic. Mai este una, faptul că tu între timp produci negativități, toxicități, pentru că te-ai baricadat și nu știi ce să faci cu ele, ajungi să te auto-otrăvești, te îmbolnăvești, faci un cancer… Dacă ai fi în armonie permanentă cu Universul și te-ai deschide, te-ai alimenta din univers, ai descărca, te-ai reîncărca, nu ar exista nici boli nici suferință, n-ar exista nici inimă închisă, n-ar exista nici frică.

Frica apare pentru că tu nu înțelegi faptul că ești în conexiune cu absolut TOT. Frica, inclusiv cea instinctuală, apare pentru că nu ești conștient de natura ta reală...

 

La fel, frica de moarte… pentru că moartea nu înseamnă nimic. Decât o altă etapă, decât o transformare.

Pentru că o altă calitate a interdependenței este transformarea. O altă caracteristică a rețelei este faptul că ea este foarte, foarte mobilă, în fiecare punct se schimbă de la o fracțiune de secundă la alta. Mori, te transformi în altceva. Dacă mori nu e nici o nenorocire de fapt…

 

– Și atunci instinctul de supraviețuire ce este, de fapt?

Indra – Exact asta este, neînțelegerea faptului că dacă mori nu este nici o nenorocire, de fapt. Nenorocirea este în mintea ta, pentru că așa a fost ea formatată de-a lungul timpului. Există ignoranța primordială care generează frica primordială. Primum movens al declanșării fricii instinctuale este faptul că tu nu știi ce se întâmplă cu tine după moarte.

 

Haideți să simplificăm povestea asta în scop didactic, să o “stratificăm” puțin: tu te afli în zona de realitate relativă, viața ta, dedesubt este zona de moarte, și și mai jos se află zona de esență a lucrurilor.

Din viața ta de realitate relativă – mori, te duci în zona de moarte și te reîncarnezi. Aceasta înseamnă transformare și ciclu karmic. Sau ce mai poți să faci?

Poți să mori, traversezi zona de moarte și ajungi în zona de Esență absolută. Aceasta înseamnă iluminare prin moarte. Și atunci când știi că în momentul morții te poți ilumina, vei aștepta și te vei pregăti toată viața ta pentru acel moment. Nu se mai pune problema de frică de moarte. Nu, toată viața mea eu practic și mă pregătesc pentru ca în momentul morții mele să fiu lucidă și să mă iluminez. Toată viața mea va fi de fapt în scopul acelor minute, sau zile, cât durează moartea. Ignoranța ta îți formatează frica și apoi vine societatea care îți alimentează și consolodează această frică, tot din ignoranță, din ce a înțeles ea, sau mai bine spus, din ceea ce nu a înțeles despre separare și moarte…

 

– Bine, și acum că știu asta și mă întâlnesc cu ursul ce fac?

Indra – Există variante multiple, în funcție de ce vrei tu să faci. Dacă ești un om care a înțeles că iluminarea este scopul suprem, să zicem că ești un practicant devotat, ai varianta A: ai practicat toată viața, ai 80 de ani, ai ajuns la capătul practicii tale și acel urs a venit anume ca să te mănânce. Acel urs te va ajuta să mori conștient și tu îl vei hrăni. Și totul este exact așa cum trebuie să se întâmple. Varianta B, tu ești M, ai 40 de ani, nu te-ai iluminat și mai vrei să practici, și atunci poți să vorbești cu ursul, sau fugi, sau te sui în pom, pentru că vrei să trăiești, pentru că mai vrei să practici. Acestea erau cele două variante ale celui care vrea să se ilumineze. Atenție, nu ale omului obișnuit, ci ale practicantului care are acea aspirație profundă și continuă despre care vorbește tantra.

 

– Da, dar eu vorbeam de omul din tribul X care fugea de leul care se îndrepta spre el, fără să știe nimic despre iluminare.

