Bună,
Am scris acest text pornind de la frumoasele nurci.
Povestea lor continuă, este ca și când încearcă să atragă atenția asupra faptului că, poate, tratamentul aplicat lor nu a fost cel mai corect. Acum apar știri cum că, datorită procesului de descompunere, cadavrele au început să iasă din morminte. Asta este pentru că gropile comune în care au fost puse sunt săpate la nivel de adâncime foarte mic. În plus, apare problema de contaminare a pânzei freatice în vecinătatea vastelor ”cimitire”. Când am citit am avut senzația clară de vizualizare a legii cauzei și efectului: dar noi, tot ca noi – ”Ce ni se întâmplă nouă”!!!
De-a lungul anilor, s-au tot adăugat la cutia mea personală, copia celei de sală, cu fotografii pentru practică, o gramadă de ființe, locuri și uneori situații. Nurcile, fosta mină de sulf de la Gura Haitii, omul de pe stradă pentru care m-a atenționat mantra Buddha al Medicinei…, sunt, cumva, atât de pregnant în mine, cu mine, încât, într-un fel intim și tare profund, ele se constituie într-un imbold de a merge mai departe. Dincolo de neputințe, micime personală, argumente și justificări.
Mulțumesc mult!
Bochicitta în viață: sau povestea nurcilor și a unei imense ignoranțe…
Context socio – cultural:
Suntem în anul de grație 2020. O pandemie devastatoare a lovit planeta Pământ. Oamenii, inhabitanții cei mai ”evoluați” ai acestei mici planete, se străduiesc să se apere de atot-puternicul virus COVID-19. Este luna noiembrie, minuscula vietate a devenit celebră, este prezentă pe prima pagină a tuturor canalelor de știri din întreaga lume, de mai bine de 10 luni.
Inhabitantul numit Delia citește știrile, ca să vadă ce se mai întâmplă prin lume și ca să știe regulile aplicabile – mască, ore de ieșit din casă, alegeri prezidențiale SUA, ce mai… haosul știut. Printre știrile de primă pagină de pe bbc apare una pe care fata nu reusește să o descifreze. Conține două cuvinte necunoscute – mink și culling. Căutăm – știrea este despre demararea procesului de omorâre a aproximativ 17 milioane de nurci din crescătoriile din Danemarca pe motiv că virusul COVID-19 a suferit o mutație în trecerea de la nurcă la om (inițial omul fiind cel de la care virusul a ajuns la frumosul animal), deci poate zădărnici toată strădania humanoizilor de a se proteja prin vaccinare.
Zis și făcut: omorâm nurcile! Absolut corect și logic, din punctul de vedere al speciei dominante, nu-i așa? DAR, stai puțin… nurcile sunt doar una din speciile cu care împărțim acest cămin, planeta pe care o numim casă. Dacă nu se înțelege substratul, subliniez, pentru mintea mea tâmpă și neînțelegătoare – cum procedăm? Luăm la rând speciile? Nu că nu am face asta zi de zi. Iată și dovezile științifice https://edition.cnn.com/2020/06/01/world/sixth-mass-extinction-accelerating-intl/index.html. Realizări omenești de necontestat, super eficiență – ”… în ultimii 100 de ani mai mult de 400 de specii de vertebrate au dispărut. În condiții normale de evoluție, astfel de dispariții ar trebui să aibă loc într-un interval de până la 10.000 ani.”
Ajutorul meu:
Revenind la grozăvia în desfășurare – citesc articolul, mă uit la poze, dau căutare pe google și aflu mai multe detalii despre subiect. Nimic încurajator și nici plăcut, cu excepția fotografiilor cu frumoasele animale. Faptul că au pernițe și aduc puțin cu pisicile ajută extrem de mult procesul de afiliere sufletească. Pentru că, deh, așa funcționează mintea!
Caut mai departe și dau de nebuniile sumarizate în cadrul articolului: marile
gropi comune săpate cu utilaje mari de construcții și apoi coloanele de
vehicule industriale care au cărat micuțele cadavre. Ca să mă păzesc eu!
