Discuția pornește de la o carte de- și despre yoga, ”Yoga în Upanișade”… (Upanisads du Yoga, J.Varenne, Paris, Ed. Gallimard, 1974; traducerea în română: Yoga în Upanișade: ed. Arhetip –Renașterea spirituală, 1992)
– …am avut senzația că Indra a citit cartea asta, de asta am venit cu ea și am întrebat-o dacă a citit-o, pentru că scrie tot ce spune ea, în carte… N-am citit-o nici eu toată, dar curățările canalelor energetice, exercițiile pe care le facem noi, sunt descrise acolo, de exemplu…
Indra – Bineînțeles că sunt descrise, tehnicile nu le-am inventat eu, multe dintre ele sunt prezente în Upanișade și în alte texte yoga…
– Cine a scris Upanishadele?
Indra – Înțelepții – rishi, așa se numeau, de acum multe mii de ani. Unele Upanișade sunt scrieri pre-yoghine. Altele sunt esența Vedelor. Upanishadele au fost scrise pe o perioadă lungă. Unele sunt foarte vechi, nimeni nu știe cine le-a scris… Altele sunt scrie în timpul vedelor. Vedele sunt mai structurate, scrieri sfinte, dar mai structurate și mai ritualice. Conțin, pe lângă imnuri de slavă, ritualuri, informații despre medicină, astronomie, tot felul de învătături, inclusiv calendare, inclusiv cicluri evolutive, sunt destul de tehnice.
Upanishadele sunt însă esență de filozofie. Spuneam că unele sunt apărute prevedic, altele în timpul Vedelor, unele se suprapun, altele nu. Au fost zeci de școli în vechime, au fost zeci de înțelepți care le-au scris, nu au un autor anume cunoscut… Dar ele sunt esență de înțelepciune hindusă…
Autorul cărții noastre (J.Varenne) a selectat fragmente de scrieri și tehnici din mai multe Upanișade și le-a adunat într-o carte despre “elementele yoga din Upanișade”. Citit ca atare, textul se înțelege destul de greu, pentru că utilizează metaforele hinduse, totul e foarte criptic acolo, dar multe elemente de tehnică pot fi descoperite totuși, mai ales de către cei care practică deja, le pot recunoaște în text…
Pentru cine o înțelege însă, cartea este foarte la obiect, foarte didactică. La început are o prezentare a autorului care a adunat textele și care mai face în introducere câteva referiri la yoga, apoi sunt date citatele originale, ca atare, din Upanișade.
Introducerea e foarte bine-venită, începe de exemplu cu etimologia cuvântului yoga, care știm noi că înseamnă unire…
Spuneam eu altă dată că în tibetană cuvântul corespondent pentru yoga este naljiyor, care are o semnificație ușor diferită. Am să reiau explicația: cuvântul tibetan pentru yoga înseamnă ”a fi în cunoașterea Esenței tale”, ”a fi în cunoașterea Naturii tale reale”. Asta este varianta tibetană și după mine precizează niște lucruri importante, de asta am revenit acum asupra lui… Sunt acolo două părți: nal și jiyor. Asta înseamnă pe de o parte, cunoașterea naturii tale reale, și pe de altă parte, a fi în acea cunoaștere. Spuneam că e o definiție foarte importantă: de ce? Pentru că nu ajunge doar să știi, teoretic, despre Esența și sinele tău, trebuie să fii în acea cunoaștere…, ori această definiție a practicilor yoga subliniază foarte bine lucrul acesta, că nu ajunge doar să știi teoretic…
Și pentru că vorbim de Upanișade, și ele spun asta:
“Adeptul va fi deci îndreptățit de a-și însuși temeinic conținutul cărților,
Cu condiția de a depăși acest stadiu și de a renunța la cărți,
Așa cum aruncă fructul cel ce vrea să găsească sâmburele!
(…)
Acest mister, indivizibil, imobil, calm,
Este Scopul suprem către care adeptul se îndreaptă;
l-a atins atunci când poate spune: Brahman sunt Eu!” (Amrtananda Upanișad)
Haideți să revenim. În varianta hindusă, cuvântul yoga înseamnă unire. Unirea cui – cu cine? E foarte bună discuția noastră plecând de la această carte… haideți să vedem, de ce facem exerciții și ce înseamnă de fapt yoga. E bine de știut de ce facem ceea ce facem, nu? Deci unirea cui cu cine?
– Unirea sinelui individual cu sinele suprem.
Indra – Asta e o variantă de unire, altă unire, metaforă din cultura hindusă?
– A lui Shiva cu Shakti. Shakti este zeița identificată și cu energia kundalini, iar Shiva este Sinele Suprem, adică Dumnezeu.
Indra – Deci Dumnezeu ar fi Shiva, iar Shakti ar fi energia sa. E reprezentarea tantrică clasică de îmbrățișare, de sexualitate, unirea lui Shiva cu Shakti. Shiva este Dumnezeu ca și Conștiință, ca și primordialitate, ca și energie statică, ca și nemișcare, iar Shakti este valența sa dinamică, este Energia.
Deci dacă ar fi să-l simplificăm pe Dumnezeu ca și energie-conștiință, atunci Shiva ar fi Conștiința, iar Shakti Energia.
Bineînțeles că cele două nu sunt și nu pot fi niciodată separate. Așa cum nu este de fapt separată conștiința omului care ”trebuie să se unească” cu cea a lui Dumnezeu. Ele sunt de fapt inseparabile, dar ego-ul, identificarea, atașamentele, etc., te fac să nu realizezi asta… te fac să nu fii în acea Conștiință…
Spune Upanișada:
“Spălat de orice mizerie,
Eliberat din starea de stupoare în care-l menținea gândirea sa captivă,
Corpul subtil strălucește:
El este conștiință pură, esența însăși a individului,
Nefiins altceva decât Sufletul universal
Care sălășluiește în orice ființă!” (Yogakundalini Upanișad)
Shakti este Manifestarea creației, iar cele două, conștiința și energia trebuie să se unească pentru a putea face împreună drumul înapoi spre Dumnezeu… pentru că, prin creație, tu ești de fapt expresia celor două… Asta este yoga, conștientizarea energiei, rafinarea ei, unirea ei cu conștiința… Asta își propune yoga: ca pe calea energiei, pe calea lui Shakti, să faci drumul invers creației, ”înapoi” la Esența ta, la Dumnezeu.
