I: Haideți să vorbim puțin despre ce înseamnă “programele mentale”, repetăm asta mereu, a devenit un mic slogan, acesta cu “programele mentale”, dar, ca și în cazul altor slogane, prin repetiție – rămân la un moment dat doar niște cuvinte pe care le tot rostim închipuindu-ne (păcălindu-ne!) că “știm” ce înseamnă…, dar, de fapt, sensul lor și înțelegerea noastră – s-au pierdut… (Și asta este vizibil și la exerciții, G. spune: “acum ștergem programele mentale…”, și voi dați din mână… și nu se întâmplă nimic, de fapt).
Deci, condiția ca să funcționeze practica voastră – este să înțelegeți subiectul și predicatul exercițiului. Și atunci, astăzi vom încerca să discutăm despre asta: programele mentale (ele nu sunt, de fapt, doar mentale! Iată o primă observație utilă!)…
Haideți să vedem ce sunt aceste programe mentale? că tot “curățim” la ele, dar nu știu dacă voi chiar simțiti asta înnăuntrul vostru: faptul că sunteți “programați”, faptul că repetați, TOTUL, precum niște roboți, faptul că funcționați la un declic de telecomandă…
Să vedem ce sunt ele. Haideți să repetăm, pentru cei care nu știu: unii deja mai știu, alții doar își dau cu părerea, alții se cred știutori, dar, de fapt, habar nu au, iar alții, mai sinceri, învață…
– Ce am ajuns noi să credem: că trebuie să fim, să facem, să ajungem…
– Prejudecăți prin educație…
– Obiceiuri, tradiții, rutine, educație.
I: Da, deci – de toate pentru toți. Toate acestea înseamnă programe mentale. Iar înțelegerea lor – nu înseamnă să nu respecți niște conveniențe sociale, nu înseamnă să devii de acum un anarhist, sau să te expuni public la tot felul de conflicte… Înseamnă să le înțelegi, să te vezi cum funcționezi, și să încerci apoi să nu mai fii condiționat de către ele. Deci nu vom sări în cealaltă extremă, aceea de ripostă, pentru că și această atitudine va fi generată tot de către un program mental, unul nou: programul mental de “a fi invers, de a fi anarhist, de a mă opune”, “pentru că eu sunt diferit”…, ori și acesta este tot un program mental… Ideea este de a le înțelege și de a înțelege cum aceste programe condiționează viața, de a vedea ce fac ele din viața ta…, cât de limitat ești din cauza lor, și cât de robotizat…
Și cât de neautentic…
Și cum poți deveni liber: pentru că, dacă dai la o parte programele mentale ești liber. Uite o nouă lozincă: “fără programe mentale = libertate”. Libertatea poate să existe chiar dacă te supui unor cutume sociale, chiar dacă vorbești civilizat, și nu scuipi pe stradă. Deci să nu amestecăm lucrurile, nu amestecăm noțiunile de cultură și de respect a altora – cu noțiunea de ne-libertate, de privare de libertate. Ideea este de a înțelege condiționarea, mintea, care face “doar așa”, pentru că așa știe ea să facă, pentru că așa trebuie ea să facă, pentru că așa este bine… etc.
Deci, în momentul în care mintea ta va fi liberă de programul mental, ea va putea să respecte o tradiție culturală, de exemplu, dar nu va mai fi condiționată de către acesta: și o va respecta – pur și simplu; pentru că nu are rost să te lupți cu societatea, în momentul respectiv, sau pentru că, pur și simplu – ceilalți nu înțeleg, și nu are rost să te pui de-a curmezișul, sau din respect pentru ei, sau pentru că acea tradiție chiar este frumoasă, și de ce să nu o practici și tu… Dar nu vei mai rămâne sclavul acelei obișnuințe.
– Dar, dacă avem această agresivitate, să zicem, față de tradiția altuia, de cultura altuia că nu-i ca a mea…
I: Asta este deja varianta extremă de agresivitate și de program mental “ doar al meu este bun, al tău este rău”…
– Ajungi la naționalism, la fanatism religios, la câte din astea…
I: Acestea sunt lucruri extreme deja. “Acela nu-i bun pentru că-i mulsulman, acela nu-i bun pentru că este evreu”. Acestea sunt deja atitudini limită, și, desigur, mari inepții…, ajungem în zona de stupiditate și de primitivism aici, nu sunt numai programe mentale; sau – sunt programe mentale foarte primitive și violente… Acesta este extrema: “țara mea, religia mea, cultura mea – sunt cele bune, și restul nu-i bun”… aceasta este o zonă de extremism deja periculos.
Dar haideți să vorbim despre programele “uzuale”.
Programele mentale în primul rând te îngrădesc, în al doilea rând te îngrădesc rău de tot, în al treilea rând – ajungi să nu te mai miști din ele, și în al patrulea rând rămâi rigid, mumificat, stafidit…, captiv în îngusta zona de gândire pe care ți-o permit ele. Nemaivorbind că suferi, tot timpul suferi…
– Nu te fac ele să suferi, suferi tu singur, pentru că ești sub puterea programului. Și poate ai vrea să faci altceva, simți că ceea ce se întâmplă nu este firesc…
– Și suferi ca naiba, și de multe ori intri în conflict, pentru că se fac programe peste programe, și multe dintre ele sunt contradictorii, intră în conflict unele cu altele, și te sfâșie, efectiv!
I: Da, dă-le un exemplu. Haideți să dăm niște exemple pentru cei care nu știu exact despre ce vorbim. Să dăm la început niște exemple de programe mentale simple…
– De exemplu – că trebuie să te măriți neapărat și să fii cu cineva, acesta este un program mental.
– Societatea îți spune că trebuie să te căsătorești, pentru că așa “se cade”, “așa trebuie”, pur și simplu…, este un program care ți se inoculează de mic, prin povești, apoi – prin filme, etc., etc., etc. Iar pe de altă parte, tu vezi în familia ta tot felul de conflicte și de nefericiri legate de măritiș,… și iată cum se formează un alt program, contradictoriu.
I: Acestea sunt deja programe conflictuale, ce spui tu. Eu am spus să dăm exemple simple la început, nu dintre acelea super-complicate.
– Fetițele cu copii și băieții cu mașinuțele.
I: Da, exact sunt niște lucruri simple. Băiatul trebuie să fie tehnic, să se priceapă să repare, și gata, de atunci el va fi obsedat să repare, apoi va crede că lui chiar îi plac mașinile, va crede că trebuie să se priceapă la mașini, va vorbi despre asta de câte ori se va întâlni cu prietenii lui, pentru că așa trebuie, “așa suntem noi, bărbații” (desigur, astea toate stau pitite în subconștient)...
– Și care sunt invers, sunt ciudați.
– Dar totul este un program: și faptul că “trebuie să ai o casă, că trebuie să ai un job”, că trebuie să ai, indiferent ce…, totul, totul, tot ceea ce facem noi, este un program! Noi ne supunem unor programe în cel mai mic comportament al nostru.
– Că trebuie să suferi când moare cineva, uite un mare program. Și la un moment dat nici nu știi ce să faci, înveți altceva pe la practica spirituală, și vine programul pe care l-ai învățat de mic, “că trebuie să suferi”, și tu nu suferi de fapt, și ești confuz…
– Și vine societatea și te amendează, “ia uite, ce copil rău, nu suferă…”.
– Ești confuz.
I: Ești confuz, și nici nu trebuie să vină societatea să te categorisească și să te amendeze, pentru că vine subconștientul tău. Nu trebuie să vină nici o societate, ajunge să apară programul de vinovăție din subconștient, care te amendează.
Deci totul este un program. Haideți, mai dați exemple dintr-astea obișnuite, ca să vadă lumea …
– De exemplu… suferi pentru că părintele tău nu se poartă cu tine așa cum ai vrea tu…; sau, din perspectiva părinților, copilul “se poartă rău” – pentru că nu se poartă așa, cum vor ei, pentru că ei (copiii, sau părinții, sau oricine, de fapt) – trebuie să se poarte într-un anume fel. De ce trebuie să fie așa neapărat?
I: Acesta este un program și al părintelui și al copilului. Deci copilul vrea ceva de la părinte, și părintele vrea ceva de la copil, și amândoi își impun propriile programe în viața celuilalt: le proiectează, asta înseamnă “proiecție”.
– Și părintele, la rândul lui, așa știe el – că trebuie să se poarte un copil: “așa trebuie să fie, neam de neamul meu a făcut așa”…
– Sau invers, programul “așa trebuie să se poarte o mamă, sau un tată”, o altă proiecție, de data aceasta – a copilului…
– Și mai este și inflexibilitatea, “pe vremea mea așa era”…
I: Asta este deja cimentarea programelor… când le pietrifici de-a dreptul și nu mai poți accepta nici o deviere minusculă…
– Eu cred că fără programe nu se poate în viața socială, și tradiția și tot…, au o anumită regulă. Problema care se pune este să nu te facă să suferi.
– Nu! Nu să nu suferi! ci să nu te condiționeze!
I: Da, să nu te condiționeze. Să nu te facă să suferi – acesta este doar un efect, și este doar o parte a poveștii programelor… este partea “omenească”, dacă vreți, psihologică, emoțională! Dar constituie, totuși, o motivație de a începe munca personală cu aceste programe…
“Dezideratul spiritual” este de a fi detașat complet de programele astea, iar apoi, odată situat în afara lor, poți alege dacă să le respecți sau nu, în funcție de toate datele situației respective.
– Unele programe pot să te facă chiar fericit…, dar trebuie să fii detașat și de fericire.
I: Poate să fie o serbare câmpenească nostimă, la care să țopăi și tu, să te simți bine… dar să o faci detașat, ca o experimentare, ca o curiozitate: “uite ce fac oamenii”…
– Poate tu faci așa, noi nu prea…
– De exemplu, un program “fericit” este Crăciunul, care pe unii chiar îi face fericiți, împreună cu familia… dar în momentul în care te agăți, și te condiționezi…
– Iar dacă n-ai o familie, nu mai ești fericit…, sau te aduni cu forța în jurul mesei de Crăciun, și acolo sunt toți plini de ură și ranchiună, și serbarea devine de fapt o mare tragedie, acel Crăciun, și o mare revărsare de violențe și de furii și e resentimente…
– Sau când trebuie să fii acasă cu familia de Crăciun, sunt unii care se simți vinovați dacă pleacă în altă parte, și nu respectă tradiția…
I: Deci toate acestea, toate mărunțelele astea – sunt exemple de programe mentale, toate, toate.
– Putem să ne observăm, atunci când nu ne convine ceva, să fim atenți: ce nu-mi convine? și de ce? dar să facem asta – cu sinceritate! și atunci o să identificăm în mod cert un program mental.
I: Da, exact. Mai dați exemple.
– Un program simplu este: “dacă te trage curentul – răcești”.
I: Dacă mănânci nu știu ce – te îmbolnăvești. Și ele funcționează, pentru că subconștientul tău a fost inoculat atât de mult cu asta, “că dacă stai în curent – răcești”, încât îi induce și corpului frica, “aoleu, este curent, desigur că o să răcești, corpule”. Și chiar îi transmiți corpului frica ta și, odată cu ea, programul de îmbolnăvire (și asta chiar dacă frica este conștientizată sau nu). În momentul în care începi: “aoleu, hiii, vai de mine, m-a tras curentul”, gata corpul deja a primit semnalul: vine boala!
