Eu sunt viața mea: din nou, câte ceva despre karmă…

Ce înseamnă că “eu sunt viața mea”? Faptul că eu conțin tot, eu sunt cheia a tot!

Eu conțin viața mea, eu am creat-o așa cum este: nu coronavirusul, nu guvernele… Și, foarte important, o creez în exact această clipă!

Asta este karma mea, adică o succesiune simplă cauză – efect – cauză – efect… Și nicidecum o pedeapsă. Iar modul în care gestionez acum “efectul”, va deveni o nouă cauză, va genera un nou efect; și așa mai departe, într-o înlănțuire “logică”, privind lucrurile dintr-o perspectivă mai largă. Din “logica” Universului.

Iar asta se referă la parcursul meu personal, cât și la cel colectiv (karma de grup, de țară, etc., apoi karma de om…). La evoluția mea ca ființă, dar și la evoluția nivelului de conștiință al omenirii, în ansamblul său.

Dacă înțeleg asta, cu adevărat, dincolo de cuvinte, vorbite sau scrise, înțeleg și că ea, karma, nu este un dat, nu este o sentință: ci este rescrisă, înnoită, creată în fiecare moment, cu fiecare gest, faptă, vorbă, gând… Cu alte cuvinte, stă în puterea “mea” să o schimb! Eu port responsabilitatea vieții mele actuale și viitoare! Iar asta este copleșitor, chiar dacă prindem doar frânturi de înțelegere!

Oare îmi văd, în această clipă, gesturile, gândurile, comportamentul?! Ei bine, ele reprezintă cauzele pentru noi derulări de efecte. Înțeleg asta?! Oare nu devine imperativ, să le schimb?!

Sau… mă arunc în milogelile veșnice, “dă-ne, doamne”… Să mai cerșesc câte ceva! Altcineva să facă, în locul meu: terapeutul, conducerea, dumnezeul. Cineva: dar să facă așa cum îmi convine mie, desigur! Și repede, că mă grăbesc, trebuie să-mi reiau viața!

“Poluarea aerului este o problemă la nivel local, paneuropean și al emisferei. Poluanții atmosferici emiși într-o țară pot fi transportați în atmosferă, contribuind sau ducând la o calitate scăzută a aerului în alte zone… Expunerile pe termen lung și cele maxime la acești poluanți variază ca gravitate și impact, de la efectele minore asupra sistemului respirator până la decesul prematur. Aproximativ 90% din locuitorii orașelor din Europa sunt expuși la poluanți în concentrații peste nivelurile de calitate a aerului considerate dăunătoare pentru sănătate. De exemplu, pulberile fine în suspensie (PM2,5) din aer reduc speranța de viață în UE cu peste opt luni.”- aflăm dintr-un comunicat al Agenţiei Europene de Mediu (AEM). Particulele poluante nu numai ca genereaza boli dar sunt și vehicule pentru microorganisme, altfel de particule și ele!

Ce poate fi mai simplu decât atât? Poluarea pe care eu o produc, va produce și va întreține boli. Este un exemplu foarte vizibil despre cum eu îmi fac viața mea; după care mă lupt și găsesc vinovat pe oricine altcineva, numai pe mine nu! Apoi… cum să renunț la a merge cu mașina?! Cum să îmi mai car cumpărăturile… și burdihanul?! În plus, nu am mai mers de atâta vreme pe jos…, iar autobuzele și trenurile nu sunt pentru mine!

Acesta este doar un exemplu grosier, din viața de zi cu zi. Nu vedem și nu vorbim despre răutățile interioare, pe care le deversăm, clipă de clipă, în propriile structuri și apoi în lume, fără ca măcar să le conștientizăm ca atare (ca să amintim algoritmul impregnării). Lumea, planeta, omenirea – sunt impregnate de otrăvurile gândurilor și emoțiilor, care de care mai egoiste și mai primitive.

Mai putem adăuga corpul complet alienat, care nu știe să respire corect, care nu mai știe să se miște, prins în mrejele ecranelor și lumilor virtuale. Un corp descompus, incoerent, care nu mai reușește nici măcar să se conștientizeze.