“Da, adeptul atunci va fi eliberat
când va fi realizat unitatea fundamentală
dintre propria sa persoană și universal întreg;
dintre Linga (simbolul lui Shiva) și Sufletul cosmic;
(…)
dintre sufletul său individual și Sufletul Lumii
care strălucește prin el-însuși” (Yogakundalini Upanișad)
Și dezvoltarea maximă a practicilor energetice spuneam că este tantra, iar atunci varianta tantrică din practica yoghină este, de fapt, exact asta: modalitatea de a ajunge, pe calea energiei, la Dumnezeu, …pentru că energia este a lui Dumnezeu, pentru că Energia ESTE de fapt Dumnezeu…. Asta înseamnă unirea lui Shakti cu Shiva…
Energia kundalini este energia primordială, pe care toată lumea o are latentă. Această energie trebuie dezvoltată și ascensionată, mai apoi trebuie lucrat cu ea, pentru ca ea să ajungă la potențialitatea ei maximă. Kundalini este varianta primordială, neformată, grosieră. Și pe măsură ce energia kundalini urcă prin chakre și se rafinează, ea devine din ce în ce mai mult “conștientă” de ea însăși, devine – Shakti.
Aparent vorbim despre energie și nu despre conștiință… dar conștiința este și ea o formă de energie, cea mai subtilă, cele două noțiuni se întrepătrund, de fapt ele nu sunt niciodată separate… dar din considerente didactice, când vorbim de Shakti sau când vorbim de Kundalini, ne referim în primul rând la energie, și nu la conștiință.
Și cum se produce rafinarea energiei Kundalini, ascensionarea ei prin chakre, unirea ei cu conștiința? În primul rând prin tehnicile de respirație:
“Împreunându-și mâinile ca pentru rugăciune,
încolăcindu-și picioarele în Poziția Lotusului,
apăsând cu fermitate bărbia în piept,
fixându-și gândul în Acela,
făcând să urce în el, de mai multe ori aerul inspirat,
apoi eliberându-și suflul după ce l-a reținut cât a putut,
adeptul, grație Energiei-încolăcite (Kundalini),
va realize trezirea totală” (Dhyanabindu Upanișad)
Plecasem de la cuvântul yoga. Haideți să vorbim acum despre cuvântul Yog, practicantul, cuvânt căruia i se dă aici o etimologie mai veche și o valență foarte sugestivă. Yog, spune autorul (J.Varenne), înseamnă ”înhămare”, înhămare la căruță. Înhămare în sensul de a te angaja pe o cale spirituală. Și e foarte frumoasă interpretarea. Un yoghin este deci un om care s-a înhămat la o cale spirituală.
După care urmează o altă comparație foarte frumoasă clasică hindusă, cu vizitiul care mână o căruță și care controlează niște cai. Căruța este corpul, birjarul este mintea, sufletul este cel care este purtat în căruță, pasagerul, iar caii sunt simțurile. Caii năzdrăvani sunt simțurile care aleargă mereu, mintea este cea care încearcă să-i strunească, bietul suflet este aruncat în toate părțile, iar corpul este căruța care se zdruncină și care se poate rupe. Și atunci ”înhămatul” yoghinului la această muncă înseamnă de fapt liniștitul birjarului și a cailor (a minții și simțurilor), dusul în siguranță a sufletului mai departe… iar mai apoi oprirea carului, pentru ca sufletul să poată coborî, părăsind definitiv lumea materială, fizică, a corpurilor și a carelor…
Și pentru că vorbim de Upanishade, există în aceste scrieri minunate ceva foarte frumos exprimat și formulat, acum niște mii de ani, legat de veșnicul nostru subiect, mintea. (Discuțiile despre minte și structura minții sunt nenumărate în nenumăratele școli hinduse, la fel cuvintele folosite pentru a desemna componentele minții, conștiința, conștiența, etc., fapt care face lucrurile, de multe ori, confuze… Așa este sanscrita, fiecare cuvânt are o grămadă de semnificații și asta are o parte bună, pentru că poți exprima foarte multe lucruri în cuvinte puține, dar are și o parte mai puțin bună, pentru că fiecare ”interpret” își va alege varianta lui. Și riști ca cel care interpretează un text, iar mai apoi cel care îl traduce, să nu fi priceput nimic și să-ți ofere de fapt informațiile “lui”, potrivit înțelegerii sale…)
Vorbeam noi mai demult (mereu vorbim!), despre mintea ”de lucru”: pe aceasta hindușii o numesc manas, mintea inferioară, mintea comună…
Spusesem mai demult, vorbind despre minte și dizolvarea minții, că o bucată ”mai inteligentă” de minte va reuși să dizolve această minte “comună”. În Upanișade se spune asta mult mai elegant, în sensul că autorii chiar identifică acea bucată de minte ”mai deșteaptă” și o numesc intelect sau buddhi. Intelect nu în sensul în care îl folosim noi astăzi, ci în sensul de minte extraordinară, de minte care A înțeles, care Este În Acea Înțelegere (asta ca să legăm cumva definirea tibetană a practicii yoga, pomenită la începutul discuției noastre, de conținutul Upanișadelor, de care ne ocupăm acum):
“Cei care-l cunosc pe Brahman, spun că există două feluri de cunoaștere, cea superioară și cea inferioară.
Cea inferioară este cunoașterea Vedelor (Rik, Sama, Yajur și Atharva), și de asemenea a foneticii, ceremonialurilor, gramaticii, etimologiei, versificației și astronomiei.
Cea superioară este cunoașterea mijlocului prin care poate fi aflată realitatea neschimbătoare. Prin aceasta se dezvăluie complet înțeleptului ceea ce transcede simțurile, ceea ce nu are cauză, ceea ce este indefinibil, (…) ceea ce este atotpătrunzător, mai subtil decât subtilul, cel ce durează veșnic, sursa tuturor” (Mundaka Upanișad)
Repet, alte școli folosesc același cuvânt, buddhi, în sens de inteligență, minte discriminativă, gândire abstractă, etc., lucruri mai apropiate de conotația occidentală a cuvântului “intelect”.
Îmi permit să-l folosesc și eu de acum înainte, “în felul meu”: pentru această “minte superioară”, care A Înțeles…
Întrebarea voastră din acea discuție era: cum procedezi concret? un om obișnuit, care se folosește de minte și care trăiește zilnic în minte, cum va face să practice, cum va reuși să facă lucruri spirituale?
Răspunsul era: exact așa, folosindu-se tocmai de acest buddhi. Nu de intelectul cultivat la școală, nu de inteligența mult lăudată în zilele noastre, ci de acest ”intelect spiritual”, dacă vrei să-i spui așa: buddhi este cel care va ajuta mintea, într-un final, să se dizolve.
