Întrebare-comentariu la scrisoarea pentru prieteni:

Pentru ca omul să simtă nevoia unei evoluții spirituale, nu este oare, mai întâi, de dorit ca măcar să fi înțeles/rezolvat problemele mărute de zi cu zi, ca să iasă din cercul vicios, după care abia să aleagă calea corectă (ce-o fi însemnând calea asta corectă pentru fiecare) ?!?

Răspuns (Gabi C):

Toată viața noastră, inclusiv problemele de zi cu zi, sunt manifestarea propriilor noastre câmpuri informaționale. Deci dacă vrem să schimbăm ceva în viața noastră în mod real, este nevoie (este absolut necesar, de fapt!) – să ne schimbăm noi. Altminteri este ca și când am încerca să corectăm imaginea care se vede în oglindă.
Ori urmând o cale spirituală, exact asta se petrece, ne schimbăm noi, iar problemele se vor rezolva de la sine, pentru că ele nu sunt altceva decât expresia propriei noastre ființe.

Iar când am pomenit despre “calea corectă” – făceam aluzie la cele patru adevăruri nobile ale lui Buddha Sakyamuni :
1. Există suferință
2. Suferința are o cauză
3. Suferința poate să dispară
4. Există o cale prin care suferința poate să dispară
Iar la această cale Buddha enumeră opt lucruri “corecte”: vederea corectă, intenția corectă, vorbirea corectă, acțiunea corectă, existența corectă, efortul corect, atenția corectă și concentrarea corectă.
Intenția corectă ar fi aspirația către evoluția spirituală.
Vederea corectă ar fi aceea de a vedea realitatea așa cum este ea, nu de a o trece prin filtrele minții noastre.
Vorbirea, acțiunea și existența țin de viața concretă, de comportament, de a te lăsa în voia Existenței, a urma fluxul Existenței, în toate acțiunile tale.
Efortul, atenția și concentrarea țin de practica spirituală.
Am vorbit la o școală de joi despre asta: “Despre cele patru nobile adevăruri ale lui Buddha Sakyamuni”, discuția se află pe site.
“Scopul vieții” este evoluția spirituală, dar dacă noi ne facem un scop din rezolvarea problemelor cotidiene, atunci ratăm complet evoluția, ratăm complet exact ceea ce contează de fapt.
Dar dacă structurile noastre se rafinează, vom vedea cu totul altfel și lucrurile și rezolvarea lor. E ca și cum avem de săpat un șanț adânc cu mâinile goale sau cu un excavator: problema rămâne, șanțul trebuie săpat, dar subiectul care face asta – va fi cu totul altul.

 

Pe de altă parte, în lumea duală, adică lumea în care trăim, nu ne așteptăm ca problemele să se sfârșească, ele nu se termină oricum niciodată: pentru că așa e filmul acestei dimensiuni, pentru că toți avem o karmă care nu dispare pur și simplu, pentru că oamenii sunt în interrelație și ne ating și problemele celor din jur.
Contează însă cum percepem ceea ce se întâmplă, atitudinea noastră egotică/non-egotică față de ele, ceea ce va schimba complet abordarea și rezolvarea problemei respective.

 

Urmând o cale spirituală, pur și simplu devenim mai apți să înțelegem/simțim/gestionăm/integrăm altfel – orice apare în viața noastră: asta înseamnă că vom avea altă înțelegere și vom acționa cu totul altfel.
Și, de multe ori, așa-zisele “probleme” – se vor dovedi a fi, de fapt, ne-probleme.

 

Dacă așteptăm ca problemele noastre să se sfârșească – pentru a alege apoi calea cea corectă, atunci nu o s-o mai facem niciodată!

 

(Indra:

Așa este, și așa ar fi de preferat să se întâmple, într-adevăr, pentru toată lumea…

Unii oameni însă, pur și simplu – încă nu pot face asta, încă nu au ajuns Acolo, la acel nivel de evoluție/ înțelegere/ conștiință… Pentru ei, foarte mulți, din păcate – rămân repetițiile, cercurile vicioase, crizele de tot felul, bolile, apoi psihoterapia… , apoi doar câte o noțiune “pseudo-spirituală” (gen “iertarea”) – aplicată uneori “cu forța”: pași mărunți mărunți, vieți multe multe…)