Despre bogăție… Aceasta este o scrisoare de mulțumire! Așa cum se întâmplă, uneori, în viață există momente de miracol, străfulgerări venite parcă dintr-o altă lume, în care reușim să vedem aspectele esențiale ale scurtei și prețioasei noastre vieți de oameni. Crâmpeie de alt nivel de percepție – le-am numi în cadrul Școlii spirituale LiLA, momente în care funcționeaza alte benzi de frecvențe ale chakrelor formei de manifestare numite omuleț. Astfel, mă năpădiră, în repetate rânduri, sentimente de profundă recunoștință față de pacienții mei. Eu, omulețul terapeut, încerc să redau în cuvinte, un smerit mulțumesc către toți cei care au avut încredere să fie pacienți, care au avut deschiderea să împărtășească bucăți de viață, care s-au deschis și care s-au lăsat cunoscuți. Copil fiind, m-am întrebat, adeseori, dacă este posibil să experimentez viața prin prisma unei alte ființe, să poți să vezi realitatea altfel, unghiuri distincte, fațete ale unei situații, moduri de procesare ale unor întâmplări. Această extraordinară paletă de perspective mi-a fost, cumva, oferită, arătată, de către omuleții care au venit ca și pacienți la terapie. Mulțumesc pentru tot ce am învățat, simțit, trăit. Și, dincolo de aspectele acestea mai palpabile, să spunem, mulțumesc pentru că prin această deschidere și încredere arătate, pacienții au devenit motorul principal de practică pentru că ”mă obligă” să lucrez altfel, să mă străduiesc să mă desăvârșesc – pentru că acum nu mai este vorba doar despre mine. Încerc să încarc această scurtă scrisoare cu toată recunoștința, dragul și smerenia – cele mai rafinate frecvențe ale acestor emoții – și să trimit dincolo de timp și spațiu un sincer și profund mulțumesc tuturor și, în special, Maestrului meu pentru sprijin, pentru că reprezintă, pentru forma de manifestare numită omuleț, legătura cu… non-cuvintele. Mulțumesc! De ce trimit scrisoarea Deliei?! Pentru că are legătură cu ”frecvențele frumoase” din chakra inimii, cu atitudinea bodhicitta, cu recunoștiința, smerenia, cu acea altfel de percepție amintită la curs… Un exemplu foarte concret de calități ale chakrei – care ar trebui dezvoltate și cultivate. (Reamintim, pe scara evoluției – acesta este un pas obligatoriu, care nu poate fi sărit, sau fentat. Aviz egouțelor care se cred mai...

Bucata de săpun…           Autostradă, căldură, mașini gonind, vacanță, o barieră, o fabrică părăsită…, un om?!           Cineva s-a oprit! Se duce spre acel om! Și ne trimite o fotografie, poate-l vedem măcar așa, prin alți ochi. Îl cheamă Petru, ne spune. Tocmai a primit și strânge în brațe, o “mare avere”: un prosop, un săpun. Locuiește într-o casă de chirpici, lângă tomberoane. Nu are curent electric și nici alte “facilități”.           Cum era să-l văd? Doar nu face parte din “viața mea”, în care nici măcar cu privirea, nu pot să aduc urâțeniile lumii. Nu am loc pentru ele, nu mă interesează! Și, dacă nu le văd, de fapt acelea nici nu există! Eu cu vacanța mea, cu luxul meu, cu toate facilitățile. O viață all inclusive! Ceilalți, de fapt, nu prea există – decât atât cât îmi folosesc mie, cât mă valorizează pe mine!           Așa să fie oare? E parte din viața mea, chiar dacă Universul nu mi l-ar fi scos astăzii în cale!           Luni merge la doctor și s-a bucurat de săpun: să meargă spălat! Petru are, acum, o mare avere.           Da, este despre a avea: puterea de a merge mai departe, în viața asta lipsită de facilități, puterea de a te bucura de luxul trecător, adus de o bucată topitoare de săpun și a primi și a te bucura de dar.           Și este despre a avea bun simț și a fi recunoscător: mă duc la doctor și acum pot să mă primenesc, să mă spăl, să mulțumesc, făcând ce pot eu, acum.           