Și spune așa Upanișada:
“Manasului (mintea comună, noi am numit-o și ”mintea de lucru”) îi revin operațiile pur umane
care permit eliberarea sufletului,
alegerea unui maestru, stăpânirea corpului pentru retragerea simțurilor
și, inspirat de inimă, manasul superior, buddhi,
va merge până la capătul posibilităților sale, pasul decisiv fiind dizoluția gândirii, manolaya.”
Deci există o minte tehnică, comună, o minte inferioară, “de lucru” și o altă minte, instrument superior, intelect superior sau ”minte spirituală”, buddhi, și care într-un final va reuși să dizolve mintea comună și mai apoi să se și autodizolve…
– Înseamnă că această minte nu are un ego…
Indra – Nu, nu are un ego. De ce? Pentru că acel intelect superior, spun ei foarte frumos, este conectat nu cu “mintea din cap”, ci cu “mintea din inimă” și cu inteligența supremă.
Buddhi ține de intuiție… Prima fărâmă din acel intelect superior, de buddhi, este intuiția. După care are o parte care începe să lucreze, care încearcă să dizolve mintea egotică, care încearcă să-și facă demersul spiritual. Deci te folosești de acea bucată de minte – care are o calitate superioară și un rafinament superior, ca să dizolvi mintea obișnuită…
– Și asta cred că se dezvoltă pe măsură ce începi să înțelegi…
Indra – Asta se dezvoltă pe măsură ce începi să înțelegi, dar chiar și înțelesul ține de această minte. Este ca un rafinament mental…
– Asta din experiența mea personală, pe măsură ce am început să înțeleg niște lucruri, parcă pricep mai ușor și alte lucruri, și îmi dau seama din ce în ce mai mult că totul este o halucinație a minții mele.
Indra – Totul e halucinație a minții de lucru… Asta poate fi considerată deja o axiomă. Sau o iluzie, cum spun hindușii…:
“Sufletele individuale sunt prizoniere ale bucuriei și tristeții
care le afectează în acestă lume;
pentru a le elibera de magia iluziei
trebuie să le dăm cunoașterea lui Brahman,
grație căreia individul va fi ferit de boală, de bătrânețe și de moarte și nu mai riscă să renască” (Yogatattva Upanișad)
– …da, și că ar trebui să lucrez asupra ei să nu mai fie așa. E greu de explicat, dar chiar începi să vrei să o dizolvi, halucinația, iluzia…
– Da, înțelegi lucrurile, vrei să dizolvi mintea, dar dacă nu-ți iese, ce faci?
Indra – Îți iese încet, încet, de asta ai nevoie de tehnici, de asta ai nevoie de practică, că numai cu vrutul nu se poate!
Haideți să revenim la textul acesta frumos. Uite ce spune Upanișada:
„Cele două cauze care fac ca spiritul să funcționeze sau să nu funcționeze sunt:
de o parte ansamblul amintirilor moștenite
și pe de altă parte aerul pe care îl inspirăm și îl expirăm în mod inconștient.
Dacă una din aceste două cauze dispare,
amândouă devin în mod automat inoperante.
Trebuie deci să veghem la buna funcționare a amândurora
dar, mai ales, să facem eforturi pentru a stăpâni respirația.” (Yogakundalini Upanișad)
Deci înțeleptul de acum niște mii de ani vorbește foarte clar aici despre programele mentale.
Mai spune el:
“Toate acestea nu înseamnă însă că trebuie să ne refuzăm gândirii
Sau, dimpotrivă, să ne consacrăm doar plăcerii de a raționa!
În fapt, va trebui să gândim, dar să nu ne oprim aici,
Căci pe Brahman nu-l vom putea cunoaște decât având spiritul liber
De orice sistem preconceput.” (Amrtananda Upanișad)
Deci îți dă două chei, foarte concrete: ai de lucrat psihoterapeutic și emoțional, asupra programelor mentale, a traumelor, trecutului, etc., și pe de altă parte, ai de lucrat cu respirația. Și cu asta basta.
– Și ce înseamnă că dacă una cade, cealaltă devine inoperantă?
Indra – Dacă dispar amintirile, dispare și respirația inconștientă, dacă dispare respirația inconștientă dispar și amintirile. Cuvântul cheie este conștientizarea respirației.
– Adică să trăiești în prezent, să fii prezent în corpul tău clipă de clipă. Asta înseamnă să fii conștient clipă de clipă.
Indra – Pe de o parte starea de prezență, pe de altă parte ce vorbeam noi despre tehnicile de purificare energetică. Pe măsură ce respiri conștient și cureți, cureți, cureți, va dispărea și ansamblul de “amintiri moștenite”.
– Revenind la cele două minți, practic având inactivă partea de minte care pricepe, noi neavând partea respectivă activă, de fapt nici nu ne dăm seama că nu înțelegem, de fapt asta este prima Mare Problemă, nu-ți dai seama nici măcar că nu înțelegi! iar în momentul în care începi să pricepi câte ceva, abia atunci îți dai seama pentru prima dată că de fapt nu pricepi mai nimic…, și abia după aceea chiar începi să pricepi câte ceva… Așa am pățit eu. Oamenii, de fapt, nu pot să priceapă că nu înțeleg.
– E vorba despre inteligența emoțională, cine are inteligență emoțională poate să înțeleagă foarte bine. Empatia, când poți să te pui în locul altuia fără să fi trăit… oamenii care au inteligență emoțională pot să înțeleagă altfel, au o anumită sensibilitate și intuiție…
Indra – Buddhi se referă la înțelegerea rațională pe care o are mintea aceea mai rafinată. Oamenii au nevoie de explicații, mintea manas are nevoie de explicații și atunci vine mintea cealaltă, buddhi, și îi oferă explicații. Oamenii se trezesc uneori într-un impas, nu mai practică pentru că nu înțeleg de ce să o facă. Și le trebuie atunci un argument mental. E foarte interesant, pentru că mintea își dă ei însăși și argumente și contraargumente.
Spune Upanișada, referitor la explicațiile mentale, care sunt necesare până la un punct:
“(…) cunoașterea arată calea eliberării.
O dobândim exersându-ne mai întâi în raționamentul logic,
Prin el distingem ceea ce trebuie să fie cunoscut.
Prin raționament vom înțelege
Că obiectul cunoașterii este acel Brahman, suprem și fără seamăn” (Yogatattva Upanișad)
Din momentul în care se trezește și începe să funcționeze, buddhi are, cum spui tu, și o componentă de inteligență emoțională, pentru că nu e strict minte, e legată de intuiție. Nu este strict minte, buddhi își ia informațiile și pe alte căi, inclusiv prin intuiție, inclusiv prin chakra inimii, și le prelucrează și le transmite minții de lucru: mintea de lucru primește astfel câte o înștiințare…
Dar acest intelect superior are altă vibrație și altă valență, putem spune că este o interfață între intuiția pură și minte, are câte ceva din amândouă, și poate să preia din intuiție informații pe care i le transmite minții de lucru, în termenii ei. Cumva face o traducere pentru mintea de lucru. Asta la început.
