Fragment din comentariu la MAHAYANA UTTARA TANTRA…
(Școala de Joi, 24 oct 2013)
Cuvinte cheie: iluminare, ego, natura reală, starea de buddha…
Astăzi vom încerca să comentăm una dintre importantele tantre budhiste, Mahayana Uttara Tantra, și atunci referirile pe care le vom face astăzi vor fi predominant la practica buddhistă. Sunt însă doar niște referiri, doar niște repere: “Adevărul” este același, indiferent de cuvintele care îl descriu. Ori acele cuvinte sunt diferite, pentru că ele aparțin unor școli, culturi, timpuri, grade de înțelegere și de abstractizare, – diferite. Buddhiștii au atins însă culmile înțelegerii, abstractizării, și practicii… și atunci o să “ne folosim” și noi astăzi – de înțelepciunea lor.
Întreaga filozofie și întreaga practică a buddhiștilor își susține, în mod răspicat, ca scop final – iluminarea.
Și ei repetă de foarte multe ori acest lucru: faptul că întregul drum străbătut de către fiecare om în evoluția sa, și aici vorbim despre evoluție a speciei și apoi despre evoluția individului în parte, toate aceste eforturi și tot ceea ce experimentează și învață ființa omenească în nenumăratele sale vieți, toate acestea au drept țel final, iluminarea.
Și atunci, tot ceea ce fac ei concret, ca practică spirituală, religioasă, dar și ca filozofie a vieții cotidiene, o vor face în acest scop, pe măsura puterilor și înțelegerii fiecăruia.
Dar scopul lor este bine știut, iar “învățătura” despre acest scop este transmisă de mii de ani, în școlile spirituale, dar și în cultura popoarelor respective, fiecare tânăr, fiecare copil aude câte ceva despre iluminare, despre “eliberare”…
Spuneam că tantrele insistă mereu asupra acestui lucru: scopul final este iluminarea. De ce? Pentru că omul recade în viața sa cotidiană și uită de ce practică și înspre ce se îndreaptă. Acesta ar fi un scop al repetiției. Pe lângă reamintire, un alt scop ar fi “refugiul”, adică să ai de ce “să te agăți” în viața ta de zi cu zi, să știi că ai de mers într-o anumită direcție, eventual ajutat de o școală, alături de alți practicanți, asta îți dă cumva motivația de a merge înainte, dar te și sprijină în eforturile tale, faptul că nu ești singur: sunt acolo învățăturile, sunt acolo alți practicanți, și desigur, un maestru.
Am vorbit despre iluminare așa cum o descriu budhiștii și cum este descrisă în Mahayana Uttara Tantra. Axioma de la care vreau să plecăm și astăzi, și care este de ținut minte, este că Esența tuturor ființelor este aceeași. Acesta este axioma de la care plecăm mereu și la care ne întoarcem mereu: faptul că toate lucrurile și fenomenele și ființele și oamenii au aceeași Esență.
Și de fapt, iluminare – înseamnă a regăsi acea Esență, a trăi în acea Esență. Asta ca să simplificăm, să dăm un fel de definiție și să știm despre ce vorbim. Atenție însă: a trăi în acea Esență, nu doar a vorbi despre ea…
Și iarăși, revenind la oamenii noi prezenți aici, dar nu numai la ei, mulți oameni practică fără să știe de ce practică: pentru că e la modă, pentru că se simt bine, pentru că asta le crește valoarea de sine, (subconștient, desigur), pentru a dobândi nu știu ce puteri, etc.
Din punctul meu de vedere de aceea practicăm: ca să vă iluminați la un moment dat. Acum, din punctul vostru de vedere nu știu. Și ar fi bine de precizat asta, pentru ca practica noastră (voastră) să aibă o continuitate: din punctul meu de vedere, practica aceasta are continuitate, logică, susținere filozofică și energetică, etc. Dar pentru a vedea și a simți asta… trebuie practicat și trebuie înțeles care este scopul practicii. Dacă nu, doar vă aflați în treabă: ați mai bifat o “întâlnire spirituală” sau niște ședințe de yoga, v-a mai crescut un pic ego-ul spiritual…
Scopul final al întregii practici și teorii pe care o facem aici este iluminarea!!!
Pentru asta vă bat la cap, pentru asta facem tabere și exerciții. Chiar dacă nu o să vă iluminați în viața asta, măcar să știți care este drumul de urmat și măcar în viețile viitoare veți puteți avea un start mai bun.
