Continuăm micul foileton despre protecție, încerc să aduc acum în discuție și celelalte aspecte, unele menționate deja de Gabi în primul ei text, dar poate prea puțin înțelese, sau de loc băgate în seamă de cititori…
Gabi a explicat cu măiestria ei cuantică – aspectele ”mai omenești”, legate de rinocerii din jur și frecvențele lor… Încerc acum să mă apropii puțin de supraconștiință, celălalt pol al discuțiilor noastre (structurate mereu pe nivele, cei de la Școala de joi știu asta prea bine).
Și dacă tot suntem la frecvențele omenești și rinocerești, haideți să vorbim și din punctul de vedere al energeticii chakrelor, pentru că tot au fost cursuri despre chakre…
Chakrele, spuneam noi, sunt un fel de antene de transmisie și recepție, de o extraordinară bogăție și rafinament – potențiale amândouă însă, acoperind, din nou, potențial (!), un spectru extrem de divers de frecvențe: fizice, mentale, emoționale, comportamentale, arhetipale, spirituale, etc. Ori toate acele ”sfere”, ”arme”, tot instrumentarul propus pentru protecția energetică – nu fac decât să amputeze aceste antene: antenele devin ciuntite, oloage, incomplete, boante… iar omul sărăcește, se împuținează ca și percepții, dar și ca gamă de emisie… Și, mai departe, ca orice organism izolat – căruia nu ie se mai permit schimburile energetice cu exteriorul, într-un final se stafidește, se usucă, moare… Așa mor simțurile, așa mor percepțiile, așa moare bucuria, viața din chakre… Rămâne doar frica, separarea… și bine-nțeles, sfera de protecție! Sferă care a devenit între timp, închisoare.
În termeni de chakre, protecția ține de primele trei: frica de a nu fi ”atacat” din prima chakră, individualizarea, separarea (”eu, cel atacat” și ”celălalt, atacatorul”) din chakra a doua, și bine-nțeles, ego-ul, ca și încununare a primelor două, constituit în chakra a treia.
Spuneam că orice protecție înseamnă separare. Înseamnă deci o nouă cultivare, întăririi a fricii și a separării, caracteristice primelor două chakre dizarmonice… Astfel încât prin protecție nu facem decât să alimentăm, să întărim aceste dezechilibre, în loc să curățim, să stabilizăm, să armonizăm bietele chakre deja dezechilibrate!!!
Și iată că am ajuns și la aspectul care mi se pare cel mai important din toată această poveste, pentru că este un obstacol MAJOR pe calea evoluției spirituale: și anume EGO-ul… din nou, ego-ul. ”EU mă protejez PE MINE, ca să nu-mi facă MIE cineva ceva rău, ca să nu MĂ îmbolnăvesc EU”… EU, mereu în centrul preocupărilor MELE: dușmanii MEI, colegii care mă ”vampirizează energetic” PE MINE, cel important!
Ego-ul, bine-nțeles ca reflectare a ATAȘAMENTELOR: față de corp, față de propria imagine, față de propria individualitate și mai ales, față de importanța de sine…
Și atunci când ai înțeles în mod organic (!) povestea cu ego-ul și mai ales, când ai înțeles necesitatea ”spirituală” de a-l dizolva, NU TE VEI MAI PROTEJA…
Nemaivorbind că vei putea ”exersa” non-protecția tocmai ca și instrument de înțelegere, de dizolvare a ego-ului, de evoluție: ”chiar sunt EU așa de important, ca mereu să MĂ simt amenințat, atacat?” Creștinii ar numi-o smerenie… Carlos Castaneda ar numi-o diminuare a importanței de sine… Și mai spuneam noi, că orice gest zilnic poate fi folosit în acest scop, al diminuării importanței de sine: inclusiv analiza fricii ”de atac”, inclusiv nevoia de protecție…: ”cine sunt eu, de fapt, atât de important, încât trebuie să fiu protejat…”
Și dacă mergem mai departe cu întrebarea: ”cine sunt eu, de fapt…?”, și dacă îmi și răspund: ”nu sunt corpul acesta, nu sunt mintea aceasta, nu sunt emoțiile… sunt Esența, sunt Atman, Sinele suprem…” Atunci cine mai are nevoie de protecție?? Cine să se mai protejeze de cine?? Cine să mai protejeze pe cine??
Și iată cum, non-protecția devine din acest moment – al înțelegerii, o validare a evoluției tale spirituale!
Și iată cum am ajuns și la aspectul ”spiritual” al poveștii despre protecție, în evoluția ei de la rinocer la supraconștiință…
Când chiar am înțeles că sunt una cu Tot, că nu există limite, că nu există separare… atunci – să mă protejez, de cine??
Iar când ego-ul dispare cu desăvârșire, va dispărea și ”mă” din propoziția de mai sus… Iar propoziția se dezintegrează și ea cu totul… pentru că nu mai e nimeni acolo care să simtă frica sau nevoia de protecție sau vreo importanță de sine… nu va mai fi nimeni acolo care să se protejeze… pentru că nu mai există nici un eu și nici un celălalt și nici o importanță de sine… și nici o importanță…
Rinocerul a devenit supraconștiință.
Indra
(textele aparțin autoarei, copierea, transmiterea sau altă utilizare a lor se poate face doar după obținerea permisiunii și cu respectarea fidelă a conținutului… mulțumesc!)