– Corpul fizic are un pic de inerție, dar urmează corpului energetic și corpului informațional.
I: Și uite-așa va primi el boala. Deci, în acest fel – programele mentale îți induc o boală. Foarte simplu. Și la asta contribuie, desigur, sugestia celorlalți: “îmbracă-te bine că te îmbolnăvești”.
– “Ai vazut că ai răcit, ți-am spus eu”…
– Și atunci, să le luăm drept ceea ce sunt și să nu le acordăm prea mare importanță. Dar aș menționa două aspecte. Odată: să le constientizăm (acestea sunt programele, sunt în mintea mea, uite cum mă comport, uite cum gândesc, uite cum simt conformez lor), așa cum a zis P., ele îți declanșează emoții, îți declanșează gânduri, îți declanșează comportamente, deci să le identifici. Și apoi să le privești drept ceea ce sunt: automat dacă le vei privi ca pe niște simple programe, ca pe niște contrucții ale minții tale, atunci vei reuși să te dezidentifici de ele.
Deci tot timpul să te uiți tu la tine, și să vezi cum vine programul mental și cum te influențează, cum te conduce, cum te împinge la diverse gesturi, acțiuni, gânduri, vorbe….
Programele mentale, prin ce trăiesc ele?
– Prin minte.
– Și repetându-le mereu…, asta facem, le repetăm mereu, ca atare, ca gânduri-acțiuni, și le întărim.
I: Veșnica lor repetiție, ce înseamnă? Că le alimentezi cu energie, le întărești. Tu le dai, cu mintea – din energia ta personală, inclusiv din energia ta vitală (am vorbit noi asta la cursul despre Putere). Deci – de aceea nu ai putere, pentru că puterea ta se risipește în programele mentale, marea ei parte. Programul mental este acolo, în minte; dar ca să-l pornească – trebuie energie, apoi este necesară energie care să-l susțină, energie ca să-l întărească, și să-l pună în practică, ori asta consumă extraordinar de multă energie, energie vitală.
– Și cred că mai este încă de spus ceva: în momentul în care intri într-un anumit tipar, deja nu mai gândești, pentru că mergi după tiparul respectiv, și nu mai vezi nimic, și îi dai drumul automat, ce știe programul să facă…
I: Deci programul acela are elemente foarte multe: are un punct de declanșare, exact ca un program de computer, declanșezi programul; și apoi programul rulează singur, cu foarte multe ramificații; și, la un moment dat el va deveni autonom. Adică tu apeși butonul programului “știu să repar diverse lucruri din casă”, iar apoi acesta va funcționa autonom, în 1001 de feluri și de variante, cu multiple completări: “sunt cel mai bun meșter”, “de mic am fost tehnic”, “eu am dreptate mereu”, apoi -“ mă pricep și la asta” (deși nu mă pricep), iată un program “masculin” – de a fi priceput la reparații.
Așa funcționează, de mic i se spune că “băieții trebuie să fie pricepuți la reparații”, după care – se poate ca omul nostru – chiar să fie priceput, după care este încurajat, lăudat: “vai ce priceput este copilul meu, uite a demontat și bicicleta, a demontat și un aparat de radio”… și uite-așa s-a ivit, apoi a început să se consolideze, “egoul de meseriaș”. Iar asta va continua toată viața, sub diferite aspecte… fie că devii inginer, fie că rămâi zidar…, forma de ego este aceiași!
– Și cum poți să te porți cu un copil, când este mic, ca să nu-i faci programe?
I: Să nu-l lauzi atâta, să-l lași oarecum liber și să vezi înspre ce anume se dezvoltă el, să-i stimulezi niște aptitutini – dar să nu-i crești egoul. Și nu trebuie să fie mereu cel mai bun, nu trebuie să fie primul, poți să faci foarte multe lucruri, nu-i nimic rău dacă greșești, dacă nu-ți iese. Nu este o tragedie dacă greșești, toți ne înșelăm și nimeni nu știe nimic perfect.
– Nu-i rău să fie primul, dar să nu i-o spui.
I: În primul rând să-l înveți că nu este perfect, că nu le știe el pe toate, și că nu este nici o nenorocire dacă greșești, tot timpul ai de învățat câte ceva din orice… și dacă toate astea le faci cu smerenie, și cu drag de a învăța, și cu drag de a te perfecționa, poate că vei deveni un “meșter echilibrat”… Nu cu furia și încrâncenarea și ambiția de a fi cel mai bun, și de a arăta lumii, sau sieși – “cât știu eu”, “cât pot eu”…
– Asta este subconștient, nu-ți dai seama că ai programul ăsta asta, “că ești cel mai bun”, “cel mai priceput”…, programul trebuie conștientizat!
– Am pus o întrebare așa generală, cum procedezi cu un copil…, poate că asta se poate extrapola și la adulți, în momentul în care încep să devină conștienți de propriile programe mentale.
– Îi înveți smerenia, exact ce a spus Indra.
I: Da, să înveți smerenia… dar tu ai spus alt cuvânt interesant, să devii conștient. Până când nu devii conștient, vei rula programul de mii de ori: apeși pe butonul programului “copilul meu” – și automat se declanșează o sumedenie de ramificații legate de fricile tale, de apărarea copilului, de control, de prejudecăți, de rușine, etc. etc. etc… Apeși butonul programului “frumusețe, siluetă”, sau “sănătate”, deci pe orice buton ai apăsat – va începe să ruleze non-stop programul respectiv!
Și cuvântul cheie numărul unu – este acesta: să devii conștient!
Dar haideți să revenim: la un moment dat, programele mentale rulează singure, încărcate fiind cu energie.
Asta este ceva foarte important: de ce ? Pentru că în momentul în care te vei poziționa în afara lor, când le vei observa, deci când vei fi în starea de martor, te vei extrage astfel din program și îi vei lua energia. Deci acesta este mecanismul stării de martor și al autoobservării: pur și simplu, ieșind în afara programului, vei scoate energia ta cu care îl încarci, și astfel programul se va dezamorsa; iar tu te vei alege cu mai multă energie, și ca să faci altceva cu ea, dar și ca să ieși din program, acum sau pe viitor, dacă ne raportăm strict la modul de gestionare a programelor mentale. Iată deci prima modalitate de a te detașa de programele mentale: ies în afara lui, mă uit la program, îi reduc energia de alimentare, și eu capăt acea energie pe care de acum nu am s-o mai investesc în program…
A doua modalitate: suntem în aceeași stare de martor, dar obținem acum propria conștientizare, deci să te vezi tu pe tine – cum funcționezi în aceste programe, ceea ce este foarte important, pentru că dacă nu te vezi, – nu vei face nimic mai departe.
– Tot ceea ce ne spune Indra trebuie simțit. Pentru că ea ne-a repetat toate acestea de multe ori, dar până am ajuns noi să le simțim, a mai durat. Și asta trebuie să ajungă toată lumea să reușească, chiar să simtă…
I: De asta și vorbim acum. Pentru că, la exerciții tot spunem: “curățim programele mentale”…, dar dacă lumea se gândește la “cât o fi ceasul?”, “îmi este foame”, etc., și doar dă din mână, ca și cum ar curăța ceva…, dar fără a înțelege ce anume curăță….
– Poți să ai impresia că simți, asta este o mare capcană, și pe urmă vine un examen al vieții, și-ți dai seama că de fapt – nu ai simțit nimic, că nu ai înțeles nimic. Dacă ai un pic de noroc, îți amintești că ți-a spus Indra – că habar nu ai pe ce lume ești. Ai senzația că simți, și mai ales când ești “în zen”…, poate chiar simți, așa, un pic…, dar… atunci când vine o chestie majoră… se duce tot simțitul și conștientizatul!
– Mă refeream la examenul cu viața, să le simți de fapt, nu atunci când “stai în zen”…
– Dacă ești liniștit, dacă totul merge bine, dacă nu ai probleme majore… s-ar putea să ai senzația că simți, că te observi, că ești conștient. Dar abia când nu merg bine lucrurile, abia atunci vei vedea dacă chiar simți sau nu simți.
– Eu v-aș da următoarea temă: mutați-vă in Republica Islamică sau în Uniunea Sovietică acum, și vedeți dacă mai “sunteți zen”.
I: Dar nu este nevoie să te muți nicăeri: e suficient să vii aici – într-o zi într-o tabără, și să te autoobservi de dimineață până seara, să vezi câte revolte interioare ai, să vezi cam câți draci ies din tine, să vezi câtă țâvnă și violență iese… și asta ar putea să fie de ajuns, ca să te auto-evaluezi. Dar să o faci cu curaj…, și chiar să te vezi!
– Schimbi societatea, schimbându-te pe tine însuți.
– Păi… societatea este formată din noi toți, în momentul în care începe schimbarea în noi, înseamnă că se schimbă și societatea, încet încet, cum poate și ea.
I: Așa speri tu.
– Eu sunt un optimist, și de aceea sper.
– Uite, un program mental greu de depășit: acela al doctorului care trebuie să facă bine pe toată lumea.
I: Dar nu numai al doctorului, ci și al copilului care trebuie să-și ajute părinți, și avocatul cu clienții săi, al profesorului care trebuie să-l învețe pe elev, al mamei care trebuie să-l educe bine pe copil, se aplică la orice. Este un fel de program “al datoriei împlinite”: “să dorm bine, pentru că mi-am îndeplinit datoria pe ziua de azi”. “Să fac bilanțul la sfârșitul zilei și să văd ce am realizat azi”.
– Este foarte greu să te debarasezi de programul acesta. Să accepți că nu poți să faci lucrurile întotdeauna perfect, că nu depind toate de tine…
I: Nu depind toate de tine, și nici nu este cazul, nu-ți cere nimeni treaba asta; nemaivorbind că “perfectul” tău nu are nici o legătură cu realitatea. “Perfectul” Existenței este cu totul altul decât “perfectul” tău!
– Știi cum zic părinții: “mamă, să fii cineva, să te realizezi!” – și atât de nefericit te face asta…
– Și tu când îți crești copilul vrei să-i asiguri un viitor mai bun…
I: Tu nu-i plătești meditații acum, ca să-i asiguri un viitor mai bun?
– Ba da, dar nu-i spun niciodată “să fii cineva”, îi spun “să ai din ce trăi și tu”.
I: Și acesta nu-i un program?
– Bine-nțeles că este un program. Sunt programe, dar lucrezi cu ele.
I: Este greu să găsești un compromis între a-l adapta pe copil la societate, a-l face să supraviețuiască în lume, și a-l lăsa în voia lui.
