Mergi înainte, mergi pe Cale, indiferent…

 

 

Maestrul există, Școala există, avem tot ce este necesar pentru a evolua, doar să vrem, doar să practicăm, indiferent…

 

Doar să practicăm …

De ce e important să practicăm, mereu, constant, am spus noi la curs … de aceea e bine să venim și la curs și la practică!

Practica te susține, te ajută, te curăță!

 

De fiecare dată, după ce practic se mai dă jos un strat, încă unul și încă unul… apoi revin la curs și aud o informație pe care am mai auzit-o de foarte multe ori, însă acum are altă încărcătură, pătrunde mai adânc, ajunge unde trebuie – ca să o aud/simt, da, abia acum o aud simțind-o!

 

Practicând, ajung să simt programul în care rulez, pe care îl repet:

–     am de mers la sală

–     am de mers la servici

–     am de învățat

–     am de condus

–     am de ..

–     am de …

–     am de…mereu, mereu am de …

Practicând mereu, constant, ajung să simt cum rulez programul, că rulez programul, că este același program. Pot schimba lucrurile, pot deveni, prin practică, mai conștient, pentru ca, la un moment dat, să ies complet din program și din obișnuință.

 

Apoi, superconștient, să rămân în aceeași simțire și pe stradă, și în mașină, și la serviciu, și la piață, și acasă… mereu în aceeași simțire, indiferent de situație, de loc, de conjunctură. Nu mai există separare între “am fost la sală, la practică” și “acum merg acasă.” Nu mai ies din liniștea tăcerii “cea bună”, o păstrez….

Doar practicând pot să reușesc să mă repliez imediat, la orice semnal, chiar dacă am greșit, chiar dacă piciorul mi-a alunecat…

 

Nu îmi doresc să fiu perfect, nu îmi doresc nimic, doar practic, indiferent…

Practic, mereu, nu renunț chiar dacă nu corespunde cu ceea ce consideră mintea-egoul meu corect, chiar dacă nu corespunde nici unui program știut.

Practic, indiferent dacă “mă supăr” pe câte ceva, indiferent…

Nu aștept apreciere, nu aștept mângâiere, nu am nevoie de ele, doar practic, indiferent…

Practica conduce la tăcerea interioară… nu vreau să mai explic nimic, nu mai vreau nimic, indiferent…

Tăcerea dinlăuntru… nevorbită prin cuvinte, nici prin gânduri, nici prin gesturi, doar intri, te scufunzi în marea tăcere…

 

Spirala practicii te conduce: doar să te lași purtat, doar să te deschizi, doar să practici, indiferent…

Programele se destramă, încet și sigur. Mă schimb, fără să reconturez/reconstruiesc nimic, fără să consider nimic, fără să analizez, fără să etichetez.

Dupa sesiunea de practică, nu mai simt nevoia să vorbesc, doar prelungesc ața de la practică mai departe, în tot ce fac, în toată viața ,,mea”.

Întâlnesc o prietenă veche, dar nu mai funcționez pe vechiul program, nu spun nimic de complezență, nu readuc amintirile, nu readuc trecutul, nu fac proiecții. Sunt atentă la ce simt, la ce e nevoie să spun, dacă mai e nevoie să spun ceva.

Aplic mereu, mereu, ce învăț la sală… doar practic pentru a putea aplica, doar practic indiferent…

Vin la curs iar și iar, Învățăturile pătrund și mai profund pentru că practica a subțiat straturile…

Separarea dintre practică și viață dispare… doar să practic, indiferent…

 

Merg înainte, mă las, mă ofer, mă abandonez, indiferent…

 

 

Mihaela P.