Și încă ceva: practică nu înseamnă doar exerciții de yoga și pranayama; practică înseamnă și ceea ce aplicați în viața voastră zilnică: conștientizare, starea de martor, atitudinea LiLA, etc.,etc.,etc. Tot ceea ce vorbim noi aici, pus cap la cap – constituie practica voastră. Sau așa ar trebui să fie…
Sunt puțini cei care practică cu adevărat, și din păcate, majoritatea oamenilor (își închipuie ei -) că practică din motive foarte egotice și meschine: ca să capete puteri, ca să-și îndeplinească o dorință, ca să dobândească diverse lucruri (sănătate, liniște, etc.), printre care nu se numără însă iluminarea.
Ei bine, în această tantră se subliniază că această abordare nu este cea bună. Adică dacă practici ca să obții ceva “omenesc”, de fapt cam pierzi timpul: nu funcționează nici practica ta și nici nu obții ceea ce vrei tu, în registrul tău acesta “omenesc”. De ce? Pentru că practica cea adevărată nu este făcută ca să obții ceva. (Atenție însă, tantra se referă la o practică spirituală reală, nu la tot felul de păcăleli mental-egotice comerciale sau la modă!)
Totuși, spun eu, dacă practici în mod constant, cu conștiinciozitate și bună credință, chiar dacă nu înțelegi tu acum marile abstractizări finale, între timp se rearanjează lucrurile, ți se limpezește mintea, ți se ordonează poate prioritățile, îți reașezi valorile, ți se deschi ochii și urechile… Și abia după toate astea vei înțelege, de fapt, minunăția practicii și a scopului său final…
A – In ce sens să obții ceva? Ce să-ți dorești să obții?
L – Casă, bani, relații, putere, un job, etc, etc. Tu de ce practici?
A – Eu vreau să-mi recapăt energia mea, forța mea, puterea mea, intuiția mea…
L – Deci nu practici ca să te iluminezi. Dar măcar știi ce înseamnă să te iluminezi?
A – Să știu mai bine ce am de făcut pentru mine, ca să-mi fie bine.
Indra – Iată modul egotic foarte omenesc de funcționare. Așa funcționează marea majoritate a oamenilor, din păcate. NU, nu asta înseamnă iluminare… Și dacă te observi un pic, ai pronunțat de foarte mult ori cuvântul mea/ meu… Asta este atitudinea exact opusă căii spre iluminare, atitudinea cea foarte omenească și egotică…
A – Și e rău?
Indra – Bine nu este…, dar într-o primă etapă măcar te angajezi să faci ceva, pornești într-o direcție. Trebuie să începi de undeva…, dar dacă continui în aceeași manieră – de fapt va fi doar o practică trunchiată și îndreptată tot spre tine (spre ego-ul tău). Ori ăsta nu este un demers spiritual real… este doar ceva destinat, din nou, ego-ului…
Sau, dacă practici așa, măcar să nu le confunzi: o practică spirituală reală – cu o practică pentru însănătoșire sau energizare sau vindecare a relațiilor sau mai știu eu ce…
L – Pentru încurajare, dacă perseverezi în practica ta, chiar ajungi să înțelegi despre ce e vorba de fapt, și chiar te schimbi mult. Chiar dacă ai niște motivații egotice la început, pe măsură ce înțelegi mai mult, motivațiile tale vor deveni cele bune.
Indra – Exact, chiar dacă la început nu știi despre ce e vorba, cum spune L., vei ajunge la un moment dat să afli, asta dacă esți deschis și dacă vrei să asculți.
Spuneam că există o realitate relativă și una absolută.
Toate dorințele, durerile, obsesiile, bolile, motivațiile voaste inițiale, se află în zona de realitate relativă, în lumea fenomenală.
În timp ce natura voastră reală, se află în realitatea absolută.
Pe măsură ce practici, te vei apropia de zona realității absolute și atunci practica ta va căpăta, într-adevăr, un alt sens. “Urci” prin cele două zone, și de practică și de viață.
E adevărat, marea majoritate a oamenilor încep cu o problemă concretă, cu o situație concretă din viața lor, ceva care nu merge bine și care îi scutură, îi determină să-și pună întrebări, să schimbe ceva, și poate, să înceapă un tip de practică.
Buddhiștii pun problema altfel… și am să fac aici o paranteză: eu nu propun buddhismul ca religie, vreau să spun doar că ei au o cu totul altă abordare, și asta tocmai pentru că au o cultură a iluminării și a lucrului spiritual de niște mii de ani…, își permit să pună problema altfel.
Este vorba aici despre cultura și incultura popoarelor. Un popor care este cult din punct de vedere spiritual propune zona de adevăr și de realitate absolută ca țel final. Nu se mai complică cu zona realității în care trăiesc oamenii. Și atunci toată practica ta se îndreaptă, de la început, într-acolo: spre realitatea absolută.
