– Tu, Spirite, încerci să dărâmi totul, ego, minte, condiționări, atașamente, constată Omul oarecum resemnat… Dar hai să zicem că le dărîmăm, dup-aia ce construim în loc? Avu ego-ul din el o zvâcnire, doar nu se putea lăsa înfrânt așa, cu una cu două…
– Omule, cam așa este, totul trebuie dărîmat în vreun fel sau altul, spuse Spiritul chicotind, știind că ceea ce urma avea să-l contrarieze din nou pe Om… Și adesea o făcea exagerând puțin cu bună știință, tocmai pentru a-i demola acestuia certitudinile și ego-ul, dar întotdeauna acolo era și tandrețe și mult drag. Însăși acestă tachinare își avea și ea rostul său în strategia Spiritului.
Cât despre reconstruit… începu acesta…
La început vei avea într-adevăr tendința să reconstruiești: o nouă viață, noi concepte, noi norme și teorii…pentru că așa este mintea, ea vrea mereu să se agațe de ceva, să aibă o structură cât de cât solidă care să îi confere ceva siguranță…
Acesta va fi un prim pas, destul de valoros de fapt, să-ți schimbi modul de gândire și de viață. Și nimeni nu te obligă să mergi mai departe, poți rămâne aici în această viață și în multe altele, deja e un progres remarcabil…
Vei face noi atașamente, de noii tăi prieteni, de maestrul tău, de noile concepte.
Dar dacă vrei cu adevărat să evoluezi, toate acestea vor trebui și ele înlăturate, dizolvate… Astfel ca în final să nu mai rămînă nici o dorință, nici un atașament…
Abia cînd ai scăpat de toate dorințele și atașamentele, abia atunci Existența va putea curge prin tine nestingherită, vei putea fi ca un bambus gol prin care care cântă Existența, după cum spunea maestrul tibetan Tilopa…
Și iată un exemplu în acest sens, de fapt o altă capcană a minții, ca să vezi cît de vicleană poate fi mintea…
Referitor la evoluția lor spirituală, oamenii au inventat cuvântul “căutători” și chiar se simt mândri când se autodefinesc, sau când cineva îi numește “căutători”. Atâta doar că ei nu realizează că aceasta este o mare prostie: nu poți căuta Adevarul, Adevărul nu poate fi “căutat”.
Atâta timp cât cauți ceva, asta înseamnă că încă există o dorință. Deci poți să cauți la nesfârșit Adevărul, mânat de dorința de a-l găsi și bineînțeles că n-ai să-l găsești niciodată.
Atâta timp cât cauți Adevărul și te autointitulezi un “căutător”, nu ai făcut decât să-ți redefinești dorințele, nu mai cauți o slujbă, nu mai cauți un partener, de acum îl cauți pe Dumnezeu. Bineînteles că asta îți va crește Ego-ul, doar ești o ființă spirituală de acum, o ființă care-l căută pe Dumnezeu și nu doar un simplu muritor.
Adevărul nu poate fi căutat. Atâta timp cât îl cauți, o vei face tot cu o minte omenească, la fel cum ai căutat atâtea și atâtea în viața ta… Efortul căutării se naște întotdeauna dintr-o minte duală: cauți ceva pentru că nu ai acel ceva.
De fapt Adevărul îl ai dintotdeauna. Adevărul există, el este acolo, este natura ta, este esența ta. Mintea ta este problema, mintea ta este cea duală, care caută mereu câte ceva…
Atunci când vei renunța la minte, atunci vei descoperi Adevărul. A renunța la minte sau a trăi în non-minte înseamnă a trăi în Conștiință (Conștiență).
Constiința este non-duală. Ea este asemenea unei oglinzi, care nu pune etichete, care nu alege, care doar oglindește. Mintea distorsionează întotdeauna realitatea datorită dualității ei.
Adevărul nu apare decât atunci când mintea dispare. Acesta este scopul întregii practici spirituale. Acesta este scopul meditației, al contemplației, etc. și chiar și aici mai există o ultimă capcană, acea a “scopului”, care trebuie și el în cele din urma înlăturat.
Un maestrul zen, Sosan spunea foarte simpu: “Nu mai vorbi și nu mai gândi, în acest fel vei putea cunoaște totul”.
– Alții caută răpunsuri la întrebări; alții caută sinele suprem…, începu Omul să înțeleagă.
