În ultima vreme mi s-a tot întâmplat să plâng de bucurie. Pe malul mării, la munte, în parc, la terapii. Un plâns venit dintr-un prea-plin de a simți natura, de a vedea lumea, oamenii, de a conștientiza cum este primăvara, dintr-un profund sentiment de recunoștință pentru toate astea, din smerenia de a fi un mic, mic grăunte de nisip în această lume, de a trăi! Unul dintre rezultatele constantei în practică, îmi spune Indra. Mă minunez de diferența de percepție și îmi dau seama cu stupoare ca nu prea am trăit până acum, mereu preocupată de mine, eu, viața mea, proiectele mele…, nu am văzut lumea și în tot tumultul concentrat în jurul lui EU am omis să trăiesc, prea preocupată de cum să îmi fie bine. Și mă șochează paradoxul situației, orbirea și limitarea mea extraordinară. Pe plan uman asta este una dintre învățăturile foarte valoroase primite de la Indra – OMULE, AMINTEȘTE-ȚI SĂ TRĂIEȘTI!!! Ieși din minte, du-te în inimă si măcar pentru câteva secunde vezi miracolul care ești, simte viața din jurul tău, privește lumea si pe celelalte ființe care sunt la fel de speciale ca și tine, mulțumește pentru că ești aici și pentru că ai simțuri să experimentezi, minunează-te de lume, fii recunoscător pământului că te susține și te hrănește. Asta înseamnă grădinița pe o cale spirituală și tocmai ce m-am înscris în grupa mică. Îi mulțumesc Indrei pentru răbdare, dincolo de cuvinte și de puterea umanului de a exprima, îi sunt recunoscătoare că îi pasă atât de mult încât să treacă peste prostia noastră omniprezentă și omnipotentă. Nici nu e de mirare că algoritmii spirituali încep cu Starea de cei 7 ani de-acasă. Și e un pic păcat pentru noi că este așa, păcat că nici lecția asta nu e încă învățată! Am uitat lucruri atât de elementare! Îmi amintesc de relația de încredere absolută pe care o avea bunica mea cu Dumnezeu și cum niciodată nu și-a pus problema de a nu se descurca pentru că știa că are un ajutor de nădejde, avea această încredere absolută pe care eu mai apoi am început să o înlocuiesc cu încrederea în mine. Și uite așa începe și continuă suferința. Universul însă nu se lasă si mai face o încercare cu mintea formatată si vine mama care spune, într-o zi de vară în grădină, mai mult vorbind cu sine decât adresându-mi-se mie – Nu știm să îi mulțumim lui Dumnezeu! De toate ne dă! Așa este, de toate ne dă, inclusiv viață, doar că trebuie să ai un pic de smerenie în tine să vezi și să simți ca totul este un mare dar din partea Universului. Trebuie din când în când să ne...

Despre Responsabilitate / Responsabilizare S-a vorbit in cursul trecut despre ceea ce este de „făcut” pentru a porni şi a urma o Cale Spirituală iar unul din aspectele subliniate s-a referit la faptul ca trebuie:   „Să devii responsabil. Să-ți asumi, să înțelegi, să crezi, să simți că tu ești responsabil. Și să te schimbi. Să începi să lucrezi cu tine…. „   Pentru a întelege ce înseamă SĂ DEVII RESPONSABIL (în sensul de a simţi, de a percepe profund în interiorul tău) pornim aşadar de la Agoritmul Universal al Indrei care ne spune că:   “TU EȘTI CHEIA A TOT: a ceea ce ți se întâmplă, a ceea ce trăiești, a ceea ce întâlnești. Tu ești cauza relațiilor tale, a jobului, a ceea ce “primești” de la ceilalți, a necazurilor concrete (bani, mașină, etc.), a blocajelor din drumul tău, etc.,etc.,etc. ….  