De ce este “neglijată” realitatea fenomenală? Pentru că problemele acestea chiar sunt neglijabile, privite din perspectiva realității absolute, asta pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru că aceste probleme “omenești” se vor rezolva oricum, probabil altfel decât știi și vrei tu acum, dacă vei privi spre țelul cel îndepărtat și dacă vei practica – ca să ajungi acolo: la realitatea absolută.
Un popor incult cum sunt cele occidentale, cum sunt și românii, propune niște țeluri foarte lumești și niște obiective situate în zona realității fenomenale (să-mi rezolv nu știu ce problemă, să-mi vindec boala, să mă împac cu familia, “să aduc prosperitatea în viața mea”, etc).
Românul habar nu are ce este aceea iluminare. Chiar nu știe, chiar nu există acest cuvânt în cultura populară românească și atunci bineînțeles că nu ai de unde să știi, și vei practica din diverse alte motive. În timp ce buddhiștii își propun din start un țel mai înalt, mai frumos și mai abstract, și propunându-și acest țel, problemele din zona de realitate relativă – se vor rezolva și ele pe parcurs. Sau nu vor mai fi considerate probleme, sau le vei privi tu altfel, tu schimbându-te…
Și atunci cred că este mai bine să faci așa și să aplici de la început niște percepte din zona absolută – în zona realității tale relative. Asta ca să-ți răspund în termenii întrebării tale: de “bine” și “rău”.
Pentru început e bine măcar de știut că iluminarea înseamnă descoperirea esenței reale a lucrurilor.
De ce încă o dată acestă precizare? Pentru că în momentul în care se vorbește despre iluminare sau despre evoluție spirituală sau despre o altă realitate, mintea occidentală se duce fie spre “spirite”, spre tot felul de “entități de lumină din alte dimensiuni”, fie la extratereștri, etc. NU DESPRE ASTA VORBIM! ACESTEA FAC PARTE TOT DIN LUMEA RELATIVĂ, TOT DIN REALITATEA FENOMENALĂ! Toți extratereștri și toate lumile, toate alte dimensiunile, cum le spuneți voi, fac parte tot din realitatea fenomenală, doar că au alte frecvențe de lucru și nu sunt perceptibile în mod obișnuit. Nu ne referim la acestea, ca scop final al practicii. Din păcate, din necunoaștere și din nevoia de senzațional (tot egotică!, desigur: nevoia de a fi mai grozav, diferit de ceilalți…) – se promovează această prostie și se face o mare încurcătură.
Scopul nu este să vorbim cu nu știu ce spirit sau să ne aflăm în treabă în nu știu ce “altă dimensiune”.
Scopul este de a transcede realitatea relativă, de a ajunge în realitatea absolută.
Realitatea absolută este același lucru cu esența ta reală, sau cu natura reală a minții tale sau cu Esența a orice.
Fizicienii cuantici îi spun singularitate.
Creștinii îi spun Dumnezeu.
Acest punct ultim – hindușii îl numesc Realizare a Sinelui sau Kaivalya sau Moksha (eliberare)…
Buddhiștii îl numesc nirvana, creștinii – Împărăția cerurilor…
Putem să-i spunem cum vrem, atâta doar doar că el nu poate fi definit, nu poate fi înțeles și nu poate fi perceput cu mintea obișnuită!!!
Oricât s-ar strădui cineva să-i dea o definiție, nu va putea să o dea: doar va vorbi despre…, doar “va arăta cu degetul” spre sfârșitul drumului, cum spun orientalii.
Ca să ajungi la realitatea absolută trebuie să fii tu în ea, să ajungi tu acolo!!!
În rest nu poți avea decât informații “despre”, iar ele, de obicei se dau prin negații: nu are început, nu are sfârșit, nu are cauză, nu are timp, nu are suferință, etc, etc.
De ce ? pentru că tot ceea ce există în sfera lucrurilor care “au” câte ceva, ține de minte. Și atunci, ca să poți descrie o stare unde mintea nu poate să ajungă, este greu să te folosești de cuvintele minții.