– Așa-i, alte aiureli… Ia gândește-te, Omule, oare unde le caută ei?
Bineînțeles că le caută în afară, la cursuri, la maeștri, în cât mai multe inițieri, în cărti, în discuții, la un pahar de bere, la un ceai.
Exact așa cum toată viața lor a fost orientată înspre afară, la fel și căutarea va fi orientată tot înspre afară, de aceea ea nu va avea nici un succes.
Singurul lucru care este de făcut, este să întorci sensul căutării înspre Sine, să îți retragi atenția și preocupările dinspre exterior, în interior. Dacă chiar vrei să cauți ceva, atunci caută “în tine”. Adevăruri, răspunsuri la intrebări, sinele suprem, toate acestea sunt în tine.
– Și atunci de ce nu le vedem ?
– Ți-am mai tot spus: din cauza minții, din cauza agitației minții care în mod permanent este preocupată și orientată spre exterior. Mintea agitată, “mintea maimuță” cum o numesc orientalii, care sare de colo colo fără astâmpăr este cea care ne împiedică să ne întoarcem înspre noi.
– Și ce e de facut atunci?
– Încet încet să încerci să liniștești mintea prin meditație, prin contemplație. Încet încet să înveți să te relaxezi, să îți relaxezi la început corpul, apoi mintea, voința, atenția orientată în afară să înceapă să se reorienteze spre interiorul tău.
Relaxează-te în voie. Găsește-ți centrul. Acolo vei găsi răspunsurile, acolo este Sinele suprem și Adevărul și toate căutările tale… Tot ce ai de făcut, este să oprești vorbăria minții și să te relaxezi în tăcere, în tăcerea minții, în tăcerea Existenței, în tăcerea sinelui tău, a centrului tău. Doar în această stare vin răspunsurile la întrebări, în această stare se rezolvă toate problemele.
Tot ce ai de făcut este să te relaxezi în Sinele tău, în centrul tău. Totul este așa cum trebuie să fie. Totul este perfect.
Fii centrat în această perfecțiune și perfecțiunea va curge prin tine, înspre și dinspre Existență. Tu ești centrul perfecțiunii: întrebările dispar, grijile dispar, “mintea maimuță” dispare, chiar și căutărea dispare în cele din urmă…
Rămâne doar perfecțiunea stării de A fi, acea Prezență Pură, martorul, Conștiența… Sunt din nou – o grămadă de denumiri, poți să-ți alegi tu singur cuvintele preferate…
Aceasta este contemplația. Prin ea vei ieși din căutare și vei intra în Existență, sau mai bine zis vei deveni una cu Existenta, Existența va ființa prin tine și tu ești vei fi centrul Existenței. Și atunci se întamplă miracolele, miracolul de A fi.
Totul este extraordinar de simplu, doar relaxează-te și fii.
– Spui tu că e simplu, Spirite, o fi pentru tine, dar pentru mine nu-i chiar așa… Îmi dai totuși un exercițiu ceva, o tehnică cu care să ma ajut ? se neliniști de-a dreptul Omul, simțind că nu va putea să facă niciodată de unul singur ceea ce-i spunea Spiritul…și asta părea a fi singura cale de a scăpa de suferințele sale…
– Am să-ți vorbesc atunci despre Vipassana, se hotărâ Spiritul.
Este tehnica perfectă pentru a-ți liniști mintea, pentru a ajunge în starea fără gânduri și pentru a fi prezent… Este o cale extraordinar de simplă și eficientă de a deveni centrat.
– Ce înseamnă de fapt să fii centrat ? încercă Omul să o ia din nou sistematic.
– Înseamnă să fii prezent , aici și acum, în “centrul” tău, care este Sinele și conștiința de sine…
Spuneam că atenția ta este mereu îndreptată spre exterior, aceasta este periferia. Iată, atunci centrarea înseamnă redirecționarea atenției spre interior, spre centrul tău. Înseamnă ca tot ceea ce faci, gândești sau spui, să o faci de aici…
Atenție însă, a fi centrat nu înseamnă a fi preocupat de tine, asta este egoism! Încearcă deci să fii în centrul tău fără ca să fii preocupat nici de acest centru și nici de periferie…Doar Să fii.
Vipassana te învață de fapt diferența între “a face” și “a fi”.
