Cei care aleargă în vremea pandemiei…
“Sunt permise activități fizice individuale în apropierea domiciliului”, îngăduie guvernul.
Alergăm, timid, pe străzile pustii. Nu prea departe de casă, să nu intri în conflict cu autoritățile.
Avem un oarecare curaj – de a fi altfel. Și de a ieși, de sub marea cupolă de “protecție” a pereților.
Ne salutăm, zâmbind complice, între noi: participăm la un fel de conspirație tacită.
Unii aleargă mânați de veșnica obsesie a condiției fizice. Costume mulate. Mușchi.
Alții – ca să slăbească: “să arăt bine după ce trec toate astea”. Imagine.
Alții aleargă pentru că nu mai au stare, sechestrați în casă. Nevroză. Descărcare.
Alții aleargă ca să scape de apăsarea pereților și a betoanelor. Libertate.
Alții aleargă pentru că nu pot trăi fără pomii înfloriți… Pentru că este o mare pierdere – să irosești o primăvară, magnoliile deja se ofilesc… Bucuria de a trăi.
Alții aleargă pentru ca să se golească – de ei. Vacuitate.
Niveluri de conștiință. Mereu.
Indra