Indra – Da, pentru că se simte separat pe de o parte, iar pe de altă parte, datorită instinctului de supraviețuire, care provine din acea Sat. Facem aici iar o paranteză, “Esența reală” a tot- este acea vacuitate primordială, care, prin manifestare, devine sat-cit-ananda, existență-conștiință-beatitudine… Ori această caracteristică sat, a existenței, se va regăsi în toată manifestarea, în foate formele de viață… iar instinctual de supraviețuire este una dintre expresiile sale…

Scopul evoluției care este? Nu să devii conștient? Scopul trecerii tale de la râmă la om, și de la omul din tribul X – la un om cu conștiință de sine și minte buddhi, este exct conștientizarea. Râma se teme când o strivești, omul ar trebui să treacă de această frică. Râma săraca se teme pentru că nu știe și nu înțelege natura ei reală, și nici omul la început nu conștientizează natura sa reală, asta foarte multă vreme, mii de vieți și atunci se teme și va face tot felul de artificii ca să trăiască cât mai mult.

În momentul în care conștientizezi natura ta reală, problema nu se mai pune așa, se schimbă punctul tău de vedere, și în acel moment vei decide ce ai de făcut. Dacă mai vrei să trăiești cu un scop, de a practica sau de a-i ajuta pe alții, de preferat, sau dacă ești pregătită să mori pentru că știi că ai practicat, ești bătrână și trebuie să mori, iar în viața viitoare îți vei putea continua practica de unde ai rămas, atunci nu mori cu frică, mori cu bucurie. Corpul acesta e bătrân, e bolnav, e schilod, îl las și mă mut în alt corp ca să pot practica mai departe. Și cu cât practici mai mult și devii mai conștient, cu atât vei putea face asta în mod conștient și atunci când mori: te încarnezi într-un alt corp ca să-ți continui practica. Și atunci moartea va fi doar un interval de schimbat corpuri. Corpul acesta e bătrân, e bolnav, îmi iau unul nou. Și atunci care e problema muritului?

 

– Intre timp uiți.

Indra – Dacă practici foarte mult nu uiți chiar tot, rămâi cu un bagaj de informații și cu o zonă stabilă de practică.. Iar dacă tu îți propui să îți reiei practica în următoarea viață…, poate că vei practica altceva, dar ceea ce ai achiziționat nu se pierde. Dar aceasta presupune să mori cât mai conștient, să fii cât mai evoluat în practica ta.

 

Revenind la frica de moarte, ea provine din separare, din faptul că te identifici cu acea persoană separată. La început inconștient, ca gândacul, ca elefantul, există o frică subconștientă de moarte pentru că elefantul nu conștientizează ce se întâmplă după și nu-și conștientizează nici propria esență.

Ori scopul practicii spirituale,… scopul practicii spirituale este tocmai acesta, de a-ți conștientiza propria esență. Asta dacă vrei o practică spirituală adevărată; dacă vrei doar îndeplinirea dorințelor, foarte bine, ți le realizezi și mai vorbim peste 10 000 de vieți când o să pricepi despre ce era vorba cu adevărat.

Ne folosim de un concept care este foarte abstract și foarte îndepărtat, dar folosindu-l ca explicație de bază, ca pe o idee directoare, scapi de frică. Folosind un concept din zona absolută ne rezolvăm o problemă din zona relativă. Tot asta mă străduiesc să vă fac să înțelegeți, o cale spirituală reală îți rezolvă și problemele de zi cu zi. Dar dacă te ocupi doar de problemele de zi cu zi, te pierzi în ele, rezolvi una și rămâi blocat în următoarea, și mai trăiești încă niște mii de vieți, repetând aceleași probleme sub alte mii de forme. Dacă folosești niște concepte spirituale și practici, problemele vieții tale de zi cu zi se rezolvă din mers, dar aceasta presupune să înțelegi și să interiorizezi acele concepte. Nu doar să le reciți și să le fâlfâi de colo colo. Să le simți, să devină ale tale….

