Sunt un grup de tehnici care folosesc la concentrarea și liniștirea minții…
Stabilitatea minții obținută prin tehnicile de fixare este fundamentală pentru alte practici meditative, și ar trebui să fie, de fapt, și pentru viața zilnică a fiecăruia. De aceea există variante similare în mai toate disciplinele spirituale și formele de yoga: cea hindusă se numește Shamata, iar Zhine (Shine, Shinay) este numele practicii tibetane (shama și shi – se referă la pace, calm, liniște, și a liniști; nay înseamnă a sta). Numele tehnicilor înseamnă deci “a sta cu mintea liniștită”: asta pentru a da un indiciu referitor la practică, dar mai ales, la modul în care ar trebui “să stea” mintea fiecăruia. Și din acest punct de vedere, exercițiile de fixare sunt folositoare oricui.
Scopul final este însă de a permite minții să se odihnească în Esența sa, iar acesta este deja un “deziderat spiritual”… Pentru a înțelege însă această frază și acest scop al practicii, trebuie înțeles mai întâi ce este acea esență a minții… Ori pentru asta este nevoie de acea preocupare, de acel imbold “spiritual”…
Variantele prezentate aici sunt puțin modificate, le propunem așa cum le practicăm noi (sau, mai bine zis, cum ne străduim să le practicăm). Scopul afirmat în nenumărate rânduri – este acela de a aduce starea de meditație în viața zilnică, iar mai apoi, pentru cei îndrăzneți, de a purcede spre acea explorare a Sinelui și a naturii minții lor, care este, de fapt, natură a tot: conștiența, ca și caracteristică primordială a Manifestării… Manifestare, a cărei esență, este vacuitatea, potențialitatea…
Dar până aici e un drum ceva mai lung… la care, spuneam, pornesc doar temerarii.
Pentru ceilalți, care încă se complac în zona lor de confort, cunoscută, călduță și confortabilă, beneficiul va fi ceva mai pământean: o minte liniștită. Foarte bună, și ea, desigur.
Primul scop al tehnicilor de fixare, spuneam deci, că este acela de a liniști mintea; dar în același timp – mintea este educată să rămână focusată, alertă, dar și relaxată. Pare un paradox. Nu este imposibil, ci … doar greu: iar pentru asta este necesar antrenament, tenacitate, înțelegere.
Meditația este arta de a fi conștient: de tine și de tot ceea ce se află în jurul tău, mereu, având în același timp – o minte liniștită. Tehnicile de fixare sunt ajutătoare pentru a deprinde arta meditației…, iar într-un final, scopul lor, ca și al meditației în ansamblul ei, este acela de a se ajunge la acea minte non-duală, mintea-oglindă…
Există mai multe etape ale practicii. Însă chiar și din prima etapă – pot fi introduse elemente de practică spirituală: starea de martor, contemplația, disoluția ego-ului, dezidentificarea, etc. Asta mai ales pentru un practicant decis să urmeze o cale spirituală și care înțelege necesitatea (obligativitatea!) acestor “antrenamente”. Și asta, desigur, doar după ce acea practică de bază – capătă un grad de consistență.
Fixarea cu obiect
La început fixarea minții se face pe un obiect, pentru că mintea asta știe ea cel mai bine să facă, să caute obiecte! Apoi există un stadiu al fixării fără obiect, în care mintea începe să devină conștientă din ce în ce mai mult, ea de ea însăși. Pentru ca în cele din urmă, esența minții să înceapă să fie revelată, iar mintea să înceapă să se stabilizeze, din ce în ce mai mult, în această esență a ei…
Postura clasică recomandată este cea numită “poziția în cinci puncte”, este postura clasică yoghină pentru meditație și pentru diferitele exerciții de respirație. Cele cinci puncte sunt: picioarele încrucișate în lotus sau semilotus, coloana vertebrală dreaptă, palmele fie orientate în sus în mudra de meditație, una peste alta cu degetele mari apropiate astfel încât să formeze un oval, sau palmele rotunde, cuprinzând genunchii, bărbia ușor retrasă, ochii semideschiși, privesc la 45 grade înaintea lor. Dacă nu puteți sta în acestă poziție, puteți sta pe un scaun, însă cu spatele drept și tălpile picioarelor pe sol. Important este ca mereu corpul să rămână prezent, vigil, dar în același timp, relaxat.