“A face” reprezință veșnica orientare a minții și a acțiunilor spre exterior. Este ceea ce faci tu mereu: “îți umpli timpul” mereu cu câte ceva, “îți faci de lucru” doar ca să îți ții mintea ocupată: faci cumpărături inutile, vezi filme proaste, faci conversație cu oameni cu care nu ai nimic de-a face, alergi de colo colo în tot felul de călătorii fără rost… De câte ori nu te-a apucat angoasa în week-end-urile sau în vacanțele în care erai singur și nu aveai program, doar pentru că “nu aveai ce face”…Mintea nu poate sta liniștită, ea trebuie mereu “să facă” ceva…
“A fi” înseamnă întoarcerea spre Sine, spre centru, acolo unde nu mai există agitația, neliniștea minții… Mintea mereu “face” câte ceva…și uită “să fie”…
Dacă vrei „un loc” al conștiinței tale, acela este inima, „inima spirituală” nu inima fizică, acesta este centrul tău. Acesta este locul centrării. Știi, asta spune de fapt și Rugăciunea inimii: a-ți coborâ mintea în inimă, exact asta înseamnă “centrarea”.
Dar să revin: prin simplitatea ei, prin lipsa ei de ornamente, Vipassana este o esență a meditațiilor, reprezintă chintesența artei de a fi prezent, a artei de A fi.
Și asta se realizează printr-o auto-observație susținută: a gesturilor, a respirației, a gândurilor. Această auto-observație se poate “practica” fie pe aceste elemente separate, fie împreună, ceea ce ar fi ideal.
Și încă ceva important: meditația, orice meditație, nu numai Vipassana, nu are “un scop”. Scopul este însăși meditația, ea este în același timp – calea și destinația… Nu “faci” o meditație, ci “ești în” meditație, sau mai bine zis, “ești” meditația…“a face” este iarăși ceva exterior ție, ai fi tu și meditația, de data asta, din nou ceva dual și scindat…
În final întreaga ta viață ar trebui să devină Vipassana, ar trebui să ajungi să trăiești Vipassana…
Ceea ce îți prezint eu aici nu este chiar metoda originală, este, să-i spunem, o tehnică mai “extinsă”, pentru că am inclus sub această cupolă generoasă mai multe noțiuni și tehnici…
La început găsește o postură confortabilă, în care să poți rămâne mai multe minute: 5-10-20-60… (așezat, în poziția lotus, semilotus, etc); spatele și capul trebuie să fie drepte.
Pe măsură ce te deprinzi cu exercițiul, îl vei putea efectua culcat, în mers, în decursul oricărei alte activități și exact ăsta este scopul său: ca fiecare activitate să devină conștientă, nu doar cele 10 minute de meditație…
Respirația este normală, nu respira forțat, nu număra respirațiile, doar rămâi atent. Vipassana nu este o tehnică de antrenare a respirației și nici de concentrare.
Secretul Vipassanei este că folosește respirația ca vehicul al atenției, permițându-ți astfel o interiorizare din ce în ce mai profundă, până când vei ajunge, folosind resprația, în interiorul tău, la sufletul, la Sinele tău…
Iluminarea lui Buddha Sakyamuni s-a bazat pe aceasta tehnică, de aceea ea astăzi aparține mai mult școlilor buddhiste.
Devino deci conștient de respirație:
La început fii atent la mișcarea abdomenului, la ridicarea și coborârea sa odată cu respirația. Respiră din ce în ce mai mult cu abdomenul și nu cu plămânii; aceasta este respirația “naturală”, a animalelor, a bebelușilor, respirația din stările de relaxare și din somn…
Apoi simte cum aerul intră prin nările tale, simte senzația de prospețime de la nivelul nărilor. Urmărește aerul cum destinde plămânii și abdomenul, mergi împreună cu aerul în tine… Apoi abdomenul și plamânii “revin” și aerul începe să iasă prin nările tale.
Urmărește din nou suflul care intră prin nări, în plămâni, destinde abdomenul,…care apoi iese…suflul care intră…care iese… Călătorește în corpul tău împreună cu aerul, rămâi împreună cu respirația, nu o lua nici înaintea ei- și nici nu rămîne în urma ei…
Respirația devine un vehicul pentru mintea ta, pentru atenția ta. Acesta este un secret al multor tehnici meditative…
Mintea devine din ce în ce mai tăcută, apoi și inima devine și ea tăcută…
Următorul pas este de a conștientiza pauzele de câteva secunde dintre inspir și expir (respirând în continuare normal, fără a “forța” respirația).
