I – Majoritatea oamenilor se află într-o zonă de luptă, neacceptare, opoziție, de înfrângere. Ceea ce nu e foarte avansat, mai există foarte multe trepte de parcurs: treptele de acceptare, de înțelegere, conștientizare, deschidere, empatie, compasiune, rafinare a percepțiilor, liniște interioară, iubire, armonie.
Și treapta finală este cea de depășire a tuturor acestora, de a ajunge la treapta de Buddha, sau Iisus, sau împărăția cerurilor, sau iluminare sau realizarea Sinelui. Acesta este capătul de drum.
Acolo trebuie să-l conducă pe practicant o școală spirituală reală.
O școală spirituală reală trebuie să-i explice practicantului că acesta este capătul drumului. Nu sănătatea, nu niște bani în plus, nu o relație. Acestea sunt niște trepte omenești intermediare, și care se realizează din mers – dacă tu aspiri la ceva mai sus. Nu trebuie puse acestea pe primul plan. Ele oricum se rezolvă din mers. Pentru că vei avea o altă minte, vei avea alte concepte, vei avea un alt mod de lucru și un alt mod de a gestiona realitatea obișnuită. Și te trezești că viața ți s-a îmbunătățit fără să faci mari eforturi special pentru asta…
O cale spirituală nu înseamnă un curs, oricât de interesant ar fi el, ci un alt mod de viață, zilnic, pas cu pas, clipă de clipă, și un proces continuu de ÎNVĂȚARE ȘI DE TRANSFORMARE, a minții, a egoului, a percepțiilor, care vor conduce la o schimbare profundă a ființei. Și durează multe vieți.
O cale spirituală înseamnă drumul înspre tine, înăuntrul tău, nu înafară. Căutarea nu se face înafară. Rostul unui învățător este să reorienteze omul spre înăuntrul lui. Mersul la biserică, mersul la templu, mersul în locurile sfinte, da, sunt de ajutor, pentru că te scot din rutina zilnică, din claxoane, din înjurăturile de pe stradă, din serviciu, etc, sunt de ajutor, dar nu-ți rezolvă problema, doar te ajută să te interiorizezi, să parcurgi drumul în tine.
O cale spirituală implică o altfel de percepție.
O cale spirituală implică o altfel de cunoaștere – o cunoaștere nonmentală.
Este bună și învățarea mentală, cunoașterea mentală, pentru că dacă nu înveți habar nu ai de nimic…, dar apoi toate informațiile trebuie structurate în ființa ta, interiorizate și asta se obține numai prin practică.
Finalul fiind conștientizarea naturii tale reale.
L – Și veți întreba, de ce ar trebui să ne preocupe aceste lucruri ? Pentru că oricum drumul duce acolo și cu cât ajungem mai repede, cu atât scurtăm suferința și chinul unor multe vieți omenești.
I – Viața îți dă examene. Viața îți dă zilnic examene și, din păcate, pe unele ne facem că nu le vedem, pe altele le picăm cu succes și ne facem că nici nu a fost vorba de un examen. Acestea țin de păcălelile minții. Dar cu cât devenim mai lucizi și mai conștienți, cu atât vom decripta evenimentele, viața, mai ușor, pentru că un examen îți arată exact locul, nivelul la care te afli. Există varianta A, în care te lupți și varianta B, în cere te oprești, și te întrebi ce vrea să-ți spună Universul. Și dacă ai urechi deschise, auzi, înțelegi.
Vreau să mai înțelegeți ceva: faptul că tot ceea ce spui prin cuvinte – este întotdeauna mult simplificat și incomplet, pentru că nu este adevărul absolut. Sunt doar cuvinte prin care funcționează mintea, care nu poate percepe încă adevărul absolut, și atunci doar arătăm înspre el. Și nu putem arăta altfel decât prin cuvinte. Depinde de fiecare, prin practica sa, și prin dezvoltarea sa interioară, să ajungă la acel adevăr vreodată. Și toate sunt niște simplificări îngrozitoare ale unor învățături de mii de ani și ale absolutului, de aceea de fiecare dată îmi cer iertare pentru un asemenea sacrilegiu.