Și este despre mine, spre a mă face mică și a învăța să mulțumesc profund și simțit pentru darul vieții acesteia și averile ei! Să simt miracolul bucății de săpun.           Este și despre a-i vedea pe alții, despre a avea ochii deschiși la “urâțeniile” lumii, pe care nu le vedem, care nu ne interesează, pe care, însă, le sporesc cu urâțeniile mele!           Și să învăț, de la Petru, conștientizarea, “e nevoie să mă spăl”, fără explicații, fără scuze, urmată de “acțiunea corectă” – “mă spăl”, pentru mine și cu drag de ceilalți.           “Mai bună decât o sută de ani de ignoranță și împrăștiere, este o zi trăită în reflectare și meditație. Mai bună decât o sută de ani de inactivitate, este o zi trăită cu determinare și străduință”, sunt cuvintele Dhammapadei.           Da, era și despre compasiune și recunoștință… Oare le avem? Real, autentic… sau doar vorbim despre ele și ne vedem, mai departe, de viața all inclusive? Oare mă opresc, din drumul meu, renunț la mine, pentru alții? Oare văd, că ei nu au, nici măcar, un săpun? Cum să fac așa ceva? Timpul...

Înțelepciunea unei alte forme de manifestare … Spiritul încearcă să ajungă la inimile omuleților prin diverse metode. Una dintre acestea este aceea de a-i expune măreției naturii, doar doar să îi facă să mai lase la o parte din multele lor platoșe, armuri, închistări. Astfel, Spiritul străbate lumea omuleților atent mereu la identificarea unor locuri speciale în care să îi aducă apoi și pe comozii omuleți cârcotași. Locurile, încântate și bucuroase de aprecierea primită, i se dezvăluie Spiritului, etalându-și frumusețile. În acest mod, printr-o conjunctură amplă de factori, este descoperită și o spectaculoasă pădure seculară, cu arbori care au văzut, începând de la stadiul de plantulă, sute de primăveri. Zis și făcut! Se demarează organizarea taberei, omuleții ajung și la ziua în care este programată excursia în pădurea seculară. Insoțiți corespunzător de unul dintre pădurari, acestora li se oferă informații despre loc: pădurea este acum arie protejată inclusă în patrimoniul Unesconu a existat intervenție umană timp de sute de ani în zona respectivă (nu din respect, ci pentru că era greu accesibil locul, sic!)există pe suprafața protejată zeci de arbori care au vârste de peste 200, sau chiar 300 de aniregenerarea naturală este spectaculoasă și pădurea are din punct de vedere metri cubi la hectar – un randament de departe foarte bun, versus cele unde avem interventie umană (să fie natura mai înțeleaptă decât noi?! 😊)           Ce nu este necesar a fi menționat prin cuvinte, însă se simte imediat ce pășim în pădure este sentimentul de sacru, nevoia de tăcere, respectul pe care cumva fiecare omuleț a simțit că îl datorează locului. Astfel, după comunicarea detaliilor tehnice, drumul este parcurs în liniște și din loc în loc se fac pauze pentru ca omuleții să se minuneze de aceste alt fel de forme de manifestare ale Existenței.           Într-una din aceste pauze, unul dintre omuleți, emoționat peste măsură de măreția din jur, își amintește una dintre lecțiile Spiritului: faptul că o dată acesta le-a spus că poți învăța din orice situație, orice moment este un prilej de a afla ceva nou, cu condiția să fii deschis și receptiv. Întâmplarea face că omulețul își aduce aminte acest aspect exact în momentul în care îmbrățișa unul dintre arborii seculari, admirându-i… nici el nu știa prea bine ce, probabil împământarea, echilibrul, stabilitatea, trăinicia.           – Ce mă poți învăța? îl întreabă omulețul pe arbore           – Ciudat! zice arborele. Omuleții ăștia de regulă vorbesc singuri, ei în capul lor, nu prea au interes față de ce e în jur.           Acum, dacă tot a întrebat, eu timp am, aș putea să îi răspund, își spune arborele în sinea lui.           Încrederea! Poți să înveți încrederea, îi răspunde arborele omulețului, simțind, pesemne, că...