De aceea vă spun: discuția aceasta despre programe nu are ca scop să nu mai respectăm regulile…; ideea este de a deveni cât de liberi se poate – interior, de a înțelege cum funcționează mintea, apoi cum acționăm automat urmând această minte, această “programare” mentală, și de a încerca să gestionăm altfel lucrurile… De a deveni măcar – liber în interior, atât cât se poate. Compromisul este obligația de a trăi social…; dar dacă, la un moment dat îți asumi libertatea maximă de a nu te mai supune la nimic din compromisurile sociale… poți să faci și asta… Nu este o recomandare și nu despre asta era vorba aici, să vă scot eu din societate; era vorba despre a negocia o libertate interioară în condițiile sociale… și, mai departe, să-ți duci libertatea interioară cât de mulți poți și cât de departe vrei.
I: Programul cel mai rezistent este acela de supraviețuire: “trebuie să mă fac bine”, “trebuie să trăiesc”… și asta ține și de viața socială, de “turmă”, care te apără, te acceptă…, am mai vorbit noi despre asta.
– Da, este foarte greu de învins…
I: Da, programul major al fiecăruia este – “trebuie să trăiesc”, “trebuie să mă fac bine”, “trebuie să mănânc”…
– Toți am luat astăzi masa ca să supraviețuim.
I: Da, exact. Era absolut perfect dacă nu mâncam nimic, la cât de multe exerciții am făcut, toată lumea era super-energizată, iar acum – de fapt nu faci decât să îți scazi vibrația…; la exerciții te umpli de “vibrație bună”, apoi vii și mănânci, te apucă somnul, vibrația scade și am stricat tot ceea ce am făcut pe poiană.
Dar acesta este programul mental “trebuie să mâncăm; câte mese avem”?
– Trebuie pentru că așa ne-am învățat. “Neapărat de 3 ori pe zi trebuie să mănânci”.
– În acest caz am putea face diferențierea între programele acestea obișnuite și un “program cosmic”, să-i spunem, spre care, dacă te deschizi, vei fi alimentat cu energie, atât cât trebuie, atunci și acum.
I: Bineînțeles că da. Dar vine programul mațului și vine programul mental “trebuie să mâncăm”, și uite cum facem iarăși compromisul cu programul… Nu ne era foame deloc.
– Chiar nu aveam senzația de foame…
– Dar de la spiritualitate poți să capeți programe?
I: Cum să nu, poți să capeți programe foarte toxice! Capeți programele de ego spiritual, care sunt foarte parșive și nocive!
– Și care intră în conflict cu alte programe mai vechi…
– Tema ei este acum legată de conflictele dintre program…
I: Da, ea studiază acum conflictele dintre programe.
– Este foarte important, te simți sfâșiat între 1 milion de programe contradictorii, și nu știi de ce, și pe care să-l asculți…
I: Haideți să vorbim despre asta. Cineva este foarte bolnav, de exemplu, și unul dintre programele subconștiente este “trebuie să-l țin în viață cu orice preț”, sau “trebuie să fiu trist”. Dacă nu ești trist, sau dacă vine spiritualittaea și spune: “nu trebuie să-i ții tu pe toți în viață, au karma lor, poate Universul nu vrea ca el să mai trăiască…”, atunci apare sentimentul de vinovăție: “nu sunt copilul iubitor”, “nu sunt un bun prieten”, “nu sunt soția devotată”…, “nu sunt cum ar trebui…”. Și acesta este un program foarte măcinător de vinovăție: nu mi-am făcut datoria de copil, nu mi-am făcut datoria de soție, și așa mai departe. Și este exact ceea ce spune ea, un conflict între programe….
– Între programul de supraviețuire și cel de perfecțiune, cumva?
I: Între programul “copilul perfect”, care este programul social clasic, și un “program cu tentă spirituală”, să spunem, sau un program de un alt nivel de înțelegere: oamenii mai și mor, și uneori trebuie lăsați, și eliberați, ca să moară.
– “Este karma, lasă-l să se ducă…”… și este un mare conflict, și dacă nu le detectezi, nu le observi, așa cum ziceți voi, este foarte greu…
– Însăși cuvântul datorie, “ești dator să faci nu știu ce”, înseamnă o mulțime de programe adunate într-un singur cuvânt.
– Ăsta este iarăși un program – care te poate chiar îmbolnăvi, dacă intră în conflict cu altele. “Am datoria să fac”…
– Există o altă zonă din tine – care spune: “nu vreau să…”, și atunci această zonă intră în conflict cu programul “am datoria să”. Și uite cum devii scindat, și nesigur, și oscilant,… și te îmbolnăvești, de atâta oscilare!
Și atunci este importatnt să le detectăm, să le conștientizăm, programele acestea din noi.
– Dar, vorba lui Indra: nici acesta nu este adevărul.
I: Nici acesta nu este adevărul, dar sunt niște pași spre…. descâlcirea ghemotocului, descâlcire a câlților de programe.
– Cel mai ușor ar fi cum ai spus tu inițial, “săriți înăuntru, în centrul vostru”.
I: Da, deci varinta cu “săriți înăuntru, în centru vostru” – ar fi foarte bună pentru că-ți rezolvă problemele dintr-odată; în ce sens…?
– Toate programele dispar instantaneu.
I: Exact: dispar toate programele: pentru că în centru tău – nu există programe! Ele se dizolvă în acea altă frecvență de acolo…
Și în al doilea rând, vei știi ce să faci – concret. Știi ce să faci, indiferent că pare bun sau rău în ochii celorlați (asta prin prisma programelor lor).
– Ai discernământul să faci ce trebuie în situația respectivă.
I: “Oglindești” în tine toată situația respectivă, și vei știi ce este de făcut acolo: știi cum să acționezi.
– Chiar și contrar principiilor.
I: Chiar și contrar principiilor, păi tocmai despre asta este vorba: principiile sunt programele. Iar acum vei știi să acționezi altfel, neprogramat!
Deci – soluția ultimă este acesta de a fi tu centrat în tine, fără programele respective: chiar să nu te mai condiționeze părerea ăluia și a celuilalt, și acel “așa trebuie să fac”, și “așa”, și “așa”, … și atunci vei știi ce să faci în situațiile ivite pe parcurs.
– Chiar dacă va părea tulburător prin prisma programelor “vechi”.
I: Cu siguranță că va părea tulburător, pentru că nu se va potrivi soluția ta de foarte multe ori cu soluția publică, de fapt… de cele mai multe ori nu se mai potrivește. Dar pentru persoana respectivă, sau pentru situația respectivă, va fi soluția cea bună, va fi situația de trezire, sau de evoluție…
Uneori singura modalitate prin care-l poți scoate pe omul respectiv din programele rulate de el – este un șoc! El rulează un anumit program și doar dându-i “o măciucă în cap”, doar șocându-l, îl poți scoate din programul respectiv… măcar pentru o secundă, dar tot este ceva, decât nimic. Este o pauză, ai spart un pic programul…; cu mare probabilitate omul se va întoarce la acel program, dar a existat un moment de șoc, un moment de hiatus în programul respectiv, și atunci măcar cu asta i-ai făcut deja un mare bine, poate că singurul bine din viața lui.
– Chiar dacă el nu-l conștientizează în viața asta, va rămâne acolo o schimbare de frecvență, pe care poate că o să o știe altă dată. Chiar dacă se supără, vă certați, etc…
– Mai este un program pe care toată lumea îl are: “un maestru spiritual trebuie să fie într-un anume fel”.
– Șabloane, șabloane …
– Suntem plini de șabloane.
– Sau că “un maestru trebuie să se poarte într-un anumit fel”, este un program.
– Este un program foarte puternic și care ne face rău la foarte mulți dintre noi.
I: Și care te împiedică să primești: Universul îți dă, poate că maestru a apărut în viața ta…, dar tu stai cu ușa închisă, și cu programul în derulare – de pază la acea ușă închisă, și nu se va întâmpla nimic, pentru că din cauza ușii-program tu nu primești nimic, nu ajunge la tine informația cea nouă, nu vezi și nu auzi nimic din cauza acelui program care rulează de sine stătător, spuneam. Asta este foarte clar. Pentru că tu deja știi cum ar trebui să fie lucrurile!
– “Maestrul trebuie să fie…” – într-un anume fel.
– Astea sunt așteptări, de fapt.
– Sau trebuie să genereze anumite rezultate, sau trebuie să simți anumite chestii în prejma lui.
I: Acestea sunt programele spirituale despre care începuserăm să vorbim. Acestea sunt programe spirituale: citești tu pe undeva ceva despre un maestru, auzi tu nu știu ce – prin cercurile ezoterice, și apoi vii tu și compilezi ceea ce ai auzit – cu ideea ta despre mama ideală, sau despre Dumnezeul-tatăl. Deci îți aduci părintele ideal de fapt, și-l suprapui peste imaginea ta de maestru perfect, când, de fapt, ție îți trebuie subconștient – un părinte ideal, nu un maestru real! Pentru că un maestru este ceva ce tu nici nu știi ce înseamnă, de fapt! Habar nu ai ce este acela un maestru spiritual, dar pentru că tu ai deja o imagine preformată – despre cum ar trebui să fie un părinte bun, le-ai lipit pe acestea două și ți-ai făcut șablonul “părintele-maestru”…, și, desigur, nici măcar nu ești conștient de asta! Sau, și mai rău: începi să te lupți cu acest părite-maestru creat de tine – așa cum te lupți încă, subconștient, cu părinții tăi reali!
Și astfel ai ratat tot, desigur, din Învățături: pentru că nu ai înțeles nici pe departe – ce înseamnă un maestru real; sau te mai și lupți cu el, în virtutea năravurilor tale subconștiente de a te lupta cu părinții. (Și fie vorba între noi: părintele ideal este ideal doar în capul tău…)
– Oricum, părintele pe care îl ai deja, este, de fapt cel “ideal” pentru tine, pentru că pe acela ți l-a dat Existența.
I: Acela este părintele ideal pentru tine, dar ție nu-ți place. Cel pe care îl ai deja – este ideal din start, este părintele tău karmic. Acela era potrivit pentru tine, acolo trebuia tu să aterizezi, în familia aceia, deci acel părinte este cel potrivit. Dar asta nu-i place egoului tău, și atunci își va construi el un părinte ideal – dintr-un maestru, care nu are, de fapt, nici o legătură cu povestea ta personală. Deci este proiecția ta vis-a-vis de un părinte ideal, – alipită unei alte proiecții, aceea de “cum trebuie să fie un maestru”.
Sau, chiar dacă nu este vorba de o identificare a maestrului cu părintele ideal, ego-ul tău se va fofila din nou – și nu-l va asculta pe acel maestru – pentru că acel maestru “nu e conform cu imaginea sa ideală”… Dar atenție, marea capcană: acea imagine ideală – va fi întotdeauna așa cum îi convine ego-ului, așa cum va fi valorizat acel ego! Și atunci, un maestro real, care va dori să-ți diminue ego-ul – va fi respins din start: “nu rezonez cu el!” Desigur că “nu rezonezi” cu el: ego-ul tău nu vrea să fie desfăănțat, și atunci – desigur că “nu rezonează” cu dușmanul său, maestrul! Și iată o MARE MARE capcană actuală: ego-ul, care crede el că știe cum stau lucrurile cu maeștrii, și care îți va allege el un maestro – pe gusturile sale: adică pe cineva care îl va valorize, care îl va lăuda, care nu îi va pune în pericol imaginea sau existența! Atâta doar… că acela nu este, de fapt, un maestru! Este doar o păcăleală pseudo-spirituală!