L – Oamenii nu înțeleg pentru că nu pot. Mintea este ceva destul de finit, este ca un computer care are câteva programe cu care deruleaza ceea ce crede ea că e realitatea. Dumnezeu, Existența, este ceva infinit. Și mintea nu poate înțelege infinitul. E ca și când ai încerca să bagi un elefant într-un borcan. Și atunci singura soluție este să lărgești borcanul atât de mult încât să încapă elefantul în el. Așa și cu mintea și realitatea absolută. Vom vorbi în curs despre cum mintea se poate rafina și lărgi pentru a înțelege. Pentru că oamenii nu înțeleg. Li se pare că înțeleg dar nu înțeleg.
I – Stai că avem ceva de completat. Deci avem un elefant de pus într-un borcan. Deci ce fac oamenii în situația asta?
L – Renunță, sau sparg borcanul…
I – Nu, fac ceva mult mai penibil: fac un elefant mic, fac un breloc. Exact așa se întâmplă, fac ceva mic, îl bagă în borcan și își imaginează că îl controlează: “știu eu despre ce e vorba: am reușit să pun elefantul în borcan”, “e al meu acum…”.
Așa funcționează mintea umană. Nu va încerca să se dezvolte ea, să se extindă, să cuprindă…, ci va încerca să reducă elefanul (“necuprinsul”) – la dimensiunile ei. Este foarte important și trebuie reținut.
L – Și așa s-a întâmplat în toate religiile. L-au făcut pe Dumnezeu icoană sau statuie, i-au conferit caracteristici umane.
I – L-au micșorat pe Dumnezeu ca să intre în mintea lor.
L – Da, ne ducem la icoana facătoare de minuni și ne rugăm, și icoana face minunea pe care o comandăm. Dar lucrurile sunt cu totul diferite.
Și acesta este mesajul Indrei cum să ieșim din borcan, cum să nu mai reducem totul la mintea noastră ci să ne mărim mintea ca să poată cuprinde infinitul. Și chiar se întâmplă. Pe măsură ce practici îți vei vedea mintea, vei fi conștient de ea și de cum funcționează.
I – Ideea cu borcanul e foarte bună ca o axiomă de funcționare a minții. Mintea întotdeauna va reduce. Neputând să cuprindă, va reduce la ce știe ea, la ce poate ea. Și asta e valabil pentru tot. Mintea micșorează. Mintea știe trei lucruri și atunci va filtra totul prin cele trei lucruri pe care le știe ea. Și de asta judecă, îngrădește și face toate prostiile pe care le face. Pentru că este îngrozitor de limitatată, de necrescută și de needucată. Atâta poate ea. Nu poate conține și atunci va reduce totul la cât poate ea.
Revenind, o școală spirituală trebuie să-l învețe pe practicant să vadă corect realitatea, să se vadă corect pe el, și să știe de unde pleacă și unde trebuie să ajungă.
Percepția corectă a realității ține de minte. Mintea percepe cât poate ea, cum poate ea și se chinuie să îngrădească realitatea în ce știe ea, bun-rău, frumos-urât, și atunci toată realitatea va fi ciuntită, spartă, boțită, comprimată, într-o minte care atâta poate ea să conțină.
Am folosit cuvântul “corect”, pentru că vom vorbi puțin aici și despre adevărulrile nobile. Buddha Sakyamuni a încercat să ajungă la oameni pe o altă cale pentru a putea fi înțeles. Budha Sakyamuni, de la înălțimea înțelegerii sale care nu poate fi cuprinsă cu mintea, a încercat să coboare și să ofere oamenilor o poartă de intrare înspre învățături. Poarta găsită de el a fost suferința, și el și-a început discursul cu cele patru nobile adevăruri, care oferă soluția ieșirii din suferință: o cale care conține lucrurile “corecte”: vedere, intenție, vorbire, acțiune, existență, efort, atenție și concentrare corectă. Și vom încerca să le găsim un echivalent în ceea ce vorbim noi, în religia ortodoxă.
