“Suntem prezenți aici și acum!” Adică cum vine asta, nu sunt aici, pe izopren? Nu vin să “practic”, prin ploaie sau nămeți? Se pare că nu. În rarele momente de prezență adevărată, că sunt scuturiciurile Indrei sau scântei de prezență pur și simplu, se întâmplă să aud vag câte ceva. Mă observ, cu multă strădanie, că tare repede mai plec cu sorcova… Da, recunosc: durează puțin; și atunci spun “sunt prezentă aici și acum”! Și încep s-o spun cât se poate de des, pe stradă, acasă, oriunde și oricând, pentru că deja s-au pierdut multe momente din viața asta și nu mai este timp. Să fiu prezentă clipă de clipă de clipă, altfel ratez și ce a mai rămas. De ce nu integrez conceptele în viață? Pentru că nu sunt prezentă: absența din propria viață este un tipar și mă învârt de amețesc între laturile lui, este o zonă de confort convenabilă; și așa trece viața, cum trece trenul. Dar într-o zi apare semnalul STOP: pentru că dacă tu nu vrei, nu auzi, nu simți, Universul nu are încotro și-ți scoate “stopul” în cale: stop goanei nebune, stop țintelor imaginare, oprește-te odată! De ce să ajung aici, când totul este atât de simplu, de la-ndemână, nimic ascuns: să fii prezent cu adevărat, este condiția pentru a putea să practici. Să practici înseamnă să vrei să te schimbi și atunci toate încep să curgă lin și frumos. Ești prezent, ești armonios pentru că începi să simți, să simți altfel. ȘI dacă tot am venit la sală să practicăm, hai să fim prezenți aici și acum și să ne bucurăm de minunățiile care ne înconjoară și din care facem parte, picături vesele și jucăușe. Fii prezent – să poți dărui și să poți primi. Nona...
Oana: furnica și cercul..
Namaste, Indra! În una din zilele trecute am urmărit întâmplător, pe youtube, un filmuleț în care o furnică mergea pe o coală albă de hârtie. La un moment dat, cineva a trasat cu un marker negru un cerc de jur împrejurul ei. Nu mică mi-a fost uimirea să constat că furnica a rămas captivă în interiorul cercului, căutând disperat o posibilitate de evadare în afara suprafeței acestuia. Deci tiparele moștenite sau învățate ne limitează pe toți și pe toate, în fel și chip. Nu pot să mă abțin în a face o analogie cu marea sărbătoare de trecere dintre ani. Poate că n-ar fi rău să facem câte o sărbătoare de trecere de la fiecare moment acum la celălalt. Iar dacă ne pare prea obositor, măcar o dată pe zi să serbăm trecerea de la o zi la alta. Să ne descotorosim de toate frecvențele parazite și să plecăm fără de ele în următoarea zi. Oare chiar avem nevoie să îmbogățim avarii ori să epuizăm resursele planetei ca să ne ridicăm vibrația cu câteva frecvențe mai sus? Sau e suficient să trasăm cu markerul imaginației o linie între acum și acum, ca să ne curățăm de balastru agonisit și să urcăm cu o treaptă de conștiință mereu mai aproape de Absolut? Plecăm de la noi și ajungem tot la noi, fără echivoc și de fiecare dată. Depinde deci tot de noi ca la fiecare întoarcere bumerangul aruncat spre Absolut să ne regăsească cu o treaptă mai sus, înspre Conștiență. Cu sinceritate și gratitudine, la trecerea simbolică dintre clipe, Oana Uite, Oana dragă, profit ce povestioara ta și de revelion, pentru a face “teoria cercului furnicii” și urările de Anul nou… Din păcate, așa este: există cercuri invizibile limitative nenumărate, în jurul minților-egourilor fiecăruia… Puse, știm deja, de societate, de cultură, de fmilie, de ignoranță, de separare, de viețile nenumărate trăite în ignoranță și în separare… Și da, soluția ieșirii din ele este exact ceea ce spui și tu: a părăsi, clipă de clipă, trecutul, cu tot ce înseamnă el: programe, repetiții, șabloane, condiționări, moduri de a fi, moduri de a gândi, etc. Adică de a renaște, clipă de clipă… Asta înseamnă dezidentificarea de trecut: a-l lăsa mereu în urmă, ca pe o piele (de șarpe) din care tot ieși, în fiecare clipă… Atenție, “clipă de clipă”… înseamnă că fiecare clipă a devenit, în clipa următoare, deja trecut! Dar asta în mod real, nu doar ca pe o lozincă: o altă repetiție, un alt slogan, un alt șablon… Iar pentru asta nu e nevoie de sărbătoare: doar de luciditate, pe prezență, de auto-observare… și de dorința-convingerea-înțelegerea-urgența de a face asta! Mereu, “clipă de clipă”! O...
