Nivelul de conștiință în vremea coronavirusului…
- Putem vorbi, câte ceva, despre epidemia din luna asta, oare cum am putea gestiona, altfel, lucrurile?!
– Vorbim, noi, mereu, despre niveluri de conștiință: par doar cuvinte, legate de ceva numit “spiritual”. Nu le prea băgăm în seamă – pentru că nu le prea înțelegem și nici nu ne prea interesează. De ce? Tocmai pentru că, fiind prinși în respectivul nivel de conțiință, scufundați, complet, în el, nu putem vedea nimic situat “mai sus” decât acesta. “Mai sus” – ca nivel de rafinament, desigur. Ne lipsește, cu desăvârșire, perspectiva: “nu există decât ceea ce văd eu”.
Așa că, iată, un exemplu mare, clar, vizibil, al vieții de zi cu zi. Pentru că exemplele mititele sunt complet invizibile, înglobate, fiind, complet, în acel nivel de conștiință: care, să nu uităm, reprezintă o stare energetică globală, comportamentală, mental-emoțional-egotică, personală, dar și socială-“culturală”. Un status interior complex, personal, sau colectiv.
Avem nevoie de exemple mari, poate ne trezim… Exemple mici avem la tot pasul: dar, ignorându-le, perpetuăm și consolidăm exact respectiva stare de conștiință, care va genera, mai departe, situații din ce în ce mai pregnante: se cheamă… karmă, adică înșiruiri se cauze-efecte.
Un virus, e adevărat – ceva mai “răspândac” și mai agresiv, traversează, în valuri, planeta. Generând panică, orașe pustii, magazine devastate, oameni-zombi mascați, ferindu-se, unii de alții, pe la colțuri. Apocalipsa isteriei globale.
Nivelul de conștiință este foarte vizibil: al fricii, al hiper-protecției, al separării. Iată, chakrele inferioare, în plină desfășurare de forțe. Omul primitiv, luptându-se cu “forțe invizibile”, dar și cu ceilalți, care îi pun în pericol “sănătatea lui”, “viața lui”. Un chinez, bătut cu agresivitate, doar pentru că este chinez. Naționalism, ură rasială, omul își arată straturile, bine mascate, de sălbăticie: care au nevoie doar de o mică “decopertare” pentru a se manifesta, cu toată forța. Halate și măști de protecție, “izolete”, sirene care vestesc trecerea bolii: “să ne ferim din calea ei, să fugim!”.
Acesta este nivelul de conștiință al omenirii: grosier, primitv, ne-văzător.
Care… el însuși a generat un aer de ne-respirat, o hrană de ne-hrănit, o pustiire a planetei, dar și a corpurilor, dar și a minților și a sufletelor: desigur că, un astfel de teren, creează, cu mare ușurință, diverse boli… Se cheamă cauză și efect.
Și, mai departe, ne-vederea continuă…, generând, în viitor, alte efecte, probabil din ce în ce mai distrugătoare.
– Pentru că lecțiile mici nu sunt suficiente: au fost alte epidemii, în alți ani, avem o lume bolnavă fizic și psihic…, industrii farmaceutice de miliarde, care prosperă din ce în ce mai mult, pe seama omului-acestor-vremuri.
– O alienare exterioară și interioară…, pe care nu o vedem, pentru că ea a devenit “normalul” zilelor. O pustiire interioară, o lipsă de repere, haos și dezlânare, violență, promiscuitate, furie, acumulare obsesivă, care, iată, se răsfrâng în “exterior”: pentru că, ceea ce conținem, generează viața noastră (ne spunea Dhammapada, acum vreo 2 mii de ani). Un “normal” care generează, prin el însuși, noi valuri distrugătoare.
Un “normal” al ego-urilor, în variantele personale, apoi sociale. Nivelul de conștiință al ego-ului.
– Bun… Și care ar fi lecția?!
– O lecție a smereniei și a bunului simț, în primul rând. Pentru acest “Eu”, mega-omul, “stăpânul naturii”, cel care am construit megalopolis-uri, mega-autostrăzi, mega-avioane, mega-vapoare, mega-magazine…, mega-aglomerări, mega-fabrici…, toate astea pentru mega-nevoile mele, de ființă importantă, căreia i se cuvine totul… Iată cum un minuscul virus îmi destructurează tot mega-eșafodajul construcțiilor “mele”: orașele sunt pustii, vapoarele stau în carantină, autostrăzile de golesc, avioanele nu mai zboară… Iar eu, mega-ființa, stau sinistrat în casă, cu mormane de provizii…, tremurând de frica unui virus. Oare care să fie evoluția, de la stadiul de om de grotă, îngrozit de ceva nevăzut, în peștera lui, cu oarece hălci de carne, drept provizii de hrană?!
– “Ei, eu sunt civilizat!”
– Mai departe… Iată că pot trăi și cu mai puțin, pot munci și de acasă, fabricile acelea, închise, poluează mai puțin, se vede asta chiar și pe hărțile de mediu… Ce-ar fi să mă fac mic, să mai restrâng din mega-pretențiile, care, iată, poate chiar ele, mă pun în pericol…
Îmi văd frica paralizantă?! Îmi văd instinctele de supraviețuire, exacerbate la maxim?! Mă văd cum sunt gata să mă lupt, cu ceilalți, pentru o sacoșă de mâncare?! Mă văd cum sunt capabil să-i sacrific, pe ceilalți, pentru “sănătatea mea”?! Ei bine, acesta este nivelul de conștiință-evoluție-maturitate al omenirii…
Desigur, de la acest nivel – nici nu am alte posibilități de reacție, decât cele știute: izolarea, vaccinurile, închiderea școlilor, etc. Atâta știu, atâta înțeleg-simt-văd, atâta fac. Ceea ce, la nivelul respectivului nivel de conștiință, este corect.