L – Și ar fi de precizat că ele nu aparțin strict buddhismului, nici altor religii. Religiile sunt făcute de oameni pentru oameni. Nici Iisus, nici Buddha, nici Mahomed, nici unul din marii învățător nu au făcut religii, ei au venit și au dat oamenilor niște învățături, au spus niște adevăruri, apoi oamenii cu mintea lor le-au luat și au făcut religii din ele. Religiile sunt făcute de oameni, după cum și cât a înțeles fiecare. Religia este tot un instrument. Nici o religie nu este ceva absolut. Adevărul absolut este dincolo de religii.
I – Religiile au fost create conform axiomei noastre –a elefantului băgat într-un borcan. Religiile asta fac: îl aduc pe Dumnezeu, îl micșorează și îl bagă în borcan. Il aduc pe Dumnezeu la nivelul minții oamenilor, la cât pot pricepe oamenii. Și fiecare explicație la a doua sau a treia mână, mai micșorează puțin, după putințele celui care explică și după putințele celui care recepționează mesajul. Așadar ce facem noi aici nu are legătură cu nici o religie. Sunt niște adevăruri general valabile, dar se regăsesc sub diferite forme în toate religiile.
Spuneam că o cale spirituală este drumul înspre tine. Ca să ce faci tu acolo înăuntrul tău?
Să îți descoperi acea Esență a ta. O cale spirituală te duce la Esența ta, care este Esența a tot ce există. Iar următorul pas este ca “tu” să dispari. Și acela este capătul de drum. și pentru că tot îți ești tu ție cel mai apropiat, drumul se va face înspre tine și prin tine.
L – Aici ar fi de punctat, ca să nu se sperie nimeni: că nu dispare nimeni nicăieri. Aceasta este foarte abstract, nu dispari tu, dispare egoul, dispare separarea dintre ceea ce crezi că ești tu și tot restul. Este ca și cum te-ai extinde la infinit, până ai cuprinde tot, până devii una cu tot.
I – Și să se înțeleagă că plecăm undeva…, nu ne ducem pe nici o altă planetă, în nici o altă dimensiune, nu pleacă nimeni nicăieri, în nici “un astral”…
L – Îți extinzi percepția la infinit, percepi altfel realitățile…
I – Revenind la o școală spirituală, ea ar trebui să-și ghideze pe practicant spre o zonă spirituală, numită de noi – “neomenească”, spre realitatea absolută. Atenție, acestea sunt doar cuvinte care indică spre. I-am spus “neomenească” – tocmai pentru a o diferenția de realitatea relativă, cea cunoscută, zilnică, cu care fiecare se identifică. Dar atenție, cele două “realități” sunt în voi, nu trebuie căutate nu știu unde, în afară, nu trebuie plecat nicăieri!
Lumea este stratificată, așa este ea, straturi, substraturi: ca înțelegere, ca evoluție, ca putere de cuprindere, de abstractizare, ca disponibilitate a fiecăruia, ca deschidere, sau cultură. Și atunci o școală reală se va strădui să găsească soluții pentru toate treptele, să-i ajute pe toți.
Altceva bine de știut ar fi că, referindu-ne la aceste “straturi”, nu poți vedea decât de la nivelul tău în jos, nu-l poți vedea pe cel de deasupra ta. O să vorbim și în termeni de frecvențe, ca la radio, nu poți prinde postul care este mai rafinat decât tine. Pur și simpli scala ta nu îl poate accesa. Și atunci vei putea vedea la nivelul tău și sub tine, ca evoluție, ca înțelegere. Asta à propos de a nu mai judeca, a nu-ți mai da tu cu părerea, acolo unde nu poți vedea și înțelege….
L – De asta este important să ai un maestru. Pentru că un maestru vede lucruri pe care tu de la nivelul tău nu le poți vedea.
I – De la nivelul tău nu te vezi nici pe tine.
L – Și mai este ceva: ți se pare că știi dar, de fapt, nu știi, și în momentul când vine viața și dai un examen, îl pici cu brio și îți dai seama: “Ups, n-am înțeles nimic!”
Dar dacă practici și auzi și citești, se deschid percepțiile și toate se îmbunătățesc în viața ta. Pentru că, de fapt, suferința este cea care te îndeamnă spre lucrurile spirituale, toată lumea când îi e bine nici pe la biserică nu prea mai dă. Hai să fim serioși, toată lumea se duce la biserică pentru a cere ceva: “Doamne dă-mi sănătate, dă-mi nu știu ce…” Și efectiv se târguie cu un Dumnezeu exterior, ceea ce este stupid, pentru că Dumnezeu este înăuntrul tău și toate acestea țin numai de tine și nimeni din afară nu ți le poate da. Dar oamenii nu știu. Și Iisus a zis că Dumnezeu este mai aproape decât cămașa de pe tine. Nu e în icoane, e înăuntrul tău!
