Cadou… o pandemie
Specia omuleților trăiește deja, de ceva timp, pe o planetă micuță, frumoasă, albastră, situată într-una dintre miliardele de galaxii ale acestui Univers infinit.
Curba de evoluție a speciei nu a fost una extrem de spectaculoasă. Deși, din punct de vedere tehnologic, omuleții au, să spunem, cu ce se lăuda, ei au rămas surprinzător de primitivi ca nivel de potențialitate de experimentare. Maeștri spirituali au existat de-a lungul veacurilor: însă Învățăturile nu au avut mare răsunet, sau au fost răstălmăcite, pentru că nu serveau intereselor…; sau, poate ar fi mai corect să spunem – că nivelul de rezonanță relativ scăzut al omuleților a dus la minimizarea și bagatelizarea lor.
Maeștrii sunt o formă de viață creată de către Învățături, manifestați de Existență, din compasiune pentru celelalte forme de viață. De ce?! Vrem să știm, desigur! Pentru ca să sprijine, să ajute, să creeze Căi de parcurgere a drumului înspre ”acasă” pentru acele forme de manifestare care încă nu au ajuns acolo. Pentru a le oferi acestor ființe refugiu în Călătoria lor supremă (vezi manualul Școlii).
Combinație ciudată de frică și aroganță, omul a ajuns să se creadă, pe sine, nu doar stăpânul absolut și buricul pământului, ci chiar centrul întregului Univers infinit, al Existenței însăși! Este ne-necesar, poate, de spus, faptul că Maeștrii și Învățăturile și-au pierdut și mai mult din valoare și importanță, iar omul a ajuns, în doar câteva sute de ani, una dintre cele mai distrugătoare specii. Măcel – cred că ar fi cuvântul corect pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat: sute de specii distruse, habitate întregi rase de pe fața pământului, o exploatare fără seamăn pentru a ostoi o sete de nepotolit, “nesațul” îi spunea, foarte potrivit, unul dintre Maeștrii ajunși pe planeta lor. Cuvânt folosit, poate, la acel moment, și ca un subtil avertisment pentru ceea ce urma.
Te-ai gândi, privind din exterior, că spoliind atât de multe resurse, omul a reușit să creeze cu ele ceva frumos, bun, echilibrat!
Nu. Din păcate, nu: inegalitate crasă, războaie, foamete, suprapoluare, jocuri de putere și de dominare. Văzut din afară, este foarte logic: cum să aibă grijă, aceste creaturi, de steaua pe care o locuiesc, de celelalte ființe, cu care o împart…, darmite de restul Universului…, când lor nu le pasă, nici măcar, de semenii lor!
Existența ne vorbește prin Maeștri și Învățăturile lor: ne învață despre karmă, legea cauzei și a efectului. Văzută la rece, situația în care au ajuns omuleții este destul de gravă. Dacă continuă în mod similar, în baza legii karmei, zic că ”proștii” se aruncă rapid în aer: bombe atomice au suficiente. Exact ce le lipsea, la nivelul lor de evoluție!
Am încercat o descriere dintr-un alt unghi, a situației, așa cum ne învață posturile cu capul în jos. Tot repetăm noi asta, la sală…
În contextul situației curente, se impune, aș zice, să îi mulțumim Existenței pentru delicatețe, pentru că ne zgâltâie atât de ușor, comparativ cu puterea noastră de distrugere…, pentru multele șanse, pe care, poate, nu le merităm, care nu ni se cuvin (vezi algoritmul)…, în fapt – pentru nețărmurita compasiune, ne-simțită, ne-înțeleasă, atotcuprinzătoare.
O pandemie cadou – o extraordinară lecție de smerenie!
Iată miliardele de dolari investite în strategii de apărare, resurse exploatate din steaua pe care o numim casă: halal folos. Este atât de elegantă lecția!
De toate am primit: viață, Maeștri, Învățături, lecții, sprijin, iată… în forma unor atât de subtile întâmplări. Ce fac cu ele? Poate să încep prin a exersa deschiderea, acceptarea, recunoștința, smerenia, starea de miracol – frecvențe ale chakrei inimii.
“Calea nu este în ceruri, calea este în inimă” – ne spune Existența, prin formele de manifestare numite Maeștri…