“Prețioasa renaștere umană”, așa ne spun Învățăturile. PREȚIOASA NAȘTERE UMANĂ. Ca orice lucru prețios, trebuie îngrijit, respectat, raportat la el cu smerenie și responsbilitate. Nu prea fac (facem?) nimic din toate astea. Cum ne petrecem viețile, “prețioasa viață umană”? Din prima clipă începem să adunăm. Pornim cu adunatul jucăriilor, apoi al notelor bune, al premiilor și al coronițelor, diplome la olimpiade, deja încep să-mi conturez cine sunt, nu-i așa? Sunt printre cei “buni”, printre “premianți”. Continui cu adunatul, sunt abia la început. Adun diplome, prieteni, apoi relații, funcții, urmează bunurile și aici începe un adevărat delir: haine, obiecte, mașini, case, acum îmi trebuie călătorii, aaa, da, sigur, pasărea în colivie, peștele în acvariu, câinele, pisica. Să nu uit de achiziția poliței de asigurare pentru toate bunurile “mele”, reînnoibilă anual, desigur. Adun și familie, adun vizite, adun discuții, multă vorbărie, adun păreri, opinii, principii, reguli morale, adun nenumărate “trebuie să”-uri. Adun cunoștințe, cât mai multe cunoștințe, acest nesaț fără de sfârșit al minții care adună și tot adună, în încercarea, deșartă de altfel, de a înțelege, de a ști – și, deci, de a controla. Mai nou, adunăm și cursuri de dezvoltare personală, seminarii de două zile care promit “trezirea înțelepciunii interioare” și gata… acum sunt și un “căutător”. Mintea se uită hrăpăreață în stânga și-n dreapta: ce-ar mai fi de adunat, căci încă nu-i destul. Doar am o singură viață și ea trebuie trăită din plin. Adun și senzații, mai tari sau mai puțin tari, adun laude, adun așa zise iubiri, adun atenția celorlalți, adun chiar și “fapte bune”…; adun orice se poate. Dorințe, dorințe, mereu, necontenit, de la prima respirație și până la ultima, tot dorințe.           “De-ar fi să plouă cu aur și setea tot nu ți-ar fi potolită. Dorința este de nesatisfăcut sau se safârșește în lacrimi chiar și în rai.” Așadar ne consumăm “prețioasa viață umană” în iluzii și nerozii. Tot adunatul acesta și mai apoi păzitul celor adunate, inclusiv a puternicei imagini de sine, ne consumă timpul si energia vieții prețioase. Nu mai rămâne loc pentru nimic. Suntem prizonieri în colivia de lux pe care ne-am confecționat-o cu atâta migală și ardoare. Dacă am pune măcar o parte din tot acest efort de care suntem evident capabili, în munca de a descoperi Calea, cât de bine ar fi… Iar mintea ne este plină până la refuz cu gândurile meschine, egotice și mereu aceleași, preocupate de “eu, mie, a meu”. Unde să încapă Învățăturile?!“Prostul își face singur probleme – și gândește: “aceștia sunt copii mei, averile mele! Dar cum ar putea avea averi și copii, acela care nu este nici măcar propriul lui stăpân?”           “Nu trăi în lume, în delăsare și vise false, în...