Prima etapă este cea de fixare “activă” a unui obiect. Iți vei alege un obiect care să te ajute în exercițiul tău: o lumânare aprinsă, o icoană, o floare, un măr, orice obiect este bun atâta timp cât îți face plăcere să lucrezi cu el. Sau o mandală, desigur. Uneori obiectele sacre sunt de ajutor, pentru că te inspiră în practica ta… Clasic se recomandă folosirea aceluiași obiect pentru practica ta, această constanță având rolul tocmai de a întări, de a stabiliza practica. Asta cel puțin la început.
Obiectul trebuie plasat la distanța corectă, astfel încât privirea să cadă în mod natural pe el la 45 grade, și să poată rămîne fixată acolo cu ușurință. Ochii trebuie să fie relaxați, la fel respirația. Vei clipi cât mai puțin, dar fără a ajunge în zona de durere oculară.
În această etapă vei fixa cu privirea acest obiect: fără să te miști, fără să înghiți și pe cât posibil, spuneam, fără să clipești. Dar mai ales, fără să gândești despre obiectul respectiv: nu îi vei analiza calitățile, nu ți vei pune etichete și calificative… trebuie doar să-l privești…
Mintea ta trebuie să rămână fixată asupra obiectului. Bine-nțeles că la început corpul se va foi de colo colo, vor apare tot felul de gânduri, neliniștite de ceea ce face mintea ta, dintr-o dată obligată să stea locului: ceva atât de neobișnuit pentru ea!… Nu urmări acele gânduri, lasă-le să plece singure, tu pur și simplu readu-ți mintea, refocusează-ți atenția asupra obiectului tău. De fiecare dată. Iar și Iar. Și iar.
Dacă la început nu vei putea face asta, pentru că mintea ta pur și simplu nu știe și nu poate! să rămână liniștită și focalizată, atunci plimbă-ți privirea pe detaliile obiectului, cumva “analizează-le”, inventariază-le, dar doar atât: nu le judeca, nu le caracteriza, nu le eticheta, pur și simplu plimbă-ți privirea de colo colo pe obiectul tău.
La început probabil nu vei reuși să fixezi prea mult obiectul, poate doar un minut sau două… în acest caz fă mici pauze și apoi reia exercițiul. La fel, fă mici pauze ori de câte ori mintea își pierde claritatea, devine încețoșată sau are tendința să se moleșească, să adoarmă.
Alternează eventual cu mici pauze – în care închizi ochii câteva secunde și îți lași mintea să îți facă de cap, sau cu câteva respirații “observate” (Vipassana). Acestea îți vor liniști mintea și vei putea relua fixarea.
Practică măcar câteva minute pe zi, sau, ideal, ori de câte ori ai puțin timp liber…
Această etapă este numită activă –pentru că necesită un efort, acela de a fixa și de a redirecționa mereu mintea, de a nu o lăsa să fie distrasă de gânduri, sunete, senzații fizice, de nimic.
Apoi vei depăși efortul…
După ce mintea ta s-a liniștit și poate rămâne fixată asupra obiectului mai mult timp fără să fie distrasă de gânduri sau de evenimentele exterioare, atunci poți trece la următoarea etapă a practicii. Aceasta este contemplația obiectului : acum nu mai este nevoie să ții mintea acolo cu forța, ea va putea să se relaxeze singură pe obiect. Am spus… să se relaxeze, să se odihnească pe obiect. În același timp păstrându-și claritatea, prezența.
Și vei putea merge mai departe.
Fixarea fără obiect…
Înseamnă fixarea cerului sau a spațiului din fața ta: privirea este de această dată focusată în spațiu, mintea este foarte “prezentă”, dar în același timp – difuză: “mintea se dizolvă în spațiu”, spun tibetanii, păstrând însă, în același timp vigilența, conștientizarea…
Practicile yoghine clasice compară esența minții – cu spațiul sau cu cerul… sunt doar comparații, dar ele sugerează tocmai infinitul, atotcuprinderea… și încă ceva, tocmai incapacitatea minții obișnuite de a le înțelege și cuprinde!
“Deși oamenii înțeleg spațiul, ei nu sunt conștienți de el deoarece sunt înșelați de obiectele din spațiu. Ei înțeleg lumea în spațiu, dar nu sunt atenți la spațiul însuși…” (Tripura Rahasya)
Și atunci fixarea spațiului din jurul tău, sau a cerului, te vor apropia puțin de esența minții…
Cum procedezi? Fie dizolvi mintea ta în spațiu sau în cerul nemărginit, fie aduci, spațiul sau cerul – în mintea ta, cumva înlocuind-o: și astfel mintea devine acel spațiu, acel cer… iar gândurile nu vor mai fi decât norii care îl traversează… Vei deveni conștient de fundalul pe care se proiectează gândurile, de acel “altceva” care le conține…
Elementele de rafinare a practicii sunt cele de conștientizare a minții-însăși…
Spuneam că în orice stadiu putem rafina mai mult practica. Dar asta, desigur, doar după ce practica de bază devine cât de cât stabilă.
