Multumesc Indra si multumesc tuturor oamenilor LiLA! De cate ori merg intr-o tabara ma gandesc inainte la cat de minunat va fi si dupa, indiferent de situatiile traite acolo, ca a fost cea mai grozava experienta! De fiecare data reusesti sa faci totul atat de proaspat, coerent, armonios, frumos, puternic si delicat totodata si totul poarta amprenta sacralitatii. Pacat ca cei mai multi suntem orbi, surzi si ologi (asta din urma apropo de o chakra a inimii asa cum o fi ea saraca, la fiecare dintre noi – ca tot era tema taberei). Suntem norocosi…foarte norocosi, Indra, ca te-am intalnit si avem posibilitatea sa te urmam si daca, cat mai multe fiinte ar avea aceasta sansa, ca a noastra, daca am integra in noi faptul ca aceasta e Calea de urmat si cat de nepretuite sunt invataturile daruite si am face tot ce putem ca sa punem in practica aceste invataturi, am trai cu totii in cea mai minunata lume care ar putea exista vreodata! Si am simtit iar cat de importanta este comunitatea LiLA, cat de multa sustinere exista prin ea, cata dedicare pentru fiecare si cu cata ardoare si devotament ne sustii, ne ridici, ne impingi pe fiecare, mai departe! Imi pare foarte rau si ma sperie uratenia si mizeria si intepenirea pe care le descopar inauntru si ma ingrozeste gandul ca e posibil sa nu existe timpul necesar pentru a observa si curata toata increngatura si naclaiala existente, de a nu reusi sa integrez invataturile, de a ramane cu o inima inchisa…Si totodata imi dau seama ca parerile de rau sau cerutul iertarii nu duc la nicio rezolvare a situatiei, singura cale de a iesi de acolo este practica continua: curatare, centrare, deschiderea inimii si iar si iar si iar…Si cu toate astea, repet, imi pare extrem de rau si va cer iertare tie Indra si tuturor oamenilor LiLA din tabara pentru ignoranta, prostia si ne-simtirea de care am dat dovada in diferite situatii. Cursul despre deschiderea inimii este atat de clar, de bun simt, frumos,  nu ne ramane decat sa practicam toate aceste invataturi si exercitii cu tot dragul, hotararea si devotiunea de care suntem in stare. Sunt foarte utile inregistrarile pe care le-ai facut si ni le-ai dat. (Utila si evolutia tehnicii!) DVD-ul Vipassana este extraordinar! Si multumesc din nou pentru mantra Buddha al medicinei. Si multumesc si pentru fotografii; mi-e foarte dor si ele va aduc aproape. Va imbratisez din toata inima si va trimit mii de flori galbene! Cu drag,...

Tabara a fost …este greu să exprimi în cuvinte (limitative) trăiri și simtiri mult mai bogate în nuanțe, intensitati și zone de frecventă. Încerc totuși: tabăra a fost “lucratoare”, “crescatoare”, VIE, grea, cu căderi, generoasă, indescriptibil de compasivă …succint: transformatoare. Din nou, cuvintele sunt sărace, dar cel putin la prima abordare – doar pe ele le avem la dispozitie, și atunci să le folosim MULTUMIND cu recunostință și smerenie Totului și tuturor care au facut-o posibilă, care au muncit (spiritual și mundan) pentru a o construi și a ne-o oferi. Vorbeai, Indra, de tristețea ritmului nostru de creșteri (și recăderi), în oglindă cu maratonul “tău” rugător și disperat / “urgența” lui Buddha Shakyamuni. Iartă-ne! Experiențele și trăirile avute în tabără devin o invitație și o motivație pentru practică, mereu și mereu practică: de când deschid ochii dimineața și până când îi inchid seara. Și poate cândva, și după ce-i închid. Am simtit CĂ NU SIMT, că valențele “inimii deschise” sunt cu mult mai mult decât ce-am simtit eu până acum. Cu ajutorul exercițiilor am simțit existența diferită a structurilor (corpul fizic, mintea-ego și… eu?). M-am uitat în interiorul meu, la “oul conținător” cu conținutul lui – ehei, piciorul broaștei –și nu mi-a plăcut ce am văzut. Mi s-a facut rușine, față de Dumnezeu / Creator / Univers, față de toate fiintele cu care m-am întâlnit / interactionat în aceasta viata (acum când scriu realizez că este necesară extinderea demersului dincolo de viața actuală), față de Invătaturi și Invățatori. Am simtit că dacă inima nu este DESCHISĂ (cu toate frecventele care concură acestei stari), degeaba tot “cobori cu atenția în inima”, căci nu găsești nimic acolo! Cel mult nimeresti pe lângă. Dacă starea de smerenie, generozitate, compasiune și abandon nu se stabilizează, impregnând fiecare celulă a structurilor, tot restul rămâne …“număratul oilor altuia” (cum spune tot Buddha Sakyamuni). Am conștientizat dorința de control asupra a tot ceea ce mă înconjoară: oamenii dragi de lângă mine – pe care am încercat mereu să-i schimb dupa cum “am crezut eu că-i mai bine”, situatii care nu au fost “așa cum am vrut eu”, toate astea însemnând o mare neacceptare, și la urma, urmei – sau în primul rând – o lipsă rușinoasă de smerenie. Ce-i de facut? Centrare, mereu centrare, stare de martor (“uite-mă, iar o comit”), exerciții de curățare, practica, cultivarea deschiderii inimii. În timpul primei terapii de grup, lucrând să mă abandonez extraordinarei mantre, pentru o fractiune de secundă am disparut ca “Eu”, am simtit că nu mai sunt o structură separată, (aparent) independentă, ci că fac parte din Ceva, greu de transpus în cuvinte, ca o mica undă a unui ocean. A fost o stare extraordinară, de ușurătate, de...

În ultima vreme mi s-a tot întâmplat să plâng de bucurie. Pe malul mării, la munte, în parc, la terapii. Un plâns venit dintr-un prea-plin de a simți natura, de a vedea lumea, oamenii, de a conștientiza cum este primăvara, dintr-un profund sentiment de recunoștință pentru toate astea, din smerenia de a fi un mic, mic grăunte de nisip în această lume, de a trăi! Unul dintre rezultatele constantei în practică, îmi spune Indra. Mă minunez de diferența de percepție și îmi dau seama cu stupoare ca nu prea am trăit până acum, mereu preocupată de mine, eu, viața mea, proiectele mele…, nu am văzut lumea și în tot tumultul concentrat în jurul lui EU am omis să trăiesc, prea preocupată de cum să îmi fie bine. Și mă șochează paradoxul situației, orbirea și limitarea mea extraordinară. Pe plan uman asta este una dintre învățăturile foarte valoroase primite de la Indra – OMULE, AMINTEȘTE-ȚI SĂ TRĂIEȘTI!!! Ieși din minte, du-te în inimă si măcar pentru câteva secunde vezi miracolul care ești, simte viața din jurul tău, privește lumea si pe celelalte ființe care sunt la fel de speciale ca și tine, mulțumește pentru că ești aici și pentru că ai simțuri să experimentezi, minunează-te de lume, fii recunoscător pământului că te susține și te hrănește. Asta înseamnă grădinița pe o cale spirituală și tocmai ce m-am înscris în grupa mică. Îi mulțumesc Indrei pentru răbdare, dincolo de cuvinte și de puterea umanului de a exprima, îi sunt recunoscătoare că îi pasă atât de mult încât să treacă peste prostia noastră omniprezentă și omnipotentă. Nici nu e de mirare că algoritmii spirituali încep cu Starea de cei 7 ani de-acasă. Și e un pic păcat pentru noi că este așa, păcat că nici lecția asta nu e încă învățată! Am uitat lucruri atât de elementare! Îmi amintesc de relația de încredere absolută pe care o avea bunica mea cu Dumnezeu și cum niciodată nu și-a pus problema de a nu se descurca pentru că știa că are un ajutor de nădejde, avea această încredere absolută pe care eu mai apoi am început să o înlocuiesc cu încrederea în mine. Și uite așa începe și continuă suferința. Universul însă nu se lasă si mai face o încercare cu mintea formatată si vine mama care spune, într-o zi de vară în grădină, mai mult vorbind cu sine decât adresându-mi-se mie – Nu știm să îi mulțumim lui Dumnezeu! De toate ne dă! Așa este, de toate ne dă, inclusiv viață, doar că trebuie să ai un pic de smerenie în tine să vezi și să simți ca totul este un mare dar din partea Universului. Trebuie din când în când să ne...