Blocajele din viața ta – sunt de fapt, blocajele din tine, pe care Universul le manifestă prin tine, în exterior. Relațiile tale sunt, de fapt, oglindirea interiorului tău, proiecția sa în afara ta, datorită Universului care “te trăiește”, care “trece prin tine” și te va manifesta exact așa cum ești…  “TU” – înseamnă STRUCTURA TA INTERIOARĂ COMPLETĂ, știută și neștiută (de tine și de ceilalți): nu este vorba doar de o alegere, sau de o intenție, sau de acel mult pomenit “liber arbitru”! (care este doar o altă formă a Marii păcăleli, despre asta am tot vorbit deja), sau de un gând, sau de o dorință… Este vorba de întreaga ta compoziție-structură vibrațională, despre acel cuantum minte-emoții-ego.”   Aşadar, primul pas al înţelegerii / conştientizării trebuie să se cristalize în sensul că principala (şi cea mai importantă muncă) a celui care urmează o Cale Spirituală se referă la LUCRUL CU TINE … respectiv la „munca” de a „scăpa” de TINE (de „EU”) cu toate problemele tale trecute, prezente şi viitoare indiferent de ce aspectele la care se referă aceste asa-zise „probleme” indentificate de TINE / EU (ex. sănătate, copii, părinţi, bani, muncă (job), casă, masină, funcţie, relaxare, vacanţe, etc.). Odată ce „TU” / „EU” iese din povestea vieţii … VIAŢA / EXISTENŢA are posibilitatea să se desfăşoare nestingherit şi în ARMONIE CU TOATĂ MANIFESTAREA fără să mai existe un EU / TU care să se interpună şi să „îşî imagineze” că poate să o blocheze / controleze / manipuleze. Acesta este (probabil) sensul cu care marii învătători ai lumii mai vechi (ex. Buddha, Isus) sau mai noi (ex. Indra) ne-au spus … lasă (abandonează) totul … casă, masă, avere, părinţi, copii, funcţii, etc. şi urmează învăţătura Căii … căci nu există scop mai important pe lumea asta pentru naşterea TA decât înlăturarea vălului ignoranţei şi realizarea naturii tale proprii...

Namaste, Indra! Alegem gândurile aflate pe frecvența nivelului de conştiință la care am ajuns.Ele cumva ne reprezintă fiindcă ne dezvăluie nouă şi altora cam pe unde ne aflăm în drumul spre desăvârşire.Astfel ne integrăm şi ne aliniem în spațiul cel mai potrivit nouă.Chiar dacă aparent suntem în acelaşi loc, de fapt ocupăm mereu alt spațiu, fiindcă chiar dacă corpul fizic nu ne pare a se modifică substanțial evident de la o clipă la alta, cel mental, emoțional şi spiritual sunt într-o continuă transformare.Asta doar dacă se lucrează în acest sens.Cu trupul practicăm exerciții fizice, cu celelalte corpuri liniştirea minții, meditații, respirații, rugăciune…De aceea, dacă suntem atenți, gândurile ne pot vorbi despre noi, iar dacă suntem într-o stare permanent alertă, le alegem sau ne îndreptăm atenția doar spre cele care au cu adevărat importanță.Astea fiind zise, se impune să subliniem încă o dată însemnătatea de a fi în preajma unui Maestru adevărat. Pentru toți acei care au pornit pe o cale spirituală acest lucru e un plus de necontestat.Nu o dată am citit sau auzit că e suficient să stai în preajma unui Maestru adevărat ca să evoluezi.Dincolo de poetica generată de vibrația asocierii acestor cuvinte există un adevăr de netăgăduit.Maestrul adevărat e în permanentă legătură cu Conştiința. El are acces la aceasta pe o bandă largă de frecvențe. Stând în preajma lui, la un moment dat apar şi se deschid şi în noi breşe de acces spre Conştiință.Şi încep să apară de niciunde “revelații” de ne mirăm şi noi şi nu pricepem de unde.Mai vine şi un timp când încetăm să ne mai mirăm şi începem să fim recunoscători, poate chiar şi smeriți…Orice aş mai putea scrie acum îmi pare în plus.De aceea aşez în fața ochilor tăi o lacrimă imaculată de gratitudine sinceră, care mie să-mi spele sufletul fericit, iar ție să-ți sărute privirea, Indra…Atât…...

