Practica Chöd apare în numeroasele școli tibetane – în diferite, și la fel de numeroase forme ritualice; îmi permit să mai aduc și eu aici o interpretare și o formă de practică, poate ceva mai adaptată minții occidentale și oarecum integrată în “filozofia LiLA”.
Ideea de bază, firul călăuzitor al tuturor acestor variante este însă același: “tăierea ego-ului”și el provine din neprețuitele învățături ale lui Buddha Sakyamuni, aduse în tibet de către maeștrii iluminați Arya Deva, Guru Rinpoche, dar mai ales desăvârșită și răspândită de către Machig Labdrön.
Denumirea completă a practicii este dagdzin Chöd, care exact asta înseamnă: a tăia ego-ul (chödpa: a tăia). Nu atât a tăia ego-ul, cât a tăia atașamentul față de propriul ego, față de importanța de sine, îmi permit eu să subliniez. Ego-ul face parte din evoluție, am mai spus noi asta: ceea ce devine dizarmonic, ceea ce blochează mai departe evoluția (următorul pas evolutiv ar fi exact renunțarea la ego!), este atașamentul față de acesta, identificarea cu el. Identificarea cu ego-ul este cea care ne face să uităm natura noastră reală și care determină stagnarea și bâjbâirea în această uitare…
Și atunci prin CHÖD asta vom face, vom lucra în primul rând cu atașamentul față de ego, tăindu-l de la rădăcina sa: care este atașamentul față de corpul fizic.
Practica lucrează cu toate atașamentele, cel puțin așa o propunem noi, și are multe alte valențe, unele mai “omenești”, altele extreme de subtile, le vom enumera mai jos.
Revenind la ego, școlile tibetane îl consider un demon (Nyemjed), principalul demon: “eu”, “al meu”, “dreptatea mea”, “părerea mea”, “timpul meu”, “cheful meu”, etc. Este demonul care produce Marea Scindare (“eu și ceilalți”, “eu și restul Existenței”…), este demonul-mamă al emoțiilor distructive (frică, furie, agresivitate, mândrie, aroganță…). Pentru că aceste emoții sunt exact expresia “demonică” a separării și a relaționării duale: EU versus ceilalți. Un alt demon este mintea (Thogmed), cea care judecă, interpretează, proiectează, crează mereu noi și noi oportunități pentru ego, pentru a-l susține și îmbogăți. Apoi sunt demonii simțurilor (Thogche, demoni în sensul de alegeri bazate pe simțuri: plăcut/neplăcut, bun/rău, etc.), demonii alegerilor hrănesc alți demoni, pe cei ai dualității… Și aceștia construiesc atașamentele și consolidează ego-ul – tocmai prin aceste alegeri și atașamente.
Atenție: toți acești demoni sunt în tine, și asta este o altă valență a practicii, de a înțelege faptul că totul este în tine… Reprezentarea demonică, foarte plastică, folosește doar minții, care neștiind încă acest lucru, trăiește și funcționează dual: ea și demonii, ea și adversarul. De fapt, la un prim nivel de înțelegere și de practică – demonii respectivi chiar sunt dușmani.
Practica CHÖD este o practică de ofrandă: pentru asta vom crea, mental, un spațiu ritualic: poate fi deschis, poate fi sub forma unui amfiteatru…
Ce vom oferi însă? Pe noi!
Vom oferi, în primul rând, corpul fizic, pentru că atașamentul față de corp este atașamentul primordial, din el derivă toate fricile (frica-mamă fiind de fapt frica de moarte, de moarte a cui? a corpului…) și toate celelalte atașamente: de bunuri, de persoane, de propria imagine, toate puse, în ultimă instanță, în slujba corpului, inclusiv atașamentul față de propria viață. Oferind corpul, vom elibera toate aceste atașamente… Practica clasică se oprește aici.
Noi vom merge mai departe: putem oferi în timpul practicii toate aceste alte atașamente, ca atare, cu condiția ca ele să fie conștientizate, identificate… Și iată deja un alt beneficiu al practicii: conștientizarea…
Putem oferi de asemenea obiectele atașamentului (casa, mașina, banii, tot ceea ce “conferă siguranță” – cui? corpului…), persoanele de care suntem atașați (“ce mă fac fără tine”…)… Acesta este nivelul “omenesc” de înțelegere a atașamentelor și de eliberare a lor.
Și pentru că am spus “nivelul omenesc de înțelegere…”: toate aceste lucruri trebuie înțelese cu adevărat, pentru ca practica să aibă sens… Altfel ea va deveni doar o nouă jucărie a ego-ului spiritual (“am practicat Chöd! ce tare sunt!”), și acesta este un avertisment al tuturor școlilor!
