Practica în vremea pandemiei
Ce spun medicii:
-timpul mediu de la contact până la apariția simptomelor este de 4-6 zile
-o persoană poate fi contagioasă cu 48-72 ore înainte de apariția semnelor de boală
-persoanele asimptomatice sunt contagioase
-se consideră că o persoană nu mai este contagioasă după 10-14 zile de la începutul bolii
-peste 80% din infecțiile cu SARS CoV -2 se vindecă fără să fie nevoie de nici un fel de tratament
-există o reactivitate la virus extrem de variabilă de la individ la individ
-datele acumulate până în prezent sugerează că imunitatea conferită de infecție are o durată de aproximativ 3 luni
-se vorbește acum despre o imunitate care ține de memoria celulelor care ar conferi protecție pe termen mai lung, chiar și în sensul de a face forme mai ușoare de boală la un nou contact cu virusul
În toate publicațiile medicale se precizează că aceste informații sunt cele adunate până acum, informații care se pot schimba în timp, pe măsură ce situația evoluează…
Ce spun psihologii:
Dincolo de simptomele fizice asociate cu COVID-19, psihologii vorbesc despre efecte pandemice asupra sănătății mentale, denumindu-le colectiv „coronafobie” (JAMA Internal Medicine on the mental health consequences of COVID-19).
Termenul este o expresie generală pentru frica și încordarea emoțională și socială experimentată de publicul larg ca răspuns la COVID-19. Comportamentele obsesive, stresul, reacția de evitare, panica, anxietatea, tezaurizarea, paranoia și depresia sunt câteva dintre răspunsurile asociate cu coronafobia. (COVID-19’s Psychological Impact Gets aName – Medscape – Sep 29, 2020.)
“Am tratat pandemia ca pe un sprint și acum, la 4 sau 5 luni, probabil ca pe o cursă pe distanță medie, când de fapt ea este un maraton”. ”Staggering’ Increase in COVID-Linked Depression, Anxiety” – Medscape – Jul 30, 2020.
Consumul de anxiolitice (medicamente care diminueaza spaima) a crescut spectaculos în ultimele luni, precum și vânzările de alcool, ca strategie pentru a face față.
Ce spun oamenii
„ Parcă nu e real, tot aștept să mă trezesc și să-mi recapăt viața”.
„Frica e în aer, respir frică”.
„Nu există nici o certitudine. Incertitudinea e peste tot : la nivel de individ, de societate, de sistem medical.”
„Nu putem controla virusul, dar putem încerca să controlăm felul în care ne raportăm noi la virus și boală.”
E adevărat, trăim vremuri în care incertitudinea, noutatea, schimbarea – sunt palpabile, nu se mai strecoară imperceptibil prin „ viața noastră”, iluzia oricărui control este spulberată până acolo încât totul pare ireal. Visul pe care-l trăim acum este un coșmar, îl refuzăm.
De ce? Pentru că ne e frică! Și da, pot spune că mă tem de boală, de suferință, de incertitudine, sufăr din grijă pentru ceilalți, dar sub toate stă de fapt frica de moarte. Boala, suferința sunt un pas spre moartea acestui corp cu care mă identific, care corp cred că sunt eu, moartea lui înseamnă moartea mea. Coronofobia -o nouă boală, o frică nouă?
Nu, e aceeași frică veche, marea frică – frica de moarte, marea frică, frica să nu cumva să dispari tu ca entitate.
Poate că o resimțim mai acut și mai posibilă. I-am dat un nume nou, adaptat circumstanțelor, dar nu e nimic nou în străfunduri. Multe din întâmplările ce ne ocupau mintea în vremuri obișnuite își pierd dramatismul și importanța în vremea pandemiei. „Tu, cel care amâni să te gândești la apropierea morții,/ Tu , care te dedici ocupațiilor inutile ale acestei vieți” –Cartea tibetană a morților, nu mai poți nega realitatea morții.
Și atunci –practic! Practic pentru că practica ne oferă refugiu și susținere energetică! Pentru că practica ne oferă stabilitate și protecție! „În plus, Învățăturile sunt aceleași, din vremea lui Patanjali, a Upanishadelor sau a lui Buddha Sakyamuni și până în zilele noastre. Am schimbat doar cuvintele, abordarea, explicațiile… ”-ne spune Spiritul
Fie și numai mutându–ne atenția asupra practicii ne extragem din energetica greoaie a relitățiilor construite de fiecare din noi prin gândurile noastre, prin felul în care vedem/percepem lumea, prin trăirile noaste trecute, din lumea minții noastre.
„Conștientizarea este primul pas care mă va ajuta să fac ceva în situația respectivă. După care voi putea lucra cu emoția, pot lucra cu frica în felul acesta, al observării, apoi pot lucra energetic, pot lucra cu chakrele, pot lucra cu remedii Bach, urmează alte variante de „ajutor terapeutic”, să le spunem. Dar primul pas este conștientizarea…” aflăm din manualele școlii.
Practica mă ajută să fiu treaz, să conștientizez că aici și acum, in această clipă, este ceea ce numesc viața mea, această pandemie e parte din realitatea acestei vieți. Practic ca să mă trezesc, să înțeleg că acest moment nu trebuie irosit negându-l, „parcă nu e viața mea”. S-ar putea să mor tot așteptând să mă trezesc și să ratez momentul „acțiunii corecte”.
