NIMIC NU ÎMI APARȚINE !
Iată un bun algoritm spiritual – pentru cei deja mai avansați, ca simțire, ca dorință de practică, ca transformare interioară… Cei în care deja s-a stabilizat acea smerenie și acel “nimic nu mi se cuvine”, acum mergem mai departe cu înțelegerea-simțirea-smerenia, va fi un altfel de smerenie…, provenită acum dintr- un altfel de înțelegere: a-ți reaminti mereu faptul că nimic nu îți aparține…
Și astfel voi deveni LIBER – PRIN RENUNȚARE, venită din înțelegerea faptului că nimic nu îmi aparține, a faptului că nu există decât El…
“Ceea ce fac, ceea ce mănânc, ofrandele pe care le aduc, ceea ce dăruiesc, nimic din toate acestea nu îmi aparține și eu nu sunt identic cu ele. Nimic nu mă atinge, sunt nenăscut, neschimbător” (Avadhuta Gita, 1,40).
Și poți face asta ca practică zilnică, a stabiliza în tine această înțelegere și această nouă atitudine interioară… Clipă de clipă: atunci când mănânci, atunci când te plângi că nu ai, atunci când crezi tu că oferi și ești tare mândru de asta… Atunci când respiri, când mergi, când trăiești…, să înțelegi-simți mereu că toate acestea, de fapt, nu îți aparțin…
Ramakrisha: “Toate sunt ale tale, Doamne. Tu ești cel care acționează, Tu realizezi totul. Eu nu sunt decât un simplu instrument în mâinile tale. Tot ce fac eu – este ceea ce Tu realizezi prin mine. Toată aceasta este gloria Ta. Toate îți aparțin ție, nu mie. Eu nu am decât dreptul de a asculta și a folosi, plin de smerenie și iubire, tot ceea ce îmi oferi”.
Iar ca “tehnică spirituală” corespondentă – avem aici ofranda: a tot ceea ce faci, mănânci, spui…, practici…, eliberarea acelor atașamente față de “obiectele așa-zisei tale posesiuni”…
Tehnica Chod face și ea asta, dar într-un alt registru, mult mai dur; scopul ultim fiind ofranda ta – ca și corp, minte, ego, tu-totul
Nimic nu îți aparține! Înțelege-simte asta odată pentru totdeauna: și vei ieși din suferință – însăși prin această dez-atașare. Dar asta nu este decât beneficiul secundar…
Iată că nici simțurile nu îți aparțin, cu atât mai puțin obiectele simțurilor! “Așa cum simțurile tale nu îți aparțin, nici tu nu aparții simțurilor tale. Cu adevărat tu ești Realitatea supremă. Atunci de ce suferi?” (Avadhuta Gita,1,16)
Înțelege asta și renunță la identificarea ta cu posesorul acelor simțuri, sau, și mai rău, al obiectelor simțurilor… Nici tu nu aparții acelor simțuri: eliberează-te de ele, dar și de înlănțuirea lor, ieși din dependența acelor simțuri…, din dependența dată de plăcerea obținută prin diversele “îndepliniri” sau acumulări…
Simțurile nu îți aparțin; de fapt, de la nivel Absolut, ele nici nu sunt reale, ne spune Înțeleptul. “Într-adevăr, ceea ce suntem noi – a fost spus în scripturi prin Tu ești Acela. Nereal – ni se spune în Upanishade, că este corpul alcătuit din cele cinci simțuri: Neti neti, nici acesta nici acela”( Avadhuta Gita,1,25).
“Eu-l” nu este “al meu”!“ Creatorul nu este niciodată sursa suferinței. Pentru că acest eu pe care tu îl vezi nu a fost niciodată al meu, Cunoașterea are o savoare unică, eu sunt precum cerul” (Avadhuta Gita,3,15). Aflând asta, voi ieși din suferință: pentru că suferința aparține identificării cu “eu-l”. Mie mi se întâmplă, eu sunt nefericit, eu sufăr… Nu Creatorul te face să suferi, ci “eu-l”! Eu-l care vrea mereu câte ceva, dorință care, neîndeplinindu-se, îl va face să sufere.
Nu Creatorul te face să suferi, ci dorința ta. Dorința este cauza suferinței, insistă atât de mult Buddha Sakyamuni. Oare de ce nu înțelegem asta? A renunța la dorințe: dar nu ca o pedeapsă, nu cu încrâncenare, ci din înțelegerea faptului că doar aceste dorințe, și mintea care le produce, te fac să suferi! Nimeni altcineva. Asta vorbind de la nivelul dorințelor…
Dattatreya merge însă mai departe, Dincolo de lumea minții și a dorințelor: acel “eu” nu îmi aparține… Problema suferinței este deci de două ori falsă: o dată pentru că ea aparține minții-ego-ului și dorințelor, iar în al doilea rând, pe un al doilea plan, pentru că însăși ego-ul nu are o existență reală și nu “îmi aparține”.
Iar această cunoaștere – te va elibera! Faptul că acel “eu” – este iluzia.
Vedanta susține că totul este iluzie, inexistență; numai Paramatman rămâne, etern și inexprimabil. Din el purcede totul, ale lui sunt toate: lumile, obiectele simțurilor, simțurile… “Întreaga lume strălucește nedivizată și unitatea ei nu poate fi distrusă. O, cât de puternică este iluzia magicianului, care a creat dualitatea și non-dualitatea!” (Avadhuta Gita,1,61)
“Toate textele sacre afirmă că Realitatea supremă este imaterială, pură, imuabilă, fără formă fizică, egală pretutindeni. Eu sunt această Realitate, știu aceasta fără nici o îndoială” (Avadhuta Gita,1,20)
Un Avadhūta “știe asta fără nici o îndoială”, el este în acea cunoaștere-simțire… Fără nici o îndoială! El este una cu acea cunoaștere-simțire…
Știți, acestea nu sunt numai vorbe goale… Din nou – am putea adăuga aici câteva vorbe despre încredere…: un discipol are încredere în maestrul său, pentru că acesta “știe asta fără nici o îndoială”. Un discipol. Ceilalți – își dau cu părerea, găsesc ei soluții personale mai bune decât Calea…, tot felul de explicații…, multe alte păcăleli.
Doar Brahman este real, întreaga lume este o iluzie: creație a magicianului Mahamaya, energia, Shakti a diferențierii… Depinde, din nou, de unde privești: din punctul de vedere al Absolutului – DOAR EL EXISTĂ! Nu există dualitate și nici non-dulitate, pentru că El este Unicul, Indivizibilul…, în același timp Dincolo de conceptele de Unic și Indivizibil. Dincolo de Dincolo, Acolo unde nu se mai poate spune nimic…
Indra