Algoritmii validării “evoluției” tale…
Iată, este nevoie și de așa ceva: un instrument de auto-evaluare…
Care ne va ajuta mereu – SĂ NE FACEM MICI…, și să continuăm să practicăm…
Desigur, sunt trepte ale practicii și ale evoluției. Acum nu vorbim despre cele mai sofisticate, ci despre nivelul omenesc…
Iată câteva chei de “apreciere” a treptelor respective… Poate fi considerată chiar o fișă de “urmărire” zilnică (pentru cei care chiar doresc să practice și să evolueze).
- Dacă viața ta concretă nu s-a schimbat, înseamnă că nici tu nu te-ai schimbat!
Exteriorul (viața ta exterioară) – este o reflexie, sau o “prelungire”, sau o manifestare – a interiorului tău (vezi algoritmul “Tu ești cheia a tot”, apoi algoritmul “Cum ești interior, așa vei manifesta exterior”).
Când se va schimba interiorul – se va schimba și exteriorul…
Vorbim despre relații, slujbă, timp alocat practicii, preocupări, vacanțe, etc. Lucruri foarte concrete.
Secundar unei practici reale, interiorizate, autentice, acestea se vor schimba: vei renunța la o mulțime de nimicuri, vei avea alte priorități, alte relații, alte “interese”: de a te vedea, de a înțelege mai mult, de a lucra tu cu tine mai mult…
S-a întîmplat asta? Sau ești exact în aceleași șabloane: de slujbă, de timp, de priorități, de relații, de vacanțe? (vezi aici și textul “Despre omul robot…”)
- Cum reacționezi când cineva te critică sau se ceartă cu tine?
Vii imediat cu justificări (vezi algoritmul Argumentării)? Te aperi instantaneu, începi să explici “dreptatea ta”, “punctul tău de vedere”? Dacă este așa… progresele nu sunt prea mari.
Progresul real – ar însemna ca în acel moment în tine să nu se mai miște nici o undă de furie, de ripostă, de luptă, de nevoie de justificare… Asta ar însemna acea liniște interioară autentică…
- De câte ori te-ai deschis azi, față de orice, de câte ori ai spus DA (simbolic)?
Față de ceea ce-ți aduce ziua, oamenii, față de ceilalți, față de probleme, față de critici, față de vremea urătă…
Sau, din nou, NU! NU! NU!
- Te vezi ?? Ai început să te vezi??
Când cineva din mica noastră colectivitate sangha îți atrage atenția, încerci să te vezi?
Sau negi imediat – cu voce tare sau doar în mintea ta: “nu-i adevărat! eu nu sunt așa!”. Sau te miri, grațios, “așa să fie?!”
Dar măcar dorești să te vezi?? Și să te corectezi? Hai, sincer…
- Încerci să înveți câte ceva – din ORICE?? Ai observat cum Universul îți vorbește mereu? Prin tot felul de “glasuri”?! Unele strigate, altele abia șoptite?!
Sau nu, din nou – rulezi doar programele tale, nu schimbi nimic, nu vezi nimic…, merg complet orb, pe aceași “șine”…
Ia observă-te, în situații concrete de viață, cât de creativ ai devenit? Cât repeți, iarăși, aceleași comportamente, aceleași “știu eu cum să”?! Atenție, de cele mai multe ori – acel “știu eu cum” – este deja program subconștient, care se derulează complet automat! (vezi algoritmul “Știutului”, ți-ar fi de folos!)
Cât ai învățat din ultimul conflict, din ultima problemă?!
Hei, auzi ce-ți spune Universul?? Acum, în clipa asta, mă auzi??
- Cum stai cu compasiunea, reală, autentică?
Oare nu oferi o cutie de bomboane – doar ca să-ți faci datoria… față de imaginea ta, de ființă generoasă?!
Oare îi ajuți pe ceilalți – atunci și cum au ei nevoie? Fără rezerve?! Și nu doar când și cum ai tu chef și timp și dispoziție, fără să-ți perturbe programul și celelalte interese?!
Oare consacri ceva, te gândești și la alții, atunci când mănânci, când îți cumperi câte ceva…?!
Oare îți deschizi casa pentru alții?! Sau viața?! Sau… inima?!
- Cum stai cu raportarea la “eu, mie, îmi”?
Tu ești centrul preocupărilor, discursului, timpului, tău, în continuare; nu? Am bănuit eu…
Fără tine se prăbușește lumea, nu? Serviciul, familie, etc. Tu ești stâlpul de bază…
Dar măcar vezi asta? Te vezi?? (din nou – algoritmul “Conștientizării”)
Cum stai cu pretențiile, cu dorințele? Cu “mie mi se cuvine” – și asta și asta și asta…
- Cum stai cu tăcerea, exterioară, dar și interioară?
Cam cât de mult vorbești încă – despre tine, părerea ta, problema ta, experiența ta, boala ta, durerea ta, viața ta, munca ta, serviciul tău, familia ta, nenorocirea ta?! (algoritmul “Tăcerii”)
Te auzi când, cum, cât, vorbești? Și, din nou, oare despre cine?!
- Te-ai prins cum e cu ego-ul? Îl simți, ai de unde să-l apuci? Dar cu starea de martor??
Încerc să înțeleg măcar? Mă străduiesc? Oare suficient?
Dacă nu – reluăm, reluăm, reluăm: texte, practică, curățare, texte, practică, curățare…
- Oare care este relația ta cu Școala?
De elev conștiincios, dedicat…, sau chiulangiu, sau miștocar, sau nepăsător…?! Sau șmecher, sau plin de el, sunt deștept și recuperez eu cumva? Sau acea imfatuare penibilă: știu eu toate chestiile astea?!
Nu cumva mai am acea atitudine școlărească – de a te ascunde în wc., de dna profesoară, să nu mă vadă? (la figurat, desigur)
Știi, Universul te vede, și în wc.!
Iar doamna profesoară s-ar putea doar să-ți vrea binele…
- Din nou: înțelegi chiar acum, că este vorba despre TINE?? La TOATE aceste subpuncte?!
Ia observă-te: nu cumva te faci că plouă? Nu cumva ai sărit câteva rânduri care “nu te interesează”?! Nu cumva amâni, iar și iar, chiar acum, având alte priorități?!
Citesc asta mai târziu; nu e chiar urgent. Am altceva de făcut acum, mai important.
Indra
(textele aparțin Școlii LiLA…, etc.)