I – Problemele cotidiene sunt situate pe nivelele inferioare, și dacă tu îți propui o țintă din vârf și urci muntele, problemele de zi cu zi se rezolvă de la sine. Dacă tu chiar urci muntele, problemele se rezolvă mai bine decât vrei tu, pentru că Universul știe mai bine.
Și există legi diferite de funcționare pe fiecare nivel. În zona omenească se aplică anumite legi, și urcând pe scara evoluției, se aplică alte legi. Asta iar este ceva important, pentru că mintea dacă nu înțelege treaba asta, va încerca să judece ceva peste putința ei de înțelegere – folosind legile din zona ei de lucru. Mintea din nou va încerca să reducă la putințele ei, la legile zonei în care se află ea. Dar legile se schimbă.
Există o practică colectivă dar și o practică adaptată fiecăruia, vorbim de o atitudine de viață particularizată pentru fiecare. Asta cu condiția ca individul chiar să ceară o practică individuală și să o facă…
L – Și practică nu înseamnă să te retragi neapătat din lume, este vorba de a lucra tu cu tine în viața ta obișnuită. Poți să te retragi dacă vrei, dar poți să nu o faci.
I – Revenind, o școală spirituală înseamnă să-l conduci pe practicant printr-un labirint, de informații, de alegeri, prin care de obicei se rătăcește.
De ce? Exact din motivele de trepte, pentru că oamenii sunt în labirint, și atunci este nevoie ca cineva care a ieșit din labirint si vede de sus – să-ți indice drumul. O școală spirituală înseamnă ieșirea din labirint. Din labirintul și al învățăturilor, și al diferitelor culturi, și al vieții personale. Pentru că, la un moment dat, după ce începi să practici nu mai poți să te mai descurci singur. Mintea începe să se transforme, dar tu nu ai încă instrumentele cu care să trăiești altfel. Și este posibil să traversezi o zonă de ceață în care să nu te descurci.
L – E ca și când se dărâmă toată construcția pe care o știai și poți să devii puțin confuz.
I – Și mai precizăm că tot ceea ce facem noi, toate tehnicile, sunt doar instrumente, doar cârje de care te folosești, ele nu conțin adevărul absolut. E important de știut asta – pentru a nu acorda acestor instrumente o importanță mai mare decât o au de fapt.
Și trecând la concepte cel mai important mi se pare cel de ignoranță. Ignoranță nu înseamnă că ești prostuț, ci că nu-ți cunoști Esența ta, Natura ta reală. Vom folosi cuvântul ignoranță cu această conotație. Ignoranță înseamnă a fi limitat la realitatea ta și în final de a nu-ți cunoaște Esența. Și repet, această cunoaștere despre care vorbim, nu înseamnă a fi informat, ci a simți toate aceste lucruri.
L – Și prin practică începi să le simți; dacă nu faci nimic, nu se întâmplă nimic…, dar prin practică începi să le simți.
I – Primul nivel al ignoranței este acela de a crede că tot ceea ce ne înconjoară este real. Fiecare este prizonierul realității create de mintea și egoul lui. Pentru că asta face mintea tot timpul, creează, re-creează, o realitate personală, care devine închisoare. Realitatea personală este formată din tot ce conține viața voastră, orice gând, orice judecată, orice idee de la televizor, orice concept religios sau social sau de modă, pe care mintea le ia și le folosește ca pe niște cărămizi cu care creează un zid al realității personale. Este exact ceea ce face mintea cu elefantul, mintea a micșorat elefantul, l-a pus în borcan și a declarat că aceasta este realitatea. Atâta poate concepe ea, atâta poate vedea ea, și pentru acea minte, aceea este realitatea. Este cumplit. Este înfiorător. Și ar fi bine să țineți minte imaginea cu elefantul pus în borcan. Pentru că așa este. Fiecare are borcanul lui în care a pus tot felul de lucruri și a declarat că asta este realitatea lui. Și fiecare din aceste borcane sunt îngrozitor de limitate și conțin lucruri îngrozitor de simplificate, de mărunțite și care nu au nici o legătură cu ceea ce este în afara borcanului. Fiecare își are realitatea lui și există miliarde de realități, fiecare individ, cu fiecare minte, cu fiecare ego care și-a creat realitatea personală.