În Tibet există practici de viață lungă care aparent contrazic ceea ce am spus eu aici – să trăim mult, frumos și să ne fie bine – practica lui Buddha Amitabha, de exemplu, cu asta se ocupă, cu sănătatea, cu longevitatea. Dar scopul acestor practici nu este ca să-ți fie ție bine, aceasta este marea diferență pe care oamenii nu o înțeleg, scopul acestor practici este ca să ai timp să lucrezi, să evoluezi. Pentru că dacă trăiești doar douăzeci de ani și mori, nu ai avut timp destul ca să practici…, și atunci practicile de viață lungă la asta se referă, nu să trăim noi mult și bine pentru că ne e frică de moarte, ca să ținem moartea la distanță, ci la a avea timp mai mult pentru practică! Dar aceasta presupune ca practica spirituală să devină un mod de viață și să devină motorul vieții și al longevității tale, ori asta este o chestiune de mare angajament. Tot ce am spus mai sus provine din aceeași perspectivă: de a pune practica pe primul loc, de a avea acea “motivație corectă”, cum spune Buddha Sakyamuni, sau acea aspirația profundă și continuă, cum spune Mahayana Uttara Tantra.

 

Haideți să revenim la conceptul de interdependență, pentru că mai sunt acolo de spus niște lucruri.

Una din consecințele interdependenței este predictibilitatea, faptul că dacă niște evenimente și zone “din rețea” sunt la fel și funcționează la fel, rezultatul va fi la fel. Când factorii seamănă, cauzele secundare și cauza primară sunt asemănătoare, rezultatul e previzibil. Asta înseamnă “să ști”: să știi să citești interdependența. Nu e nici o magie aici. Clarvederea înseamnă să știi să citești corelațiile și modul în care funcționează cauza și efectul. În momentul în care pricepi esența ta și înțelegi modul în care funcționează toate lucrurile, asta este “puterea paranormală”. Nu să citești tu ce gândește X și să-l manipulezi…

De fapt să înțelegi cum funcționează Universul. Și în momentul în care se dizolvă mintea ta cea duală și grosieră, în acel moment, începi să vezi lucrurile așa cum sunt. Dar întâi trebuie să dispară mintea aceasta obișnuită. Atâta timp cât lucrezi să-ți întărești mintea aceasta obișnuită, nu vei face decât să te autosabotezi, aceasta a propos de tehnicile motivaționale multe și toxice.

Ca să poți vedea cum funcționează o rețea de interdependență, singura soluție este să o vezi cu o altfel de minte, nu cu mintea obișnuită, nu cu mintea care vrea ea ceva, mereu, care se va situa ea, mereu, în centru.

 

Și acum câte ceva despre interdependență și vindecare.

În ceea ce privește mandalele, ele sunt mici rețele de informație. Și atunci aduci o rețea de informație pe o zonă de interdependență parazitată, dizarmonică și suprapui cele două rețele, moment în care informația se transferă dintr-o rețea în alta. Este un instrument foarte simplu care corectează dizarmoniile de câmp. Funcționează tot ca interdependență – prin interferență de câmpuri. Este același lucru.

Tot de interdependență ține și metoda ideală de vindecare.

Metoda ideală de vindecare este de a scufunda omul în Esența sa, și gata. Spun aceasta pentru că trei sferturi din școlile de pe piață propun întărirea minții și din nou căderea în aceeași capcană a egoului și a dorințelor. Și atunci terapia ideală este de a sufunda omul înapoi în Esența sa, de a-l lăsa să se vindece acolo. Ori asta trebuie făcută în condiții de non-minte. Toate tenhnicile astea agresive le-aș înlocui cu o tehnică unică, de a-l aduce pe om în starea lui primordială și de a-l lăsa să se vindece, conform inteligenței stării primordiale.

 

Și încă ceva, a propos de practică și de interdependențe, poți învăța ceva din orice lucru care ți se întâmplă, în orice moment al vieții tale. Și asta exact din cauza interdependenței.

În momentul în care rețeaua se schimbă și eu rămân într-un punct, în momentul în care rămân prezent tot timpul în punctul meu ca observator, pot observa rețeaua respectivă în dinamica ei, pot observa tot ceea ce se întâmplă în jur, și cum funcționează fenomenul de interdependență. Ori asta este starea de martor și starea de prezență, nu neapărat yoga, nu neapărat pranayama, ci vorbim de viața de zi cu zi, care ar trebui să fie o practică continuă. Totul se schimbă tot timpul, totul este interconectat tot timpul, singurul lucru constant ar fi starea ta de martor, starea ta de luciditate, singurul punct fix.

