despre meditația în mișcare…

Meditaţia, în definiția ei clasică, yoghină să spunem, înseamnă o minte liniştită într-un corp liniştit, la care se adaugă o inima deschisă. Iată însă că există și o meditație în mișcare, o formă de meditație în care corpul nu mai e liniștit, dimpotrivă, mișcarea corpului este folosită și integrată în meditație…

– Care ar fi scopul unei meditaţii în mişcare, cum ar arăta ea?

– Haide să spunem mai bine – “esența”, decât “scopul”… Meditația nu are un scop, poți spune că ea însăși este scopul, în sensul în care meditația ar trebui să devină o stare interioară cvasi-permanentă…

Esența ei ar fi centrarea ta în non-minte, adică în liniștea din interiorul tău, în timp ce  “periferia” ta, corpul poate să se mişte, astfel încât să ajungi să poţi face orice în exterior în timp ce centrul tău rămîne nemișcat… frumos, nu?

De ce spun eu că e frumoasă această formă de meditație?! Pentru că viața înseamnă mișcare, în viață nimic nu este static, inima pulsează, corpul respiră, totul e o curgere, o dezvoltare, iar atunci  o astfel de meditație devine și ea curgere, devine însăși curgerea vieții – în jurul unui nucleu de liniște, de absolut, de tăcere, de punct din care izvorăște creația… Și înțelegând asta, poate că încet încet viața ta întreagă va deveni o meditație în jurul centrului tău…

– Dar nu e ca şi cum nu ai fi conştient de ceea ce faci, ca și cum ai fi în transă?

– Într-o primă etapă, aşa pare să fie, dar de fapt scopul este exact opusul, de a deveni foarte conștient. Iar ceea ce pare a fi o transă, de fapt reprezintă centrarea…

Să spunem că dansează corpul tău iar mintea e liniştită. La început eşti şi nu ești conştient de ceea ce faci, dar asta este doar un fel de antrenament. Dar apoi apare un fel de conştienţă subliminală, în care devii din ce în ce mai prezent în ceea ce faci, pentru ca într-un final să rămână numai conştienţa pură… acesta este scopul ultim, conștiența pură, indiferent de “obiectul” ei… Obiectul antrenamentului este doar un pretext, de a focusa atenția, conștiența pe ceva anume: respirația, mersul, mâncatul, etc, toate micile sau marile! gesturi ale vieții pot fi folosite în acest scop, de a direcționa conștiența, de a fi prezent în acel gest… asta e tantra, mai știi? tot vorbim despre asta, de a fi prezent în acel gest, în acel miros, în acel gust, în acea senzație, iar apoi de a deveni una cu acea senzație…

Deci, devii cumva conştient de ceea ce face corpul, dar fără minte, fără verbalizare, fără etichete, fără judecăți de valoare. Asta e toată frumuseţea metodei. De a fi prezent în gestul tău, în mișcarea ta, de a deveni apoi acel gest, acea mișcare…

Iar într-un final, acolo va rămîne doar conștiența, centrată în ea însăși, în conștiință… mahamudra, cum o numesc tantricii…

Haide să revenim.

În acest antrenament de care vorbeam există câteva etape pentru a ajunge la meditaţia în mişcare, de fiecare dată însă urmărind ca centrul să fie perfect liniştit în timp ce periferia face diverse lucruri. Pasul următor este ca în acel centru să nu fie doar linişte, ci şi conştiență a gesturilor, a mișcării…

Cum se ajunge aici? Prin antrenament spuneam… mai întâi liniştim mintea… Din nou, oprim dialogul interior, concentrându-ne pe altceva, refocusând atenţia pe altceva: pe mers, pe respiraţie, etc. Asta este un prim pas din meditaţia în mişcare, în care oprim dialogul interior şi suntem atenţi doar la ceea ce facem, fără să analizăm nimic: facem ceva conştient, de exemplu mergem pe urma celui din faţa noastră, sau mergem cu spatele, sau pur și simplu mergem conștient, sau urmărim respiraţia în vipassana, orice, elementul comun este conştientizarea a ceea ce face corpul și oprirea dialogului interior.

– Cred că este cam la fel cu celelalte exerciții pe care le facem, să poţi deveni una cu ceea ce se întâmplă în jurul tău, să fii una cu frigul, să fii una cu pământul, să fii una cu soarele, cu pomii, cu toate, nu-i așa? De data asta – să fii una cu muzica…  La ce mai folosesc acest gen de exerciţii?