Mihaela P.: Mergi înainte, mergi pe Cale, indiferent…
Mergi înainte, mergi pe Cale, indiferent… Maestrul există, Școala există, avem tot ce este necesar pentru a evolua, doar să vrem, doar să practicăm, indiferent… Doar să practicăm … De ce e important să practicăm, mereu, constant, am spus noi la curs … de aceea e bine să venim și la curs și la practică! Practica te susține, te ajută, te curăță! De fiecare dată, după ce practic se mai dă jos un strat, încă unul și încă unul… apoi revin la curs și aud o informație pe care am mai auzit-o de foarte multe ori, însă acum are altă încărcătură, pătrunde mai adânc, ajunge unde trebuie – ca să o aud/simt…, da, abia acum o aud simțind-o! Practicând, ajung să simt programul în care rulez, pe care îl repet: – am de mers la sală – am de mers la servici – am de învățat – am de condus – am de .. – am de … – am de…mereu, mereu am de … Practicând mereu, constant, ajung să simt cum rulez programul, că rulez programul, că este același program. Pot schimba lucrurile, pot deveni, prin practică, mai conștient, pentru ca, la un moment dat, să ies complet din program și din obișnuință. Apoi, superconștient, să rămân în aceeași simțire și pe stradă, și în mașină, și la serviciu, și la piață, și acasă… mereu în aceeași simțire, indiferent de situație, de loc, de conjunctură. Nu mai există separare între “am fost la sală, la practică” și “acum merg acasă.” Nu mai ies din liniștea tăcerii “cea bună”, o păstrez…. Doar practicând pot să reușesc să mă repliez imediat, la orice semnal, chiar dacă am greșit, chiar dacă piciorul mi-a alunecat… Nu îmi doresc să fiu perfect, nu îmi doresc nimic, doar practic, indiferent… Practic, mereu, nu renunț chiar dacă nu corespunde cu ceea ce consideră mintea-egoul meu corect, chiar dacă nu corespunde nici unui program știut. Practic, indiferent dacă “mă supăr” pe câte ceva, indiferent… Nu aștept apreciere, nu aștept mângâiere, nu am nevoie de ele, doar practic, indiferent… Practica conduce la tăcerea interioară… nu vreau să mai explic nimic, nu mai vreau nimic, indiferent… Tăcerea dinlăuntru… nevorbită prin cuvinte, nici prin gânduri, nici prin gesturi, doar intri, te scufunzi în marea tăcere… Spirala practicii te conduce: doar să te lași purtat, doar să te deschizi, doar să practici, indiferent… Programele se destramă, încet și sigur. Mă schimb, fără să reconturez/reconstruiesc nimic, fără să consider nimic, fără să analizez, fără să etichetez. Dupa sesiunea de practică, nu mai simt nevoia să vorbesc, doar prelungesc ața de la practică mai departe, în tot ce fac, în toată viața ,,mea”. Întâlnesc o prietenă veche, dar nu mai funcționez pe vechiul program, nu spun nimic de complezență,...
Oana: Eternitatea … e undeva la mijloc…
Eternitatea … e undeva la mijloc Secretul constă întotdeauna în echilibru. În acea parte nemișcată din noi. E starea pe care o obținem când echilibrăm talerele descumpănirilor noastre. Acea stare de mijloc, acea încremenire pe care o ating cele două platane când se pun de acord una cu cealaltă. Echilibrul e întotdeauna la mijloc. Măiestria constă în atingerea acelei stări de mijloc. În ancorarea în acea nemișcare, în înțepenirea din ea. În centrarea în punctul zero, acolo unde se anulează toate întrebările și răspunsurile noastre. Nici mai la dreapta, nici mai la stânga. Nici mai sus, nici mai jos. Nici înăuntru și nici în afară, ci fix la mijloc. Eternitatea e și ea pe acolo, undeva pe acolo. Și-o putem ”simți” atunci când atingem nemișcarea din noi… Atunci când “unim” eternitatea din noi cu cea din afara noastră. Atunci când balanța gândurilor noastre ajunge la zero. E momentul când putem ”simți” cum infinitul și eternul trec întotdeauna și dintotdeauna prin noi… Exact prin mijlocul a ceea ce ne pare nouă c-am putea fi… ori că suntem… Cu infinită gratitudine, îți mulțumesc adânc pentru toate, Indra! Oana,...