Ego-ul va face MEREU MEREU MEREU – tot ceea ce îi stă în puțință – pentru ca lucrurile să fie “așa cum vrea el!”. Bine-nțeles, asta reprezintă auto-păcăleala supremă! Și asta funcționează și în relația cu un maestru…
– Mai sunt și alte programe, de genul “trebuie să văd sau să simt nu știu ce”… ori dacă tu ești, de fapt, închis tot și blocat, pe unde să vezi, pe unde să simți? poate că ai vedea și ai simți, dacă ai scăpa de programele care te închid și te blochează…
I: Nemaivorbind că, următorul program conex – este acela că “simt cutare și cutare”: ori acestea sunt proiecțiile minții tale, sunt păcălelile tale mentale… De ce? Pentru că, în conformitate cu programul respectiv, tu trebiuie “să vezi” câte ceva, sau “să simți”… și atunci îți vei închipui tu că vezi și simți, doar ca să te conformezi programului “trebuie”! și, de fapt, tu nu vezi și nu simți nimic, doar inventezi și te auto-păcălești tu-pe-tine, cu mintea ta și cu șabloanele ei mentale (“uite, a apărut o cruce pe cer…”, de fapt era doar un nor bătut de vânt…). Iată proiecția ta mentală, minte care vrea ea să vadă “un semn” (“dă-mi, Doamne, un semn”), și va interpreta norul drept cruce, și crucea drept “un semn”, și așa mai departe…
– În contextul întrebării: poți să ne lămurești, dacă lucrurile acestea la oameni care au inima deschisă, sau care au un anumit grad de puritate, chiar există, chiar pot să aibă ei, viziuni?
I: Da, dar întotdeauna viziunile vor fi trecute prin propria lor formatare mentală: deci, dacă tu ești creștin, o să vezi cruci și pe Maica Domnului, dacă ești buddhist o să-l vezi pe Buddha, dacă ești musulman o să-l vezi pe Mahomed. Poți să ai o percepție, dar ea va fi filtrată de către programele tale! Maica Domnului nu este o ființă îmbrăcată în haine evreiești și cu broboadă pe cap: este o formă de energie, …Iisus, este o formă de energie, de vibrație, nu există un Iisus ca personajul din icoane, cu barbă, slab, etc…, este o formă de vibrație. Dar în momentul în care tu reușești să o accesezi, să spunem că ai antena deschisă la un moment dat, o vei aduce în mintea ta trecând-o prin filtrul-program “Iisus cu barbă, slab, răstignit pe cruce”…
– Programele tale mentale, cu alte cuvinte.
I: Programele tale mentale! Și în momentul acela – deja ai compromis percepția, ca să spun așa, pentru că ai intrat deja în programul mental “Iisus care trebuie să fie așa, așa,”…, ai pierdut autenticitatea percepției. Iisus trebuie să fie așa – pentru că toată lumea l-a pictat pe Iisus trist, toată lumea l-a pictat veșnic îngândurat și chinuit. Poate că el era, de fapt, un om jovial, care se bucura de viață, care experimenta, care mergea la nuntă și bea vin. Deci dacă tu reușești să accesezi, o fracțiune de secundă – frecvența respectivă, o vei prelucra prin capul tău, și uite-așa, o strici.
– Ceea ce spui tu – este că se pot accesa frecvențe pure, dacă ai o anumită stare, dar le prelucrezi imediat prin programul mental, și asta este o mare capcană.
I: Este o mare capcană, pentru că imediat ego-ul se va lăuda “vai ce grozav sunt, uite, văd”, ți-ai întărit astfel programul mental “am viziuni”, și gata, am întărit ego-ul spiritual. Deci tu ai avut, să spunem, o fărâmă de canal deschis, dar vine imediat programul mental și o colmatează, și după care egoul tău îl va astupa complet. După ce egoul astupă canalul respectiv, ce vei face tu imediat? Vei dori să repeți experiența, și vei începe să inventezi și să-ți imaginezi tot felul de lucruri (subconștient sau semi-conștient), și după care vei mai începe să le și interpretezi: “uite poarta divina, uite portalul spre a nu știu câta dimensiune”…
Deci asta este marea nebunie a minții. Acestea sunt programe spirituale, și uite-așa începi să te uiți după toate găurile dintre nori și “să vezi” tot felul de bazaconii. Pentru că totul este susținut, și totul este interpretat în favoarea egoului: “vreau să am viziuni, vreau să fiu cel care vede”…, “am puteri supranaturale!”
– De fapt… ce vrem noi din toate astea: vrem să avem un punct de sprijin! În cărțile sfinte toți maeștrii iluminați spun să stai fără nici un fel de sprijin… și de fapt asta vrea egoul mereu: vrea să se sprijine pe ceva, “să aibă ceva sigur” (un alt program, și ăsta, desigur!).
I: Da, așa este: asta este construcția ta, sunt pilonii de susținere de la construcția ta…; de aceea nu reușește lumea să stea într-o stare non-mentală, pentru că se prăbușește construcția, fără acei piloni, te vei duce în gol… și atunci vine repede un gând: “am de făcut cutare”, “este târziu”, “este frig”… imediat vine o proptea dintr-asta, un punct de sprijin.
– Pentru că îți este frică să stai in imponderabilitate, care este starea de non-gânduri.
I: Și atunci, tot timpul asta se întâmplă: facem ceva exerciții, ceva meditație, un pic se subțiază construcția asta, după care vine repede mintea și o întărește la loc, face ea ceva: ori povestim ceva, mâncăm…, etc…, vine mintea din urmă să recupereze handicapul, să recupereze ceea ce s-a deteriorat din construcția ei.
– În momentul în care nu mai ai nici un punct de sprijin, tu nu mai exiști ca ego, deci egoul tău se dizolvă instantaneu.
I: Exact ce vorbeam la începutul zilei: non-diferențierea înseamnă ca tu să dispari și să rămână acolo doar starea primordială…, dar atunci vine repede mintea și face ea ceva, simte ea nevoie să facă ceva: să vorbească, să spună ea ceva, să anunțe ceva, orice … și orice-ul acesta este foarte divers.
Cam asta ar fi trebuit: să stăm de dimineață, doar să stăm! Asta înseamnă zazen… dar mintea vrea ea mereu câte ceva, și atunci o păcălim: mai facem un exercițiu, discutăm, apoi haideți la masă, etc…., este cumva compromisul meu cu mințile voastre…
– Cu alte cuvinte să căutăm starea de non-sprijin tot timpul, să nu ne mai sprijinim pe nimic…
– Da, ar fi ideal…
– Avem programe mentale din alte vieți?
I: Din alte vieți vin și atașamente, da, vin și programe și atașamente…, dar majoritatea sunt din această viață, nu este nevoie să aduci altele, sunt suficiente cele din viața asta. Și oricum programele sunt repetitive, adică își schimbă doar personajele, epoca, dar esența programului este aceeași: supraviețuirea, controlul, siguranța, relațiile, etc., ele doar capătă o altă formă și un alt cadru de manifestare.
Cu cât practici acum mai mult și cu cât te dezidentifici mai mult, cu atât vei aveai în viața viitoare mai puține programe… și de preferat – și în viața asta.
– Cred, că ea a vrut să întrebe dacă vii cu paternul acela energetic, de la o viață la alta.
I: Asta i-am și răspuns: că există o structură energetică de program, dar care este populată de personajele din țara asta, din timpul ăsta, din familia asta, din locul acesta, din religia aceasta.
Există niște circuite energetice, niște modele cu care vii, să spunem. Cu cât le împuținezi și le rarefiezi, cu atât șansele sunt ca, data viitoare, să fie din ce în ce mai puține.
Rămâne conștientizarea, rămâne să le te tot vezi, să te tot observi…
Începusem noi de dimineață să vorbim despre tăcere… mai există aici un program mental important: acesta “că trebuie să spun ceva”, este programul social de relaționare, “nu trebuie să stau mut, trebuie să vorbesc ceva cu cei din jur, ce o să spună ei…”…, “trebuie să umplem golurile astea…”, deci acesta este un alt program.
– Există și programul invers la japonezi, cu cât respecți mai mult o adunare, cu atât mai mult taci în prezența respectivei, asta este regula la japonezi. Dar este tot program.
I: Da, exact. Dar referitor la voi: de multe ori voi vreți să vorbiți din cauza asta, din cauza programului mental “trebuie să spun ceva, cum să stăm numai așa, îmi este jenă să stăm așa ca muții”. Și atunci trebuie și acesta conștientizat.
– Programele despre vorbire sunt grele….
I: Ia, vorbitorii, haideți să vă aud cu alte programe despre vorbit, să auzim o părere doctă.
– Când vorbești ca să te bagi în seamă…
I: Când vorbești – te bagi în seamă, deci acesta este scopul (mai mult sau mai puțin ascuns, mai mult sau mai puțin conștient-inconștient) programului de a vorbi ca să te bagi în seamă.
– Vorbești ca să ai dreptate…
I: Asta este continuarea, dacă tot mă bag în seamă, nu merge să bag în seamă pentru nimic. Deci – mă bag în seamă, ca să arăt “ce bun sunt”.
– Dar mai este și programul – dacă tu cumva taci, și ceilalți, văzându-te că taci, te întreabă: “dar de ce taci, ești bolnav? ești supărat?”
I: Acesta este tot un program social, un program de vorbire socială. Fiecare trebuie să se bage în seamă; apoi – te simți obligat să faci conversație. Și atunci aceste două motive se întrepătrund, adică nevoia mea de a mă valoriza intră în rezonanță cu nevoia celorlalți de a face conversație și de “a se băga în seamă” și ei, și uite-așa apare vorbăria infinită, de zi cu zi.
– Așa cum practicăm dimineață, se ridică frecvența, ne curățăm, șamd, și după ce terminăm exercițiile ar trebui să nu mai simțim nevoia să vorbim, dimpotrivă să rămânem în starea respectivă, centrati, în continuare, toată ziua…
I: Dar de multe ori exact asta se întâmplă: te simți un pic obligat să nu fie liniște, este programul social de vorbărie – care se declanșează automat – în momentele de liniște.
– E tare greu… greu…, natura si cultura în care am crescut , “programele”… nu îndrăznesc să vorbesc pentru alții, ce spun e pentru mine… de câte ori auzi lucrurile deja spuse aici – înțelegi și aprobi, dar automat, subconștient și implicit, toate astea “se refera la alții, nu la mine”, poate nici măcar la noi cei de aici, care ascultăm… bine-nțeles că așa e, e clar… dar “altii”; mereu altii… este și ăsta un program!!! Foarte parșiv! și e implicit: nici măcar nu realizezi că subconștientul tău “gândește” așa…
…Pe de alta parte, când “te surprinzi” în culpa de ego, de program, și asta tot subtil, niciodată direct, întotdeauna acolo e și ego-ul care iarăși intră “pe fereastră”: cu un nerostit “ia uită-te la mine, ce bun sunt, cum am realizat că fac asta, am făcut un pas înainte, deja sunt conștient de asta, am înțeles eu cum stau lucrurile”…
Și din păcate, a recunoaște fenomenul nu e tot aia cu a-l elimina, suprima, corecta … doar toți fumatorii știu că sunt fumatori, nu? Iertați-mă de pisălogeală, am simtit că e bine să o spun…
I: Da, fumătorii știu că-s fumători… dar unii chiar se laudă cu asta (iată o nouă găselniță a ego-ului, un fel de victimizare-valorizare ascunsă: “de asta fumez, pentru că sunt nefericită, nu m-au iubit, m-au părăsit…”)… și așa se întâmplă cu extrem de multe programe mentale: ele se ascund după tot felul de întotochieli și găselnițe ale ego-ului!