Și mai există o realitate colectivă în care sunt depuse realitățile fiecăruia.
Și atunci asta ar trebui să facă o școală spirituală: să-l scoată pe om din borcanul lui, din zidirea minții lui. Să-l învețe pe om să spargă zidurile, sau să urce peste zid.
O cale spirituală nu înseamnă să-ți îmbunătășești viața.
L – Marea majoritate a curentelor care circulă pe piață, la fel și tehnicile energetice, și psihologia, vindecarea emoțiilor, șamanismul, asta vor să facă, să facă mai bună viața pământească, ceea ce oricum se întâmplă dacă practici…, dar ce vrea Indra, este să ne ducă dincolo de acestea, pentru că ele fac parte tot din realitate omenească.
I – A-ți îmbunăți viața înseamnă a-ți înfrumuseța borcanul. Mai pui trei frunze verzi, mai pui o floricică roșie și mai aduci încă un elefant mic albastru. Asta înseamnă a-ți îmbunătăți viața. Ori soluția spirituală înseamnă a ieși din borcan. Asta este o mare diferență de abordare asupra căreia insist, pentru că vreau să o înțelegeți clar. Nu zice nimeni să nu-ți îmbunătățești viața, dar să înțelegi că ai rămas în același borcan, poate mai curat, mai frumos, dar tot în borcan, în închisoare.
L – La început înțelegi cu mintea și ești tot în borcan, numai când începi să simți ieși din borcan. Toate tehnicile energetice și vizualizările sunt foarte bune, dar tot în minte ești, tot în borcan. E adevărat că nimeni nu vorbește despre asta, nici religia, nici școala, tocmai de aceea Indra a făcut această școală, să-i învețe pe oameni cum funcționează ei și minților lor, ce înseamnă iluminare și care este rostul pentru care ne tot naștem mereu și mereu.
I – La asta se referea Buddha Sakyamuni când vorbea despre “vederea corectă”. Vederea corectă înseamnă vederea corectă a realității, a ta, să te vezi tu pe tine că ești prizonierul minții și egoului tău, a realității tale. Asta înseamnă “a-i vindeca pe orbi”, a-i face să vadă realitatea, și este o parabolă minunată pentru ceea ce a făcut Iisus, a luat ceața de pe ochii și mințile oamenilor, pentru ca ei să poată vedea realitatea.
L – Doar că oamenii au înțeles ce au putut ei: că Iisus a vindecat ochii fizici, și poate a făcut și asta pentru că se întâmplă când lucrezi cu energia, dar semnificația reală este că Isus a venit să învețe oamenii să vadă dincolo de ochii fizici! Doar că oamenii care au creat religia și biserica au înțeles ce au putut ei, și au transmis ce au înțeles ei, și asta s-a perpetuat ca învățătură: o învățătură trunchiată. Au micșorat elefantul, de fapt. Nemaivorbind de interesele celor care conduc, de a ține oamenii în ignoranță pentru a-i putea manipula conform intereselor lor…, și uite așa s-a născut religia creștină.
Gândiți-vă că toți învățătorii au venit și au vorbit. Oamenii i-au auzit și au spus mai departe ceea ce au înțeles ei, alți oameni i-au auzit și au spus și mai departe alte frânturi, ceea ce au putut înțelege ei, la rândul lor. În cele din urmă cineva a scris și astfel s-a născut religia. Cât din informația inițială credeți că s-a transmis corect?? Elefanții au devenit breloace…
Povestea este, de fapt, mult mai tragică: primul pas nu este să știi, ci să-ți dai seama că habar nu ai, de acolo începe urcușul. De la a recunoaște că nu știi..., că habar nu ai despre ce este vorba…
COMENTARII ABECEDAR, Suceava, dec.2014
Indra, Lia
(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)