Ce este o țară, ce este un popor ?   O formă de energie, de fapt. Din Existență se creează forme de energie. Planete, sori, flori, fire de iarbă, popoare, indivizi. Un popor, o țară, este o sumă de energii, a istoriei lui, a locurilor, a oamenilor… Energia unui popor este, deci, și energia oamenilor săi. Conducătorii unui popor, sunt, oricum ai lua lucrurile, ceea ce acel popor manifestă. Viața noastră suntem noi. Universul citește informația din noi și ne manifestă destinul. La fel citește și informația dintr-o țară și îi manifestă destinul. Prin urmare dacă dorim ca lucrurile să se schimbe în țara noastră trebuie să ne schimbăm noi, fiecare dintre noi. Mai multe persoane de vârstă mijlocie mi-au spus că sunt dezamăgite de faptul au participat la o revoluție dar nu s-a schimbat nimic, astfel că nu-i mai interesează, nu le mai pasă și că preferă să-și vadă de treburile lor. I-am văzut, am văzut programul creat de mintea și emoțiile lor și am simțit acea energie de lehamite, închidere, tristețe, resemnare, stagnare, de moarte… Pe de altă parte am vorbit cu tineri, la fel dezamăgiți de ceea ce se întâmplă, care au hotărât că vor să să schimbe, au hotărât că le pasă. I-am văzut și am simțit energia cea nouă : de asumare, responsabilitate, deschidere, schimbare, solidaritate, curățenie interioară, entuziasm, încredere, dorință de schimbare, de renaștere… M-am uitat la diverse postări și am văzut cum cu aroganță și sadism este negat adevărul doar pentru că legile strâmbe nu-l pot cuprinde… Am văzut inimi închise, manifestări de violență egoistă și prostie… dar și de indiferență egoistă, mascată de bună creștere și cultură… Evenimentele zilelor care au trecut s-au reflectat diferit în fiecare…   Ce este o țară, ce este un popor ? Suma acestora.   Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.   Doar că „barbarii de tirani” sunt indiferența și egoismul, răutatea și lăcomia, setea de putere, prostia, meschinăria, șmecheria, violența, refuzul de a deschide ochii, refuzul de a deschide inima, importanța de sine, faptul de a crede că ți se cuvine, aroganța, neasumarea, închiderea, lenea, nesimțirea, slugărnicia,…Și dușmanii le fel. Toate acestea sunt o calitate de energie.   Ne vom deștepta în momentul în care vom face saltul de la toate acestea la o altă calitate de energie, aceea a asumării, responsabilizării, curățeniei interioare, cinstei, corectidudinii, sincerității, lucidității, înțelepciunii, demnității, non-violenței deschiderii inimii, cu tot ce înseamnă acest lucru : bunătate, altruism, smerenie, recunoștință, compasiune, entuziasm, bucurie, deschidere către schimbare, dorință de schimbare…   Când suficient de mulți oameni aparținând acestui popor va face...