Ego-ul este infinit de inventiv, și va găsi el mereu noi și noi modalități, scuze, justificări, explicații – pentru orice program! Doar toate aceste programe îl consolidează, nu? Bine-nțeles, de multe ori auto-păcălindu-se! Bine-nțeles, de multe ori – el chiar crezând ceea ce afirmă…
Programele sunt extrem de multe și de parșive… și de întortocheate… și cam au ele, câte un alt program “de protecție a lor”, atașat: adică programele se autoprotejează… Și uite-așa, ele contruiesc un ego- care se auto-protejează și el, mereu!
Dar, până la urmă… primul pas este ca măcar să le vezi!
(Tabăra Sătic, mai 2015)
I: Astăzi vom vorbi despre chakra a 6 și, din nou câte ceva despre minte, dar nu o să facem teoria chakrelor, ci o să discutăm despre tehnici şi exerciţii de curăţare a acestei chakre… Dar mai ales ca să ştiţi când facem exercițiile – la practica noastră curentă, de fiecare dată, ce să urmăriţi… să aveţi nişte noţiuni clare atunci când curăţăm chakra a 6-a.
O să reluăm un fragment din “Dhammapada” lui Buddha Sakyamuni, textul este foarte frumos şi foarte simplu, după care o să comentăm puţin… Sunt primele versuri: așa începe acest text minunat:
“Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem apare prin gândurile noastre.
Prin gândurile noastre creăm lumea.
Pe cel care vorbeşte sau acţionează printr-o minte impură, problemele îl vor urma, aşa cum roata carului, urmează paşii bivolului (înhămat).
Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem apare prin gândurile noastre.
Prin gândurile noastre creăm lumea.
Pe cel care vorbeşte şi acţionează printr-o minte pură, fericirea îl va urma, asemenea unei umbre care nu îl părăseşte.
“Uite cum m-a jignit şi m-a bătut, uite cum m-a trântit la pământ şi m-a prădat”.
Trăieşte prin astfel de gânduri şi vei trăi în ură.
“Uite cum m-a jignit şi m-a bătut, uite cum m-a trântit la pământ şi m-a prădat”.
Abandonează astfel de gânduri şi trăieşte în iubire.”
“Noi suntem ceea ce gândim”… iată unul dintre motivele de a lucra cu mintea şi de a o curăţa, este un motiv foarte pragmatic şi foarte pământean: viaţa îţi este aşa cum îţi sunt gândurile.
Tu îţi construieşti viaţa ta pornind de la propriile gânduri, de la acele “programele mentale”, despre care tot vorbim.
Dar nu numai cu gândurile în sine, ci şi cu calitatea emisiei lor, despre care am mai vorbit în nenumărate rânduri. Fiecare gând are o anumită frecvenţă şi se constituie într-un câmp: şi dacă emiţi răutate, vei trăi și tu în acel câmp de răutate, de ură, viaţa ta va fi plină de ură – pentru că tu ești cel care o răspândești în jurul tău!. Dacă emiţi lucruri bune, vei trăi în lucruri bune şi frumoase, pentru că tu generezi acel câmp în jurul tău.
Şi până una-alta, observarea gândurilor şi a minţii foloseşte tocmai la asta: la a le schimba frecvenţa. Repet, asta este ceva foarte “pământean”, foarte de zi cu zi: aşa cum îţi este mintea – aşa îţi este viaţa!
“Noi creăm lumea prin gândurile noastre.”
Vorbim de lume – ca lumea “înconjurătoare”; dar vorbim şi de viaţa fiecăruia. Şi asta este foarte important să înţelegeţi. Pentru că este o idee extrem de simplă şi de extraordinară; şi de evidentă: priviți-vă doar viețile!
Fiecare are viaţa construită de mintea lui! Şi în sensul de minte urâtă, minte violentă, minte păcătoasă, minte plină de ură. Dar şi în sensul de karmă. Tot ceea ce emiţi, va produce nişte lucruri în Univers, pe care la vei trăi şi tu.Toată emisia ta, se va răsfrânge, şi se va întoarce, la tine.
Buddha Sakyamuni nu se referă neapărat în acest mic fragment – la karmă, se va referi în alte capitole din “Dhammapada”, mai explicit, la asta; aici se referă doar la câmpul gândului.
Şi dă el un exemplu concret: “Uite cum m-a jignit şi m-a bătut, uite cum m-a trântit la pământ şi m-a prădat. Trăieşte prin astfel de gânduri şi vei trăi în ură.”
Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă tu ai gânduri de violenţă şi de ură, câmpul acestora se va răspândi și în tine, și în jurul tău, iar tu vei trei, de fapt, în câmpul de violenţă al gândului respectiv, generat de tine: vei trăi în propria ta emisie!
Gândul este un câmp.Tu emiţi ură, emiţi răutate: acest câmp este în tine și în jurul tău, şi tu trăieşti acolo, în el, și îl și ai, în același timp, în tine!
Deci nu vorbim aici de karmă!… nu! vorbim despre faptul că tu trăieşti – ca într-o băltoacă, trăieşti în mizeria acelui gând, trăieşti în frecvenţa acelui gând.
Până să plece în Univers acel gând, până să iniţieze o acţiune și un ciclu karmic, până să facă el ceva “la distanță”, acel gând va impregna celulele tale, câmpurile tale și exteriorul tău; deci prima consecință a acelui gând – va fi faptul că tu trăieşti în acel câmp: de violență, de dizarmonie, de răutate, de invidie, etc. Mizeria ta personală te impregnează astfel, intră chiar şi în celule, în corpul fizic, efectiv trăieşti într-o murdărie, trăieşti într-un câmp dizarmonic, de violenţă, iar acesta se va impregna, din ce în ce mai mult, în toate structurile tale; iar apoi se va manifesta şi în viaţa ta, pe toate planurile.
Acesta este primul lucru enunțat aici; după care urmează o a doua consecinţă, faptul că noi creăm lumea prin gândurile noastre. Gândul respectiv va duce la o faptă, iar fapta respectivă îţi va creea viaţa, concret, pas cu pas. Tot ceeea ce ţi se întâmplă în viaţă şi tot ceea ce faci tu, este din cauză că ai gândit ceva: “vreau aia, aia, aia… postul ăsta, partenerul ăla, maşina aia…”, etc.
– Ceea ce dai, aceea primeşti!
I: Acesta este pasul următor.
Dacă e să începem explicația pornind de la tine, ca un centru al vieţii tale, întâi trăieşti tu în frecvenţele dizarmonice ale gâdurilor tale, după care vei începe să trăieşti conform acelor gânduri, care cumva, încep să se extindă în jurul tău; şi tu începi să acţionezi conform acestora: să fii rău, să te răzbuni, să te cerţi, să obţii ceva cu forţa, etc…etc…
După care urmează karma, răspunsul karmei!
Tu tot ceezi unde, ele se răspândesc… tu tot produci dizarmonii în Univers, …cu gândurile tale…
În care şi stai! Dar cu care vei și împânzi lumea: astfel creezi lumea ta – acesta este pasul al doilea!
Cu care contribui şi la crearea lumii tuturor – iată pasul al treilea!
Şi pasul al patru-lea: aceleași frecvențe se vor întoarce karmic împotriva ta.
Frecvenţele gândurilor cu care tu ai poluat Universul; şi în care tu stai acolo, acestea, la un moment dat se întorc împotriva ta.
Deci asta odată referitor la gânduri şi la exercițiile de curăţare a minţii: mintea trebuie curăţată de aceste gânduri nocive, de aceste gânduri dizarmonice, de toate răutăţile, de toate violenţele, pentru că ele sunt gânduri! Toate acestea sunt gânduri!
– În plus, nu te lasă să trăieşti prezentul…
I: Asta este altă poveste! Faptul că tu stai tot timpul în povestea minţii tale… Dar despre asta am mai vorbit, despre construcţiile minţii tale… Gândurile încep ca ceva firav, după care mintea tot construiește.
– Și îndeși energie acolo, în ele…
I: Da, “investești” (consumi!, de fapt) o grămadă de energie acolo… şi acele gânduri, la un moment dat, încep să aibă viaţă proprie, din cauza acelei energii pe care ai “pompat-o” tu, cu atâta sârg, în ele.
Şi bineînţeles că, luându-te după acele gânduri, trăind acele gânduri, vei fi transportat ori în trecut, ori în viitor.
O varianţă de gânduri sunt dorinţele, acestea te duc în viitor; o altă variantă de gânduri sunt cele care te duc în trecut (“uite cum m-a jignit şi m-a bătut…”); şi atunci ratezi de fapt prezentul; ratezi, de fapt, viaţa – clipă de clipă, tot trăind în această veșnică poveste-dialog-repetiție mentală.
Acum nu dezvoltăm prea mult aspectele acestea, doar punctăm nişte lucruri importante: şi ar fi de reţinut, ca atunci când curăţăm mintea, să curăţăm şi lucrurile acestea, şi nu doar programe mentale, sau “confuzia mentală”, cum spunem noi “ignoranței” (Buddha Sakyamuni o va numi “prostie” – în întreaga Dhammapada).
Este foarte importantă, “prostia”, şi o să revenim imediat; dar în primul rând – trebuie să curăţăm gândurile ca atare, gândurile urâte, gândurile dizarmonice, răutăţile, invidia, ranchiuna, chestiile astea omeneşti de care ne lovim cu toţii la tot pasul.
Şi bineînţeles că toate acestea ţin de ego…, şi implicit – ajungem şi la curăţarea unei bune părţi din ego!
Tot despre minte, spune Buddha Sakyamuni în alt capitol:
“Aşa cum meşteşugarul ciopleşte atent şi face ca săgeata să fie dreaptă, la fel şi înţeleptul îşi direcţionează gândurile nestatornice”.
Un alt motiv de a curăţa mintea este agitaţia minţii.
De a scoate de acolo confuzia şi brambureala… Mintea este ceva care se mişcă tot timpul. Acea minte-maimuţă: confuză și agitată şi nestatornică, veşnic ţopăind de colo, colo… Şi atunci, curăţăm şi confuzia, dar curăţăm şi ţopăiala minţii.
O liniştim, prin tehnicile de liniştire a minţii; şi încercăm să curăţăm toate “punctele”… exact ca într-o reţea, între care se plimbă atenţia.
Dacă curăţăm haosul minţii, şi curăţăm punctele între care ţopăie mintea, atunci mintea nu o să mai aibă… între ce anume să ţopăie, nu o să mai aibă puncte de ancorare.