Pe măsură însă ce se dezvoltă buddhi, începe un proces de feedback pozitiv: vei înțelege din ce în ce mai multe, te vei lăsa pe mâna acestei inteligențe din ce în ce mai mult și vei începe din ce în ce mai mult să lucrezi non-mental…, pentru că buddhi nu este chiar minte. Pe măsură ce capeți încredere în ea, mintea obișnuită e păcălită și capătă și ea încredere, și va începe să se bazezi din ce în ce mai mult pe felul acesta de intelect… doar că în final și mintea obișnuită, dar și buddhi trebuie dizolvate. Se petrece un fel de sinucidere a acestui intelect…
– Dar nu-l au toți oamenii.
Indra – Nu, nu-l au toți, majoritatea oamenilor sunt raționali și atunci pentru ei trebuie creat acest intelect superior. Și cum îl creem?
– Citind și practicând…
Indra – Bine, dar mai concret? prin starea de martor. Starea de martor este cea care îl formează. Citind și practicând înțelegi doar că îți trebuie așa ceva, înțelegi că îți mai trebuie un instrument de lucru, pe care nu îl ai. Pentru că dacă ai fi tot numai inteligență emoțională, nu ți-ar mai trebui un instrument, ai avea deja un instrument emoțional care merge bine și gata.
Dar când ești supermental, la un moment dat înțelegi că îți mai trebuie un instrument pe care nu îl ai, și te apuci să îl creezi, prin starea de martor, prin acel observator care tot timpul stă și observă… De fapt, buddhi ca și componentă mentală este legat de starea de martor. Ce fac eu aici nu e tocmai corect ca și expunere, pentru că toate părțile acestea nu sunt strict separate, dar de dragul explicației (mentale!) încerc să le separ ca să le putem apoi (re)integra în aceeași compoziție…
– Cu buddhi conștientizăm noi, raționalizăm stări care nu pot fi explicate?
Indra – Iată o capcană, exact aceea de a raționaliza stări ce nu pot fi explicate! Asta este iar nevoia minții! Și uneori cazi în capcana raționalizării, mintea aia, manas, de lucru, întinde mereu noi capcane, de raționalizare, de explicare, de control, de construcție și reconstrucție a ego-ului…
– Să dau un exemplu, vezi un peisaj, care din minți zice: uau, ce frumos?
Indra – Mintea obișnuită, manas. Starea de prezență ți-o dă buddhi, dar manas vine repede, repede și comentează: aa, ce peisaj frumos, am trăit un moment de sathori, eu am trăit un moment minunat, Universul mă iubește, pe mine, iată ce mi-a oferit mie, etc., etc. Deci ea este cea care clasifică, comentează și mai adaugă câte o cărămidă la construcția egotică. Mereu.
– În momentul în care spui: vai ce peisaj frumos, cu copaci și pajiște, deja este mintea care pune etichete…
Indra – Exact, și deja ai ieșit din starea de prezență pură, întotdeauna comentariul este a posteriori, după ce ai trăit un moment de bucurie, de extaz, de nu știu care, vine mintea și comentează: vai ce bucurie. Dar bucuria a trecut deja, comentariul mental este totdeauna după. Asta este mintea “inferioară”, care vine și judecă și face un comentariu mental despre… După care va vrea să le repete, dacă sunt plăcute, sau să fugă de cele asemănătoare, dacă sunt neplăcute… Toate astea țin de manas, mintea de lucru, buddhi este mintea care e prezență pură și care doar simte. Buddhi e o minte intuitivă, e o altfel de minte.
– Dar nici conștiință pură nu e.
Indra – Are mai multe valențe, și de inteligență emoțională și de conștiință și de minte. E o interfață, de fapt. Important este că mintea “obișnuită” poate fi dizolvată cu – și de către ea.
– Și atunci care e non-mintea?
Indra – Non-mintea nu mai e minte! e o stare situată “deasupra” celor două, le transcede, este starea de A Fi.
– După cum spui tu, buddhi e cel mai important instrument pentru viața spirituală.
Indra – Da, și poți să o iei fie ca pe o dezvoltare a minții, fie ca un instrument, fie ca o etapă de trecere de la mintea obișnuită la non-minte. Și prin starea de martor îl hrănești, îl încurajezi, pe acest intelect superior.
Dar toate acestea sunt doar comparații, tot ale minții… De fapt, intelectul buddhi este trecerea de la mintea obișnuită la non-minte. Scopul final e non-mintea. Non-mintea este starea în care vezi peisajul și doar îl vezi, doar îl trăiești, fără nici un fel de verbalizare, de conștientizare, de nimic.
– Și bune și rele…
Indra – Starea de non-minte nu are bun și rău, în non-minte lucrurile doar Sunt. Etichetele de bun și rău le pune mintea inferioară.
Și toată povestea de non-etichetare, ca și tehnică zilnică, ca și exercițiu de lucru, dar și ca un deziderat, se referă de fapt exact la ieșirea din mintea inferioară… Iată la ce folosește non-etichetarea, ca și exercițiu, ca și practică “impusă”, sau “auto-impusă”, zilnică…
– În momentul acela doar Ești, ești doar Trăire pură și atât.
Indra – Doar Ești.
– Iar egoul este construcția minții.
Indra – A minții inferioare, de asta repet mereu că starea de martor este extrem de utilă demersului spiritual. Undeva “jos” este mintea inferioară, cea care construiește egoul, care face tot felul de lucruri, iar mintea superioară se poziționează undeva în afară și se uită la tot ce se întâmplă. Asta e starea de martor. Și începe să înțeleagă… Dar la început ea încă este legată de mintea inferioară. E ca o expansiune a minții, care vine și se uită ea însăși la ea însăși, care se auto-studiază, dar care are o altă calitate, o altă vibrație, o altă “specializare”…
– Și atunci subconștientul, unde e?
Indra – Subconștientul este legat de ego și de mintea de lucru. E ca un fel de construcție în zona minții de lucru. Ele se autoalimentează, se combină, se autoîntrețin. Și mintea superioară e cea care observă toate astea și le poate urmări și analiza.
– Așa, și la un moment dat, ce se întâmplă ?