Am mai fost  întrebată zilele astea “cum se văd lucrurile de la mine”. Mai explic acum câte ceva, mai ales pentru cei care nu au fost la Școala de joi sau la practicile din ultima vreme, unde am vorbit despre asta și am mai și făcut câte ceva…     Treaba mea este evoluția, și nu politica! Pentru asta muncesc zi de zi…, pentru asta scriu, pentru asta vă scriu acum! Dedesubturile politicii sunt o caracatiță imensă, de care habar nu avem; și nici nu cred că asta este important. Decât în măsura în care ea ne poate ilustra acea interconexiune a matrix-ului Existenței, coborâtă însă în cele mai grosiere frecvențe ale ego-ului (“putere”, “manipulare”, “interese”). Sau acele interconexiuni karmice, care au luat de această dată această formă; interconexiuni infinite (și nu e o metaforă!), cu totul și cu totul neștiute (la nivel de înțelegere reală, totală), care ne cuprind pe toți: iarăși, la fel cu o caracatiță.   “Evoluție” înseamnă orice salt cuantic de conștiință, de trăire, de responsabilizare; apoi – de inimă deschisă, de un altfel de funcționare. De la primitivism – la un om care gândește cu propria minte, este deja un salt cuantic. Mare. O alegere făcută de către tine, este iarăși un salt. Al ego-ului, al dualității, desigur; dar doar aici suntem cu evoluția! Apoi asumarea conștientă și susținerea acelei alegeri, reprezintă un salt important de responsabilizare. Chiar dacă acea atitudine este “greșită” (dar cine stabilește oare asta??? chiar știm tot ce înseamnă karma acelui om sau a acelui neam???).   Ceea ce contează pentru evoluție – este asumarea  reală, responsabilizarea! Chiar dacă te înșeli (din nou, cine stabilește asta??), beneficiul responsabilizării, asumării, este o lecție infinit mai importantă decât “greșitul” în sine. Beneficiu – pentru evoluția ta ca ființă, de la râmă la om. A propos, de ce peste tot se vorbește despre “putere”, și nu despre “responsabilizare”?! Simplu, deoarece este epoca ego-urilor, și nu a unei altfel de conștiințe. Cât despre manipulare… atunci când doi oameni se întâlnesc, imediat unul dintre ei va încerca să-l manipuleze cumva pe celălalt, conștient sau subconștient. Este “în natura” ego-urilor să controleze, să manipuleze… Deci ce să ne mai mirăm de asocierea putere+manipulare?!   Dar noi vorbim acum despre cu totul altceva. Dacă din frântura ta de inimă deschisă, neștiind subterfugiile politice sau altele…, dorești “binele sincer”, așa cum îl simți tu, din inimă, curat, cu drag, al acelei situații, iată că deja ai trimis situației respective – câte ceva din frecvențele frumoase ale acelei inimi… Și iată că am ajuns să vorbim și despre “inimă”, ceea ce deja a schimbat energetica: și a discursului, dar și a evenimentului; și iată exact acel minuscul pas –...

“Doar cei care merg mai departe – pot vedea cât de departe se poate merge” (T.S.Elliot)   Deșteaptă-te române… Poate ați simțit deșteptarea unui neam, poate ați plâns de emoție, poate v-ați cutremurat din somnul cel călduț al nesimțirii, al letargiei, al ne-implicării… Poate că ați simțit ceea ce înseamnă conștiință civică: acel glas care urcă din mulțime, cu curaj, cu determinare, asumându-și o opinie, o alegere, o decizie… Forța care crește în acei oameni și îi transformă interior, îi purifică, îi animă, îi cucerește și îi împinge mai departe… Vibrația aceea interioară de nestăvilit, care urcă și devine glas… Glasurile care se unesc și impregnează Spațiul cu forța lor… Contopirea de glasuri – care devine un câmp al transformării…   Vorbim noi mereu despre un “alt nivel de conștiință”… Iată, acesta a însemnat exact un salt de conștiință: de la turmă – spre asumare, spre responsabilizare, spre opinie, spre curajul individualizării… Ați fi putut să faceți și voi saltul cuantic al interiorității voastre: oare l-ați făcut? Oare l-ați ratat?! Oare v-a fost teamă să vă treziți din amorțirea zonelor de confort călduțe și a micilor preocupări meschine zilnice?!   Poate ați simțiti schimbarea de energie, despicarea acelei energii năclăite și adormite a turmei, poate ați simțit transformarea, curățenia, claritatea noii energii, exact ca acei lotuși minunați ce se înalță din năclăiala unei mlaștini… Și se deschid, cu curajul înfloririi… A fost un salt de conștiință al zonei omenești, al primelor trepte de evoluție, al cristalizării acelei conștiințe de sine, cu tot ce ar putea ea însemna mai frumos: asumare, curaj, responsabilizare, forță a acestei asumări și responsabilizări… Căci asta ar trebui să reprezinte conștiința de sine, în cele mai frumoase frecvențe ale ei… Hei, mulțumesc Existență, pentru că am putut vedea asta, pentru că am putut participa la magnifica înflorire a unor conștiințe…   Dar oare o vom putea susține? Sau vom recădea în mlaștină?!   Este însă doar un prim salt… Mai urmează multe alte salturi de conștiință…, mai urmează vieți întregi de transformare, de evoluție…, vieți întregi de trezire… Și va urma, vreodată, saltul cuantic spre un alt câmp de înțelegere și de funcționare, spre acel câmp izvorât din inimă…, saltul spre chakra a patra, când jandarmeriile și ministerele și legile, în această formă penibilă de acum – ar trebui să dispară. Pentru a fi înlocuite de o altă singură “lege”…, o lege a conștiinței inimii…   Evoluție –  va însemna apoi a transcende chiar și asta, vor mai fi alte multe salturi… Ultima trezire fiind în Acea Conștiință…   Trezește-te, Omule! Trezește-te și mergi mai departe…  ...