Loredana: AUTOPĂCĂLICI şi AUTOSABOTORI…
Draga INDRA, Iți multumesc ! Pentru a suta.. mia…oară, nu pot să spun decat MULTUMESC ! Ne dai totul , “mură în gură “- cum ai și zis de altfel (și atunci mintea din dotare nu te-a crezut, dar apoi s-a simtit asta și acum stie ca asa este…) și cumva… degeaba…! lemne! Avem impresia că stim, că am înțeles, când de fapt suntem zero,…cu minus… Am reascultat discuțiile din tabără, din ultima tabără, și îmi amintesc că eram acolo atentă…, si reascultând …văd cum de fapt – nu eram, dormeam… adânc Acum am reascultat primul capitol din CD-ul VIPASSANA: ce încântare,… mintea aceasta…oau, a fost în extaz… și am și notițe făcute dupa el, l-am ascultat de cel putin zece ori…, și revin după o lună și văd, simt , știu acum că habar nu am, nici nu l-am auzit barem la nivel de informatie, că de restul… Dumnezeule … ne păcălim singuri într-un asemenea hal … Vorbim așa de mult, si pe dinauntru, si NU STIM NIMIC ! Oricum,suntem uimitori! e râsul…, dar cel mai mult – e plânsul ! Știi,e tragic, groaznic, și in acelasi timp e … miraculos tot jocul ăsta !!! Suntem cei mai mari AUTOPĂCĂLICI și AUTOSABOTORI ! Iartă-mi aiureala, Mulțumesc ! Loredana (sept 2016) Este un text foarte corect al Loredanei… Da, Loredana dragă, exact așa este, precum spui! Îmi permit să vi-l trimit și vouă: ca și comentariu (al cuiva care, iată, s-a prins! deci nu un comentariu al meu, “Indra cea mereu – prea exigentă” )… Ca un comentariu la acele replici “spontane” ale voastre: “dar ȘTIU asta”, “am mai auzit asta”, “am înțeles!”, “știu eu cum stau lucrurile…” Încă o dată: DOAR EGO-UL VOSTRU SPIRITUAL CREDE EL ASTA! E DOAR PĂCĂLEALA LUI! ȘI ESTE EXACT OBSTACOLUL ÎN A MERGE MAI DEPARTE, FAPTUL CĂ ÎȚI ÎNCHIPUI TU “CĂ ȘTII”! De altfel – se spune asta și în textul despre Starea de yoga… dar trebuie ÎNȚELESE acele cuvinte… Am creat chiar și un algoritm spiritual, “NU ȘTIU”… Dar și acești algoritmi trebuie înțeleși, și mai apoi – aplicați! Deci când cineva vă șoptește: “știu”, “am înțeles” – nu este decât el, ego-ul spiritual, pregătindu-vă o nouă capcană și un nou sabotaj. Iar PRIMUL PAS este exact această înțelegere… Atenție: ESTE DOAR PRIMUL PAS!!! Indra...
Carmen și florile galbene…
Multumesc Indra si multumesc tuturor oamenilor LiLA! De cate ori merg intr-o tabara ma gandesc inainte la cat de minunat va fi si dupa, indiferent de situatiile traite acolo, ca a fost cea mai grozava experienta! De fiecare data reusesti sa faci totul atat de proaspat, coerent, armonios, frumos, puternic si delicat totodata si totul poarta amprenta sacralitatii. Pacat ca cei mai multi suntem orbi, surzi si ologi (asta din urma apropo de o chakra a inimii asa cum o fi ea saraca, la fiecare dintre noi – ca tot era tema taberei). Suntem norocosi…foarte norocosi, Indra, ca te-am intalnit si avem posibilitatea sa te urmam si daca, cat mai multe fiinte ar avea aceasta sansa, ca a noastra, daca am integra in noi faptul ca aceasta e Calea de urmat si cat de nepretuite sunt invataturile daruite si am face tot ce putem ca sa punem in practica aceste invataturi, am trai cu totii in cea mai minunata lume care ar putea exista vreodata! Si am simtit iar cat de importanta este comunitatea LiLA, cat de multa sustinere exista prin ea, cata dedicare pentru fiecare si cu cata ardoare si devotament ne sustii, ne ridici, ne impingi pe fiecare, mai departe! Imi pare foarte rau si ma sperie uratenia si mizeria si intepenirea pe care le descopar inauntru si ma ingrozeste gandul ca e posibil sa nu existe timpul necesar pentru a observa si curata toata increngatura si naclaiala existente, de a nu reusi sa integrez invataturile, de a ramane cu o inima inchisa…Si totodata imi dau seama ca parerile de rau sau cerutul iertarii nu duc la nicio rezolvare a situatiei, singura cale de a iesi de acolo este practica continua: curatare, centrare, deschiderea inimii si iar si iar si iar…Si cu toate astea, repet, imi pare extrem de rau si va cer iertare tie Indra si tuturor oamenilor LiLA din tabara pentru ignoranta, prostia si ne-simtirea de care am dat dovada in diferite situatii. Cursul despre deschiderea inimii este atat de clar, de bun simt, frumos, nu ne ramane decat sa practicam toate aceste invataturi si exercitii cu tot dragul, hotararea si devotiunea de care suntem in stare. Sunt foarte utile inregistrarile pe care le-ai facut si ni le-ai dat. (Utila si evolutia tehnicii!) DVD-ul Vipassana este extraordinar! Si multumesc din nou pentru mantra Buddha al medicinei. Si multumesc si pentru fotografii; mi-e foarte dor si ele va aduc aproape. Va imbratisez din toata inima si va trimit mii de flori galbene! Cu drag,...