Indra – La un moment dat, chiar și doar prin simpla observație, acestea (mintea inferioară și ego-ul) încep să se dizolve. Pentru că vii cu o altă frecvență, cu un fascicul de frecvențe mai rafinate asupra unor frecvențe grosiere, pe care o să le transforme… Așa funcționează energetic observatorul. Chiar și doar prin simplul act al observării – frecvențele grosiere ale lumii materiale, ale minții comune, supuse unor vibrații mai rafinate, ale observatorului, ale minții superioare, își vor schimbă calitatea.
– Bine, așa e foarte explicit dar concret ce se întâmplă?
– Dacă îmi dai voie, îți spun din ce simt eu. După ce am ajuns și le-am analizat din toate punctele de vedere din starea asta de martor, mi-am dat seama că lucrul pe care l-am analizat nu este atăt de important. Și-a pierdut din importanță. E ca și cum problema se dezumflă și apoi dispare.
– Sau, ce simt eu, este că încep să-și mai piardă din putere, se mai rarefiază și cred că la un moment dat dispar.
Indra – Așa este. Pe de o parte se întâmplă o transformare ca și “consistență” energetică a emoțiilor, preocupărilor, etc., este ceea ce vorbeam mai înainte în termeni de frecvențe, pe de altă parte apare și un proces de distanțare.
Gândește-te la altceva, la procesul de dezidentificare. Identificarea cine o face? Mintea de lucru. Ești prins în egoul tău, cu mintea ta, și ești acolo băgat în toate alea: asta e mintea de lucru responsabilă de identificarea ta cu tine, cu problema, cu ghinionul, etc, etc. În momentul în care apare buddhi, cumva ea se ridică (și te ridică) deasupra minții “identificatoare”; cu cât centrul de greutate se mută mai apoi înspre buddhi, cu atâta te vei dezidentifica mai mult, tocmai pentru că identificarea se produce la nivelul minții inferioare: te vei uita la tine din nu știu ce galaxie și îți vei da seama ce caraghioasă ești tu cu problema ta.
Și distanța o iei prin starea de martor. Starea de martor, care înseamnă prezența unui observator, care nu judecă, este o privire imparțială, fără verbalizare, fără explicații…
– Și cumva, din starea aceea de martor trăiești altfel fiecare moment. Chiar dacă sunt momente pe care le-ai mai trăit, cumva se schimbă…
Indra – Pentru că le trăiești conștient.
– Ca la respirația conștientă, dispar amintirile.
Indra – Asta este o altă valență a stării de martor. Una este dezamorsarea problemei în sine, fie printr-o frecvență de altă calitate, care o dizolvă sau o modifică, o remodelează, fie prin detașare… În al doi-lea rând, ți se schimbă viața pentru că devii conștient. Tot timpul este prezent acolo buddhi care observă…
Hindușii au găsit în chakre și în creier, localizarea acestor centrii mentali. Asta e ceva cu totul remarcabil, că acum 5000 de ani ei au localizat acești centrii ai minții superioare și inferioare: nu degeaba se cheamă chakra a șasea – ajna, centrul de comandă.
Revenind, a doua valență a stării de martor este de fapt asta: devii conștient tot timpul, tocmai din cauza acestui martor care nu-ți mai permite să trăiești “absent”.
“A descoperi prin reflectare,
cum gândul este modelat de dorință și de intenție,
obliga această gândire să se unească cu sufletul
și să nu fie atentă decât la suflet,
iată ce numim atenția concentrată ” (Amrtananda Upanișad)
iată ce frumos vorbește Upanișada despre geneza gândurilor, despre starea de martor, despre conștientizare și despre vipassana, în câteva versuri… Dar care conțin secretul iluminării!
– Dar pot să am o observație și eu? Chestia asta e baleantă la început, când stai în starea de martor, când conduce mintea inferioară. Căci și eu am, așa, câte o frântură de stare de martor, după care o îngroapă mintea cea de toate zilele, după cera iar un pic de martor, apoi iar la groapă…
Indra – Da, nu numai la început, asta poate dura multă vreme, până când se cristalizează starea cea nouă.
– Mai e ceva, toți am crezut la început că martorul e acela care trebuie să judece, care vorbește în capul tău continuu.
Indra – Da, de ce se întâmplă asta ? Din cauza minții care a vorbit o viață întreagă. Mintea nici măcar nu știe că trebuie să tacă. Și atunci, prima dată când îi dai minții o informație, vezi că ar trebui să fie un martor acolo, ea, da, da, imediat…
– Cum îi spui minții să tacă ?
– Urmărind pauzele dintre gânduri…
Indra – Cu pauzele dintre gânduri și cu toată practica.
Acum intrăm în partea de tehnică pură a textului. Nu vom insista aici, pentru că spuneam că textul e greu de înțeles din cauza comparațiilor, denumirilor și metaforelor hinduse.
Dar iată un pasaj foarte clar în care se spune că nu ajunge să înțelegi, că trebuie să și practici și că nu merge numai înțelegere sau numai practică. Varianta ideală este înțelegere plus practică:
“Îți voi spune acum cum poți elibera din lanțuri sufletul.
Fără practica Yoga, cum ar putea cunoașterea, să asigure doar ea, eliberarea sufletului?
Și invers, cum ar putea practica singură, fără fundamental cunoașterii, să asigure eliberarea?
Adeptul conștient de acest lucru, dacă dorește eliberarea,
Se va strădui să capete cunoașterea
și în același timp să practice Yoga așa cum se cuvine,
căci ignoranța este cauza nefericirii” (Yogatattva Upanișad)
– Da să-ți mai spun ceva, pe măsură ce înțelegi mai mult, ceva din tine te face să practici.
Indra – Care o fi legătura dintre inspiratul/ expiratul inconștient și ansamblul amintirilor moștenite?
– De fapt e zumzetul minții, când ești atent la respirație, dispare zumzetul minții.
Indra – În momentul în care tu ești atent, focusat pe respirație, deja se liniștește mintea. Că sunt amintiri moștenite sau altceva, nu mai contează. Atenția la respirație liniștește mintea. Se duce bruiajul mental – ceea ce deja știm din practică, vipassana.
Sau, ca să reformulez întrebarea, care e legătura între respirație și minte?
– Păi dacă respiri inconștient, trăiești inconștient.
Indra – Exact ce spuneam mai devreme, te antrenezi cu respirația – ca să respiri conștient, pentru ca mai apoi să trăiești în totalitate conștient. Asta e o parte tehnică, de conștientizare a vieții tale, așa cum respiri conștient, vei face toate gesturile vieții tale conștient.
– Dar cum dispar amintirile respirând conștient? Printr-o tehnică anume?
Indra – Dispar prin tehnicile de curățare, prin curățatul chakrelor și a canalelor laterale. În momentul în care respiri conștient și cu retenție (apnee post-inspir), se curăță structurile energetice. Prana are timp să difuzeze în acea pauză post-inspir, are timp să curețe… Și curăță, ca detergentul.