Exersându-ți starea de martor, devii exact acel centru al interdependenței și al Universului de care vorbeau alchimiștii. Centrul fix, elementul fix ca și punct de conștiință. Pentru că starea de prezență înseamnă conștiință pură într-un noian de lucruri care se schimbă și care sunt interdependente. Și conștiința pură vine din esența ta. Deci este stâlpul, pilonul care te susține, care provine din esența ta și care îți permite observarea tuturor interdependențelor din jur.

Revenind la practica de zi cu zi, exersarea stării de martor și a prezenței pure ar trebui să devină o practică de rutină, dar și o rafinare a posibilității de a observa orizontul de evenimente, cum zic fizicienii. Dar aceasta se poate întâmpla doar într-o stare non-mentală, nu în minte. Este starea non-mentală care se obține prin meditație, prin vipassana, la sfârșitul expirului…

 

Și atunci toate lucrurile se leagă, dar pentru aceasta îți trebuie niște cunoaștere, un grad de poziționare puțin deasupra lor, ca să privești lucrurile din perspectivă, și atunci, la un moment dat, toate elementele și de practică, și de pranayama și de meditație și de interdependență, și de stare de martor, încep să se lege și devin una singură. Și atunci înțelegi și de ce ai nevoie de vipassana, ca să-ți exersezi starea de martor, ca să poți fi prezentă tot timpul în mijlocul mandalei infinite a interdependențelor, care se schimbă tot timpul. Și lucrurile se leagă și încep să devină frumoase.

Dar din ecuație a dispărut între timp mintea aceasta obișnuită, și a dispărut eul, pentru ca acolo să rămână doar martorul și rețeaua.

 

Care este relația dintre interdependență și fericire? Pentru că tocmai am auzit prostia aceea, cum că Dumnezeu ar vrea ca tu să te bucuri…

În momentul în care îți înțelegi natura ta reală, vei schimba conceptul de nefericire… în momentul în care schimbi percepția ta asupra realității, schimbi noțiunea de fericire.

Fericirea ta – umblând orbește pe traseele interdependenței, condus de cauzele primare și secundare ale karmei, este fericirea pe care o știi acum, este fericirea minții tale. În momentul în care transcezi starea de nevăzător rătăcitor prin culoarele acelea din care nu înțelegi nimic, apare o altă stare de fericire. O stare de fericire venind din ce? Pentru că starea de fericire uzuală este cea știută: te bucuri pentru că ai luat o notă bună, o mașină, pentru că te iubește sau te apreciază cineva, e fericirea din lumea fenomenală, întotdeauna condiționată de un obiect.

Fericirea din lumea absolută care ar fi? Este exact fericirea interdependenței, interdependența în sine este sursa de fericire! Pentru că în momentul în care pricepi că ești în conexiune cu tot, nu te mai supără nimic, pentru că nimeni nu e separat de tine, totul este în relație cu tine. Nu ți se opune nimic ție, ca element unic. Noțiunea de fericire se schimbă cu totul. Este ceea ce hindușii numesc ananda, tradusă ca beatitudine.

Și aceasta este fericirea Naturii tale, mai țineți minte? Sat-cit-ananda... Nu este fericirea că ai câștigat la loto sau că te-ai măritat sau că te simți util sau valorizat sau mai știu eu ce. Este acea fericire de a simți unitatea și interdependența și interconexiunea a tot, a esenței comune, și ea este cea care te scoate din suferință.

Atunci când înțelegi, se dezamorsează tot ce înseamnă ignoranță, frică, furie, atașamente, aceasta este zona de ieșire din suferință. Dacă ajungi cât de cât spre realitatea absolută, pricepi ce înseamnă fericire cu adevărat. Fericirea în conotația buddhistă sau hindusă, care are la bază interdependența, faptul că ai aceeași esență cu toate cele…, și atunci nu te mai sperie nimic, nu te mai supără nimic, nu te mai separă nimic, nu te mai lupți cu nimic, nu te mai simți îngrădit, restricționat, invadat. Și aceasta implică o mare libertate pentru că nu mai există restricția minții tale care să se simtă amenințată, separată, fugărită.

Aceasta este de fapt Esența de fericire,… care vine din Natura ta reală…

De aceea ești nefericit, pentru că ai uitat acea Natură a ta, unde se află, de fapt, ananda…

 Indra

 (mulțumiri redactoarei, Gabi C.)

(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)