Deci dacă o privim ca pe o reţea murdară, confuză, prin care se mişcă semnalele de gânduri, atunci, curăţând mintea, implicit o şi liniştim, pentru că nu o să mai aibă unde să ţopăie de miliarde de ori.
Deci curăţând mintea în acest fel, aceasta va deveni şi o tehnică secundară de liniştit mintea, pur şi simplu pentru că mintea nu o să mai aibă atâtea puncte de ancorare, între care să alerge.
În alt capitol, tot despre gânduri, spune Buddha Sakyamuni: “Aşa cum un peşte scos din apă se zbate pe uscat, la fel şi gândurile se agită şi tremură când sunt lipsite de dorinţe.
Ele tremură şi se zbat, hoinăresc în voie.
Este bine să le stăpâneşti, pentru că aceasta îţi aduce fericire.
Dar cât sunt de subtile, cât sunt de evazive…
Sarcina înţeleptului este să le liniştească şi controlându-le să dobândească fericirea.
Prin atenţie şi stăpânire înţeleptul îşi supune gândurile. El le opreşte peregrinarea. Aşezat în vidul inimii el găseşte libertatea”.
Ce vrea să ne sugereze Buddha Sakyamuni aici? “Aşa cum un peşte scos din apă se zbate pe uscat, la fel şi gândurile se agită şi tremură când sunt lipsite de dorinţe”.
Oare ce înseamnă asta? Şi ce legătură ar avea cu ceea ce vrem noi să facem acum?… “gândurile se agită şi tremură când sunt lipsite de dorinţe”.
– Dorinţele sunt ca un combustibil pentru gânduri, le animă, dacă nu avem dorinţe, nici nu putem să ne agăţăm de vreun gând…
I: Deci gândurile merg în paralel cu dorinţele; dorinţele sunt de fapt suportul gândurilor. Toate gândurile sunt legate de dorinţe; şi în momentul în care vor dispare dorinţele, gândurile vor începe să tremure, “ca peştele pe uscat”.
– Rămân fără obiectul muncii…
I: Rămân fară suport. Şi aici ar urma o foarte mare paranteză despre dorinţe… vom discuta altădată. Dar măcar atât să punctăm: dacă vă observați mintea voastră, veți vedea că majoritatea dorinţelor sunt, de fapt, dorinţe-gând. Tot timpul vrei ceva! chiar dacă faci asta – foarte indirect sau subliminal, complet subconștient. “M-am certat cu nu ştiu cine…”. Care este dorinţa indirectă? Dorinţa subliminală, dorinţa de dedesubt, care este?
– Să vină şi să-şi ceară iertare de la tine… să-ţi dea dreptate…
I: Da, este vorba de fapt, subconștient – despre a fi valorizat. Respectivul nu mă iubeşte, nu mă apreciază… m-am certat cu el, dar de fapt dorinţa ascunsă este că vreau să fiu iubit, ascultat, respectat, valorizat…
Şi dacă stăm să analizăm gândurile, vom vedea că ele toate au în spate câte o dorinţă: dorinţa de a fi valoros, dorinţa de a fi respectat, dorinţa de a fi iubit.
Ca să nu mai vorbim despre dorinţele concrete sau despre cele legate de instincte: de a mânca, de a avea, etc…
Şi atunci, există întotdeauna o dorinţă ataşată unui gând. Chiar dacă uneori ea este undeva foarte departe, aparent nevăzută, o dorinţă foarte subtilă.
Şi, dacă vreţi, putem să facem analogie cu un iceberg căruia i se vede numai vârful. Aici – vârful icebergului este: “uite ce mi-a făcut…” (ca să folosim citatul din textul nostru). Dar dedesubt sunt o grămadă de complexe de inferioritate, de ură, de ranchiună; şi toate acestea constituie straturi de ego. Iar stratul egotic de bază este: “uite, ce mi-a făcut mie”, și se subînțelege “mie, cel important!” Şi alte straturi egotice intermediare sunt: “nu mă iubeşte, nu mă apreciază, nu mă valorizează, de aceea – uite ce mi-a făcut…”. Și în toate acestea este vorba despre importanţa de sine: mi-a făcut mie!…
Iar dorinţa este de a fi respectat, apreciat, iubit, băgat in seamă, valorizat!
Deci, dorinţa este doar vârful icebergului.
Şi atunci, putem pune problema altfel, pornind de data aceasta – de la legătura dorințe-gânduri (altă dată porneam de la sintagma dorinţă=suferinţă): în momentul în care dispare dorinţa, gândurile vor începe să intre în panică, pentru că nu mai au suport… nu mai ştiu ce să facă, încep să tremure de frica că le-a dispărut… “obiectul muncii”.
În concluzie – altceva ce putem curăţa din minte, revenind la tehnicile noastre, sunt dorinţele! Dorinţele sunt cele care iniţiază programele mentale.
Ele au, de obicei (cele mai multe dintre ele), ataşat câte un program; şi la apariția dorinţei X – deja se declanşează programul mental corespunzător. “Vreau să mănânc! (ceva, orice)”… şi deja s-a declanşat programul: “unde găsesc alimentul respectiv, unde mă duc, cât costă, care e magazinul cel mai apropiat, o fi proaspăt?, nu-mi face, oare, rău?” etc.etc..
Acesta este un program foarte simplu, dar sunt programele super-complicate, legate de marile dorinţe de viaţă, care sunt foarte sofisticate şi complexe; şi care au o întreagă încrengătură de progrămele subjacente derivate și întrețesute.
Cam asta este pe scurt legat de dorinţe şi gânduri; acum nu facem decât să punctăm ceea ce avem de curăţat din minte: deci vom curăţa si dorinţele.
– Dorinţele nu sunt legate de inimă, de chakra 4? Ele sunt mentale?
I: Dorinţele de fapt se alimentează din toate chakrele, dar pot fi şi dorinţe strict mentale. Dorinţa-ca-formă-de-program este în minte.
Desigur că ea este alimentată de dedesubt; şi de aceea şi facem exerciţiile gen caracatiţă, ca să le extragem de peste tot, din toate chakrele.
E bine că ai adus asta în discuţie. Am să fac o paranteză… am mai vorbit noi despre asta, despre demonii din viziunea tibetană: demonii sunt EU, al meu, demonii alegerilor, demonii dualităţii. Tibetanii consideră demoni, toate astea.
Și am să-mi permit să mai adaug și eu – un grup: “gândurile-demoni”, mintea…
De ce?
Pentru că aşa cum spuneam la începutul discuţiei, atât de mult alimentezi unele gânduri cu energie…, şi atât de mult trăiesc ele, … ani de zile, poate chiar vieţi…, încât, într-un final – ajung să aibă o forţă destul de mare, și aproape că au o viață proprie. Și atunci chiar că vor funcționa asemeni unor “entități”!. Iar în acest moment – deja nici nu mai contează alimentarea lor din celelalte chakre, aceste gânduri-dorințe funcţionează autonom. Şi aceste programe mentale, au deja formate în creier (am mai vorbit noi și despre asta), căi neuronale prestabilite: circuitele neuronale sunt suportul lor material. Aşadar, gândurile foarte vechi şi foarte “înţepenite” – deja și-au creat o structură în reţeaua neuronală, o cale prin care circulă şi se derulează: efectiv, ele și-au săpat niște “şanţuri” prin creier.
Deci la început, un gând, până să ajungă “demon”, a fost într-adevăr alimentat din chakrele inferioare; dar la un moment dat el va ajunge atât de plin de energie, atât de puternic, încât chakrele inferioare nici nu mai contează, el poate să trăiască de acum independent! Și îl putem denumi “demon”: un gând-dorință-demon!
Unde se vede foarte evident acest lucru: de exemplu la bătrânii care retrăiesc anumite momente din viața lor, care au nişte stereotipii îngrozitor de fixate în minte, și care repetă obsesiv numai acel gând, acel eveniment, acel conflict, acea valorizare… Aceasta este varianta foarte vizibilă și “benignă” de circuit neuronal. De exemplu… muţi un obiect, o cană, de colo colo; şi asta declanşează un întreg circuit mental; şi el va începe să îţi spună cum a fost el crescut, educat, ce a păţit, apoi prin ce împrejurare nemaipomenită a cumpărat el cana, etc… Și acesta este deja un program bătut acolo în cuie…, fixat în neuroni.
Bineînţeles că la început a fost alimentat din chakrele inferioare, dar în momentul în care este atât de puternic şi de fixat, poate fi considerat ca un “demon”, programul în sine – rulează singur. Acesta a fost un exemplu de demon foarte blânduț: o poveste de viață încrustată în șanțurile neuronale, cu care individul respectiv se identifică, prin care poveste el se valorizează… măcar și numai prin asta: vorbind, repetat, despre el.… Dar sunt alți demoni, cu adevărat malefici: gândurile-dorință de răzbunare, de control, de ură…
– Sau gândurile obsedante…
I: Exact! Obsesiile.
– Sau fobiile… Ele ajung să fie atât de puternice încât te domină, şi tot ceea ce faci – se subordonează până la urmă, cumva acestor obsesii sau fobii…
Exemplul este foarte bun. Un astfel de program – devine farul călăuzitor din viaţa omului; şi totul i se subordonează.
Bine-nţeles că ele au provenit şi au fost alimentate iniţial de subconştient, de chakre, de energetică…, dar la un moment dat, aceste programe preiau conducerea.
– Devii cumva sclavul lor. Şi totul se supune şi se subordonează acestora…
I: Da! Se subordonează tot: modul de viaţă, comportamentul, personalitatea, până şi corpul fizic… Apoi se subordonează chiar și ceilalţi! Și ei vor fi influențați de fobia sau de obsesia ta! Şi iată cum se naște și cum crește un mare demon, un controlor, care îţi preia viaţa.
– Şi au propria lor energie… propria lor voinţă… încep să fie independente…
I: Da! Exact asta spun! Programele devin aproape independente! Şi în momentul acesta pot fi numite “demoni”, sau entităţi, sau cum vrei tu… Sunt programe foarte puternice, alimentate cu foarte multă energie, care funcţionează aproape independent.
– Astea sunt acele complexe despre care se vorbeşte în psihologie?
I: Acelea sunt programe micuţe… şi ele se găsesc mai mult în chakre. Ele sunt situate undeva sub această categorie de care vorbim noi acum, în ceea ce privește forța și toxicitatea. De obicei, complexele sunt mai mascate, mai ţinute prin subconştient. Dar se poate și asta: şi un complex poate să devină în timp foarte dominant şi foarte mare;
şi un complex poate să devină demon şi în numele lui poti face o gramadă de lucruri. Un complex de inferioritate – te poate face să ajungi preşedintele ţării! Sau prim-ministru. Şi știm exemple… Iar programul este, la originea lui, – un complex! Dar partea de complex va fi foarte mascată…, în timp, ea se va ascunde. Dar din acel complex s-a născut nevoia de a fi în frunte, cât mai în frunte…, cel mai în frunte!.