Reluând, vom oferi simțurile și obiectele simțurilor… Vom oferi mintea, trăirile sufletești, emoțiile, trecutul, prezentul, viitorul, ego-ul! Vom oferi vocea, cuvintele, ca expresie a energiei noastre, și mai mult,putem oferi viața din noi, pentru că oricum ea nu ne aparține! Și în acest fel, ne vom mai diminua din importanța de sine și vom înțelege această viață ca o manifestare a Energiei primordiale – într-o altă manifestare a aceleiași energii, care este corpul…
Căci acesta este mesajul subtil al practicii, cel puțin în viziunea mea: nimic nu ne aparține, de fapt, iar noi ne încrâncenăm și ne atașăm de orice… facem din orice – un obiect “de consum” al ego-ului, căruia îi alipim caracteristicile duale ale simțurilor și îl categorisim conform sertarelor dualității. Prin această ofrandă, a corpului, simțurilor, minții, ego-ului, vom încerca să conștientizăm toate aceste lucruri…
Pentru cei cu capacitate de abstractizare sporită, aceștia vor încerca să conștientizeze natura iluzorie a realității relative: căci acea energie a diferențierii, care a creat lumea fenomenală, este Maya, Iluzia… Iluzia că exiști de sine stătător, că ești separat… că Ești Tu – ceva/ cineva, că un alt ceva/ cineva este diferit de tine, sau îți aparține, că Tu faci ceva, că Tu gândești ceva, că Tu ai vreun merit… Când de fapt, ești doar o formă de expresie a Existenței, ești doar o manifestare a Ei… ca și orice alt ceva/ cineva… Când de fapt, mintea ta provine dintr-o Conștiință primordială, de care nici măcar nu ai habar… când de fapt, gândurile tale sunt doar o formă de manifestare a mișcării acelei conștiințe… când de fapt, emoțiile și celebrul ego sunt doar o împletire energetică a diferitelor frecvențe ale manifestării, numite și Elemente, și care, în forma lor cea mai grosieră, crează ceea ce numești tu – un corp…
“Ia-mă, mănâncă-mă, totul nu este decât o iluzie, acest corp, această minte, aceste simțuri… Eu oricum nu exist, ia-mă, mănâncă-mă, hrănește-te cu mine, ajută-mă să dispar”, va spune practicantul Chöd, oferindu-și corpul, mintea, ego-ul… Acesta este mesajul subtil al practicii…
Bine-nțeles, acum e momentul în care ego-ul, speriat, se va întreba: “dar dacă o să pățesc ceva?!” Nu, nu vei păți nimic, desigur. Dar măcar acum, când îți pui acestă întrebare, conștientizează, măcar pentru câteva secunde, atașamentul față de corp, tresărirea de frică ivită din acest atașament, identificarea cu corpul și cu acel ego: “EU am să pățesc ceva”…
Ofranda se face sub o formă simbolică, desigur, mintea poate fi reprezentată de creierul nostru, ego-ul – de o imagine, sau de “un strat” exterior, etc. De fapt, ne putem oferi întreaga viață, întregile vieți, cu tot ceea ce înseamnă ele, posesiuni, iubiri, atașamente, imagini, imagine de sine, importanță de sine, toate caracteristicile așa-zisei personalități, etc.etc.etc.: TOTUL! Putem oferi TOTUL, sub forma unei “mandale a vieților noastre”…, o mandală tridimensională, spațială, unde punem TOTUL și unde ne punem și pe noi…
Și însăși actul de a oferi totul, de a te oferi pe tine, te va elibera de frică…
Practica CHÖD nu evită frica, dimpotrivă, invită la explorarea ei și la înțelegerea rădăcinilor sale: separarea… “eu și celălalt, care este un potențial dușman”…, și, desigur, atașamentul față de corp, frica că acest corp o să dispară (de aici, toate celelalte frici: de boală, de sărăcie, de abandon, de singurătate, etc., etc., etc., o grămadă de situații în care corpul ar putea să dispară). Practica Chöd clasică nu evită frica, dimpotrivă, o accentuază prin ritualurile desfășurate seara, în cimitire: acestea te fac să conștientizezi în mod acut, impermanența, și îți accentuează frica, oferindu-ți-o astfel spre analiză: te obligă să faci asta, nu ai scăpare… Și poate vei conștientiza că acel moment din zi, sau acel loc, alese special pentru a-ți trezi frica – nu sunt decât niște părți ale unor programe mentale: totul e în minea ta, mai spuneam noi și practica.