Când aerul pătrunde în tine, observă-l: respirația se oprește o fracțiune de secundă înainte de a începe expirația. Apoi din nou, după expir, pentru o fractiune de secundă, respirația se oprește… Devino conștient de această pauză de la sfârșitul expirului.
În mod normal acest interval este atât de scurt încât trece neobservat… Dar el este extrem de valoros: acestea sunt momentele extraordinare de “repaos”, fără gânduri, fără “acțiune”, în care ești cu tine însuți…
Rămâi conștient – în și de aceste intervale de fracțiuni de secunde când expirația s-a oprit și încă nu a început inspirația…
Timpul se mișcă odată cu respirația… Timpul dispare în acest interval infinitezimal și atunci tu poți percepe , pentru câteva secunde, Eternitatea…
Și important, nu gîndi, doar Fii, doar există în acele intervale… Nu-ți spune (sau poate că la început n-o să poți să nu-ți spui de vreo câteva ori…): “acum sunt în pauza dintre respirații”, doar Fii în acea pauză, aici și acum… Nu-ți propune să faci asta, fă-o pur și simplu, aici și acum…
Și ca să te “distrezi ” un pic, iată comentariul, de fapt cam amărui, al lui John Lennon despre a fi prezent : “viața este ceea ce se întâmplă în timp ce noi ne planificăm viitorul”; nu-ți planifica deci să fii atent, doar Fii, doar fă-o.
La început, pe parcursul meditației, vei fi poate distras de gânduri răzlețe, de emoții, de problemele cotidiene care-ți zumzăie prin cap: nu te lupta cu ele, nu le reprima, doar redevino atent la respirație, reîntoarce-te la tine, la centrul tău și la pauza de la sfârșitul expirului…
Și pe măsură ce vei avansa cu practica ta, vei “simți” acest interval fără efort, vei putea ajunge aici din ce în ce mai ușor și te vei putea “refugia” aici ori de câte ori dorești…
Apoi încearcă să trăiești în Vipassana:
Devino conștient de toate acțiunile tale, de corpul tău, de mintea și inima ta, devino propriul tău observator. Fii doar atent!
Dacă mergi, mergi în mod conștient, dacă mănânci, fă-o în mod conștient.
Fii atent la fiecare pas pe care îl faci, la fiecare mișcare a mâinii care duce mâncarea la gură.
Poți exersa mersul, fiind conștient de fiecare pas, de modul în care talpa atinge solul, apoi se arcuiește, apoi se ridică…
De exemplu, surprinde-te atunci când te plimbi într-un parc: corpul tău merge, dar mintea ta e complet deconectată, este în altă parte… Adu-o înapoi, fă-o să fie acolo, prezentă, cu corpul tău, cu tine… devino “mersul”…
Devino atent la fiecare gest, la fiecare mișcare… Orice acțiune poate deveni astfel un prilej de meditație: de exemplu dacă fumezi, fă-o în mod conștient, urmărind fiecare mișcare, fiecare respirație, etc.
Fii conștient de fiecare cuvânt pe care îl spui…și apoi de pauza dintre cuvinte…
Devino conștient de experiențele tale senzoriale: când privești o floare, când o miroși, fii acolo, fii mirosul, nu doar gândi “ce frumos miroase floarea asta”… Simte experiența florii – cu tot corpul, la fel când asculți muzică, când mănânci, când privești munții… Nu pune doar etichete, Omule, așa ai făcut o viață întreagă și de aceea viața ta e plină de etichete fără suflet, și nu de bucuria experimentării, de aceea viața ta este atât de searbădă… Simte frumusețea și bogăția Existenței, fii una cu ea…
Același lucru trebuie făcut apoi cu mintea: fii atent la fiecare gând, la fiecare emoție care îți traversează mintea sau inima.