Şi asta este valabil la toți cei care vor să iasă în evidenţă cu orice preț: întotdeauna există un complex de inferioritate, dedesubt. Asta întotdeauna! Dar complexul de inferioritate este ascuns, foarte adânc, foarte ascuns…, de mult poate că uitat. Nici un om – care este cu adevărat puternic, stabil şi echilibrat, nu are nevoie să iasă în faţă.
Deci, revenind, se pot curăţa şi programe de genul acesta.
– Deci mai poţi curăţa şi asemenea… “demoni”…
I: Sigur că da! Dar trebuie să îi recunoști, să devii conştient de existenţa lor, să ai curajul să accepți asta, să nu te mai auto-păcălești cu tot felul de scuze și justificări… Apoi – să vrei să îi cureți ! Și la urmă – să ai instrumentul de lucru şi tenacitatea necesară! Acestea sunt condițiile.
În primul rând – este important să-i recunoşti! Şi să te recunoşti pe tine că ai asemenea demoni… să nu te mai ascunzi după degetul… ego-ului căruia i se știrbește propria imagine de sine.
Şi în al doilea rând – să vrei să scapi de ei! să nu te mai complaci: e plăcut să fii prim-ministru…
Se poate scăpa de orice! DAR cu condiţia să vrei treaba asta cu adevărat, şi să lucrezi pentru asta! Să lucrezi!
– Dar oamenii nu sunt conştienţi! Asta este cea mai mare şi mai gravă problemă a omenirii. Ei habar nu au! Nu sunt conştienţi…
I: Sigur că da!
– Şi se şi complac în situaţia asta…
I: Se complac! Şi dacă spui cuiva aşa ceva, bineînţeles că va riposta violent! E greu să-l faci pe om să se vadă: cât este de programat, de robotizat… de “demonizat”.
– Şi nici nu ştiu dacă mai poţi să te vezi, după ce s-au făcut acele conexiuni neuronale…
I: Da! Eşti prins acolo… În acel… demon…
– Şi ţi se pare că aşa este firesc… Că aşa e “normal”…
I: Aşa stau lucrurile…
– Că acela e adevărul…
I: Da! Şi asta se poate explica bine folosindu-ne de fizică şi de benzile de frecvenţă. Pentru că aşa este: “demonul” respectiv are o anumită zonă de frecvenţă, în care tu ești prins: identificându-te şi fiind acolo, în acea “lume a lui”, pur şi simplu nu mai poţi să vezi nimic altceva, eşti prins şi ţinut captiv în acea zonă, ca într-o închisoare.
– Poţi să ai un şoc foarte mare…
I: Da, asta ar fi șansa ta: să ai un şoc foarte mare, care să rupă acea bandă de frecvenţe şi să te scoată cumva “forţat” de acolo.
– Şi tot ce ai crezut până atunci, să nu mai fie la fel…
I: Şi se întâmplă! Se întâmplă să ai în viaţă şocuri foarte puternice… Şi este o metodă a Universului de a te scoate de acolo…
– Şi egoul e tot un fel de demon?
– Ăsta e şeful! El e “demonul-șef”, șef al tuturor celorlalți demoni mai mici…
I: Sigur! Iar programele lui de auto-apărare și valorizare – sunt cele mai stabile, ele sunt “demonii” cei mai mari, cei mai puternici și cei mai periculoși.
Ca să lămurim încă o dată acest aspect: mintea este un câmp, care nu este doar în dreptul capului, el este peste tot, dar centrul câmpului “minte” – este în chakra a șasea (corespunzătoare creierului). Dar mintea este un câmp, alimentat de toate celelalte chakre; pentru că toate chakrele – alimentează toate câmpurile. Aşa zisele “corpuri”…, despre asta vorbim, ele sunt, de fapt, nişte câmpuri, alimentate de peste tot. Și astfel – informaţia din toate chakrele ajunge şi în câmpul mental, dar centrul său de comandă, punctul de forţă al câmpului, este capul, mintea. Bine-nţeles că el primeşte informaţii şi de la celelalte chakre, şi dacă acestea (chakrele) nu sunt curate, ele îl vor realimenta permanent cu “mizerii” de-ale lor, cu frecvenţe mai joase şi dizarmonice; dar întrucât zona de forţă a câmpului “minte” – este chakra capului, ajungem în situaţia “demonilor” şi programelor mentale care pot să fie foarte puternice, astfel încât semnalele care vin din celelalte chakre rămân mai slabe, comparativ cu cele dominante – din cap.
Însă este foarte important de înţeles şi de ţinut minte asta: faptul că toate “corpurile” sunt de fapt câmpuri de energie, alimentate de toate chakrele; şi chakrele varsă acolo informaţii de toate felurile, având tot felul de frecvențe….
Şi în câmpul minte se duc informaţiile de ataşamente, de instincte (din chakra 1), de dependenţe, de relaţii (chakra 2), de control (chakra 3), etc…, dar ele toate sunt gestionate, direcționate, conduse cumva de către chakra capului, centrul de control pentru câmpul “minte”.
Dar haideți să citim mai departe şi să comentăm:
“Cum ar putea o minte tulburată să înţelegă calea?
Dacă un om este tulburat- el nu va fi niciodată plin de cunoaştere.
O minte netulburată, care nu mai caută să vadă ce este bine şi ce este rău, o minte aflată dincolo de judecată, observă şi înţelege.”
Deci iarăşi revenim la “mintea pură”, care este dincolo de judecată, minte care nu mai caută “ce este bine şi ce este rău”, care doar observă şi înţelege, pentru că adevărul se reflectă în ea. Care înţelege non-verbal.
– Asta este mintea martor?
I: Da! Înţelege non-mental, deci nu pe calea înțelegerii obişnuite: pentru că adevărul, reflectându-se în ea, i se va revela, pur şi simplu. Acesta este secretul minţii oglindă.
– Înseamnă că a ieşit din dualitate…
I: Acum depinde cât este această minte – “de oglindă”…, dar cam asta ar trebui să fie o minte “care nu mai caută ce este bine şi ce este rău”: o minte care se străduieşte să iasă din dualitate.
Şi revenind la ceea ce curăţăm noi din minte, revenim: iată, vom curăța judecăţile de valoare, toate etichetele, dar și mecanismele de etichetare, toată dichotomia asta duală. Curăţăm toate astea, până când, efectiv, ajungi să vezi mintea ca pe un cristal, care poate reflecta… şi abia atunci ea va cunoaşte, pentru că va conţine acea imagine. Aşa cum oglinda conţine imaginea pe care o reflectă, la fel şi mintea oglindă va conţine realitatea, va conţine evenimentul, persoanele, etc... Le va conţine, pur şi simplu, şi nu mai trebuie să facă nimic altceva, nu mai este nimic de făcut acolo…
Iată un alt motiv pentru care facem noi exerciţiile astea…:
“cum ar putea o minte tulburată să înţeleagă calea?”
Deci nu vei putea nici măcar să practici, dacă mintea ta este colmatată de toate aceste programe. Cum spuneam de la început: curățăm filtrele, programele, formatările, setările… care te impiedică să vezi calea, dar şi pe cele care te împiedică să practici; pentru că aceste şabloane, filtre, reinterpretări… toate fac parte tot din confuzia ei. Confuzia minții – de a nu vedea nici măcar – că există o cale. Atâta timp cât eşti prins acolo, în banda ta de frecvenţe, nu poți vedea că există o cale de ieşire. Calea este lângă tine, dar tu pur şi simplu nu o vezi! Și atunci, curăţind haosul mental şi confuzia mentală, încercăm şi asta, de a vedea Calea, de a vedea paşii, de a înţelege Calea.
Deci de asta facem exerciţiile de curăţare a minţii, pentru a curăţa toate acestea: pentru gândurile în sine, ca urâţenie, ca dizarmonie, ca răutate, ca violenţă; pentru programele-filtre; pentru programele-devenite-demoni; pentru confuzie, pentru pâcla mentală, haosul mental; pentru agitaţie; şi înlăturând toate acestea, va rămâne mintea oglindă… iar, la un moment dat…, va rămâne Esenţa minţii.
Este important să înţelegeţi principiul acesta al “minţii oglindă” şi al curăţirii mentale: în momentul în care de pe o oglindă vei lua toate mizeriile, toate petele, toate murdăriile, va rămâne doar ea…, o oglindă curată; care va putea oglindi “corect”, nedistorsionat. Exact asta se aplică și “minții oglindă”: pur şi simplu trebuie să faci curăţenie, să-i îndepărtezi “mizeriile”, altceva nu trebuie să-i faci. Nu trebuie întărită, reeducată, nu trebuie învăţată nimic în plus. Asta este culmea: că nu trebuie învăţat nimic! Trebuie doar înlăturale “petele”, murdăriile…: adică programele.
O cale spirituală de fapt nu te învată nimic – în sensul de acumulare de cunoştinţe; ea te îndeamnă doar să dai la o parte balastul! Să dai la o parte filtrele, judecățiile, comentariile, “datul cu părerea”, vorbăria inutilă, etc.,etc.,etc.,… ca să rămână, în final, doar acea minte care oglindeşte.
Cam de aceea practicăm; şi cam de aceea facem exerciţiile de curăţare ale minții (chakrei 6).
– Asta este o ideea foarte interesantă că o cale spirituală nu te învată nimic, ci doar să dai la o parte…
I: Da, pentru că de fapt tu Eşti! Tu eşti acea Esenţă, și tot ceea ce trebuie să faci este să o descoperi.
– De fapt… cred că aceasta este şi diferenţa între o Cale spirituală, o Şcoală spirituală reală, şi una falsă: cea reală nu te învaţă decât cum să “te eliberezi”, pe când una falsă te învaţă alte “programe!” Nu faci decât să înlocuieşti ceva cu alceva.
I: Da; şi este ceva elementar de simplu: de fapt Esenţa ta este acolo, Ea este peste tot; şi nu trebuie decât să dai la o parte “murdăria”. Este elementar de simplu!
– Problema oamenilor şi a minţii stă însă în faptul că lucrurile simple sunt cel mai greu de înţeles, şi atunci mintea are mania de a complica totul…
I: Nu numai că mintea are mania de a complica totul, dar minţii de fapt îi plac lucrurile complicate, pentru că aşa ea se poate valoriza: “ia te uită ce deştept sunt! Ştiu şi aia şi aialaltă, am mai citit trei tratate, am mai înţeles şi aia şi aialaltă”… şi atunci minţii îi place treaba asta. Cu cât este mai stufoasă, cu cât este mai învăţată, cu atât este mai grozavă; şi asta ţine de egoul intelectual, de egoul spiritual. Dacă îi oferi minţii o primă variantă simplă, şi o a doua variantă complicată, ea va alege varianta a doua imediat.
– Pentru că o valorizează.
I: Da, o va valoriza, această nouă achiziție de cunoștințe, această nouă “provocare”, etc..
– De aceea este mai uşor pentru cei din India, care nu au această manie cu complicatul lucrurilor…
– Văd lucrurile mai simplu şi le înțeleg mai repede.