Practica CHÖD clasică este plină de forță, impresionantă, răsunătoare, răscolitoare, acolo sunt sunetele de clopot și de tobă damaru, invocații, mantre, uneori dans. “Veniți să dansați pe ego-ul meu”, își va invita practicantul Chöd oaspeții, în dorința sa aprigă de a-l desființa, de a-i fi călcat în picioare…
Există școli Chöd, practica în aceste școli fiind zilnică, uneori de mai multe ori pe zi, mai multi ani! Menționez acest lucru doar pentru a sublinia importanța efortului care trebuie depus pentru dizolvarea ego-ului și a atașamentelor, după vieți întregi de consolidare și “pietrificare”, dar și pentru a aduce drept exemplu determinarea acestor practicanți, care au înțeles necesitatea demersului respectiv, și care își închină uneori întreaga viață actuală – doar acestui scop: exemple minunate de conștientizare și de statornicie a practicii.
Cui facem ofranda? Clasic – prin suntetul tobei sau prin mantră, sau doar mental, prin invocarea lor, invităm la ofranda noastră tot felul de ființe… Invităm zeități, maeștii, ființe iluminate, dar și demoni, ființe malefice, de care, în mod curent, ne-am teme și ne-am proteja… De ce? Pentru că frica de acești monștrii este creată exact de acel ego și de atașamentele sale, pe care trebuie să ne forțăm să le conștientizăm și prin acest “truc”; deoarece acea frică este și ea o iluzie, la fel ca și toți acei demoni… deoarece nu există bun și rău, decât în mintea noastră. Și mai ales, pentru a înțelege că acel spațiu ritualic, cu tot ceea ce conține el, este în mintea noastră: TOTUL este în mintea noastră! Sau altfel spus, mintea noastră poate conține price! Și aici există mai multe nivele de rafinament și înțelegere a practicii: în primul rând, totul este în tine, inclusiv acei demoni, exact demonii de care vorbeam la început (ai ego-ului, ai minții, ai dualității…)… aceștia sunt de fapt, demonii, nu ființe din alte dimeniuni, etc.! Pe de altă parte, mintea ta este cea care a ales, care a etichetat: ființă bună/ ființă rea… mintea ta este cea care te înlănțuie în dualism… Și mergând și mai departe pe calea abstractizării, esența minții tale poate conține totul: spații ritualice, ființe de toate felurile, orice… Și exact așa este: esența minții tale provine din Conștiința primordială, și poate conține totul… esența minții tale este un ciob din oglinda Conștiinței universale, un ciob cu proprietăți holografice, care poate conține, oglindi, totul…
Revenind la invitați, vom chema acolo ființe cunoscute și necunoscute, rude, părinți, prieteni, dușmani… vom invita acolo pe oricine dorește să participe. În acest mod, ritualul devine și o oportunitate de plată karmică față de toate aceste ființe, cu care am relaționat în diverse vieți.
Vom invita animale, păsări, pești, la fel, orice vietate care dorește să participle, ființe fără trup, spirite, spirite ale elementelor… Și lor le vom oferi mandala noastră. În care, vom pune, desigur, corpul nostru fizic, ca atare, sau bucățele, sau… oricum. Și-l vom înmulți (prin mantră sau vizualizare), oferindu-l spre ospătare ființelor flămânde invitate… Acest lucru ne va educa compasiunea…, asta în plus față de toate cele menționate mai sus, și este un aspect al practicii foarte important. În plus, putem transforma mental sau cu ajutorul mantrelor – corpul fizic, bucățelele de corp, în alte daruri, mult mai rafinate: în flori, arome, în sfere de energie colorată, etc., asta pentru a oferi daruri mai rafinate celor care nu se hrănesc în mod neapărat cu carne… Și astfel vom învăța să oferim fiecăruia ceea ce are el nevoie, și nu neapărat ceea ce vrem noi, sau ceea ce ne prisosește. Putem chiar rug ape cineva, vreun maestro sau vreo zeitate, sau pe energia primordial din care oricum provine totul, să transforme respectiva ofrandă – potrivit nevoilor fiecăruia: nevoi fizice, energetice, spirituale… Aceasta este o dimensiune foarte pământeană a practicii, dar deloc de neglijat… să nu uităm că nu oricine poate trece direct la abstractizări. De fapt, am putea spune că acesta este sensul întregii practici Chöd: de a începe cu ceva extrem de material, de palpabil, corpul fizic, de a ajunge în zona mai abstractă a atașamentelor, a identificării, a ego-ului, și mai apoi, în zona și mai abstractă a Esențelor și a Primordialității… Dar până se va ajunge acolo, ceea ce învățăm prin practică, compasiunea, dezidentificarea, eliberarea atașamentelor, va putea fi aplicat în viața de zi cu zi.