Și dacă nu reușești pur și simplu, te poți ajuta de un artificiu: proiectează-ți gândurile și emoțiile pe un ecran imaginar care este mintea ta. Astfel îți vei da seama că ele nu sunt una cu tine, nu te vei mai identifica cu ele, nu le vei mai judeca ca fiind bune sau rele, doar privește-le cum vin și pleacă pe ecranul minții tale…
Sau gândește-te la aceste gânduri ca la norii care traversează un cer senin… Nu te lupta cu ele pentru a le îndepărta, pentru că împotrivindu-te lor nu vei face decât să le dai putere…
Doar privește-le detașat: tu esti observatorul, spectatorul din sală, gîndurile, emoțiile tale sunt filmul de pe ecran… Ține minte, important este procesul de a privi și nu ceea ce privești…
În momentul în care îți vei privi furia sau teama sau dorința, fără ca acestea să mai fie fixate de “un obiect”, vei vedea că ele dispar, că se dizolvă în acea Conștiență, care este esența minții tale… dacă mai ții minte, am mai vorbit despre asta…
Și dacă vrei să mai rafinezi puțin tehnica, se poate și mai mult: încearcă să-ți îndrepți atenția de acum mereu în două directii: spre obiectul observației (“lumea exterioară”, gândurile, emoțiile, acțiunile tale) și respectiv, spre cel care observă, spre tine.
Încearcă apoi să conștientizezi pauzele dintre gânduri: acestea sunt din nou momente extrem de prețioase în care ajungi la Esență, la natura minții tale. Vei ajunge, în pauzele dintre gânduri, să “vezi” această esență a minții ca pe un spațiu nemărginit, să “simți” natura minții ca pe o experiență de nemăsurată deschidere…
La început vei percepe doar un soi de deschidere, de fantă, apoi aceasta se va lărgi și va deveni un întreg spațiu… Acest “spațiu”, acest vid, este Originea, el conține potențialitatea creației…Din el răsar gândurile, în el se topesc gândurile, la fel cum din Vidul originar se naște Existența și cum tot acolo se topește Existența…Vei înțelege că natura minții tale este aceeași cu natura Existenței: vid, potențialitate și conștiință…
Rămâi în aceste momente cât mai mult, din ce în ce mai mult… Și din nou, nu gândi, nu gândi că nu gândești, doar Fii, doar ființează… În aceste momente ești în centrul tău, ești în non-minte, ești doar Conștiență, esti Esența universului…
Iar dacă vei putea rămâne și tu centrat în această natură a minții tale, vei vedea că încet încet te vei dizolva și tu, observatorul… Aceasta este starea de martor, în care tu și obiectul observației tale sunteți una, dizolvați în Esență. Și atunci vei vedea lucrurile aşa cum sunt ele în realitate.
Pe măsură ce perseverezi, vei putea “extinde” aceste tehnici în viata ta cotidiană: vei putea conștientiza pauzele dintre inspir și expir sau pauzele dintre gânduri sau pauzele dintre cuvinte din ce în ce mai des, chiar în mijlocul activitătilor obișnuite. Mintea ta va înceta să mai hoinărească aiurea. Vei deveni din ce în ce mai lucid, mai conștient și mai “centrat” în sinele tău.
– Ai spus, Spirite, că “atunci vei vedea lucrurile aşa cum sunt ele în realitate”. Asta ce mai vrea să însemne? se neliniști din nou Omul, abia pricepuse și el ceva, abia primise o tehnică, ceva concret de făcut și iată că Spiritul iarăși începea cu abstracțiunile lui…
– Haide să-ți mai explic câte ceva, știu că e cam mult, dar e important, cine știe, poate vreodată vei înțelege, Omule, toate acestea și vei reuși să le pui cap la cap…
Vorbeam mai devreme de starea de observator, adică tu devii un observator al tău, al respirației tale, al gesturilor, al gândurilor, emoțiilor tale… Dar asta nu este decât o primă etapă în practica ta meditativă, este doar un artificiu pentru dez-identificarea ta. Fii atent, atâta timp cât există un observator și un obiect al observației, există dualitate, ori ce spuneam noi, că în final trebuie să transcezi dualitatea…
Și atunci, “finalul” este altul. Este starea de martor, când “observatorul și observatul devin una”, după cum repeta, ca un leitmotiv al genialului său discurs, Jiddu Krishnamurti.
Deci la început există identificarea cu obiectul observației, căci de la asta plecăm, de la starea “omenească” obișnuită, când tu te crezi una cu corpul, cu mintea, cu acțiunile tale.
Urmează apoi procesul de dez-identificare, starea de observator, o etapă, să-i spunem, intermediară, când mai există dualitate, dar tu devii conștient de ea.