– Iar dacă nu am fi avut acest nivel de conștiință – lucrurile nu s-ar fi întâmplat în acest mod…
– Exact. Într-o altă civilizație, nu ar fi apărut coronavirusul cotropitor… După cum alte “civilizații” au fost traversate de holeră, de ciumă, etc. Sunt doar fenomene de rezonanță… Actuala “situație” este exact răspunsul Universului, oglindirea, respectivului nivel de conștiință. Cotropesc, obsesiv: acum sunt și eu invadat, cotropit, redus la tăcere.
Dar mai sunt și alte lecții de învățat…
Interdependența, de exemplu. Atât “fizică”, cât și a evenimentelor personale, concrete, care sunt influențate de decizii ale unor alte țări, aflate la distanță. Iarăși, am nevoie de evenimente majore, care să mă facă să văd interconexiunea infinită, pe atât de multe planuri… Oare mă pot adapta, la toate astea?! Oare cum gestionez aceste schimbări bruște?! Cât mă opun, cât mă lupt, cât critic, cât înțeleg?! Cât îmi doresc ca “lucrurile să revină la normal, să fie ca înainte”?! Oare pot vedea cât de puțin controlez?! Și cât de fluid, este totul?! Doar eu îmi doresc, cu ardoare, ne-mișcarea…: prins fiind, în aceeași frică și obsesie de control, a ego-ului.
Ce ar însemna, totuși, un alt nivel de conștiință?! Iarăși, vor fi pași, trepte… Un nivel omenesc frumos, mai întâi…
Să înțeleg, măcar acum, lecția karmei și a impermanenței…
Apoi, poate că înțelegerea acestei interdependențe – în sensul ei miraculos… Ne explica, o doctoriță homeopată, cum că virusurile sunt de ajutor în purificările de primăvară ale corpurilor…
– Iar eu le omor, pentru că nu văd mai departe de nasul meu (la propriu, un nas care curge – deja devine motiv de mare panică). Nu pot integra nici măcar câteva “bucăți” din Manifestare…, ce să mai vorbim de un Ansamblu… Care încredere în Existență?!
Desigur, suntem încă la nivel egotic, e vorba despre “corpul meu”, “purificarea mea”: dar, deja am început să lărgesc perspectiva…
– Să înțeleg că viața de om robot nu “îmi este bună” nici chiar așa, la modul cel mai grosier, fizic… Să înțeleg că veșnica alergătură devine distructivă – inclusiv ca stare de sănătate, pentru că eu pe asta o pot vedea și asta mă doare, fizic… Nu mă pot opri din alergat: este nevoie de o boală să mă oprească, de exemplu, “din a merge la serviciu, cum să lipsesc?! Nu se poate așa ceva”. Corpul, mai inteligent decât mine, care mă oprește: pentru că eu nu văd, nu aud, sunt perfect robotizat.
– Lecții mai finuțe nu pot vedea: măcar să o văd-simt pe asta, faptul că, distrugând planeta – mă distrug și pe mine… Poluez aerul de nu mai pot respira: acea poluare mă va îmbolnăvi exact pe mine, ea favorizează virozele. Foarte concret! Să-mi percep ignoranța, lipsa de responsabilizare, ne-vederea, acea perspectivă extrem de limitată, “eu cu sănătatea mea”, fără să văd cauze și efecte, fără să văd interacțiune, fără să văd nimic altceva, în afara limitării date de panică și de ego.
– Să mă văd cum gestionez ideea morții…
– Oare îmi trece, chiar acum, prin minte, să fiu recunoscător, pentru toate aceste experiențe-lecții?!
– Apoi vor fi alte niveluri de subtilitate, deja ne îndreptăm către o zonă spirituală…
“Eu sunt cheia a tot”, avem, noi, un algoritm spiritual. Să înțeleg că această stare de lucruri este rezonantă cu interiorul meu. Apoi să lucrez cu acel interior… (Și nu să reacționez prin cele deja știute: omul robot care luptă sau fuge…). O altă calitate energetică interioară a omenirii – va genera un alt soi de evenimente exterioare. “Suntem ceea ce gândim, prin gândurile noastre creăm lumea”…, exact asta înseamnă.
Va fi, mai departe, acea stare de conștiință expansionată, acel “eu conțin totul…, un eu care nu mai există”…
Acel “nu există sine, ființă, sau persoană”, al Sutrei de Diamant… Cine se teme, cine se luptă, cu cine?!
Acel “nu există decât El”…, în întreaga Manifestare…, care cuprinde și virusuri și bacterii și râme și pietre… “Acest Brahman, datorită căruia orice lucru, de la înaltul soare până la ulciorul cel mai umil, există în manifestare… Acela (care) se manifestă prin el însuși, iar adevărata Lui natură există dincolo de cuvânt, în toate formele sale…”, ne spunea Yogatattva Upanishad.
Dar văd asta, eu-cel-care-mă-cred-un-mare-credincios-sau-practicant-spiritual?!
Până acolo… cale lungă. Suntem la nivelul de conștiință al chakrelor inferioare: chiar dacă ele trăiesc, de acum, în megalopolisuri și se plimbă pe mega-autostăzi.
Încă ceva: din păcate, chiar și aceste cuvinte – riscă să fie auzite-prelucrate exact prin capacitatea de înțelegere a respectivului nivel de conștiință: adică ne-înțelese, trunchiate, distorsionate, criticate; sau, într-o variantă mai inofensivă, ignorate.