“Ia-mă, mănâncă acest corp… Ia acest corp, mănâncă-l hrănește-te tu cu el, ești înfometat…”, va spune practicantul Chöd plin de compasiune pentru ființele fămânde, gata să renunțe “la el”.
Cine face ofranda? Practica în variantele ei tantrice clasice presupune transformarea ta într-o zeitate, de exemplu într-o dakinie, acestea sunt ființe reprezentând înțelepciunea… Throma Nagmo este des folosită pentru asta.
De ce să te transformi? Pentru că tu, de la nivelul tău omenesc, nu vei putea să te dezidentifici de tine și atunci este necesară o detașare… Și nu știi cum să faci asta, din mijlocul fricilor tale: ori o dakinie știe, ea e înțeleaptă… Mai poți face însă ofranda tu-ca-o-dublură-a-ta, sau mai bine zis, o conștiință-martor a ta, executorie… Iar asta te va ajuta poate și la antrenarea stării de martor – în viața de zi cu zi…
“Ia-mă, mănâncă-mă, totul nu este decât o iluzie, acest corp, această minte… acest “EU” oricum nu există, ia-l, mănâncă-l, hrănește-te cu el, ajută-mă să dispar, să mă eliberez de această nălucă a eu-lui”, va spune acea conștiință martor…
Se poate practica și pentru alții, asta dacă ei o cer. În același scop, de a-i ajuta să-și elibereze atașamentele, să se dezidentifice de “ei înșiși”… Și atunci tu-dakinia sau tu-conștiința martor îi vei oferi, ca ofrandă, pe ei.
Se poate practica, într-o formă minimalistă, în viața de zi cu zi, în fiecare moment în care ne surprindem atașamentele, ego-ul… le putem oferi unei zeități, unui spirit, etc., cu rugămintea de a ne elibera de ele.
Toate practicile ar trebui consacrate, la începutul și la sfârșitul lor: tuturor ființelor, din toate timpurile și din toate lumile, fie ca ele să-și depășească ignoranța, fie ca ele să se ilumineze… În același scop, putem oferi, nu numai practica noastră, ci și învățătura, tuturor ființelor…
Aici se încheie practica, cel puțin în varianta ei “curentă”, “omenească”.
Pentru practicantul avansat, practica se încheie cu… transcederea practicii: adică cu reîntoarcerea în Esența a tot… Practicantul va integra totul în starea de contemplație, aici se autoeliberează totul: corpul, atașamentele, mintea, ego-ul, durerile, emoțiile, ceilalți…, totul. Practicantul va încerca să rămână aici, în starea Primordială, Shunyata – vacuitatea lui Buddha Sakyamuni, sau starea lui Samantabhadra, a acelui Buddha Primordial al tibetanilor dzogchen.
“Ia-mă, mănâncă-mă, totul nu este decât o iluzie, acest corp, aceste atașamente, această minte, această personalitate… Eu oricum nu exist, ia-mă, mănâncă-mă, hrănește-te cu mine”, va spune practicantul Chöd, oferindu-și corpul… și va continua: “de fapt nici tu nu exiști, nici aceste zeități, nici aceste animale, nici aceste ființe fără corp, nici cel care vorbește, nici cel care ascultă, nici ceea ce spun, nici ceea ce gândesc… totul e doar o manifestare a energiei diferențierii, maya…, totul este doar o iluzie…” va spune practicantul, scufundându-se în natura sa reală, primordialitatea lui Samatabhadra, trecând dincolo de corp, dincolo de minte, dincolo de ego, dincolo de iluzie…
Și iată că am ajuns din nou la esența practicii… Tot ritualul nu este decât un pretext pentru a ajunge aici. Iar pentru cel care a înțeles, pentru cel care s-a străduit, în numeroasele sale vieți, în căutarea naturii sale reale, la un moment dat ritualul nu va mai fi necesar… Acela se va putea scufunda direct în natura sa reală, acolo unde totul se autoeliberează… starea lui Samantabhadra, Primordialitatea.
(Atenție însă, s-ar putea ca ego-ul spiritual să vă șoptească la ureche – că voi tocmai ați ajuns în acel punct și că nu mai aveți nevoie de practică. Stați liniștiți, vă păcălește!)
Indra
(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)