În final însă Totul devine Una, tu devii Una cu Existența pe care mai înainte o observai… “tu” dispari și ceea ce rămâne este doar Conștiență, acesta este Martorul…
– Ce mi se pare…”interesant”, ca să zic așa, avu Omul o mică revelație, este că tot ceea ce trebuie să facem ca să putem ieși de sub dominanția minții trebuie să facem tot cu ea, cu mintea! Cu ea trebuie să ne imaginăm, cu ea trebuie să ne amintim, cu ea trebuie să conștientizăm, trebuie să “coborâm mintea în inimă” ca să ne centrăm și tot așa… E ca și când aștepți un colet: vine cineva și ți-l aduce până în poartă, îl iei, te bucuri și apoi spui: asta e tot, nu mai am nevoie de tine cărăușule, poti să pleci!
– Exact așa e, am mai spus și eu asta, te folosești de minte ca să păcălești ego-ul și mintea până în momentul în care poți scăpa de ele…
Asta este însă numai varianta pentru intelectuali, cei care o viață întreagă s-au folosit, au cultivat, au trăit (și s-au mândrit!) cu și prin mintea lor… Pentru ei trebuie inventate tot felul de păcăleli ale minții.
Pentru cei mai puțin “intelectuali” există metode mult mai simple si mai naturale: devoțiunea față de o zeitate sau față de Dumnezeu, devoțiunea față de un maestru spiritual, încrederea neconditionată, abandonul în fața Existenței, în fața lui Dumnezeu, în fata maestrului, iubirea, extazul… pentru ei, lucrurile sunt mult mai simple și mai frumoase…
Intelectualul este cel care trebuie “să se lupte” cu mintea si ego-ul lui, pe care le-a creat și cărora le-a dat putere tot cu mintea și cu ego-ul lui… Deci mintea vine cu tine până aproape “de sfârșit”…, până când vei putea “să faci saltul” în non-minte…
Până atunci învață să te folosești de minte tocmai ca să o păcălești.
– Și atunci chiar că nu mai înțeleg, întrebă Omul din ce în ce mai neliniștit, la un moment dat lucrurile păreau că se așează, dar iată că din nou deveneau confuze…cu ce medităm? Cu mintea sau cu inima ?
– Meditatia nu se face cu mintea, decât la început…și de fapt aia nu prea e meditație, e un fel de exercițiu preliminar. Și mai spuneam că meditația nu “se face”, dacă “faci” o meditație atunci sigur o “vei face” cu mintea. Mintea e cea care tot “face” ceva, ți-am mai spus.
Dar pentru că tu acum te identifici cu acțiunile minții tale, la începutul practicii va trebui să îi oferi minții tale ceva de care să se agațe, pentru că ea doar așa știe să funcționeze… Dacă ți-aș spune dintr-o dată “fii una cu Nimicul din tine” sau “și acum expansionează-ți conștiința…” – cred că nu prea ai știi ce să faci pentru că asta nu are nici un sens pentru mintea ta… Și atunci trebuie să te fac să ajungi cumva la acel Nimic din tine și trebuie să te fac cumva “să-ți simți” sau “sa-ți vezi”conștiința sau emoțiile, etc., și atunci am să inventez “obiecte” pe care mintea să se fixeze: o lumină, un lotus, o zeitate, etc. Și astfel mintea ta va fi mulțumită pentru că are la ce să se gândească, are ceva “de făcut”.
Deci trebuie să începi de undeva, așa că probabil vei începe din minte; după aceea – “vei medita” cu inima, cu sufletul: asta după ce ai reușit să te centrezi în inimă… Dar nici asta nu e de fapt meditație, e tot o acțiune, doar că nu mai este atât de mentală…
Apoi vine un moment în care mintea începe să se liniștească și tu vei avea licăriri ale Conștienței… acestea devin apoi din ce în ce mai frecvente, pentru ca într-un final mintea să se dizolve în natura ei… Și atunci nu va mai rămâne nici mintea, nici inima, doar Conștiența, doar starea de A fi, doar Prezența pură, fără “concepte”, fără vizualizări… (asta ca să îi dăm un nume – pentru că tu încă ai nevoie de etichete și de explicații, tu încă vrei să înțelegi totul cu mintea…),
Din acest moment meditatia nu “se mai face” cu ceva, ea doar “este”: tu devii meditația, ea este una cu tine…
Va rămane doar “meditația” prin ea însăși… “meditația” care meditează, dar încă este o acțiune… care apoi dispare si ea… și dispari și “tu” cu totul…în Prezența pură, în Conștiență și Potențialitate, acesta este “capătul drumului”, iluminarea… acolo unde nu se mai poate spune nimic…
Indra
(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)