Ce mai facem noi ca și tehnici de respirație, respiratul prin piele, adusul energiei prin corp și apneea post-inspir fac și curățatul la nivelul celular. Este și o tehnică de energizare celulară, nu numai de curățare emoțională…
– Deci, practic tu îți speli și așa-zisa karmă și tot.
Indra – Exact, îți speli și așa-zisa karmă, prin tehnicile de respirație. Autorul spune foarte clar, că din toate posturile, îți trebuie doar vreo trei- patru, trebuie să ții spatele drept, asta e esențial.
“Pozițiile sunt tot atât de numeroase ca și speciile umane;
Numai Dumnezeu poate discerne diversele feluri de poziții
Dar cele mai importante sunt patru” (Dhyanabindu Upanișad)
Dar pune apoi mare accent pe tehnicile de respirație. Și cu ce condiție? Cu condiția ca aceste respirații să fie îngrozitor de multe și de conștient făcute și cu retenție prelungită. Să fie foarte lucrate, toate respirațiile. Respirația pe care o facem noi în patru timpi el o recomandă în 16/64/32 secunde.
– Da, și mai spune cum în cele din urmă ajungi să-ți controlezi conștient pe care canal inspiri și expiri, drept sau stâng, fără să mai folosești degetele.
Indra – Ajungi să faci o respirație pe minut… și cicluri de 80 de respirații din astea, spune Upanișada… Dar până una alta și puținul pe care îl facem noi e bun.
– De 80 de ori înseamnă aproximativ o oră jumate. Da, mai spune că dacă facem tehnica asta cum o recomandă el timp de trei luni, ambele canale sunt curățate.
Indra – În ritmul nostru cu siguranță că nu se va întâmpla în trei luni, dar se întâmplă la un moment dat.
– Da, ceva se întâmplă, vă spun foarte sincer…
– De fapt, care e rostul curățirii de canale? Cum se întămplă?
– Acolo sunt blocajele emoționale.
– Da de ce sunt pe ele?
Indra – Nu sunt neapărat pe canale, sunt și în chakre, dar canalele trec prin chakre și atunci trebuie curățate din motivul acesta. În momentul în care respiri conștient aduci o nouă calitate a respirației. Îl aduci pe acel buddhi, inteligența superioară, care are o altă frecvență. Hai să o luăm tehnic : ai o mizerie emoțională într-o chakră care blochează niște canale. Zona respectivă are niște frecvențe joase care trebuie dizolvate. Cum poți să le dizolvi? Prin presiune pur și simplu, mecanic, aduci prana cu presiune, ca pe o țeavă înfundată, și ele se elimină. Asta funcționează și doar printr-o execuție “mecanică” a tehnicii.
În momentul în care aduci și conștientizare, vei adăuga la prana respectivă un element de conștiință, al acelui buddhi superior, cu o frecvență superioară mizeriei emoționale. Cel mai simplu este mecanic, prin presiune, pur și simplu ca o deblocare, ele sunt ca dopurile, toate emoțiile și toate mizeriile… Dar lucrul devine mult mai eficient dacă adaugi conștientizare…
Hai să mai dăm un citat frumos:
“(…) și, dacă exercițiile de respirație pot distruge greșelile comise,
Atenția concentrată merge chiar mai departe:
Prin ea, păcatul însuși este nimicit” (Amrtananda Upanișad)
– Când aduci o vibrație mai mare e ca și când ai scălda-o în lumină.
Indra – Exact, ca și când ai aduce o lumină în întuneric. Deci ai odată un element de presiune, prana care împinge, care deblochează, și în al doi-lea rând, valența de conștientizare care dizolvă. Este valența provenită din mintea superioară, din acel buddhi. Acum ne referim strict la respiratul ca și tehnică de curățare!
– Și atunci e mai valoros dacă respiri și conștientizezi, decât numai dacă respiri.
Indra – Exact de asta le combinăm, și respirație, și conștientizare, și vizualizare…
– Și mai pui și semne reiki.
Indra – Și bile de energie, și atunci totul devine mai eficient. Și în plus, cu cât respiri mai rar, frecvența are timp să se modifice. La fel, și celulele au nevoie de timp pentru metabolism, dar asta este deja partea fizică. Toate practicile yoga vorbesc despre întinerire, asta se întâmplă din cauza oxigenării tisulare și celulare mai bune:
“Disciplina suflului comportă trei elemente:
inspirația, expirația, și cel mai important, reținerea aerului inspirat” (Amrtananda Upanișad)
În acea pauză de după inspir, precum și datorită respirațiilor extinse pe mai multe secunde, mai rare, are timp oxigenul să treacă din sânge în celule, și invers, să de detoxifice celula. Cu cât celulele se oxigenează mai bine, cu atât omul e mai sănătos, din motive de energetică celulară eficientă în mitocondrii (mitocondriile sunt micile uzine de energie ale celulei).
Pauza post-inspir este bună odată pentru că aduce prana, doi – pentru că permite frecvențelor să se schimbe, trei, te aduce “pe tine în tine ”, te centrează. Pentru că în momentul în care stai în pauza de după inspir stai “tu în tine ”, nu te mai gândești la altceva…
Despre centrare:
“Practicând triada inspirație, reținerea suflului, expirație,
adeptul, după ce și-a stăpânit gândul,
și concentrîndu-și spiritual într-un punct unic,
reunește în mod progresiv toate facultățile mentale
în cavitatea secretă situată în lotusul inimii (…)” (Dhyanabindu Upanișad)
Toată practica yoghină ar trebui apoi transpusă în viață. Ești responsabil de tine o oră cât practici, apoi devii responsabil restul zilei, apoi cât trăiești. Ești prezent tu în tine, ești conștient tu de tine o oră de practică, după care ar trebui să devii conștient (de) toată viața ta. Faci o postură de echilibru cinci minute, după care acel echilibru ar trebui să se mute în viața ta. Faci o postură de liniște interioară, liniștea interioară o aduci apoi în viața ta. Practică nu înseamnă doar că stai aici și faci aici o oră de exerciții, după care te-ai întors la ale tale și te-ai împrăștiat complet. Aici este doar un mic antrenament pentru ceea ce ar trebui să devină viața ta tot timpul. Practica ar trebui extinsă în toată viața ta, de zi cu zi: conștientizare, calm, echilibru, forță…
Faci niște posturi de echilibru, și dacă te dezechilibrezi, o să cazi în mod calm. Asta e prima etapă la o postură de echilibru: da, te miști în toate părțile, dar asta nu e o nenorocire. După care prin practică îți dai seama că poți să stai din ce în ce mai mult într-o postură de echilibru… Într-o primă aproximație aduci în viața ta calmul în orice situație. Pentru că aidoma unui dezechilibru postural, așa sunt toate dezechilibrele în viață, iar tu vei rămâne calm în orice situație, chiar dacă vei cădea. Pe de altă parte, prin exercițiu, vei aduce din ce în ce mai mult echilibru…
Ai posturile de stabilitate, ai posturile de forță. Nu te mai destabilizezi așa ușor nici în situațiile de viață… Dar pentru asta îți trebuie disciplină și practică. Altfel nu funcționează.