Revenind, de fapt acesta este scopul practicilor spirituale autentice: toate, de pe tot pământul, încearcă să privească măcar, dacă nu – să ajungă, la realitatea absolută. Iar ele sunt diferite tocmai pentru că se opresc la nivele diferite de înțelegere. Dacă ar fi să le ierarhizăm cumva, buddhismul ajunge “foarte sus”, atinge o culme a abstractizării Creației…. Dalai Lama discută cu fizicieni și oameni de știință, și aceștia se pleacă în fața budhismului, care a știut de mii de ani – ceea ce ei descoperă în prezent. Buddha Sakyamuni a putut să explice realitatea absolută, sau Dumnezeul, acum 2500 de ani, foarte științific, exact în termeni de fizică cuantică, în termeni de “nimic”, de “vacuitate” (shunyata), de potențialitate, de cauzalitate, de interdependență. Și a dat o grămadă de explicații, clasificări, și inclusiv metodele de a ajunge acolo. Și iată că după 2500 de ani vin fizicienii și “descoperă” și ei cunoștințele călugărilor buddhiști despre primordialitate, despre “Esența” a tot…
În plus, buddhiștii au propus metode și căi de lucru foarte concrete pentru a ajunge acolo. Repet, asta ține de cultura civilizațiilor respective… în timp ce în Occident, unde predomină cultura materială, nu se gândește nimeni cum să atingă starea de absolut, ci cum să-și mai îndeplinească o dorință…
Ca urmare, așa-zisele practici spirituale occidentale, nu sunt, majoritatea, deloc spirituale, ci sunt doar niște metode de a-ți mai îndeplini dorințele…
Revenind la Uttara Tantra, ea spune că pentru a ajunge la “starea de buddha” există mai multe etape .
Primul pas este intenția de a ajunge acolo, după care această intenție se transformă în motivația de a practica. Întâi afli, apoi vrei să pornești într-acolo, după care asta te va susține pe timpul practicii tale, devine “refugiul” tău…
(……)
Comentariul lui Gabi la comentariul Indrei,
Ce am înțeles eu ar fi :
- Scopul Indrei este măreț și anume ca noi să ne iluminăm…
- Motivele pentru care nu înțelegem despre ce este vorba sunt, pe de o parte, lipsa noastră de informație, pentru că această informație nu existră în cultura noastră și, pe de altă parte, orbirea noastră, adică identificarea noastră cu egoul nostru și cu realitatea relativă în care trăim, ceea ce se mai cheamă ignoranța.
- Înțelegerea adevărată nu se face cu mintea obișnuităMintea obișnuită crede că noi suntem egoul nostru și atăt.
Egoul este persoana care suntem fiecare: corpul, mintea cu toate gândurile, emoțiile, sentimentele, educația, meseria, cel care este în familia noastră, în societate, ceea ce suntem cu toate ale noastre bune, rele, trecut, viitor, destin, totul.
TOTUL ESTE EGO!!!!
Tot ceea ce omul obișnuit consideră că este el, ca om.
Să nu se înțeleagă că egoul ar fi rău în sine, așa după cum a explicat Indra, este etapa de conștientizare a sinelui, etapa chakrei a III-a, este o treaptă evolutivă, este ceva ce animalele nu au, conștiența de sine.
Dar odată ajunși aici, putem, și e firesc să urcăm mai departe. Este timpul să înțelegem că egoul este doar o componentă a ființei care suntem, și că noi suntem altceva și mult mai mult de atât.
E timpul să înțelegem că egoul este doar o componentă a ființei care suntem și nu ființa în totalitatea ei, ființa este altceva. Noi nu știm cine suntem, asta e problema.
Oamenii se identifică cu persoana care sunt, ei cred că sunt egoul lor, și nu-și dau seama de ceea ce sunt ei, de fapt, de natura lor reală.
Din cauza acestei identificări cu egoul nu suntem conștienți de ceea ce suntem de fapt și trăim într-o realitate falsă, relativă, fenomenală, creată de acest ego.
Termenul consacrat pentru această incapacitate a noastră de a percepe cine suntem, de fapt, este, așa cum am mai spus, “ignoranță”.
Ce vrea Indra, este să ne ajute să ne trezim și să înțelegem ce e cu noi, să nu mai trăim în necunoaștere. Să devenim conștienți de ceea ce suntem, de fapt, adică să devenim conștienți de natura noastră reală.
A deveni conștient de cea ce ești, de fapt, de natura ta reală, ar însemna iluminarea, trecerea în realitatea absolută.
Deci trebuie să aflăm cine suntem.
Dar cum mintea obișnuită nu ne ajută pentru că este doar o părticică mică și prea limitată din noi, trebuie să ne dezvoltăm alte percepții, alte simțuri. Și tot ceea ce facem ca practică este în acest scop.
Toată existența noastră este ca mersul la școală. Acum putem spune că suntem în clasa a treia, cea a egoului, a conștienței de sine. Și trebuie să fim capabili să trecem mai departe, asta este posibil doar prin dezvoltarea noastră, prin evoluție.
Iar evoluție nu înseamnă această informare absolut teoretică ci dezvoltarea anumitor structuri care ne lipsesc, și asta se poate face doar lucrând cu noi înșine.
Gabi C.