Venim cu anumite “bagaje” din alte părți, de la alte cursuri, etc., din viață, de oriunde. Nu numai asta, dar mai și filtrez totul. Și desigur, cred că stiu: de exemplu “știu” un exercitiu. Și nu mai sunt atent la ce mi se spune, la ce mi se cere concret în acel moment. NU MAI SUNT PREZENT – PENTRU CĂ “EU ȘTIU”. Și de fapt – nu îl fac! Iar cred că știu.   Dacă chiar VIN GOL și DOAR practic, ca si cum ar fi prima dată – de fiecare dată, corect, prezent si conștient, de fiecare dată se mai poate mișca câte ceva: mai simt ceva, integrez ceva, mult, puțin, mare, mic, nu știu și nu asta mă preocupă. atunci chiar se vor schimba lucrurile. Mai grav este dacă compar exercițiile cu ce “știu eu” din alte părți. Sau dacă fac, iarăși, “cum știu eu” – dintr-o nouă obisnuință: iată cum am făcut un nou program, acum cu exercițiile; deci nu sunt nici deschis la ce fac si nici prezent! Apoi ego-ul spiritual începe el să se convingă că e mai bine așa cum fac eu, variant mea e cea bună, iată ce deștept sunt: adaug acel “știu” după mintea mea – la straturile lui (groase) deja preexistente.   Dacă chiar vin gol… asta ar trebui să fie atitudinea zilnică, aceea de a lăsa totul în urmă, de fiecare dată: să las trecutul, până în clipa respectivă. Obligatoriu pt asimilarea… a orice!   Dar eu mereu vreau să mai păstrez ceva și pentru mine. Cred că se poate așa, sau că știu eu cum să fac asta, sau “că mă scot eu cumva”, “păcălesc eu Universul, doar sunt mai șmecher, nu?”, “și de fapt nu mă vede nimeni”…   Nu merge!!! Trebuie să îmi asum, să mă responsabilizez și să mă hotărăsc. Așa fac și în viața de zi cu zi: mă fofilez, cu acel veșnic “poate nu mă vede nimeni de data asta”, crezând că acumulez mai multe, că le țin “ale mele” , le dosesc…: sunt achizițiile mele, am!   Desfac auto-limitarea proprie! Lucrez pe ce simt că mă îngrădește sau pe ce mi se spune. Ascult sfatul, FAC. Cu forța: în sensul cel discutat!   Am o listă de ce fac, zilnic, de ani de zile. În fiecare weekend merg la munte. De ce? Am extins zona de confort acolo, m-am identificat cu plăcerea de a ieși din oraș, cu menținerea imaginii mele de iubitor de natură, cu respiratul aerului curat care îmi face “mie’’ bine, corpului meu minunat. Acolo nu mă vede nimeni, ramân perfect în ego-ul meu și recunosc că îmi place. Nici măcar nu pot vedea cât de mic este universul...