Practica ne oferă concepte și tehnici de lucru, accesibile zi de zi, minut de minut, dacă ,și numai dacă, o aduc în acest moment al viații mele.
La început, curăț „ lucruri simple, violențe, frici, repetiții; apoi am să înțeleg, însă, că toate acestea sunt ego, am să înțeleg că acel ego trebuie curățat, înlăturat, cu totul, nu numai componente ale sale. Acum nu am să înlătur doar frica (pentru că de fapt asta îmi convine, să trăiesc ceva mai liber de frică…), ci am să îl înlătur și pe cel care produce
acea frică, și pe cel căruia îi este frică, pe cel care se identifică cu „mie îmi este frică”, și pe cel care doarme, și pe cel care nu știe ce să facă.
Pot să le înlătur „ca pe o piele…, o las să alunece…, sau ca pe o haină veche, care nu îmi mai trebuie, o dezbrac…
Foarte concret, foarte vizual. Apoi am să ies din ea: fac un pas” ies din energetica fricii și a orbecăirii, dar ies și din identificarea cu corpul meu, cu viața mea…
Avem apoi tehnici de transformare a emoțiilor, de transformare sau eliberare a anxietăților, de curățat mintea.
Pe lângă exercițiile de curățare școala ne oferă exerciții de centrare, de retragere din spaime, proiecții, dorințe, știri apocaliptice! Și apoi exercițiile de deschidere către schimbare, incertitudine, frici, viitor, către momentul aici și acum –toate pot fi folosite doar dacă le accesez.
„Practicăm din multe motive, cele „fizice” fiind, de fapt, cele mai „grosiere”…, se băgă în vorbă Omulețul doctor, erau câțiva medici printre învățăcei. Dar nu sunt nici acestea de neglijat, având în vedere că orice afecțiune poate fi tratată prin exerciții energetice și pranayama, tehnicile de respirație… Vorbim de o mai bună oxigenare a tuturor organelor, de o activare a glandelor endocrine și a plexurilor nervoase, de deschiderea meridianelor și a chakrelor, eliberarea tensiunilor din articulații etc.”
Pot să merg mai departe cu înțelegerea… Observ că frica este o reacție la ceva ce mi s-ar putea întâmpla într-un viitor nedefinit „mă îmbolnăvesc, fac Covid, mor”.
Și fac o paranteză acum -poate nu mă voi îmbolnăvi dacă practic; exercițiile de respirație –pranayama –ajută la rafinarea energiilor acestui corp pe care vreau să-l protejez nerespirând (!!!), exercițiile de împământare, de putere, exercițiile de încărcare –toate aduc altă energie care înlocuiește energia de boală, de frică, o energie de cu totul altă calitate, care, cine știe, poate să conviețuiască altfel cu particulele virale… Sau poate o să mă îmbolnăvesc dar fac o formă ușoară, și mă pot gândi că în felul acesta pot face ceva pentru ceilalți, pot dona plasmă la nevoie, de exemplu, sau pot să consacru, să trimit celorlalte ființe această stare de echilibru între corp și virusurile acestea care și ele sunt forme ale Manifestării…
Revenind, frica este de obicei o reacție a minții la o situație ipotetică, la un scenariu ce s-ar putea desfășura în viitor, deci care nu e real. Mi-e frică de boală – dar acum nu sunt bolnav, mi-e frică de moarte, dar nu o experimentez acum (dar poate nu ar fi rău dacă aș folosi-o ca să încep „a-nvăța a muri vreodată” cum spune frumos M. Eminescu ). Cu alte cuvinte, ceva ireal, un film al minții creează suferința. Din acest punct de vedere frica, suferința este neadevărată, în momentul Aici și Acum suferința, boala, nefericirea nu există.
Și pentru cei care chiar experimentează acea boală există conceptele de neti-neti, dezidentificarea, meditațiile de dizolvare … Măcar la nivel de informație există. Dacă văd emoțiile ca pe forme de energie, dacă văd corpul ca pe altă formă de energie, dacă văd mintea tot ca un flux de energie, cine sunt eu din toate acestea? Și cine vede? Dacă eu sunt cel care le vede, adică martorul, înseamnă că m-am detașat, măcar la nivel mental, la început, de acea emoție, de acel corp care experimentează o emoție, de acea minte care pune eticheta de durere, frică…
„De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet/ Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări” spune poetul în aceeași Odă în metru antic.
„De fapt, nu circumstanțele, în sine, mă fac nefericit, ci modul în care mă raportez eu la aceste circumstanțe!…Privesc eu … mereu în afară, apoi încerc mereu să schimb circumstanțele, exteriorul” ne atenționează Spiritul. Practic pentru ca să învăț să mă raportez altfel la aceste circumstanțe, să-mi rafinez „porțile percepției”!
Practic pentru că am aflat, pentru că am acces, pentru că e ce pot eu să fac aici și acum pentru alții! Practic din drag de alte ființe care nu au unde să-și găsească refugiul. Practic din compasiune – așa cum alte ființe au practicat și practică pentru mine , dintr-o compasiune pe care, dacă practic, poate am să o simt vreodată. Practic din „credința senină” că așa pot fi de folos… Practic din drag și cu recunoștință față de Învățături…
Marinela, cu drag