Citeam și mă gândeam că, în mod absolut cert, evident și de necontestat, noi, oamenii, nu ne putem numi deloc o specie evoluată!
A venit pisica Lili să o mângăi și plângând i-am povestit și ei despre nurci, despre suferința lor, despre oameni, să se ferească de noi și de absoluta noastră cruzime! Am aprins lumânări, bețișoare, am trimis cerculețe, consacrat toate mesele pe care le-am gătit, toate mângăierile dăruite pisicilor…, cât m-am priceput.
Și, la fel ca la Gura Haitii, în fața fostei mine de sulf, mi-am cerut iertare pentru noi, oamenii, pentru că suntem atât de brutali, atât de involuați.
E vorba, desigur, și despre mine. Eu fac ceva? Cât de puțin știu… și cât de mult îmi pasă, de fapt??? Și mergând un pas mai departe, cât sunt de dispusă să renunț la una alta, pentru o adevărată schimbare?
La fel ca și toți ceilalți, mă zbat și eu la un același nivel de conștiință…, pe care, pare-se, nu prea vreau să îl părăsesc. Quod erat demonstrandum! Encore un fois, Delia, înapoi și de la capăt!
Practică spirituală – un alt fel de ajutor:
Este miercuri seara, suntem la sală, la practică. Începem, ca de obicei, prin cultivarea atitudinii boddhicita. Mă gândesc la nurci, încerc să le aduc și pe ele la practică. Din toate motivele enumerate mai sus.
În cadrul serii am lucrat cu mantra OM pe diferite niveluri de exersare, interiorizare, abstractizare. De la recitarea mantrei – până la a simți că totul este vibrație, că nimic nu are există proprie (decât desigur pentru mințile noastre limitate și extrem de formatate).
Puțina simțire și înțelegere m-a lovit ca un trăsnet, acolo pe izopren, în acel moment:
- Există o formă de manifestare care poate, uneori, să simtă că e doar vibrație. Această formă, pisicile din viața ei trecătoare, nurcile…, și atunci, extrapolând… absolut totul, este, așadar, doar vibrație.
Ce miracol de experimentare! Faptul că o formă de manifestare din acest univers poate să ajungă la această percepție…
Aproape instant, însă, forma de manifestare își alipește ei experimentarea. Vine mintea și spune, cumva, că asta e grozav, adică transformă experiența în alipire: intervine deci identificarea.
Totuși, momentul acela, de câteva secunde, este atât de prețios! Pe acela, acea fărâmă de simțire, posibilitatea existenței ei, bucățica respectivă de practică specială o consacrăm.
- O oferim atât de minunatelor făpturi, nurcilor. O miime de secundă de simțire că totul e vibrație, o astfel de înțelegere, un alt fel de a viețui.
O bucată de practică care le va ajuta și pe ele să se dezidentifice: de corp, de durere, de tratamentul prost al oamenilor… Care toate, sunt și ele, doar vibrație.
Așa s-a întâmplat experiența de a simți un altfel de ajutor. De la a afla despre, a face ceva, cât pot, până la a trimite peste timp și spațiu, prin gesturi de consacrare, crâmpeie de practică impregnate cu drag, căldură, împărtășire…: o secundă, două, de non-ego.
Am trecut în cadrul relatării de mai sus de la context, la ajutor uman, la practică încercând să subliniez prin intermediul limbajului ecartul mare de viziune, abordare, posibilitate de ajutor dintre aceste niveluri. Faptul că, de la o atitudine abrutizantă, de luptă, apărare veșnică – pot să mă educ să îmi pese, să fac, totuși, ceva. Și că dincolo de acest plan moral, există boddhicita.
Mii de ani de practică spirituală, de maeștri, de practicanți care au avut puterea, măiestria și devotamentul necesar pentru a conține, ilustra și transmite mănunchiuri de frecvențe rafinate pe care noi doar le numim boddhicita.
Iar până la a ajunge să le simt, am și eu, această mică formă de manifestare, de parcurs Calea, de exersat și practicat, de a mă lăsa învățat.