Despre Responsabilitate / Responsabilizare S-a vorbit in cursul trecut despre ceea ce este de „făcut” pentru a porni şi a urma o Cale Spirituală iar unul din aspectele subliniate s-a referit la faptul ca trebuie:   „Să devii responsabil. Să-ți asumi, să înțelegi, să crezi, să simți că tu ești responsabil. Și să te schimbi. Să începi să lucrezi cu tine…. „   Pentru a întelege ce înseamă SĂ DEVII RESPONSABIL (în sensul de a simţi, de a percepe profund în interiorul tău) pornim aşadar de la Agoritmul Universal al Indrei care ne spune că:   “TU EȘTI CHEIA A TOT: a ceea ce ți se întâmplă, a ceea ce trăiești, a ceea ce întâlnești. Tu ești cauza relațiilor tale, a jobului, a ceea ce “primești” de la ceilalți, a necazurilor concrete (bani, mașină, etc.), a blocajelor din drumul tău, etc.,etc.,etc. ….  Blocajele din viața ta – sunt de fapt, blocajele din tine, pe care Universul le manifestă prin tine, în exterior. Relațiile tale sunt, de fapt, oglindirea interiorului tău, proiecția sa în afara ta, datorită Universului care “te trăiește”, care “trece prin tine” și te va manifesta exact așa cum ești…  “TU” – înseamnă STRUCTURA TA INTERIOARĂ COMPLETĂ, știută și neștiută (de tine și de ceilalți): nu este vorba doar de o alegere, sau de o intenție, sau de acel mult pomenit “liber arbitru”! (care este doar o altă formă a Marii păcăleli, despre asta am tot vorbit deja), sau de un gând, sau de o dorință… Este vorba de întreaga ta compoziție-structură vibrațională, despre acel cuantum minte-emoții-ego.”   Aşadar, primul pas al înţelegerii / conştientizării trebuie să se cristalize în sensul că principala (şi cea mai importantă muncă) a celui care urmează o Cale Spirituală se referă la LUCRUL CU TINE … respectiv la „munca” de a „scăpa” de TINE (de „EU”) cu toate problemele tale trecute, prezente şi viitoare indiferent de ce aspectele la care se referă aceste asa-zise „probleme” indentificate de TINE / EU (ex. sănătate, copii, părinţi, bani, muncă (job), casă, masină, funcţie, relaxare, vacanţe, etc.). Odată ce „TU” / „EU” iese din povestea vieţii … VIAŢA / EXISTENŢA are posibilitatea să se desfăşoare nestingherit şi în ARMONIE CU TOATĂ MANIFESTAREA fără să mai existe un EU / TU care să se interpună şi să „îşî imagineze” că poate să o blocheze / controleze / manipuleze. Acesta este (probabil) sensul cu care marii învătători ai lumii mai vechi (ex. Buddha, Isus) sau mai noi (ex. Indra) ne-au spus … lasă (abandonează) totul … casă, masă, avere, părinţi, copii, funcţii, etc. şi urmează învăţătura Căii … căci nu există scop mai important pe lumea asta pentru naşterea TA decât înlăturarea vălului ignoranţei şi realizarea naturii tale proprii...