– Ideea e să ajungi la non-acțiune.
Indra – Și cum vezi tu aplicarea non-acțiunii – în yoga, care este o formă de acțiune, până la urmă?
Posturile respective te ajută la centrare. Îți urmărești corpul, inițial pe dinafară apoi pe dinăuntru, și deja ai obținut centrare, deja ai obținut retragerea simțurilor din obiectele simțurilor. Deja începi să te aduni tu în tine. Poate să latre un câine, tu ești cu mintea la toracele tău care se destinde, poate să claxoneze o mașina, tu ești cu mintea acolo, la respirație, la relaxarea coloanei, la detensionare, etc. La început într-o postură yoghină te centrezi, îți aduci mintea în tine, după care, în momentul în care te aduni tu în tine și îți mai urmărești și respirația, liniștești mintea… și încet, încet ajungi la starea de vid mental. Și asta este non-acțiunea minții.
Dar asta presupune atenția direcționată în corp, la respirație, și opritul minții în sensul de respirație ca și meditație (vipassana!). Și vei ajunge pe calea meditației – în starea de non-minte, care este non-acțiune. Și atunci orice fel de postură și de practică poate să devină o non-acțiune interioară. Non-acțiunea nu se referă la lucrurile exterioare, să nu faci nimic…
Bine. Dacă vrei o discuție despre non-acțiune, și aici trebuie să discutăm pe mai multe nivele. Dar finalul este tot mintea oglindă…
– Adică dacă stai în starea aceea și te-ai centrat și vine cineva și te întreabă cât e ceasul, îi răspunzi, dar nu te tulbură nimic. Non-acțiune nu înseamnă că nu mai faci nimic.
Indra – Da, da exact.
– La meditație nu mai contează dacă e lumina închisă sau nu…
Indra – Da, asta înseamnă “retragerea simțurilor”, pratyahara din yoga clasică a lui Patanjali. Pe mulți la început îi enerva ceasul de aici care ticăie. Apoi ceasul te ajută, pentru că e ca o mantră care îți cântă în cap… apoi nu îl mai bagi în seamă. Vezi, sunt etape de practică și de evoluție spre liniște mentală…
– Adică noi trebuie să acționăm nu să reacționăm. Cumva asta facem noi, reacționăm tot timpul la stimuli.
Indra – Întotdeauna mintea este orientată în afară, la ce zice ăla, la ce face celălalt, și atunci tot ceea ce faci tu, sau 90%, este un răspuns vis-a-vis de stimulul respectiv, vizual, comportamental, de mediu, etc. In momentul când ești într-o stare non-mentală sau de non-acțiune, nu reacționezi în nici un fel, sau faci ceea ce e nevoie fără alte comentarii – de exemplu te îmbraci dacă e frig. Pur și simplu, fără să învinuiești țara sau clima sau corpul tău, etc.
Acum revenind la cuvântul non-acțiune, în hatha-yoga se stă într-o postură mai mult timp, 10 minute -jumate de oră. Asta este un fel de antrenament pentru corp, pentru non-acțiunea corpului: pentru că cel mai apropiat ție îți este propriul corp. La fel, în postura zazen se stă ore, înnebunești de durere și de agitație mentală. Asta e o învățare forțată a non-acțiunii, la nivel fizic, corporal. Pe de o parte potolești corpul, pe de altă parte potolești isteria minții: vai de mine, ce-o să pățesc! Ei uite că nu pățești nimic. Iți amorțesc picioarele și atâta tot. Dezamorsezi nebunia mentală. În plus îți folosește și la un fel de dezamorsare a egoului: nu te mai bagi atâta în seamă tu pe tine, cu toate văicărelile și durerile tale. Pentru că orice “băgat în seamă” îți întărește egoul.
Dar e greu, de aceea sunt practicanții de zazen foarte puțini. Și atunci căutăm căi mai ușoare, tehnicile de fixare, conștientizarea respirației, etc. Și “fixarea” e tot o non-acțiune: este o non-acțiune a corpului, pentru că doar stai și te uiți, este o non-acțiune a vederii, pentru că privirea este fixată într-un singur loc, în același timp este și o restricționare a minții.
După fixarea cu obiect urmează fixarea fără obiect: în acest moment mintea a devenit deja difuză, deja e în non-acțiune, pentru că nu mai privește, doar Este.
Dacă vrei tu, definiția non-acțiunii este starea de A fi. Ca să simplificăm și să o aducem la un numitor comun cu discuțiile de până acum.
Mai sunt alte valențe comportamentale ale nonacțiunii. Și anume să nu reacționezi una-două la stimulul exterior. Să stai centrat tu în tine, și dacă e nevoie, dai răspunsul adecvat, după care te-ai întors în tine. Și asta este tot o formă de non-acțiune. Altă formă, deja mai elevată, forma taoistă, care e ?
– Non-atașamentul față de rezultat.
Indra – Exact. Să nu ai atașamente față de rezultat, acesta este un alt nivel de nonacțiune, deja un nivel superior. Asta ține de taoism. Taoismul acolo țintea, la non-atașamentul de rezultat, la “facă-se voia Domnului”…
– Adică tu faci lucrurile dar nu te interesează rezultatul lor.
– Să nu ai așteptări…
Indra – Nu numai așteptări, nici nimic. Tu îți vezi de calea ta, neștiind care va fi finalul acțiunii respective. Tu îți faci datoria ta și de restul se ocupă Universul. E vorba de abandon. Vorbeam noi că toate lucrurile sunt convergente și te duce Universul acolo unde trebuie…, dar asta cu condiția să te lași în voia Lui! Tu îți faci datoria ta omenească, atât cât cât știi și cât poți tu acolo, și restul știe Dumnezeu ce are de făcut mai departe. Asta e o valență comportamentală a non-acțiunii, de a te lăsa în Voia lui Dumnezeu, a Existenței.