– Exerciţiile acesta îţi pot dezvolta un alt fel de percepţie a corpului. Corpul va începe să simtă în alt mod, direct, nu cu ajutorul simţurilor obişnuite, va începe să vibreze subtil. De exemplu, să simţi muzica direct cu corpul, nu cu urechile şi nu prin procesarea ei cu creierul: că ție nu-ți place decât un anumit gen de muzică, că trebuie să dansezi într-un anume fel, etc. Ce se mai obţine prin asta? Se redescoperă un fel de inteligenţă a corpului… iar aceasta te va ajuta la extinderea stării meditative în tot ceea ce faci, în toate gesturile vieții tale…

Spuneam că meditaţia în mişcare este potrivită din cauză că întotdeauna în corp este ceva care se află în mişcare – inima, sângele, mişcarea respiraţiei, a aerului, întreaga viaţa înseamnă mişcare. Cred că este frumos să poți învăța direct meditaţia în mişcare, iar apoi să trăieşti astfel fiecare mișcare, și poate mai ușor decât să înveţi mai întâi o meditație statică, iar apoi să îţi dai seama că aceeași stare de liniște și centrare poate exista şi în mişcare… mă rog, sunt metode, scopul e același…

În acest mod vom învăţa să ne mişcăm fiind mereu prezenți în acea mișcare, centrați, “acolo”, şi să medităm în tot acest timp. Este o altă abordare a stării de A Fi, de a fi mereu centrat în tine şi conştient de tine, cu mintea liniştită, sau ideal, în starea de non-minte… asta din urmă înseamnă meditația…

Sunt mai multe forme de meditaţie în mişcare, de fapt orice mișcare, spuneam, poate deveni meditație…– este forma de meditație în mers, este forma din dans. Cel mai uşor este de început cu dansul, cu perceperea directă a muzicii de către corp, asta pentru că fiecare poate într-un fel sau altul să danseze, să îşi mişte corpul după o muzică.

În forma cu dans, sunt și aici mai multe metode de a dansa, iar prima şi cea mai simplă este cea în care îți laşi corpul să danseze singur, lași corpul să simtă muzica. Asta nu are nici o legătură nici cu paşii, nici cu stilul, nici cu ceea ce ai învăţat tu că este dansul şi nici cu ruşinea “de a nu dansa frumos”. Fiecare are ochii închişi şi dansează de capul lui.

Apoi urmează a experimenta asta pe diferite feluri de muzică, în funcţie de ce fel de emoţii vrei să deblochezi sau cum vrei tu să lucrezi cu tine în acea zi, în funcţie de ce fel de energii procesezi atunci. De ce? Pentru că prin meditaţia prin muzică şi prin dans poţi să descarci acele emoţii şi, pur şi simplu, poți simţi cum corpul le elimina. Corpul se umple cu muzică, pe aceeaşi vibraţie cu emoţia ta, iar emoţia iese din corp, fiind înlocuită de muzică. Este același principiu ca și cel al exercițiilor yoghine de respiraţie, când aducem în celule energie “bună”  şi eliminăm energiile patogene. Muzica intră în corp, are o anumită frecvenţă, și înlocuieşte în celule, în țesuturi, peste tot, emoţia respectivă, iar emoţia aceea este deblocată,  dizlocată și eliberată. Astfel se poate descărca o emoţie prin dans, folosind diferite feluri de muzică, să spunem că aceasta este valența terapeutică a meditației în mișcare.

Dacă urmărim în primul rând o purificare emoțională, se poate utiliza de exemplu un ritm de percuţie la care asociem mișcări “de scuturare”, este cunoscut qi-gong-ul vibrator, care face tot cam așa ceva. Muzica nu doar că pătrunde în structurile tale cele mai intime, dar prin scuturare, elimini mai uşor toate emoţiile și energiile negative blocate în corp.

Iar în tot acest timp, centrul rămâne nemişcat – omul e conştient, prezent în centrul lui, ca un cristal curat, şi are în jurul lui ceva mişcător, corpul care vibrează. Asta se întâmplă şi în artele marţiale. “Realizarea” în artele marţiale înseamnă să poţi să faci tot felul de lucruri, inclusiv să te lupţi sau chiar să omori, fiind acolo, extrem de prezent, “aici şi acum”, cu mintea liniștită, cu acea minte “oglindă”, un centru perfect și permanent nemişcat, și o “periferie”, un corp care să facă tot felul de lucruri. Este acelaşi lucru, este tot o meditaţie în mişcare, dar pe o altă cale.