* Astfel, de fiecare dată când apar gânduri, nu le vom urmări, ci doar vom deveni conștienți de ele, le vom privi, cum apar, cum traversează “ecranul” sau “cerul” minții (comparațiile clasice!) și cum se dizolvă în acea “esență” a minții, din care s-au născut. Apoi vom încerca, măcar câteva secunde, să percepem acea “esență”, să devenim conștienți de acel “altceva” care se află “în spatele” minții noastre… Un “altceva” clar, lipsit de substanță, un “nimic” plin însă de potențialitate, din care se naște, și în care se dizolvă totul…
* Astfel vom începe să înțelegem ce înseamnă “neti, neti”, “eu nu sunt mintea aceasta, etc.” și vom face primii pași spre dezidentificare: de minte și de ego. Și prin asta practica noastră capătă valențe spirituale.
* La fel, putem urmări mintea cum privește obiectul, poziționându-ne astfel ca un martor al minții noastre: ne privim pe noi, privind obiectul…
Apoi vom putea extinde această practică la orice simț și la orice obiect al simțurilor noastre: ne vom îndrepta atenția, în mod conștient, asupra unui miros, gust, asupra unui sunet, și vom încerca să conștientizăm simțul respectiv: ne vom observa nu numai noi-pe-noi, auzind, gustând, etc., ci vom încerca să devenim martori ai gustului, ai auzului, ai văzului, martori ai simțului respectiv… și al minții care prelucrează toate aceste senzații.
Și, mai apoi, putem privi tot ca un martor, mintea care experimentează și altele: plăcerea, durerea, neliniștea, etc. Te vei putea astfel retrage din ele: din obiectele simțurilor (pratyahara, lui Patanjali), dar și din simțuri, din senzații, din emoții, din gânduri, din calificative… apoi din dualismul minții…
Asta însă cere deja o practică mai îndelungată și mai rafinată. Și din nou, înseamnă dezidentificare: de simțuri, de corpul fizic, de experiențele lumii fenomenale, de toate experiențele lumii fenomenale…
* Și iată o altă variantă de practică: încercăm să înțelegem, să simțim, cum obiectul privit este înglobat în această esență a minții, și cum obiectul ia astfel o formă în minte: cum acea conștiință primordială, acea esență fără formă, este modelată și ia o formă, pe cea a obiectului… Vom înțelege astfel cum lucrează mintea, pornind, la început, de la un obiect concret. La fel se întâmplă însă cu toate procesele mentale, indiferent de gradul lor de abstractizare. Toate se formează, sunt modelate în, sunt conținute în acea esență a minții. Care este însă obscurată de infinit de multele obiecte conținute în minte…
* În final, mintea devine complet liniștită, relaxată, gândurile dacă apar – se dizolvă spontan, fără nici un efort, în esența minții… ele sunt recunoscute doar ca o potențialitate a minții și sunt integrate, ca o mișcare, în natura ei…
* Dar există acolo o Conștiință, o conștiență, care privește totul…
“Obiectele și cunoașterea lor sunt doar reflexii în Conștiința suverană, eternă și luminoasă prin ea însăși, care este tot una cu cunoscătorul și care este singura reală” (Tripura Rahasya)
… și ajungi astfel, pe calea conștientizării (a obiectului fixării, apoi a proceselor mentale, apoi a esenței minții), la Conștiența stării de a fi: doar Ești… apoi ești doar Prezență… apoi ești doar Conștiență…
Tibetanii o numesc rigpa.
Sau “te vei odihni în Conștiința pură”… cum explica maestrul tibetan Tilopa…
Sau mintea, devenită conștientă de ea însăși, se întoarce, se scufundă, în propria-i Esență…
Și iată că natura minții este relevată: Conștiință pură (cit, o numesc hindușii), parte a Manifestării primordiale: sat-cit-ananda (Existență-Conștiință-Beatitudine).
Iar dacă vei merge înainte de Manifestare, acolo este doar vacuitatea, potențialitatea… (shunyata, vidul), Esența a tot…
****
(mai multe despre minte, despre conceptele de minte non-duală, minte-oglindă, natura minții, esența minții = în textele Școlii de joi și pe acest site…)
Indra
(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)