Dar cu două condiții: prima, ca tu să faci cât știi tu acolo de bine, la nivelul tău, de muncitor, de doamna doctor, tu îți faci datoria ta omenește, cât poți tu de bine. Iar a doua condiție, să te abandonezi apoi Universului, ca să ia el deciziile mai departe…, să lași mai departe Existența să facă ceea ce știe ea că e de făcut. Asumându-ți faptul că rezultatul final ar putea fii cu totul altul decât cel dorit de tine, chiar să fie contrar dorințelor și așteptărilor tale. Dar spuneam că exact asta este non-acțiunea “comportamentală”, absența așteptărilor…
Ei, și trecând la alt nivel, non-acțiunea din punct de vedere mental și spiritual, este non-mintea. Asta e valenț supremă a non-acțiunii, dacă vrei. Și atunci, non-acțiunea ca și non-minte poate fi în timpul unei acțiuni: poți spăla vase, ceea ce este o acțiune, dar mintea ta este în non-minte (paradox al cuvintelor!), mintea ta cea comună, manas, nu mai există. Asta ca să ne întoarcem la cele două tipuri de minte…
Pe dinăuntru ești non-acțiune. Indiferent ce faci, mintea poate fi în non-acțiune. Asta înseamnă să trăiești în stare de meditație permanentă.
– Până nu îți dizolvi de tot egoul nu ai să poți să stai permanent în meditație.
– Da, dar până ai ajuns doamna doctor, tu ai învățat că trebuie mereu să faci ceva…
Indra – Noi am vorbit de intelectul superior, care este acea stare de martor, și care este legat de inteligența emoțională, acel buddhi care este o dezvoltare intermediară a minții, între mintea obișnuită și mintea oglindă. Ceea ce întrebi tu, vei face cu acel buddhi. El devine instrument de lucru în locul minții, pentru că poate juca și rolul minții. Asta pentru că e foarte greu să sari de la mintea obișnuită la non-minte, non-ego, și atunci există această etapă de tranziție în care crește acest intelect superior, acest buddhi, și pe măsură ce acesta se dezvoltă, îți va spune el ce să faci în diversele situații. Asta este etapa intermediară, până ajungi la starea de non-minte.
În momentul când vei ajunge la non-minte, atunci vei știi direct, nu-ți mai trebuie nici un instrument. Și știi, indiferent de cum arată știutul ăsta.
La început însă faci ce știi tu că e bine să faci, – iar vorbesc pe nivele de evoluție, faci ce ai învățat, și încerci să trăiești în non-acțiune lăsând lucrurile să se desfășoare după ce tu ți-ai făcut datoria ta. Asta e prima etapă…
– Dar eu vorbeam de etapa de copil, cum ar crește un copil în acest sistem filozofic?
Indra – Fie ar găsi alte soluții pentru a ieși din sistem, fie ar face școală, facultate, etc, dar le-ar face fără atașament față de meseria respectivă, fără identificare cu meseria respectivă. Și atunci acel copil ar putea să facă asta ca un rol, pe fondul de non-acțiune: câteva ore pe zi îți joci rolul de doamna doctor, dar asta pe fondul de non-minte.
Dar asta e valabil nu numai pentru copilul care crește, ci și pentru voi toți. Poți să-ți privești starea de doamna doctor ca pe un “ornament” al vieții tale. Viața ta este non-acțiune și non-minte și din această non-acțiune a crescut o floare, care este meseria, ocupația ta. Starea de non-acțiune este starea de Dumnezeu, și atunci orice vei face, va pleca din ea precum răsărește o floricică. Iar floricica respectivă trăiește cât trăiește iar apoi dispare, dar esența ei este aceeași, este tot Dumnezeu, este tot starea de non-minte, este tot starea de non-acțiune. Floricica este ca un accesoriu…
– Daca nu o iei ca pe un accesoriu, te schimbă, te identifici cu ea, te atașezi…
Indra – Exact, omul se identifică cu floricica și uită esența ei. Esența de care vorbim noi, natura ta reală, este asta, non-acțiunea, non-mintea sau starea de Dumnezeu, sau cum vrei tu să îi spui. Și restul, toate, sunt crescute din asta, toate provin, răsar din această stare.
Dar omul s-a pierdut în accesorii și s-a identificat cu ele, pierzând toată esența, toată baza. Și atunci calea este fie de a reveni de la accesorii, prin dezidentificare, în non-minte, în non-acțiune, fie de a practica, pentru a (re)intra în esența lucrurilor. Și asta ține de abandon.
Dar în general te abandonezi atunci când nu mai ai tu instrumente de control, din neputință. Dacă te-ai abandona conștient, ar fi altceva. Revenind, tu ar trebui să faci ce poți tu acolo, și în mod automat Universul va face ce poate el în situația respectivă. Dar fără nici un fel de atașament, fără nici un fel de așteptări din partea ta. Ca să nu mai vorbim de reproșuri, frustrări, violențe și alte asemenea, adresate Universului care nu ți-a îndeplinit voia!
Oamenii ce fac însă: de cele mai multe ori forțează lucrurile în direcția dorită de ei, după care, în momentul în care nu reușesc ce și-au propus, se abandonează (zic ei!). Deci rezultă ceva amestecat, pentru că în momentul în care ai forțat, deja ți-ai impus tu voința ta – Universului, deja ai manipulat jumătate de traseu. Și jumătatea cealaltă o lași la latitudinea lui Dumnezeu, pentru că tu nu o mai poți gestiona… Dar hai să luăm partea bună, e bine cât de cât și așa, pentru că poate fi un antrenament pentru abandonul real. Și dacă mai și înțelegi asta, deja e un pas…
– Da, dar în viață, când sunt mize mari, e greu să faci așa.
– Mize mari pentru mintea ta, pentru egoul tău…, din punctul de vedere al Universului, al Galaxiei, nimic nu prezintă o importanță așa de mare cum i-o acordă mintea ta…
Indra – Reluând, totul este ca alegerile pe care le faci în viață să le faci cu mintea superioară. Asta atâta timp cât faci alegeri.
La început alegi cu mintea obișnuită, manas, apoi cu mintea superioară, cu buddhi, apoi, în starea de non-minte, nu mai există alegeri, pentru că nu mai există nici o minte care să facă alegerile. Dar când va trebui să faci totuși ceva concret, vei folosi un instrument de lucru, fie intuiția, fie “inspirația divină”, fie cobori la nivelul de intelect superior și îl folosești pe acesta. Nu zice nimeni să nu faci nimic, numai că vei acționa folosind alte instrumente…
După care vei reveni în starea de non-minte și de non-acțiune… Aceasta va fi starea ta… De fapt aceasta este Esența ta… doar o recunoști, doar te stabilești în ea…
Indra
(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)