“Învață-mă puterea cuvintelor…”
Sunt la sală, pe izopren, Loredana predă elemente introductive la exercițiul pe care urmează să îl facem. Mintea face turele binecunoscute pe circuitele ei automate. Mă adun și dintr-odată mă surpind că mă întreb: Tu cu ce asculți acum? Și atunci mi-am adus aminte de toate străduințele de a pregăti notițe pentru predat, de plimbările prin parc în care îmi structuram în minte vorbele pe care urma să le spun în funcție de tema serii, de efortul de a-mi cultiva grija și dragul față de oamenii cărora urma să le predau. Astă seară sunt pe partea cealaltă, un Omuleț, în sală, pe izopren, la practică. Am realizat, urmare a întrebării spuse poate, ca și atenționare de către inima mea, că am de făcut efortul corect și din această postură, efortul de a auzi.
Cum poți să reușești, în calitate de vorbitor, să miști ceva în ceilalți, să inspiri, să mobilizezi pe un altul să acționeze în direcția pe care tu o simți atât de intens? Așa a fost înțelegerea mea a secțiunii ”Învață-mă puterea cuvintelor” din cadrul Invocației LiLA – să deprind măestria mânuirii cuvintelor ca să reușesc să comunic, să ajung la oameni, să creez breșe, să jonglez cu deficitul de atenție, să imprim emoție vorbelor astfel încât ele să fie mai penetrante, mai mișcătoare, mai reverberante.
Descopăr apoi, iată, noi valențe. ”Învață-mă puterea cuvintelor” ca să simt încărcătura, să aud mesajul de dincolo de ele, să simt cum vorbitorul încearcă să își pună sufletul în vorbe, să treacă de trac, de emoție, să se uite în jur cu drag și să încerce să comunice frânturi de înțelegere, să ajungă la inima ta cu importanța a ceea ce vrea să îți comunice, să depășească sărăcia cuvintelor care doar arată înspre.
Eu, draga mea inimă, ar trebui să ascult cu tine! Pentru că tu ești mai tolerantă, pentru că tu vei găsi resortul de a trimite prin intermediul privirii un fir firav de recunoștință către inima vorbitorului astfel încât să îl ajuți să își treacă de emoții, să își aleagă meșteșugit vorbele ca să poată mișca inimi, să spargă bariere de plictis, oboseală, lipsă de atenție, să găsească mici puncte slabe în armurile îmbetonate de eu.
Închei cu o invitație la exprimentare. Subiectul a mai fost abordat de-a lungul discuțiilor anterioare, desigur, doar că rămâne mereu steril fără punerea în practică.
Experimentul ar presupune o minimă și atât de necesară pregătire pentru sesiunea de practică spre care mă îndrept. Curățare, centrare, deschidere a inimii sau pur și simplu deschidere, un mulțumesc spus din inimă celui care urmează să mă învețe, care a petrecut ore sau uneori zile să se pregătească, un minim angajament de a înțelege mesajul, împreună cu bucăți de frecvențe cu care aceea ființă l-a încărcat.
Vezi tu, dragă cititorule, totul este de fapt un joc (LiLA ). Experimentul nu face decât să ne mai ajute să uităm de Eu – epicentrul vieții mele. Un experiment parte din practică, unul cu valențe de recunoștință, de data asta direcționat către cei care trudesc, cu râvnă, ca să ne învețe.
“Măcar încearcă… și vei avea surpriza, că de multe ori, vei reuși…
Schimbarea începe din tine”…
(“Încercările” LiLA , un altfel de cod de conduită morală…)