De la a rezolva problemele noastre – la a înțelege că nu suntem decat o manifestare a Existentei, o continuă mișcare, transformare, drumul trece printr-o Școala. Ascultăm cu atenție, mai mult sau mai puțin cu mintea, încercând să întelegem logic – ceva ce nu se poate cuprinde, infinitul. Parcă am avea nevoie de scheme, soluții, pe care să le aplicăm conform tiparului de elev conștiincios. Adunăm cunoștinte, citim, cerem algoritmi, de parcă simplul fapt că i-am citit și poate învățat pe dinafară – ar însemna că i-am și integrat, că sunt în noi, profund. Venim la sală și credem că practicăm: dar suntem tot în noi, tot cu problemele noastre, reinventate, mereu, mereu. Când ar fi mai simplu să ne deschidem, să ne încredințăm Existentei, să primim Învățăturile, fără un scop anume. Și poate așa – să simțim, auzim, să ascultăm altfel. Și Școala poate că nu se termină niciodată și nu primește nimeni coronită la final. Pentru că nu mai este nimeni, acolo. Am reuși să ieșim din realitatea statică, greoaie, a lanțurilor atașamentelor și am trăi în fluxul natural al vieții și al efemerității ei. Și – da, sunt soluții. Mă uit la mine, apreciez cât pot, ascult observațiile, mă văd – ce mă împiedică, mă văd dacă mă opun, mi-e frică, nu am curaj, sunt rigidă, bolovan… Vin la Școală, atentă, prezentă și constientă, angajată cu încredere, devotament, recunostință; și practic: din întelegerea nevoii de schimbare, cu responsabilizare, deschidere, compasiune, bucurie, dăruire. Cad obiceiuri, se dărâmă ziduri, bariere, ies din cerc, nu am formă, mă dizolv, mă cuprinde viața. Dintr-o atitudine interioară de “nu știu”, de deschidere, de recunostință față de Maestru, Existență....

Demolarea ego-ului doare! Doare foarte tare! Ce “îmi mai ramâne mie’’? Ce “mă’’ fac? Întreb: pentru că în programele “mele’’ trebuie să mai existe ceva, trebuie să “văd” ceva, fie un rest, fie o speranță, sau o altă “remodelare’’, să îmi rămână totuși ceva și “mie”. Ei, trebuie să nu mai vreau nimic. Să vezi ce bucurie simți când nu mai ai un “target’’! Doar faci, de bunăvoie, conștient! ȘI LIBER! Rămâne frica că mă dezgolesc în fața lumii!! Mă văd celalți cum sunt în realitate. Cum rămâne cu imaginea mea construită atația ani cu greu?! Ce “trebuie’’ să facă omul într-o viață? Să învețe, să își găsească un servici bun, să “se realizeze”, să aibă o casă, o mașină, toate cele necesare unei vieți “confortabile”, “convenabile” (cuvintele călduțului, ar spune Indra) În conformitate cu programul ștanțat de societate, părinți, etc? ȘI? Dacă le obțin, Mă opresc! Mă mulțumesc, asta la nivel omenesc. Iar dacă practic și văd un pic altfel lucrurile, iarăși mă opresc, crezând că e “mulțumitor”, nici că se poate mai bine, am mai punctat ceva! Am mai adăugat ceva “spiritual” la o viată “multumitoare’’, confortabilă, convenabilă. Călduță: nimic spectaculos, nici o libertate reală, nici o trăire autentică; dar confortabilă, ar spune Indra)   Și vine cineva și zice: “Hei, mai e ceva acolo! Uite ușa, cheia! Tu doar spune: deschide!” Iar să muncesc? Iar să o iau de la capăt?! Și mai trebuie să și renunț la tot ce “cred” că sunt/știu! DA! Cu bucurie și mare recunoștință! Dacă nu mă golesc, cum pot să las energia să mă transforme? Pe unde să intre?   Când mergi la doctor pentru că ai o infecție, mergi pentru că vrei și pentru că știi că trebuie să te lasi “deschis” si “curățat”, nu există altă soluție. De ce acolo poți? Și vrei? Corpul “meu’’ e bolnav! Trebuie să îl fac bine. Dar eu NU sunt corpul! Cu ego-ul de ce nu pot să fac la fel?!   Acel NU de dedesubt blochează toată deschiderea: către viață, curgere, manifestare, schimbare, bucurie, libertate…...