Este o povestioară a lui Adi, foarte simplă și frumoasă (așa cum sunt poveștile Universului!), despre minte, ego și smerenie: am să o folosesc drept pretext, am să adaug niște comentarii (destul de ample), “ale observatorului”, despre mințile, ego-urile și ne-smerenile tuturor; la fel, “dramatizarea” îmi aparține...   Adi: E luni. Mă întorc de la serviciu, obosit, e cald, mă abat pe la piață să cumpăr niște roșii. Mă opresc la o tarabă unde vindea o băbuță, și ochii îmi cad în gămada de roșii: niște roșii mari, grase, de un roșu închis spre mov. Bătrânica: Câte roșii vrei să iei, maică? Mintea lui Adi, comentând de una singură: Da’ ce se mai bagă și ea în socotelile mele? E treaba mea câte roșii vreau să iau! – supralicită subconștientul din umbră, trimițînd deja câteva semnale de furie în corp: nici nu m-am oprit bine la tarabă și trebuie să dau socoteală câte kilograme cumpăr! Adi, bine crescut, cu voce tare: Ei, acolo, câteva! Bătrânica: V-am întrebat doar ca să știu în ce pungă să vi le pun, mare sau mică…, continuă ea cu sfială, răspunzând, cu blândețe, acelui subconștient burzuluit.   Adi: Mă întind la roșii, erau așezate mai în spate, cu floarea în jos și încep să le aleg: asta nu, pentru că e un pic verde la floare, asta nu – pentru că are o cicatrice, asta nu – că nu e coaptă destul, asta e prea mică … Găsesc totuși câteva, iar pe măsură ce le dădeam la o parte, băbuța le lua pe fiecare cu două mâini și le așeza grijuliu, cu dragoste, de parcă erau copii ei, mai în spate, să-mi facă loc să caut altele. Adi: Eu continuam să aleg, cu acreală, importanță de sine și țâfnă: cele mai verzi – deoparte cu ele! Cele crăpate, la fel!   Bătrânica: Așa le-a lăsat Dumnezeu, zice ea. Credeți că nu aș vrea să vă vând doar roșii mari și frumoase? Dar… atâta a putut și El să facă… Adi, înțelegând brusc ce face…: În clipa aia Universul m-a lovit în moalele capului… Mai pun două roșii fără să le mai aleg, le plătesc și plec grăbit și rușinat…   Prima poveste este a tuturor, este povestea ego-ului cel important, care alege, care “știe el mai bine”, căruia “I se cuvine”…, este doar o reluare a aceleiași povești a ne-smereniei, pentru a nu știu câta oară, în viața fiecăruia, de zeci de ori pe zi, sub infinitele ei forme, o reluare – a aceleiași povești, pe care nu o înțelegi, pe care nu o simți, și pe care o repeți, iar și iar și iar…   Căci așa face ego-ul, mereu alege, “ce vrea...

“Un învățător adevărat îți va spune încotro să priveşti, dar nu şi ce să vezi.” El vede piatra care-ți va răni talpa înainte ca tu să calci pe ea. Cu toate astea, nu te va avertiza ca s-o eviți. Nu din lipsă de compasiune, din răutate ori din nepăsare. Pe el îl “doare” fiecare pietricică din calea ta, înainte să te doară pe tine. El te lasă sa mergi oripeunde de poartă paşii alegerilor tale, sperând ca fiecare durere care-ți va străpunge talpa ființei să te poată trezi. El e acolo să te ajute ori de câte ori rănile îți vor părea de nesuportat şi te va învața cu drag să ți le vindeci. El va lăsa durerea să te învețe lecția despre tine. Apoi, ți-o va lua cu sine şi i-o va trimite Universului sub formă de lumină – ca să nu încarce peste măsură lumile din el cu dizarmoniile durerilor tale. Un învățător adevărat are felul lui de a te iubi sincer. Un fel atât de necondiționat încât nu contează dacă tu îl poți percepe or pricepe pe cât ai crede că ai nevoie. El te va iubi oricum, oricând şi va fi acolo pentru tine, atâta vreme cât vei avea nevoie să stai în preajma sa… … sperând poate în taină, că poate odată şi dintr-o dată, măcar tu vei reuşi să înalți capul din mulțime şi să mergi pe urmele lui… spre lumină… Mulțumesc învățătorule, pentru toate! Oana, cu...