Al scop al meditaţiei prin dans este dizolvarea modelelor de gândire, al pattern-urilor așa-ziselor tale obişnuinţe, spargerea tiparelor de comportament, eliminarea rutinei. Pentru asta poți face multe alte lucruri, de exemplu în tabără fiind, te scoli la o altă oră, dormi cu altcineva în cameră, te speli cu apă rece la pârâu, faci orice alt lucru pe care nu îl faci în mod obişnuit. Apoi, totul se poate extrapola şi acasă, făcând totul altfel – să zicem că în loc să îţi bei cafeaua înainte de a te îmbrăca, le vei  face în ordine inversă, te vei strădui să faci tot felul de mici schimbări în program, în rutina ta zilnică. În acest fel se deblochează tot ce înseamnă tipar înrădăcinat în minte.

La fel, de exemplu dacă eşti obişnuit să mergi repede, îţi propui să mergi mai lent, mult mai lent. Pe muzică, asta s-ar realiza printr-o melodie pe care corpul ar şti să o danseze într-un anumit fel, iar tu o vei dansa într-un mod complet diferit sau nu o vei dansa, ci vei face nişte mişcări anapoda, care nu au nici o legătură cu muzica, ca şi cum ai vrea să strici armonia muzicii și a corpului, să nu te supui în mod voit ritmului, să faci altceva. Astfel spargi tiparul de a face un gest pe care tu ai fost învățat să-l consideri până acum – “armonios”.

La început asta se poate face doar cu mintea, dar apoi se rupe ceva, se rupe mintea şi vei ajunge în stadiul de non-minte, fiindcă rupi aceste tipare din care e făcută mintea: dansând altfel decât te aștepți tu și ceilalți, decât se așteaptă mintea și corpul tău să o faci, te forţezi să ieşi din acel tipar. După un timp, mintea se zăpăcește neştiind ce să mai facă, și pierzându-și tiparele se va pierde și pe ea însăși şi va dispărea.

Bine-nțeles că ideal ar fi să nu îţi mai doreşti intrarea în nici un fel tipare. Așa că încearcă să pui mintea să facă tot timpul altceva decât în mod obişnuit, fă unele lucruri prin care să îţi şochezi tu însuți mintea, să o scoţi din acea rutină călduţă în care ea vegetează și se complace.

Se comentează în tabere și la seminare – că nu am o schemă prestabilită de a lucra, un program cunoscut și afișat, “ca să știe participanții la ce să se aștepte”… dar este exact din cauza asta, pentru că dacă ar exista programe şi scheme prestabilite, n-aș face decât să creez o nouă rutină. O schiţă de program totuși există, orientativă, dar haideți să încercăm să nu creem noi rutine… desigur, poţi programa și este necesar să ai nişte repere, dar în acest fel, doar cu niște repere, poţi lăsa foarte mult loc pentru schimbări. Aceste schimbări însă, ca să devină eficiente în timp, trebuie să le și accepți și să ți le și impui. E nevoie de ceva efort și voință pentru a face toate astea, deoarece mintea se chinuie să refacă locurile, traseele cunoscute, rutina, acesta fiind singurul mod în care ea poate controla situaţia.

O altă metodă de meditaţie prin dans este de a dansa după muzica naturii, după sunetul vântului, a apelor, iar mai apoi – după tăcerea din natură.

Și în final, de a dansa după muzica dinăuntrul nostru, fără muzică, fără sunete exterioare, fără un pretext de sunet… La început poate fi o melodie cunoscută sau ceva din copilărie sau ceva care tocmai a fost auzit, dar apoi încearcă să dansezi ascultându-ţi muzica ta interioară… Lasă corpul să descopere, apoi să cânte muzica interioară şi să danseze după această muzică…

Veți descoperi în voi tot felul de muzici. Cel mai frumos este să descoperiți că toate muzicile sunt în voi: şi muzica mării, şi a vântului, şi a orchestrelor… după care, încet-încet, se va auzi muzica Existenţei. Încet-încet va apărea un sunet, acel AUM al existenţei, sunetul Creației… Dar asta doar după ce mintea tace şi după ce înţelegeţi că în voi sunt toate celelalte muzici…

Meditația prin dans se desăvârșește prin sunetul Existenței, AUM…

Indra

(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)