Am uitat să relaționez cu ființele: am nevoie de o interfață, pentru orice interacțiune. Viața mea tehnologizată mă separă de natură, pierd contactul cu ea, sunt rătăcit, între betoane, blocuri și supermarket-uri. Mănânc plastic și beau chimicale. Nu mai văd anotimpurile, decât ca să mă feresc de ele. De fapt… nu mai trăiesc, de foarte multă vreme. Dar mă tem, continui să mă tem: oare ce fel de viață – mă tem să pierd?!

Revenind: eu sunt cheia, eu conțin această viață, eu am produs-o, exact așa cum este ea. Iată karma personală, înregistrată în karma colectivă, iată legăturile cauză efect!

Dacă înțelegem conceptul de karmă și faptul că eu conțin viața mea, putem curăța, fiecare în el, tot ceea ce am produs – ca să se fi ajuns la momentul X al vieții. Și acest lucru este valabil pentru orice moment X al vieții!

Este important de înțeles că acel “conținut” interior produce continuu, nu se oprește cu un anumit eveniment! Dincolo de lucrurile acestea omenești, există, mereu, un suport, o cauză și o consecință energetică: pe care, dacă nu le văd, le ignor complet. Acel interior personal este tot acolo, chiar dacă mă izolez în casă! Chiar dacă îmi pun mască, emisiile mele vor fi la fel de otrăvitoare! Acele câmpuri subtile de emisie mental-emoțională nu pot fi oprite dacă plec la țară, să mă refugiez!

Mi-e frică de o boală, intru în panică… Dar frica îmi închide inima, inima închisă scade imunitatea, așa că, de acum, chiar risc să mă îmbolnăvesc. Asta la nivel fizic. Dar inima închisă are multe alte consecințe, mult mai grave: ea va permite chakrelor inferioare să se desfășoare din plin. Cu tot ce “știu” să facă ele: viață instinctuală, atașamente, dependențe, frici exacerbate la maximum, luptă, agresivitate, separare din ce în ce mai mare. Oare așa să arate viitorul deciziilor actuale?!

Inima închisă îmi va bloca evoluția ca ființă…, poate pentru încă multe vieți!

Discuția aceasta nu are legătură cu gesturile de frondă, sau de exhibiționism, nu vorbim despre a sfida măsurile epidemiologice de bun simț! Nu, este vorba despre a nu-ți fie frică în interiorul tău! Este vorba despre a înțelege, foarte clar, că, eu…, eu = fiecare eu, produce, clipă de clipă, totul! Și de a-l schimba pe acel “eu”, pentru ca și producțiunile viitoare să fie altele!

Acționăm strict în momentul unui eveniment karmic, luând deciziile de moment, potrivit acelei vederi limitate: orbecăim haotic, nu vedem nici cauzele acestui eveniment și nici consecințele viitoare ale acestor acțiuni!

Se consumă miliarde de euro pentru vaccinuri, medicamente, echipamente de protecție, etc. Toate aceste miliarde de euro ar fi putut fi investite, cu mult mai mult folos, în protecția mediului, în educație civică… Ca să nu mai vorbim despre vreo educație spirituală autentică… Ca să nu mai vorbim despre o educație în sensul responsabilizării: față de propria viață, față de viața celorlalți, față de viața planetei… Dar cine să facă asta, când, cei care dispun de respectivele milioane, funcționează în același regim de lucru al chakrelor inferioare?! Pe când asta ar însemna o altă perspectivă, dincolo de frică, acumulare, interes personal… O perspectivă mai apropiată de binele real al oamenilor!

Dar, pentru asta, ar trebui, măcar, să îl văd, să îl înțeleg și să mă preocupe, acel bine real, dincolo de preocuparea, veșnică, de “mine”. Dar asta ar însemna, deja, o transcendere, primii pași spre spațiul inimii…

O înțelegere și o educație spirituală devin absolut imperative!

Hei, trezește-te, Universul te zgâlțâie!

Dar… cine să audă?! Am alte treburi: trebuie să fac provizii, să am… Nu mă mai deranja cu chestiile astea!