Namaste, Indra! Alegem gândurile aflate pe frecvența nivelului de conştiință la care am ajuns.Ele cumva ne reprezintă fiindcă ne dezvăluie nouă şi altora cam pe unde ne aflăm în drumul spre desăvârşire.Astfel ne integrăm şi ne aliniem în spațiul cel mai potrivit nouă.Chiar dacă aparent suntem în acelaşi loc, de fapt ocupăm mereu alt spațiu, fiindcă chiar dacă corpul fizic nu ne pare a se modifică substanțial evident de la o clipă la alta, cel mental, emoțional şi spiritual sunt într-o continuă transformare.Asta doar dacă se lucrează în acest sens.Cu trupul practicăm exerciții fizice, cu celelalte corpuri liniştirea minții, meditații, respirații, rugăciune…De aceea, dacă suntem atenți, gândurile ne pot vorbi despre noi, iar dacă suntem într-o stare permanent alertă, le alegem sau ne îndreptăm atenția doar spre cele care au cu adevărat importanță.Astea fiind zise, se impune să subliniem încă o dată însemnătatea de a fi în preajma unui Maestru adevărat. Pentru toți acei care au pornit pe o cale spirituală acest lucru e un plus de necontestat.Nu o dată am citit sau auzit că e suficient să stai în preajma unui Maestru adevărat ca să evoluezi.Dincolo de poetica generată de vibrația asocierii acestor cuvinte există un adevăr de netăgăduit.Maestrul adevărat e în permanentă legătură cu Conştiința. El are acces la aceasta pe o bandă largă de frecvențe. Stând în preajma lui, la un moment dat apar şi se deschid şi în noi breşe de acces spre Conştiință.Şi încep să apară de niciunde “revelații” de ne mirăm şi noi şi nu pricepem de unde.Mai vine şi un timp când încetăm să ne mai mirăm şi începem să fim recunoscători, poate chiar şi smeriți…Orice aş mai putea scrie acum îmi pare în plus.De aceea aşez în fața ochilor tăi o lacrimă imaculată de gratitudine sinceră, care mie să-mi spele sufletul fericit, iar ție să-ți sărute privirea, Indra…Atât…...

Lanțul amintirilor De mult, atunci cand oamenii traiau într-o aparentă egalitate demnă de scandat și aplaudat minute în sir, îmi căutam echilibrul plimbându-mă prin parc, asta dacă nu cumva mesteream la Fordul meu fabricat înainte de război. M-am prins, după ’90, într-un joc fals, care și astazi continuă să fie jucat încă de câțiva jucatori, care nici măcar nu mai pot observa că au schimbat atât de des regulile în timpul jocului, încât acesta a fost complet scăpat de sub orice control. Șansa lor….  cei implicati în joc, pionii, au ajuns atât de atrofiați încât nici măcar nu înteleg ce trăiesc… Hălăduiam zilele trecute încercând să recapăt gustul și parfumul trăirilor din ultimii ani ai secolului 20. Pașii m-au purtat spre banca care mă primea cu brațele deschise ori de câte ori căutam liniștea. Eram convins atunci că echilibrul îl gasesti aiurea, în afara ta, în bunăvoința altora sau în banii oferiti mamelor omizi… Locurile, deși radical schimbate grație anilor premergatori alegerilor, nu-și schimbaseră enigmatica respirație. Banca, cocârjită de greutățile celor care și-au vărsat lacrimile pe ea, a lăsat locul unei bănci robuste, platită probabil cu de multe ori greutatea ei în aur – în aceiași ani premergători alegerilor. M-am așezat pe această bancă nouă și am simțit imediat diferența….. În fata mea – același trunchi secular (cu câteva inele anuale mai întelept), străjuia un anemic băț, partial uscat, de care atârna un carton pe care scria “plantat de ….” În stânga se balansa un leagăn gol cu unul dintre  lanțuri rupte, probabil de la cele câteva kilograme în plus – ale unei Personalități trecute cu mult de 50 de anigreutate, și mai mult ca sigur nu al calității produsului importat de peste mări și țări, care probabil a amortizat și costul vaporului care l-a cărat. Croșetam tăieței. Mi-am dat seama că sunt prins în banalul cotidian și m-am resetat. Vântul mi-a mulțumit trecând printre frunzele stejarului, iar o ramură aflată lângă leagăn m-a salutat. M-a trecut un fior de plăcere și o picătură de pe frunte mi-a cazut pe mână. Apoi alta și alta. Mi-am sters fruntea, dar era uscată. Ploua. O ploaie bună, care te face să crești. Picăturile cerului sărutau frunzele stejarului care se plecau spre pământ. Una din frunze invita picăturile spre a curge pe lanțul rupt al leagănului. O imagine fascinantă. De la mai puțin de 50 cm deasupra pământului, picăturile care veneau de pe frunză și își continuau drumul pe lanț – atingeau pământul, formand o mica oază. Pământul era uscat acolo pentru că era protejat de coroana stejarului. Atunci a venit o vrăbiuță care a băut apa din mica baltă, apoi s-a tăvălit prin nisipul uscat aflat alături și a intrat cu...