I: Da, pentru ca mintea occidentală a fost învăţată că este valoroasă dacă ştie; dacă are şapte diplome, dacă vorbeşte limbi străine… dacă, dacă, dacă…
– Si găseşte şapte sensuri, care se bat cap în cap…, apoi polemizează, apoi își dă cu părerea…
I: Exact! Şi mai citim nişte filozofie; şi le mai complicăm puţin, le mai analizăm… Cu cât este mai multă vorbărie şi încâlceală dintr-asta mentală, cu atât mintea este mai fericită: “ia uite ce bună sunt”! Şi asta este exact inversul unui demers spiritual, care îţi recomandă exact opusul: “haide să dăm la o parte o grămadă de încâlceli, comentarii, justificări, explicații, valorizări… pentru că Esenţa este acolo!”…, nu trebuie decât golit tot balastul din minte.
Bine! Atunci haideţi să facem exerciţii. Uitați un prim exercițiu, simplu, îl poate face oricine… Celelalte sunt mai complicate, acolo deja va fi pranayama…
Vă gândiţi la tot ceea ce aveţi de golit din minte şi puteţi să lucraţi concret, à propos de tot ceea ce am vorbit acum: puteţi să vă faceţi micile voastre scheme de curăţare şi chiar puteţi să lucraţi concret, punctual pe anumite lucruri. Şi cu cât se va lărgi filtrul, cu atât o să aveţi acces la alte lucruri care trebuie curaţate, mai subtile. Nu se poate goli mintea aşa, dintr-o dată, ar fi foarte bine…, dar lucrurile nu merg chiar aşa; dar pe măsură ce se largesc ochiurile filtrelor, deja vor începe să apară alte lucruri în fundal, şi atunci, pas cu pas, se vor putea curăţa şi da afară multe altele: şi filtre, şi programe, şi demoni…
Exerciţiul este foarte simplu. Nu aveţi de făcut decât să încercaţi să vizualizaţi toate acestea ca pe “o pâclă” sau ca pe “o mizerie”, ca pe un noroi, ca pe o reţea murdară, sau cum vreţi voi; şi pur şi simplu le vom curăța.
Pentru cine ştie, puteţi folosi simboluri reiki: sei he ki, cho cu rei, gnosa… Sau nu: pur şi simplu le “luăm” cu mâna sau cu un burete, cu o racletă, fiecare cum îşi poate reprezenta “instrumentul” de curățat, le îndepărtăm, le dăm afară.
Şi asta se poate face în viaţa de zi cu zi. Şi este foarte simplu!
Când îţi conştientizezi un program mental parazit, unul dintre acei“ demoni”, un gând obsedant, repetitiv, o enervare, etc… pur şi simplu îi “aduni şi îi cureţi”!
Simbolurile reiki pot fi desenate în palme dar și imaginate ca fiind în cap: gnosa este foarte bun pentru minte, dar şi sei he ki pentru programe, cho cu rei care aduce energie; ne gândim că vom curăţa mintea ca şi câmp, dar şi creierul ca şi suport material al acestuia (am vorbit deja despre programele repetitive care s-au stabilizat deja în reţelele neuronale, am discutat noi anterior).
Încercaţi să lucraţi cât mai punctual dacă v-aţi detectat vreun program repetitiv, reverberant, sau vreun filtru; sau pur și simplu, pentru început, încercaţi să curăţaţi “mâzga” din creier, marile depuneri…
Pentru cine nu ştie simboluri reiki: vă puteţi gândi că aveţi în mână bile de lumină, sau un burete sau orice alt obiect de curăţat vreţi voi.
Vizualizăm capul ca un spaţiu, o sferă, o bilă, un recipient,…, din nou – cum vreţi voi; vizualizăm “murdăria”, şi ne gândim că pur şi simplu băgăm mâna acolo, adunăm şi scoatem afară “mizeriile, gunoaiele”.
Nu are importanţă dacă este ceva structurat sau nu; confuzia mentală – puteţi să o vizualizaţi ca pe o “ceaţă”, ca pe un praf… Este “pâcla” care ne împiedică să înţelegem, “ceața, praful”…; şi aşa mai departe.
Apoi vom adăuga şi tehnicile de respiraţie, pranayama…, sunt mai multe exerciții care combină tehnici de respirație…, apoi – sunt mantrele…, dar toate acestea pentru practicanții mai hotărâți, care vin la sală și în tabere… Apoi meditație…
Uitați un citat din Vijnana Bhairava Tantra…:
“Fixându-şi atenţia în interiorul craniului… şi stând cu ochii închişi, cu mintea liniştită, practicantul pătrunde treptat, în ceea ce în mod evident nu este discernabil.”
De fapt acesta înseamnă finalul exerciţiilor pentru minte şi meditaţie: atenţia în interiorul capului, ochii închişi şi mintea liniştită, fără gânduri.
A te retrage din exterior, pratyahara, în interiorul tău, în acel spaţiu clar şi infinit, care de fapt este Esenţa minţii tale.
Asta înseamnă meditaţia: a sta acolo, prezent, fără gânduri, în Esenţa ta; şi asta înseamnă şi relaxarea, a-ţi relaxa mintea în acea Esenţă a ei.
Şi da, este greu, pentru că mintea nu ştie să stea liniştită de loc; şi atunci, pe de o parte trebuie învăţată să stea liniştită, apoi trebuie curăţată de toate detritusurile şi murdăriile; pentru ca să poată fi descoperită un pic acea Esenţă, pentru ca ea să reușească să strălucească puțin dintre acele “murdării”… Pentru ca apoi – să aibă atenţia un nou punct de fixare. Până nu simţi lucrul acesta, atenţia nu prea are unde să stea; exact ca peştele pe uscat… nemaiavând un suport al dorinţelor şi al gândurilor…, mintea ţopăie exact ca peştele pe uscat.
Deci atenției, prezenței – le vom oferi un nou “suport”. Dar acesta va trebui mai întâi descoperit…, la început va fi parțial, desigur…
Vestea bună este că acea Esenţă este acolo!
– Mai rămâne s-o găsim…
I: Da, pentru că Esenţa este acolo; şi nu pleacă nicăieri… Și după ce se va opri ţopăiala necontenită a minții, după ce se va elimina toată “pâcla” mentală, după ce toate șanțurile și circuitele parazite vor fi șterse… va rămâne acolo doar Esenţa minții…
Esenţa este acolo, şi poți fi prezent – în acea Esenţă a minții, fără agitație, fără trepidație, dorințe, programe…
Şi acesta este sfârşitul practicilor legate de minte; şi asta înseamnă meditaţia, dacă este să o privim aşa, ca pe o centrare într-un spaţiu interior, care poate fi şi în cap, bine-nţeles. Spaţiul interior este unul şi acelaşi. (Atenție însă: NU vorbim despre un spațiu al minții obișnuite! Ci despre un spațiu non-mental, de claritate, de liniște, de vacuitate…)
Care ar fi capcana, pentru exercițiile legate de minte și de chakra a șasea? Ar fi aceea de a nu înțelege nimic din toată această “logică” a exercițiilor, explicată aici. O altă capcană ar fi aceea de a practica fiecare după mintea lui, ceea ce, cu mare probabilitate va duce la o întărire suplimentară a acestei minți – deja foarte puternice. Și, implicit, o întărire a ego-ului intelectual și spiritual. Și, implicit, un mare blocaj în evoluție…
De aceea nu punem noi accentul pe lucrul cu chakra a șasea și cu mintea, decât la grupele de avansați, decât după un timp de practică, și numai după explicații… De aceea punem accentul pe lucrul cu inima, de aceea nu vom detaila aici altele din numeroasele exerciții: pentru că este o capcană foarte mare, foarte periculoasă și foarte blocantă: aceea a ego-ului intelectual și spiritual.
Toată lumea “ştie să se retragă în minte”, pentru că ea asta face tot timpul, acolo trăieşte toată lumea, acolo este cel mai uşor să se retragă, e pe terenul ei…, şi atunci, capcana este de a o întări.
Şi atunci putem pune problema invers: de a curăţa, de a rarefia, de a expansiona mintea; şi abia după aceea de a te centra acolo, într-un spaţiu interior mental…, atâta doar, că acesta nu este mintea, ci Esenţa ei! Diferența este colosală și neînțeleasă de majoritatea celor care vor asculta sau citi ceea ce spunem noi aici.
(Vestea bună – este că le putem asigura o practică susținută și bine structurată, și niște concepte coerente, explicate – prin textele noastre și la Școlile de joi).
Cam atât acum – despre minte și programe…
– Dar până la urmă… de ce apar programele? De unde vin ele, ca origine, ca punct zero…?
– I: Legea Universului – Dhamma, se propagă, coboară în materie…, coboară în dualitate, și ea va modela acea citta, acel “material mental”…, se va impregna în el… Și așa se formează tiparele – în “materialul mental” al ființelor, și apoi, în cele din urmă – în mintea oamenilor…
(Am mai vorbit noi despre asta, despre “materialul mental, citta”, despre modelarea acestuia, despre caracteristicile minții, etc…, acum nu mai repetăm, nu facem decât să ne referim strict la “programele mentale” și la necesitatea observării și îndepărtării lor).
Desigur, asta este doar o mare simplificare, o mare vulgarizare a măreției Creației…
Dar exact asta se întâmplă și cu Dhamma: coborând în materie și supunându-se dicotomizărilor duale, Dhamma își “pierde” din măreție, din Universalitate… pentru că, de acum… ea va fi “prelucrată”, din ce în ce mai mult – de către minusculele minți omenești și de către mintea socială… reducându-se astfel – la niște “mici legi”, uneori stupide…, caraghioase, prostești… (“trebuie să mă mărit!”)…, imitând jalnic doar frânturi – din Dhamma…
La început – programele sunt o expresie a Manifestării…, niște modele de organizare și de funcționare a materiei… Apoi ele ajută la supraviețuire, la evoluția speciilor, la dobândirea de noi abilități…, apoi la ordinea socială, la relaționare… Ele se străduiesc să reflecte Dhamma…
Dar – de la un anumit moment ele devin toxice, limitative, agresive… și de ce asta? tocmai pentru că ele vor fi capturate, apoi încorporate în acele ego-uri hipertrofiate, care le vor folosi, explica, justifica, răstălmăci – mereu, în favoarea lor.
Și astfel, aceste programe vor deveni din ce în ce mai dizarmonice, mai scindante, vor accentua dualitățile, separarea, îndepărtarea de Esență… Și astfel – ele vor deveni doar noi căi haotice în labirintul care ne îndepărtează de Origine…
De aceea ele trebuie înțelese și depășite, pentru că, așa cum au devenit acum, ele nu constituie decât un mare obstacol înspre Evoluție.
Iar exercițiile de curățat mintea…, apoi meditația, centrarea…, se străduiesc să-l ajute pe practicant să parcurgă calea inversă: înapoi, spre Primordialitate…
Indra
(București, Școala de joi, iulie 2015)
(Toate aceste texte aparțin Școlii LiLA, utilizarea lor ar fi drăguț să o faceți – având acceptul nostru și, desigur, menționând sursa! Conceptele pot fi interpretate în multiple feluri, potrivit minții fiecărui ”scriitor” și cititor, de aceea insistăm asupra păstrării coerenței informațiilor din Școala LiLA. Vă mulțumim!)