Două pisici și cu mine, “eu – cheia a tot”…   – Maya avea doar trei luni când a ajuns în casa omuleților. Puiul-pisoi găsi acolo doi pui de om, omulețul-băiat și omulețul-fetiță, cu care se împrieteni. Preferata ei era, de departe, omulețul-fetiță, dormeau împreună, vorbeau…, Maya chiar se minuna că puiul de om fetiță înțelege ceva din limba ei. În anii care urmară îi învăță pe omuleții ei (mai ales pe omulețul-băiat și pe omulețul-tată), cu răbdare, ce este tandrețea, îi învăță să-și exprime sentimentele, să spună “te iubesc”, să (o) mângâie, să spună chiar și iartă-mă (atunci când, nefiind  prezenți, o mai călcau pe coadă). Anii trecură și plecă întâi omulețul-băiat și apoi omulețul-fetiță. Casa însăși se impregnă de tristețe. Omuleții-părinți se străduiau să meargă mai departe în această nouă viață. Maya era singură cât era ziua de lungă… Era din ce în ce mai amărâtă. Și atunci omuleții-părinți  se gândiră să-i aducă în dar un pui mic de mâț, negru și zglobiu, pe Leia. Surpriză, Maya nici nu vru să audă, se amărâ chiar mai tare și pisoiașul nedorit – ajunse astfel în apartamentul omulețului–bunic!  Mărturisiri ale omulețului-mamă: Eu sunt cheia a tot, deci eu sunt cheia comportamentului Mayei! Agresivitatea, intoleranta, teama, răutatea, gelozia, dar mai ales frica… toate sunt in mine! Eu îmi apăr teritoriul !  ”Să nu apară aici nici un alt pisic, cât de mic!” Nu arăt prea bine, acolo, ascunsă sub grația felină a Mayei! Și văzând cum se poartă Maya cu pisoiașul-cadou, am înțeles-simțit că ceea ce credem noi că “este bine” si este un “dar potrivit”, pentru o altă ființă s-ar putea să fie, din punctul ei de vedere, o mare agresiune; și să-i aducă, în loc de liniște, un plus de nefericire! Și totuși, și neașteptat, “victime” colaterale ale acestei stări de lucruri sunt Bunicul si domnul Ghiorghiță, la care nici nu mă gândisem, care trăiesc o stare de bucurie continuă de când împart apartamentul cu pisicuța Leia! Toată casa lor e mai vie! I: Cam așa e…, fiecare dintre noi – conține totul! Uneori – foarte evident, alteori – ascuns sub alte stive de “straturi” derutante. Pe lângă asta, însă, atenție și la mecanismele de impregnare (care funcționează și cu un animăluț și cu locurile și cu orice; doar că, poate, nu întotdeauna foarte vizibil). Pentru asta – vezi algoritmul impregnării, apoi cursul despre impregnări energetice, nu insistăm acum; precizăm doar – că animăluțul din casa ta – poate fi impregnat, ca un burețel, cu energetica ta și a casei tale; iar ceea ce manifestă el – reprezintă, de fapt, și câte ceva și din energetica ta. Da, tu ești cheia a tot. De unde și posibilitatea de...

Bună, Indra! Sâmbăta trecută la sală am făcut printre altele și seria de vindecare a trecutului…, în consecință ne-am dezbrăcat de trecut. N-am închis ușa învățăturilor și practicii când am plecat de la sală și au rămas deschise și toate celelalte uși pe unde am trecut… Astăzi, după o săptămână aproape, încep să simt și să pricep câte ceva din ce a făcut exercițiul… (sper că e semn că începe să se așeze în structuri, așa cum știe el…) Care va să zică dacă ne dezbrăcăm de trecut ”DOAR” ne rupem energetic de el. Asta nu înseamnă că nu vom mai ținem minte nimic din trecut, că el va dispărea cu totul, ci doar că nu ne vom mai identifica cu ceea ce ne pare că ținem minte. Înseamnă că vom vindeca acel trecut din mintea noastră… În continuare vom putea privi tablourile acelui așa zis trecut, dar din altă perspectivă. Vom putea să zâmbim a aducere aminte: fără să ne mai doară, fără să ne mai subjuge, fără să mai rămânem captivi energetic reiterând sentimente și emoții provocate de acele imagini create și recreate de mintea noastră. Ce simt acum e că tot ce s-a întâmplat energetic la nivel Universal nu se poate șterge ca și cu buretele, dar se poate curăța… Fiindcă din punct de vedere universal noțiunea de timp nu există… Pentru Univers totul e aici și acum… E un prezent continuu și perpetuu… Deci tot ce facem acum influențează tot ce s-a petrecut sau se va petrece vreodată ca amprente energetice în memoria Universului. Așa că de aceea e important să tot curățăm mereu… și să curățăm TOTUL… Și să nu ne oprim din curățat vreodată… Mulțumesc! Oana 💜😍🤗...